Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

 Bine ati venit in sectiunea dedicata limbii si literaturii germane. In aceasta sectiune veti avea posibilitatea sa descoperiti multe lucruri utile care speram sa va ajute la cursuri. Willkommen bei ScoalaOnline!

 

 
 
 
 
 + Click:  Grupuri | Newsletter | Portal | Ziare,Radio/TV | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

Zuruck zum index

Gesellschaft der Germanisten Rumäniens (GGR) - www.ggr.ro

Zeitschrift der Germanisten Rumäniens, 8. Jg., Heft 15-16 / 1999, S. 33-35

 

 

DISCURSUL MIXT

Stefan Augustin Doinaș




Cap. I – Faust și “Discursul mixt”

Goethe și problema filosoficului.

În procesul de un secol și jumătate al receptării lui Goethe de către cultura română, interesul pentru problema raporturilor autorului lui Faust cu filosofia ocupă un loc prioritar, comparabil doar cu reiterata transpunere a tragediei goetheene în românește. Etapele acestei treptate asimilări, care poate fi considerată o reală “apropiere de Goethe”, etape marcate prin nume de rezonanță precum Panait Cerna, Lucian Blaga, Ion Pillat, Liviu Rusu, Ion Sângeorgiu, Tudor Vianu, Mariana Șora etc., se încheie cu o “despărțire de Goehte” semnată de Constantin Noica. Dar termenii de “apropiere” și “despărțire” trebuie citiți metaforic. Dacă primul indică într-adevăr un susținut și fertil efort de înțelegere și apropiere a gândirii goetheene în general, al doilea e departe de a marca o respingere a operei lui Goethe în ansamblu. Nu e mai puțin adevărat că, delimitându-se față de toți exegeții (de altfel nu numai români) care l-au precedat, Noica se înscrie împotriva “concepției despre gândire” a lui Goethe, negând acestuia accesul la disciplina filoso-fiei ca atare, și procedând, de pe această poziție, la o categorică critică a lui Faust și a pesronajului eponim. În pofida unei riposte care, deși tardivă, trebuie luată în considerare – mă gândesc la Alexandru Paleologu – autoritatea de gânditor precum și coeziune internă a argumentelor aduse în discuție de autorul Despărțirii de Goethe, sunt de natură să paralizeze orice tentativă ulterioară dornică să demonstreze contrariul.

Chiar dacă meditația filosofică începe cu uimirea în fața lucrurilor Firii, și chiar dacă această uimire este apanajul tuturor oamenilor dotați cu sensibilitate existențială sau cu vocația problematizării, filosofia – ca atare -, adică în cea mai înaltă accepție a termenului – nu stă la îndemâna oricui. În cazul lui Goethe și Faust, însăși mărturisirea autorului – “Für Philosophie im eigentlichen Sinne hatte ich Organ“ – trebuie să ne dea de gâdit. Numai că, dacă observăm bine expresia lui Goethe, acest “im eigentlichen Sinne” introduce o precizare și, implicit, deschide o nouă perspectivă a discuției: a nu avea organ pentru filosofie în sensul propriu al cuvântului înseamnă a circumscrie o zonă, pură și riguroasă, a Spiritului, în care acesta posedă o dinamică absolut proprie, precum și anumite modalități sau instrumente specifice, inconfundabile, care-I asigură excelența, zonă în care Goethe nu se simte în elementul său. Dar această precizare lasă, în același timp, câmp liber unei activități a gândirii, care – prea modestă și conștientă de proprietățile sale – nu se aventurează în sfera speculativului pur, rezervându-și în schimb dreptul de a se înfiora în fața metaforicelor aspecte ale realului, de a le “vedea” într-un fel aparte, de a medita asupra lor și de a cristaliza în expresii adecvate naturii sale. În termenii lui Noica însuși, diferența între cele două zone și activități, indicate mai sus, se concretizeată în necesarul distingerii între filosofie și filosofare. Care este conținutul acestei deosebiri?

Pentru a demonstra nefilosofia lui Goethe, gânditorul român enumeră douăsprezece motive. În formularea fiecăruia din ele, se disting două părți: prima, care arată în ce constă “problematica” adevărată a filosofiei ca atare: a doua, care divulgă peoblematica” nefilosofică a autorului lui Faust. De-a lungul celor douăsprezece trepte, apar astfel – puse față în față – un exercițiu ideal propriu actului de a face filosofie, ilustrat de-a lungul vremii de diverși filosofi, de la Platon până la Hegel (fiecare din ei citați ca argument pentru un anumit motiv): așadar un demers filosofic prin excelență, la care autorul subscrie pentru rațiuni care nu ne privesc aici; - și un alt exercițiu, practicat de Goethe însuși, care se autodivulgă, prin opoziție față de primul, ca blocând accesul la filosofie. Dacă modalitatea primului exercițiu nu poate să ne spună ce este filosofia (Filosofia nu este o știință exactă: nu are nici definiție prin care să înceapă, nici rezultat prin care să se încheie”, scrie Noica), modalitatea celui secund ne spune “cu exactitate ce nu este filosofie”. Iată rândurile concluzive:

Acum va apărea cu mai multă rigoare faptul acesta, greu de consecințe, că Goethe este străin de filosofie. /… Dar ni se pare limpede că refuzul acestei problematici este definitoriu pentru nefilosofie. O concepție care se refuză câte unuia din punctele acestea (de ex. Rouseauismul, cu omul bun de la natură) poate fi bănuită de nefilosofie; o concepție care se refuză însă tuturor punctelor, cum este cea a lui Goethe, e cu siguranță străină de filosofie. Acest fapt este greu de consecințe, spunem, pentru înțelegerea lui Goethe: căci este de toată însemnătatea să-l regăsești în puritatatea sa spirituală . Nu servește la nimic – și până la urmă gloriei lui Goethe – confuzia: nici o amabilitate critică, asigurându-ne că totuși ar fi și el filosof, nu-l poate salva. Dacă îl salvează ceva, nu este o măreție de împrumut, ci măreția proprie. Iar spre a o dovedi pe aceasta, câtă este și așa cum este, trebuie limpede arătat că gîndirea sa are stigmatele nefilosofiei.

A spus el altfel vreodată? Niciodată. Dimpotrivă, lui Jacobi îi scrisese triumfător la 5 august 1786: “Pe tine te-a blestemat Dumnezeu cu metafizica, pe mine m-a binecuvântat cu fizica”. Dacă n-a spus-o, a lăsat el vreodată să se creadă ântr-altfel? O singură dată, cu Faust. Dar, nu iubește arta lui Goethe cel care admiră peste măsură Faust; și cu siguranță nu este âncercat de blestemul filozofiei cel care vede în Faust filosofie.

Rîndurile rezumative de la începutul acestui citat ne scutesc de a reproduce in extenso riguroasa arhitectură ideatică a celor douăsprezece obiecții ale lui Noica. Ele formulează în mod explicit o poziție critică, cu a cărei severitate și intransigență am putea să nu fim de acord (dacă n-ar fi idealitatea aproape ascetică în numele căreia sunt for-mulate), dar la a cărei concluzie – adică opoziția ireductibilă între filosofi de o parte, și Goethe, de altă parte – subscriem. De altfel o atare opoziție tranșantă a fost avansată, la noi, și de Mariana Șora, ale cărei rânduri extrem de pertinente constituie, ca să zic așa, un răspuns anticipat la multe din obiecțiile lui Noica. Atenția mea va stărui asupra diferenței dintre filosofi și Goethe, și va susține că se marchează, cu înseși cuvintele exegetului român, tocmai acel distinguo amintit mai sus: între filosofie și filosofare. Această deosebire oferă, cum am spus, o perspectivă: aceea de a urmări demersul de gândire a lui Goethe, prin popasuri în textul lui Faust: adică acea filosofare în care meditația interferează cu vocația și practica poetică. Zona acestei interferențe delimitează aria “discursului mixt”.

Bine înțeles, o atare întâlnire se poate realiza la nivele foarte variate ale expresivității verbale, configurând modalități poetice diferențiate ca valoare. Nivelul cel mai de jos îl constituie simpla versificare a ideilor, capcană facilă și ingenioasă tot odată, a cărei primă victimă este, fără îndoială, poetul însuși. Intre asemenea versuri, nu lipsește uneori de facondă și forță persuasivă în ordinea intelectului, și cadențele vizionare care ne propun o nouă priză a realului, o sporire a sentimentului Ființei, - se măsoară amplitudinea “discursului mixt”. In Faust întâlnim deopotrivă performanțe ale versificării de idei și culmi ale lirismului vizionar. Voi da câteva exemple.
Un cititor avizat în ale poeziei va percepe sunetul retoric plat al unui vers confesiv, de aparentă alură socratică, rostit de Faust la începutul monologului său:

Dar nu putem să știm nimic, văd bine !
(v.364)

Același cititor ar trebui să simtă sporul de plasticitate al expresiei verbale în versurile următoare, rostite de Mefisto:

Curaj, atunci! De ce să te consume
Ideile? Apuc-o drept spre lume!
Îți spun: când meditează, un flăcău
E ca un bou pe-o pajiște uscată,
Pe care-l mână-n cerc un spirit rău,
În timp ce-alături iarba-i minunată.
(vv.1828-1832)

Dar simpla imagine rezultând dintr-o comparație care ține ea însăși de procedeele fabulei, oricât ar configura o situație concretă, nu saltă prea mult expresia din didacticismul plat. Un prag mai înalt apare, de pildă, în acest dialog:

STUDENTUL: Așa-i mai clar! Vezi drumul, nu-l poți pierde.
MEFISTO: Amice, orice teorie-i gri,
Doar pomul auriu al vieții-i verde.
(vv.2037-2039)

Căci aici expresia verbală însăși ilustrează prin materialitatea ei, conținutul de idei:versul care afirmă cenușiul teoriei este el însuși cenușiu, lipsit de concretețe figurativă; în timp ce următorul reușește să ridice nivelul superior mi se pare atins în scena Mumelor, din actul II al lui Faust, din care citez doar patru versuri rostite de Faust:

Nu-ncremenirea-i leac: eu vreau să tremur!
Fioru-i partea omului, cea mai de pre;
Simțind, sporim chiar lumea; prin cutremur
Simțim adânc teribilul-măreț.
(vv.6271-6274)

Oricine poate să remarce aici încărcătura de gândire, care totuși nu utilizează concretul imagistic, dar nici nu rămâne în conceptualism: ideia e trăită, preluată de pathosul sufletesc al eroului, mărturisită ca un angajament existențial, clară prin dinamica afectivă, și în același timp obscură prin condensarea maximă a cutezanței speculative. Se divulgă astfel o dimensiune interioară a umanului, “tradusă” în gesticulație comportamentală: înfiorarea în fața misterului insondabil al Ființei.

Firește aceste patru nivele nu epuizează posibilitățile “discursului mixt”. Reflexivitatea, surprinsă aici în concentrarea ei asupra problemei cunoașterii, își etalează o parte din modalitățile în care se lasă confiscată de poeticitate, de la declarativismul nud, prin parabola exemplificatoare, și, apoi, prin figurativismexprimat chiar cu ajutorul corpului material verbal, până la combustiunea ideii în ethos existențial. Pentru a înțelege însă pe deplin dialectica specualtivului și poeticului, e nevoie de o transcendere a exemplelor concrete, de o depășire a ilustrativismului lor, prin ridicarea la o teorie generală a “discursului mixt”, de o fundamentare convingătoare a posibilităților lui de existență. Fără o poetică a sa, “poezia filozofică” nu poate să ne apară decât ca un accident, chiar repetat, al istoriei poeziei.

Am sugerat deja ideia c prin “discurs mixt” înțeleg grosso modo, acea poezie lirică pe care istoria poeziei a întâlnit-o de mai multe ori, în epoci diferite, sub nume atât de înrudite, ca “poezie filozofică”, “poem didactico-filozofic”, “lirism reflexiv”, “Gedankenlyrik”, “poezie de idei” etc., etc.

Faust, marele poem al lui Goethe, este unul din exemplele concrete, conjurate în acest scop. Nu ne va interesa, așadar, dacă autorul lui a fost sau nu filosof adevărat;nici dacă cele două părți ale tragediei au sau nu o filosofie proprie; și nici dacă există sau nu o filosofie reală a lui Faust, ca personaj. Preocuparea mea se va îndrepta asupra acelor pasaje din Faust, care – datorită întâlnirii între metaforic și specu-lativ, adică a unui act de a filosofa în condițiile specifice ale expresiei lirice și cu finalitate strict poetică – sunt capabile să confirme realitatea sui generis a unui “discrus mixt”. In acest sens, faptul că Goethe n-a fost în stare să atingă filosoficul, așa cum acesta a fost identificat de către Noica, nu înseamnă nicidecum excluderea a priori a filosofării din aceste pasaje; căci nu conștiința filosofică, în deplina ei puritate, ci conștiința poe-tică, surprinsă oarecum într-un act de deturnare a filosoficului de la rosturile lui reale, constituie, în ultimă instanță, garanția “discursului mixt”.

 

Gesellschaft der Germanisten Rumäniens (GGR) - www.ggr.ro

Zeitschrift der Germanisten Rumäniens, 8. Jg., Heft 15-16 / 1999, S. 33-35

 

 

Coordonator sectiune: Madalina Marcu | Asistenti: Cristina Caramihai | Andreea Baranga

+ Asociatia Studentilor din Facultatea de Limbi Straine | Contact

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania