Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

 Bine ati venit in sectiunea dedicata limbii si literaturii germane. In aceasta sectiune veti avea posibilitatea sa descoperiti multe lucruri utile care speram sa va ajute la cursuri. Willkommen bei ScoalaOnline!

 

 
 
 
 
 + Click:  Grupuri | Newsletter | Portal | Ziare,Radio/TV | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

Zuruck zum index

Gesellschaft der Germanisten Rumäniens (GGR) - www.ggr.ro

Zeitschrift der Germanisten Rumäniens, 8. Jg., Heft 15-16 / 1999, S. 155-160

 

 

SURSELE PRIMEI TRADUCERI ROMÂNEȘTI A PĂRȚII ÎNTÎI DIN FAUST

Dan Mănucă



Literatura română l-a cunoscut deajuns de timpuriu pe Goethe, fie prin tinerii care studiau în străinătate, fie prin informații din revistele vremii, fie prin traduceri. Acestea au apărut însă tîrziu și fără să fi fost cît de cît satisfăcătoare. Dacă în conștiința cîtorva scriitori și a cîtorva cititori cultivați, numele scriitorului german avea o rezonanță deosebită, pentru majoritatea publicului nostru el rămîne ca și necunoscut, în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Abia în 1862, o dată cu apariția traducerii părții întîi din Faust, se poate vorbi de prima pătrundere masivă și fructuoasă a operei lui Goethe în cultura noastră. Vasile Pogor și Nicolae Skeletti, cei doi traducători, erau ca și neștiuți publicului larg. Sînt și astăzi. De aceea, se impune o sumară prezentare a fiecăruia dintre ei.

Vasile Pogor s-a născut la 1833, la Iași, ca fiu al comisului Vasile Pogor, scriitor el însuși și traducător versat din Voltaire. În 1849, pleacă la studii în Franța și rămîne la Paris pînă în 1857, fără să fi obținut vre o diplomă. Va deveni totuși avocat, în țară, cu dispensă de studii, din 1863, fără însă a pleda vreodată. În schimb, va fi atras de politică, va participa la complotul care a dus la detronarea lui Alexandru Ioan Cuza și va ocupa oarecare demnități politice, precum primar al Iașului timp de aproape zece ani, vicepreședinte al Camerei deputaților. Moștenitor al unei averi aproape de calif, a murit, în 19o6, la Iași, urmărit de creditori.

La Junimea, printre ai cărei membri fondatori se numără, era poreclit “Biblioteca contemporană”, deoarece citea enorm, aproape devorînd cărțile. Avea o inepuiza-bilă energie boemă, pusă în serviciul unor necontenite exerciții spirituale. El este acel care a impus deviza Junimii: ”Entre quit veut, reste qui peut !” Moralist sceptic, Vasile Pogor a fost atras de Schopenhauer și de budism. A scris povestiri, scenete și versuri, acestea din urmă situate în oarecare contrast cu poezia de la Junimea, care avea o domi-nantă ușor heineană. A tradus versuri din douăzeci și patru de scriitori. Printre aceștia: Baudelaire, Poë și, în mod cert prin intermediar francez, din poetul indian Amaru. Din literatura germană, i-a preferat pe Uhland și pe Goethe.

Celălalt traducător, Nicolae Skeletti, s-a născut în 1835, tot la Iași, în familia unui ofițer. Din 1846, a studiat arta militară la Potsdam și la Berlin, pînă prin 1852 – 1853., împreună cu fratele său, George Skeletti. Acesta va ajunge un compozitor de oarecare notorietate.

Din păcate, destinul lui Nicolae Skeletti a fost să se înscrie printre “poeții blestemați”, apăruți, în România, mai ales după 1848. Instabilitatea psihică înnăscută îi este accentuată și de unele circumstanțe socio – politice. Între altele, colonel fiind, a comandat regimentul care a înăbușit începutul de insurecție al celor care, instigați de imperiul rus, voiau să distrugă recent făurita Unire a Principatelor, rupînd Moldova de Țara Românească; printre separatiștii din fața trupelor comandate de el, se afla însuși tatăl colonelului, care abia a scăpat din baia de sînge. Nu peste mult timp, fratele lui, George, va fi judecat și amenințat cu degradare civică de comisia de onoare a armatei pentru că i-a numit “trădători” pe ofițerii care au ajutat la detronarea domnitorului Al. I. Cuza.

În 1872, Nicolae Skeletti moare la Viena, după ce stătuse trei ani în ospiciile din Iași și din Paris. Devenise membru al Junimii la puțin timp după înființarea acesteia (1864) și se va înscrie printre junimiștii care au contribuit cel mai mult la răspîndirea operei lui Goethe în România. A tradus și din Heine, Schiller, Zedlitz, din Uhland, fiind poreclit, de colegii din societate, “Uhland al României”. Cel mai mult a tradus din Goethe. În 1858, a tălmăcit Suferințele tînărului Werther, dar a refuzat să tipărească textul, care, ulterior, s-a pierdut. În schimb, a făcut din Werther eroul unuia din poemele sale elegiac – meditative. Pentru Skeletti, simbolul “aspirației divine” a omului rămîne Faust, căruia i-a dedicat, de asemenea, un amplu poem. Precum în mai toate poemele sale, poetul român melancolizează agnostic și aici: ”În zadar tenalți în ceruri, al tău suflet tot suspină; / Cît de sus, nu poți fi alta, Faust, decît un muritor”.

x x x

În vara anului 1858, Vasile Pogor s-a încercat în traducerea Ruinelor lui Volney. S-a plictisit însă repede, așa cum atestă manuscrisele sale de la Biblioteca Academiei Române. Prin 1859, el începe să transpună în românește capodopera lui Goethe, tentativă întreruptă, și ea, curînd și reluată abia peste doi ani. Vasile Pogor se oprește din nou, după foarte puțin timp, parcă pentru a confirma opinia colegilor de la Junimea, potrivit cărora, ori de cîte ori întîmpina o dificultate, Pogor renunța la cele începute. Așa s-a întîmplat și în acest caz. Șansa a constituit-o intervenția colonelului Skeletti. Altfel, traducerea s-ar fi împotmolit din nou.

Împrejurările care au favorizat colaborarea celor doi nu sînt cunoscute, cel puțin deocamdată. Bănuim că ei s-au întîlnit la întrunirile unei societăți literare pre-existente Junimii și despre care depun mărturie unele documente ale epocii. Probabil că oficiosul acestei societăți literare a fost publicația “Ateneul român”, apărută la Iași, între 1860 și 1861. Pogor a colaborat și aici, însă cu traduceri din lirica franceză.

Probabil la mijlocul lui 1860, Vasile Pogor acceptă să continue traducerea lui Faust împreună cu Nicolae Skeletti. Așa ar lăsa să se înțeleagă succesiunea fragmentelor traduse, pe rînd, de fiecare din ei, în același caiet manuscris, păstrat la Biblioteca Academiei Române (ms. 5669). Multă vreme s-a presupus că autorul în fapt al întregii versiuni ar fi fost numai Skeletti. Ceea ce nu corespunde realității În rîndurile următoare ne propunem să aducem cîteva mărturii în această privință, reluînd și unele din concluziile la care am ajuns încă în 1971, în volumul nostru Scriitori junimiști (1).

Poate că lucrurile ar fi rămas în continuare învăluite în ceață, dacă nu s-ar fi păstrat manuscrisul amintit. După el, putem reface lesne etapele colaborării celor doi, stabilind cu oarecare exactitate contribuția fiecăruia.
În vara anului 1859, Vasile Pogor a tradus fragmente din partea întîi, precum și “Prologul în cer”. A întrerupt apoi lucrul pentru un timp, reluîndu-l la sfîrșitul lui 1859 și la începutul lui 1860. Socotindu-le, probabil, nesemnificative, a lăsat la o parte “Dedicația” și “Prologul în teatru”, notînd pe caiet, în dreptul lor: “a să traduce la finitul opusului”. A început deci lucrul cu “Prologul în cer”, continuînd cu scenele următoare, pînă la cel dintîi “Cabinet de studie”, din care traduce numai cîteva rînduri.

Colaborarea lui Nicolae Skeletti începe efectiv, probabil în vara lui 186o, de la versul “Will es der Hund, wie sie beknurren?”, din capitolul “Studierzimmer”. Cooperarea a decurs apoi cu o echitate desăvîrșită: fiecare traducea , alternativ, cîte o pagină din origi-nal. Ca stil, nu există nici o diferență între textul tradus de Pogor și acela tradus de Skeletti. Faptul are, după părerea noastră, următoarele explicații.În primul rînd, cei doi traducători nu au – și nici nu vor avea – un stil propriu, cu note individualizatoare, ei înscriindu-se în masa amorfă a mediocrității epocii. În al doilea rînd, limba literară a tim-pului nu le putea oferi o libertate prea mare de alegere, ea aflîndu-se încă sub influența uniformizatoare a modelului literar al deceniului post-pașoptist.

Dar lucrurile se vor împotmoli, din nou și prea curînd. Pogor nu mai traduce decît prima pagină din capitolul “Ein Schüller tritt auf”, inclusiv versul “Da seid Ihr eben recht am Ort”, după care renunță definitiv la o întreprindere dificilă nu numai pentru felul său de a fi, ci și pentru stadiul culturii noastre.
Spre lauda sa, nu tot așa procedează și asociatul său, care a contiuant munca în același voluminos caiet al lui Pogor, pînă la terminarea foilor, o dată cu versul “Mich dünkt der Alte spricht im Fieber”, din capitolul “Hexenküche”. De aici înainte, manuscrisul restului traducerii s-a pierdut, probabil o dată cu celelalte hîrtii ale lui Skeletti.

O situație deosebită o reprezintă traducerea de două ori a acelorași texte de către Skeletti. Aici, Pogor a intervenit doar cu mărunte corecturi, la balada Regele în Thule și “Rugăciunea Margaretei”. Deoarece partea din manuscris care conținea traducerea acestor celebre strofe s-a pierdut, nu putem afirma decît cu aproximație că ele sînt opera lui Skeletti și nu a lui Pogor. Tălmăcirile ulterioare, făcute tot de Skeletti și apărute în “Convorbiri literare” (1870), sînt variante ale celor dintîi, explicabile, la un admirator constant al lui Goethe, prin dorința îmbunătățirii. Faptul este, de altfel, mult prea evident, pentru a mai avea nevoie de exemplificări. Skeletti se dovedește un traducător abil, urmărind cu exactitate ideea, dar lipsit de prea multă fantezie. Avînd în vedere stadiul de atunci al limbii române literare, precum și tradiția prozodică deajuns de săracă, tălmăcirile sale ar trebui să se bucure de un credit mult mai mare decît cel care le-a fost acordat în genere pînă acum. Ele se remarcă prin simplitate și precizie, chiar dacă uneori pedestre. Spre a se evalua mai precis nivelul tălmăcirilor lui Skeletti, este suficient să se pună în paralel o strofă din cunoscutul cîntec al Margaretei, în traducerile lui Skeletti, Gr. H. Grandea și Lucian Blaga. Mai întîi, originalul:

Und als er kam zu sterben
Zält'er seine Städt'im Reich,
Sönnt alles seinem Erben,
Den Becher nicht zugleich.

Și acum, cele trei versiuni românești.

Iar cînd simți că ultima oră i s-apropie, el își numără cetățile, comorile și le abandonă moștenitorilor săi, dar își conservă cupa iubită. (2)

 

Și cînd a fost să moară
La frații săi a dat
Întreaga a sa țară
Iar cupa a păstrat. (3)

 

Iar cînd a fost să moară,
Cetăți și-a numărat.
Urmașului le dete.
Paharul nu l-a dat. (4)

După tragica moarte a prietenului săi, Pogor a încercat să traducă, din nou singur, aceeași parte întîi, de data aceasta, numai în versuri. Se oprește cam în același loc, realizînd însă o versiune superioară, mai ales prin limbaj, apărută în “Convorbiri literare” (5).

Din vehea tălmăcire, păstrează unele coruri, dar modifică altele. De exemplu, corul soldaților, care și prima oară fusese tradus tot de Pogor, se transformă mult, dar menține unele intervenții superflui, foarte picante, dar inexistente la Goethe. O altă idee a sa a fost preluată de unii traducători de mai tîrziu ai lui Faust. Este vorba de românizarea cîntecului țăranilor, pe care Pogor o împinge atît de departe, încît înlocuiește intervențiile din textul german:

Iuchhe!
Iuchheisa! Heisa !He !

cu o strigătură neaoșă, de altminteri, foarte bine găsită:

Hupai, supa, tot așa,
Pîn' ochinca ne-a crapa.

Concepția lui Pogor în privința traducerilor se vede că era suficient de clară și de precisă, de vreme ce el perseverează în acest procedeu. Astfel, corul îngerilor utilizează un text religios tradițional larg răspîndit la românii ortodocși:

Cristos a înviat din morți,
Cu moartea pre moarte călcînd ...

Grija sa în această privință a fost atît de mare, încît, în caietul manuscris pe care lu-cra, a scris în dreptul unui “hor de angeli “ un memento: ”vezi cărți bisericești”. A lăsat apoi locul gol, pentru a căuta ulterior un text religios adecvat (6).

O judecată superficială ar fi tentată să atribuie aceste înlocuiri, și altele de felul lor, inabilității traducătorilor ori lipsei lor de experiență. Așa s-ar și prezenta lucrurile, dacă ar fi vorba de o traducere mai nouă. Cu alte cuvinte, după 1900, procedeul ar fi cu totul excesiv, reprobabil chiar. Dar pentru cititorul român de la 1862 el s-a dovedit a avea o importanță covîrșitoare: prin el, complexa operă a lui Goethe îi devenea mai familiară, mai apropiată. Întîlnirea unor astfel de forme tradiționale îi deschidea o portiță – fie ea parțială și unilaterală - către sensurile lui Faust. Un prim pas era făcut: în opera lui Goethe, el întîlnea imagini, ritmuri și rime cunoscute, care apropiau contextul și, prin urmare, cîteva din sensurile profunde ale întregului.

Cît despre superioritatea celei de a doua versiuni a lui Pogor, textele sînt elocvente. Iată, mai întîi, un fragment al versiunii din 1862:

Al patrulea țăran:
- Veniți la Burgdorf, acolo veți găsi desigur cele mai frumoase fete, berea cea mai bună și bătălii … de prima calita !

Un al cincile:
- Că îndrăcit om mai ești. Se vede că pentru a treia oară iar te mănîncă spetele! Du-te singur, dacă vrai, eu nu mai merg … Mă tem de acel loc!

Iată acum a doua versiune:

Al patrulea țăran:
Hai la Burgdorf, de vi-i dorul să găsiți frumoase fete,
Bere bună și bătaie cît puteți purta pe spete!
Al cincile:
Îndrăcit mai ești, bădiță, tot spinarea te mănîncă.
Trei bătăi din cele sfinte nu ți-au fost destule încă?
Acolo nu merg, eu, unul, mă feresc de acel loc. (7)

Spre comparație, transcriem și fragmentul corespunzător al versiunii lui Lucian Blaga, din 1955:

Al patrulea:
Să mergem la Burgdorf, că nu-i departe,
Acolo ne așteaptă cele mai frumoase fete bere
Și răfuieli de cea mai bună calitate.
Al cincilea:
Ce vesel ești ! Tovarășe, ce foc
Te ia, a treia oară să te-ncaieri ?
Nu viu, mi-e teamă de-acel loc. (8)

Un calcul sumar arată că din cele două sute două zeci și opt de pagini ale traducerii tipărite în 1862, lui Vasile Pogor îi aparțin șaizeci și două, adică mai puțin de o treime, iar restul lui Nicolae Skeletti. Deși a participat atît de puțin la istovitoarea muncă a traducerii, Vasile Pogor și-a rezervat dreptul unei revizuiri finale integrale. Numai așa pot fi explicate îndreptările și adăugirile făcute de Pogor în manuscris și care au trecut în textul tipărit, ceea ce înseamnă că el se bucura de un anume prestigiu în ochii tovarășului său. Textul a apărut însă fără “Dedicație” și fără “Prolog în teatru”, pe care Pogor nu le-a mai tradus. Apare, în schimb, o prefață, în care traducerea este calificată drept “o simplă încercare”, afirmație ce dovedește un lăudabil simț autocritic. Dovada acestuia o fac și celelalte rînduri ale prefeței, în care se afirmă că scopul traducerii a fost acela de a oferi doar o simplă idee despre capodopera lui Goethe. Concluzia este de o modestie exemplară:

Rugăm dar pe cititorii noștri de a primi cu indulgență o lucrare din început menită d-a nu ajunge la țelul dorit și de a nu judeca nici pe Goethe după traducerea noastră, nici p-aceasta din urmă după originalul lui Goethe.

Nu este cazul de a judeca deci prea sever valoarea traducerii făcute de Pogor și Skeletti. De aceea, se impun cîteva observații menite de a o reabilita în ochii istoriei literare de pînă acum, care, rar, cînd i-a acordat atenție, a văzut în ea doar un simplu exercițiu de amator. Or, lucrurile nu se prezintă în întregime astfel. În munca lor, cei doi au depus eforturi serioase, deplini conștienți, cum s-a văzut, de dificultățile ce trebuiau învinse. Trebuie să se țină seama nu numai de îndrăzneala lor de a ataca o operă de vastitatea și de complexitatea lui Faust, ci și de faptul că au încercat să o introducă în circuitul literaturii române de la mijlocul secolului al XIX-lea, deținînd, cel puțin în această parte a Europei, o întîietate meritorie.

Dar cutezătorii tălmăcitori nu s-au bazat pe întîmplare, ci au făcut dovada unei premeditări chibzuite. Desigur, limba română de la 1860 avea resurse mărginite și foarte greu putea face față dificilului proiect. Este și motivul pentru care Pogor și Skeletti au apelat la numeroase neologisme, atît de numeroase, încît uneori lasă impresia unei aglomerări de barbarisme, proprietatea termenilor fiind adesea lezată. Ceea ce atestă faptul că asupra traducătorilor instabilitatea lingvistică a epocii a avut o influență mult mai mare decît au admis-o ei înșiși.

Nici una din mărturiile epocii nu atestă faptul că Vasile Pogor cunoștea limba germană, cu toate că a semnat două versiuni ale capodoperei goetheene. Ceea ce nu înseamnă că nu putea folosi și un intermediar, de pildă francez. Călăuziți de această ipoteză, am căutat asemănări posibile cu traducerile franceze ale lui Faust, contemporane sau anterioare anului 1860. Rezultatele nu au întîrziat să se arate. Am aflat astfel o serie de similitudini între textul traducerii lui Pogor și Skeletti, pe de o parte, și textele traducerilor semnate de Gérard de Nerval (1828) și Henri Blaze (1847), de cealaltă parte. Elocvent este modul în care se petrece alternarea prozei cu versul la cele două grupe de texte: ale lui Nerval și Blaze, precum și al lui Pogor – Skeletti. De la bun început, se constată prezența unei identități desăvîrșite în schema succesiunii. Astfel, urmîndu-l pe Nerval, Pogor traduce replica lui Faust “Erst zu begegnen den Tiere / Brauch' Ich den Spruch der Biere” etc., din capitolul “Studierzimmer”, cînd în proză, cînd în versuri, în aceeași ordine ca și poetul francez, adică strofele 1,3,5,6,7,8 – în proză, iar 2 și 4 - în versuri. Reamintim că originalul este numai în versuri.

Faust:

D'abord, pour aborder le monstre, j'emploierai la conjuration des quatre.
Que la salamandre s'enflamme!
Que l'ondin se replie!
Que le sylphe s'évanouisse!
Que le lutin travaille!
Qui ne connaîtrait pas les éléments, leur force et leur propriétées, ne se rendrait jamais maître des esprits.
Vole en flamme, salamandre!
Coulez ensemble, en murmurant, ondins!
Brille en éclatant météore, sylphe!
Incubus! Incubus!
Viens ici et ferme la marche!
Aucun des quatre n'existe dans cet animal ... (9)

Iată și versiunea românească:

Faust:

Întîi, spre a aborda monstrul, să pronunțăm conjurația celor patru elemente.

Salamandra să ardă!
Undina să se scurgă!
Silful să se piardă!
Coboldul să lucreze!

Acel ce n-ar cunoaște elementele, puterea și proprietățile lor, n-ar putea stăpîn pe spirite să fie!

Piei în fiamă, salamandro!
Vuind, scurgete-n valuri, undino!
Strălucește-n luminoasă meteoră, silf!
Dă-mi casnic ajutor, Incubus! Incubus!
Arată-te și vin' de fă sfîrșit!
Nici unul din cele patru nu stă în acest animal...

Trebuie precizat că Henri Blaze traduce ultima parte a acestei relici a lui Faust integral în versuri (10), ceea ce este un indiciu sigur că, aici, nu pe el l-a urmat Pogor.

În schimb, corul spiritelor, din același capitol (“Schwindet, ihr dunkeln / Wölbungen droben”) este transpus în versuri, de data aceasta, ca la Blaze, nu ca la Nerval, unde se întîlnește un text în proză.

Aceluiași Blaze îi datorează Pogor păstrarea formei versificate și în celălalt cor al spiritelor (“Weh! / Du hast sie zerstört”), tradus de Nerval în proză. Replica următoare, a lui Mefistofel, (“Dies sind die kleinen / Von den Meinen”), Pogor o traduce în proză, ca la Nerval, nu în versuri, ca la Blaze.

Capitolul “Hexenküche” urmează în linii generale pe H. Blaze, dispunîndu-și versurile în același mod. Această parte este însă tradusă – conform manuscrisului – de Skeletti, cea ce arată că, uneori, și acesta a avut în față, uneori, și versiunea lui Blaze.

Concluzia celor de mai sus ar fi că primii traducători români ai lui Faust au folosit drept modele versiunile franceze ale lui Nerval și Blaze. Afirmația îl are în vedere în principal pe Vasile Pogor și mai puțin pe Nicolae Skeletti. În parta tradusă de acesta, există mai puține coincidențe cu textele franceze amintite. Faptul se explică prin mai buna cunoaștere a limbii germane de către poetul – colonel, care studiase în Prusia.

Dar cu aceasta, nu s-a răspuns la întrebarea dacă Pogor și Skeletti au tradus și după original sau numai prin intermediari. Oricît de severi am fi, nu putem să nu admitem că textul de căpătîi, mai ales în cazul lui Skeletti, a fost textul lui Goethe.Cît despre Pogor, el s-a ajutat substanțial de cele două versiuni franceze. De pildă, replica lui Raphael, din “Prolog în cer”, este tradusă după Nerval, nu după Goethe. Iată un fragment din versiunea franceză:
“Le soleil résonne sur le monde antique dans le choeur armonieux des sphères; et sa course ordonnée s'accomplit avec la ra-pidité de la foudre” etc.

O parte a primului mare monolog al lui Faust este tributară fie lui Nerval, fie lui Blaze. O dovadă este prezența imaginii următoare: “O, lună cu raze argintii! Fii încă binevoitoare” etc. Imaginea lunii argintii nu apare însă în originalul german: “O, sähst du, voller Mondenschein, / Zur letztenmal auf meine Pein” etc. este însă întîlnită atît la Nerval (“astre à la lumière argentée”), cît și la Blaze (“rayon à la lune argentée”).

Cu totul deosebit de traducătorii francezi, Pogor tălmăcește însă una din replicile lui Mefistofel în perfectă concordanță cu originalul german, ceea ce dovedește că l-a avut și pe acesta la îndemînă. Goethe scrie astfel: “In jeden Quark begräbt er seine Nase”. Pogor o traduce astfel: “În tot gunoiul el bagă nasul său”. Ceea ce pare a fi o interpretare fidelă, dacă se are în vedere că, pentru Nerval, expresia înseamnă: “donner du nez contre tous les tas de fumier”, iar pentru Blaze: “il faut qu'il fourre son nez partout”. În aceeași situație, se află și versul “Es zucken rote Strahlen / Mir um das Haupt”, tradus de Pogor: ”raze roșii scapără în jurul capului meu”. Versul lui Pogor este departe atît de traducerea lui Nerval: “des rayons ardents se mouvent autour de ma tête”, cît și de aceea a lui Blaze: “des lueurs rouges tremblotentt sur mes têmpes”.


ANMERKUNGEN:

(1) Iași, Editura Junimea, pp. 149 - 175.

(2) Traducere de Grigore H. Grandea, în “Albina Pindului”, I, 1868, nr. 4, p. 56.

(3) Traducere de N. Skeletti, Poezii, Bârlad, 1888, p. 180.

(4) Traducere de L. Blaga, în : Goethe, Faust, București, 1955, p. 148.

(5) XIII, 1879, nr. 1 și XIV, 1880, nr. 2.

(6) Biblioteca Academiei Române, ms. 5669, f. 144.

(7) “Convorbiri literare”, XIV, 1880, nr. 2, p. 49-50.

(8) Ed. cit., p. 65- 66.

(9) Goethe, Faust, trad. Gérard de Nerval, Paris, Pléiade, 1930, p. 50-51.

(10) cf. Goethe, Le Faust, trad. Henri Blaze, Paris, Dutertre, 1847, p.119-120.

 

Gesellschaft der Germanisten Rumäniens (GGR) - www.ggr.ro

Zeitschrift der Germanisten Rumäniens, 8. Jg., Heft 15-16 / 1999, S. 155-160

 

 

Coordonator sectiune: Madalina Marcu | Asistenti: Cristina Caramihai | Andreea Baranga 

+ Asociatia Studentilor din Facultatea de Limbi Straine | Contact

 

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania