Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

Marea Unire din 1918 a fost si rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românesti. Măretia ei stă în faptul că desăvârsirea unitătii nationale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii natiuni române...

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

Y! Trimite aceasta pagina unui prieten! Yahoo Messenger!

 

Drapelul Romaniei

 

> 1 Decembrie | Renasterea nationala | Unirea si independenta | Proclamarea Marii Uniri

Drapelul | Stema | Discursul presedintelui | Foto delegatii istorice

Foto parada militara | Filme istorice

 

 

Drapelul României este un tricolor albastru, galben, roșu, având culorile dispuse în benzi verticale, de dimensiuni egale.

Ca simbol vexilologic românesc, tricolorul albastru, galben, roșu este de dată relativ recentă, el apărând în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Despre istoria mai îndepărtată a steagului la strămoșii noștri, informațiile sunt puține și lacunare.

Cu certitudine, geto-dacii (ramura nordică a marelui neam tracic) au avut ca simbol "draco": un cap de lup cu botul deschis, continuat cu un corp de șarpe, realizat din metal (bronz) și care se termina cu o serie de fâșii din pânză. Acest "draco" era înfipt în vârful unei hampe; purtat în galopul calului în timpul luptelor, "draco" scotea un șuierat datorită aerului care intra prin gura deschisă a animalului și ieșea printr-un "fluier" din lemn prins la coadă. "Draco" nu a fost o "invenție" geto-dacică, el fiind preluat de la popoarele de călăreți de origine iraniană cunoscute sub numele generic de sciți. Oricum, prima atestare a utilizării unui "draco" de către geto-daci datează din sec.IV a.ch., o schițare a unui astfel de steag fiind scrijelată în pasta crudă a unui vas local, lucrat cu mâna, descoperită în așezarea getică de la Budureasa, jud.Prahova. În scenele sculptate ale Columnei lui Traian, războinicii daci apar purtând deseori astfel de simboluri, ele regăsindu-se redate și pe monumente funerare ale unor ostași romani de origine dacică staționați în Britania. Singurul exemplar păstrat - numai partea metalică - a fost descoperit în Germania, fără să se poată spune dacă piesa respectivă reprezintă un "trofeu" câștigat de o unitate militară romană în timpul luptelor purtate în Dacia și dislocată apoi pe limes-ul de pe Rin, o piesă capturată de la alte neamuri scitice, care o aveau ca simbol sau un "steag" al unei unități militare auxiliare romane recrutată dintre geto-daci și care, conform practicii curente romane, își păstrau armamentul specific.

Roma, ca stat, nu a avut un steag anume. Fiecare legiune romană își avea "steagul" specific, "sigmum", care era o reprezentare plastică turnată în bronz (acvilă, leu ș.a.m.d.), înfiptă în vârful unei hampe, pe aceasta din urmă fiind fixate și diversele "decorații" (phalerae) pe care respectiva legiune le căpătase.

După formarea poporului român, în secolele IX-X, odată cu constituirea celor dintâi formațiuni de tip statal atât la sud, cât și la nord de Dunăre, apar și primele însemne heraldice românești și, odată cu acestea, lacunare și disparate informații privind "steagul cel mare" care, în limbajul vremii, desemna simbolul vexilologic al statului. În afara "steagului cel mare" existau și diferite steaguri ale cetelor boierești, fiecare în culori și cu reprezentări heraldice specifice iar, mai târziu, existau diferite drapele și stindarde ale unităților militare. Uneori, domnitorii își aveau propriul lor steag care îmbina elemente ale stemei personale cu stema țării.

"Steagurile cele mari" au reprezentate pe pânză elemente heraldice ale stemei, brodate sau pictate. Culoarea de bază a steagului Moldovei este, în general, roșu, iar cea a Țării Românești alb sau o culoare deschisă (alb-gălbui), dar există și excepții. O astfel de excepție o reprezintă chiar prima știre scrisă, în care este descris un astfel de steag de pe vremea domnitorului Vlad Vintilă de la Slatina (1532-1535) în care ni se spune că pânza era din mătase roșie pe care era brodată reprezentarea heraldică a stemei: pasăre cu capul conturnat, având o cruce în cioc și stând pe un pisc de munte.

Și steagul Moldovei, în perioada domniei lui Ștefan cel Mare, era tot roșu, având capul de bour cu stea între coarne și flancat de soare și lună. Din aceeași perioadă avem și imaginea steagului domnesc al lui Ștefan în gravura redând bătălia de la Baia din 1467: flamură lungă și îngustă, având redate benzi verticale paralele cu hampa (fasciile stemei de familie) și capul de bour pe restul jumătății pânzei.

După o relatare contemporană, delegația marilor boieri moldoveni prezenți la încoronarea lui Henric de Valois ca rege al Poloniei (1574) avea un steag de culoare albastră pe care era redat bourul cu stea între coarne.

În jur de 1600, steagul Țării Românești sub domnia lui Mihai Viteazul era alb având pictat un corb ce ține în cioc o cruce dublă, stând deasupra unei ramuri de ienupăr verde, în timp ce steagul Moldovei sub Ieremia Movilă era roșu, cu bourul având stea între coarne și flancat de două semilune, pictate galben; marginea steagului era bordisită cu galben și avea înscris numele și titulatura voievodului și data când a fost făcut.

Din steagurile datate în secolul al XVII-lea nu s-a mai păstrat nici unul "al țării". În schimb, există un interesant steag domnesc din vremea lui Mihnea al III-lea (1658-1659): pe fondul roșu închis, pictat cu aur, vulturul bicefal bizantin purtând coroană princiară, având ca suporți doi lei rampanți, totul încoronat cu o coroană arhiducală susținută de doi îngeri; la partea superioară a pânzei era scris numele și titulatura. "IO MIHAIL RADU CU MILA LUI DUMNEZEU DOMN AL UNGROVLAHIEI ȘI AL PĂRȚILOR MEGIEȘITE ARHIDUCE" Un alt steag domnesc este cel al lui Constantin Brâncoveanu, care este posibil să fi slujit și ca steag al țării. Pe o față a pânzei era brodată stema Țării Românești flancată de sfinții împărați Constantin și Elena cu inscripția: "KONSTANTINUS BRANCOVAN, VALACHIAE TRANSALPINAE PRINCEPS, ANNO DOMINI 1698" iar pe cealaltă față era scena Botezului Domnului.

În perioada domniilor fanariote apar, pentru prima dată, îmbinate pe un steag și simbolurile heraldice ale celor două principate românești; așa cum este cazul cu steagul din vremea lui Constantin Ipsilanti care, pentru scrută vreme (decembrie 1806-august 1807), a domnit în ambele țări; mătasea steagului era de culoare albă.

Și steagul folosit de Tudor Vladimirescu în timpul mișcării revoluționare din 1821 a fost făcut pe modelul steagurilor ostășești ale evului mediu. Pânza, din mătase albă, avea pictată, central, Sfânta Treime, flancată de doi sfinți militari (Sf.Mucenic Gheorghe și Sf.Theodor Tiron). Sub Sf.Treime, într-o cunună ovală din frunze de laur, era acvila cruciată a Țării Românești și, la stânga și la dreapta stemei, erau scrise, cu litere chirilice versurile:

"Tot norodul românesc
Pe tine te proslăvesc
Troiță de o ființă
Trimite-mi ajutorință.

Cu puterea ta cea mare
Și în brațul tău cel tare
Nădejde de dreptate
Acum să am și eu parte".


Sub stemă era înscrisă data când a fost citită Proclamația de la Islaz, socotită ca moment "oficial" al declanșării mișcării inițiate de slujerul Tudor Vladimirescu. Pe lângă flamura propriu-zisă sunt de amintiți și ciucurii care erau atârnați de hampă, sub ogivă; erau trei grupe de ciucuri, fiecare din acestea formate din fire împletite mai lungi, acoperite până la jumătate de fire mai scurte. Fiecare din acești ciucuri erau colorați bicolor: roșu/albastru, galben/albastru și galben/roșu, ansamblul lor creând impresia tricolorului.

Prima reunire a celor trei culori, ca benzi separate de culoare, ca simbol vexilologic nu al principatului Țării Românești, ci al unităților miliției pământene și al navelor comerciale, datează din 1834, pe timpul domniei lui Al.D.Ghica. Benzile erau dispuse pe orizontală, cu fâșia roșie la partea superioară și cea albastră la partea inferioară. Pe galben, era pictată acvila cruciată, încoronată, ținând în ghiare un buzdugan și o spadă, înconjurată de o cunună ovală din frunze de stejar și laur; în colțuri, erau pictate acvile. Pornindu-se de la Hatișeriful din 1834, prin care sultanul aproba cele trei culori ca simbol vexilologic, adepții "Partidei Naționale" vor vedea în acest tricolor simbolul național al tuturor românilor. Fără îndoială că această opțiune a fost puternic influențată de mișcarea națională pe care noile forțe politce ale burgheziei o promovau în întreaga Europă, modelul vexilologic fiind cel francez: albastru, alb, roșu. După acest model, Belgia adoptă, la proclamarea independenței sale, steagul negru, galben, roșu; revoluționarii italieni - și apoi statul italian - verde, alb, roșu etc.

În aceeași perioadă, a domniilor "Regulamentare", în Moldova, domnitorul Mihail Sturdza împarte și el drapele și stindarde noilor unități ale miliției pământene. Culorile unităților militare moldovene sunt bicolore: pe pânza albastră sunt plasate la colțuri pătrate roșii. Pe aversul pânzei, în centru, era bourul moldovenesc cu stea între coarne și coroana princiară, în timp ce pe revers era pictat Sf.Gheorghe călare, ucigând balaurul; pe pătratele roșii era monograma domnitorului, "M".

De notat că nici în această perioadă nu s-a ajuns încă la instituirea unui steag al "statului", principalul steag al țării fiind cel al domnitorului. Steagul domnesc al lui Gheorghe Bibescu (1842-1848) era confecționat din mătase roșie având marginile brodate cu flori de aur; central, un scut, timbrat cu coroana princiară, în care este acvila cruciată, scutul fiind susținut de doi lei rampanți; în spatele scutului sunt încrucișate o spadă și un buzdugan, iar totul este plasat deasupra unei panoplii formate din steaguri, arme, țevi de tun, tobe și ghiulele. Pe reversul steagului este pictat Sf.Gheorghe călare, omorând balaurul.

În contextul revoluționar al anului 1848, cu arborarea noilor drapele tricolore ca simboluri a unor state naționale, și revoluționarii români, aflați la Paris la izbucnirea revoluției, vor arbora drapelul albastru, galben, roșu, cu albastru la hampă. Așa va fi și consfințit, ca drapel național, prin Decretul nr.252 al guvernului provizoriu de la București, deși, inițial, apăruseră drapele tricolore cu benzile dispuse pe orizontală, așa cum fuseseră ele arborate de revoluționarii români din Ardeal la Adunarea Națională de la Blaj din 26 aprilie. Nu știm motivul pentru care ardelenii au ales dispunerea culorilor pe orizontală; este posibil să fi fost un mimetism după tricolorul verde, alb, roșu al revoluționarilor maghiari. Ar mai fi de notat că, inițial, tricolorul românilor ardeleni a fost albastru, alb, roșu, cu benzile pe orizontală, pe alb fiind scris cu auriu "VIRTUS ROMANA REDIVIVA" (Virtutea romană reînviată). În decursul revoluției însă, treptat, toate drapelele românilor vor înlocui albul cu galben.

Ca drapel național, tricolorul se impune în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, dar în varianta dispunerii orizontale a benzilor de culoare. Primul steag din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâșia albastră plasată sus, apoi, în a doua perioadă a domniei lui Cuza, fâșia roșie a fost dispusă la partea superioară. Odată cu venirea domnitorului Carol I, din 1867, atât steagul țării cât și drapelele și stindardele unităților militare vor avea benzile dispuse pe verticală, cu albastru lângă hampă. România se alinia astfel regulilor vexilologice europene pentru steaguri tricolore care au, toate, banda de culoarea cea mai închisă, culoarea "rece", lângă hampă.

Trebuie făcută precizarea că între steagul național și drapelele unităților militare au existat întotdeauna și peste tot în lume diferențe. La noi, drapelele militare au avut redată stema țării pe centru și în colțuri sigla suveranului, pe când steagurile naționale, începând din 1872 când aceste aspecte sunt legiferate, nu. În 1948, regimul comunist, pentru a încerca să îndepărteze cât mai mult din tot ce a însemnat tradiția națională, a înlocuit nu numai stema țării, rezultată din îmbinarea elementelor heraldice tradiționale, cu una nouă, de sorginte sovietică, dar a și plantat această nouă stemă pe tricolorul național. În decembrie 1989, oamenii au rupt simbolul comunismului de pe steag și s-a revenit la ceea ce fusese steagul României din 1872 până în 1947.
 

> 1 Decembrie | Renasterea nationala | Unirea si independenta | Proclamarea Marii Uniri

Drapelul | Stema | Discursul presedintelui | Foto delegatii istorice

Foto parada militara | Filme istorice

 

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania