Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

Aceasta lectie de istorie, incearca sa va prezinte concret faptele si intamplarile celui de-al doilea razboi mondial, date despre partidele politice si rolul lor in viata societatii contemporane, date despre personalitati si evenimente istorice care au schimbat lumea.

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

Inapoi la cuprins


ESECUL COMUNISMULUI



I. ESECUL MARXISMULUI SAU ESECUL COMUNISMULUI?


Dupa cum am īnvatat la Istorie, īncercarea partidelor comuniste de a construi o societate fara clase si fara exploatarea omului de catre om s-a bazat pe teoria elaborata de Marx si Engels la jumatatea secolului XIX, numita de urmasii lor "socialism stiintific" sau "comunism stiintific". (Eu am sa numesc aceasta teorie "socialismul lui Marx" sau "socialismul marxian", si voi arata īn cadrul acestui eseu care sunt motivele mele).

Principalul autor al socialismului modern, ca doctrina politica a clasei muncitoare din capitalism, a fost Karl Marx (1818-1883). El nu a fost muncitor, si nici fiu de muncitor. Provenit dintr-o familie burgheza (evrei convertiti la protestantism), tānarul Marx a studiat Dreptul si Filosofia la universitatile din Berlin si Jena. S-a casatorit cu fiica unui consilier aulic, deosebit de educata, cu care a avut cinci copii. Intrānd īn conflict cu statul politienesc prusac, datorita unor articole critice, Marx este nevoit sa emigreze la Bruxelles, apoi la Paris, pentru ca īn final sa se stabileasca definitiv la Londra, capitala celei mai democratice si mai tolerante tari din epoca. Aici a si murit, la vārsta de 65 de ani.

Spiritul critic si curajul de a spune ce gāndeste l-au facut pe Marx un om incomod, care a fost parasit, pe rānd, de colaboratori si chiar de prieteni. Singurii oameni care au ramas lānga el pāna la capat au fost Jeni Marx, sotia lui, si Friedrich Engels, prieten din tinerete. Despre Engels n-am sa scriu prea mult, pentru ca īl consider mai putin important din punct de vedere teoretic. Om cu calitati intelectuale si morale deosebite, el a fost, totusi, "māna a doua" (īl consider mai mult "locotenentul" lui Marx decāt "colegul" lui). Engels nu avea studii superioare; se poate spune ca a fost un "autodidact genial". Engels avea vaste cunostinte despre istoria stiintei si despre rezultatele stiintei din epoca lui. Acest lucru i-a permis sa īnteleaga ideile novatoare ale prietenului sau si sa-l ajute, de multe ori, īn redactarea unor lucrari (care au si fost publicate sub numele ambilor).

II. CE ESTE MARXISMUL?


Opera lui Marx este formata din trei parti mari: 1) conceptia filosofica; 2) teoria economica; 3) doctrina politica.
Deoarece īn practica partidele comuniste au pretins ca aplica doctrina politica ("socialismul stiintific"), ma voi ocupa doar de a treia componenta a marxismului.

Doctrina politica decurge īn mod logic din teoria economica, īn principal din teoria plus-valorii, care explica exploatarea capitalista. Constatānd ca muncitorii sunt exploatati, Marx a tras concluzia ca ei nu pot avea o viata omeneasca. Din exploatarea economica rezulta si o dominare politica, precum si o subdezvoltare culturala. Personalitatea lor este unilaterala si īnstrainata fata de adevarata esenta umana, care ar trebui sa fie "personalitatea multilateral dezvoltata". Īn concluzie, "pentru a-si manifesta personalitatea, proletarii trebie sa rastoarne capitalul", caci acesta a devenit o forta "supraomeneasca".

Spre deosebire de īnaintasii lui socialisti (Saint-Simon, Robert Owen, Charles Fourier, Ferdinand Lassal sau Pierre Joseph Proudhon), Marx a constatat ca principala contradictie a societatii capitaliste este aceea dintre munca si capital, concretizata īn contradictia dintre proletariat si burghezie. Aceasta contradictie este obiectiva, independenta de vointa celor doua clase; ea nu poate fi rezolvata īn cadrul societatii capitaliste. Singura solutie este īnlaturarea acestei societati, adica o revolutie socialista, organizata si condusa de proletariat, prin care societatea capitalista sa fie īnlocuita cu o noua societate, superioara: societatea socialista. Pentru ca aceasta sa se produca, trebuie sa fie īndeplinite cāteva conditii de baza:

a) muncitorii trebuie sa devina constienti de necesitatea de a rasturna capitalul, precum si de faptul ca acest lucru este īn interesul lor;
b) ei trebuie sa se uneasca (nu numai la nivel national, ci si la nivel international, caci exploatarea este la fel īn toate tarile capitaliste);
c) ei trebuie sa se organizaze nu numai īn plan profesional (īn sindicate), ci si īn plan politic (īn partide).

Pentru a contribui la īndeplinirea cāt mai grabnica a acestor conditii, Marx si Engels scriu, īn 1848, Manifestul Partidului Comunist, care se īncheie cu celebra chemare "Proletari din toate tarile, uniti-va!". Lucrarea a fost scrisa la cererea unei organizatii muncitoresti intitulate "Liga Comunistilor", īnfiintata la Londra, īn 1847, si considerata de multi istorici primul partid comunist din istorie. Ce spun Marx si Engels īn Manifest?

Īn primul rānd, ei arata ca istoria omenirii nu a fost altceva decāt istoria luptei de clasa. Aceasta se duce īntre cele doua clase fundamentale ale fiecarei orānduiri: sclavii si stapānii de sclavi (īn sclavagism), taranii iobagi si nobilii feudali (īn feudalism), proletariatul industrial si burgezia (īn capitalism). Dar burghezia este prima clasa din istorie care a avut o ideologie revolutionara, s-a organizat politic si a luptat pentru instaurarea noii orānduiri (orānduirea capitalista).

Īn al doilea rānd, ei arata cum fiecare orānduire, numita de ei "formatiune sociala", se naste, traieste si moare, fiind īnlocuita īn mod necesar de alta. Procesul prin care se trece de la o formatiune la alte este revolutia sociala. Forma cea mai īnalta a acesteia a fost revolutia burgheza, caci ea a fost pregatita īn pla ideologic si realizata īn plan politic, ca forma a luptei de clasa. Īn urma acesteia, burghezia a cucerit puterea de stat, a realizat statele nationale si a devenit clasa conducatoare. Din acest moment, ea a luat īn stapānire īntregul aparat de stat (justitie, politie, armata), prin care īncepe sa-si apere locul de clasa dominanta.

Īn al treilea rānd, autorii Manifestului arata ca societatea capitalista a devenit nefunctionala: contradictiile antagoniste au devenit violente; crizele economice au devenit o trasatura caracterisitca; īnstrainarea umana a capatat formele cele mai aberante. Īntr-un cuvānt, capitalismul a ajuns o societate imorala si periculoasa pentru omenire; ea trebuie sa faca loc unei noi orānduiri – orānduirea comunista (sau "socialista", cum o vor numi urmasii lui Marx si Engels). Aceasta noua orānduire va cunoaste doua faze: faza timpurie, socialismul, care va mai pastra urmele societatii capitaliste, si faza tārzie, comunismul, care va reprezenta "realizarea deplina a esentei umane".

Īn al patrulea rānd, Marx si Engels enunta caracteristicile generale ale noii orānduiri:
a) desfiintarea proprietatii private asupra mijloacelor de productie (nu si asupra bunurilor de consum, cum au īnteles antimarxistii);
b) disparitia claselor sociale si, implicit, a exploatarii;
c) disparitia diferentelor esentiale dintre munca fizica si munca intelectuala, datorata progresului tehnico-stiintific, care īi va determina pe muncitorii manuali sa devina "muncitori intelectuali" (deci nu prin acordarea de diplome fara acoperire, cum au īnteles mai tārziu comunistii nemarxisti);
d) disparitia treptata a diferentelor esentiale dintre sat si oras, datorita generalizarii industriei īn toate sectoarele (inclusiv īn agricultura);
e) disparitia diferentelor sociale dintre barbati si femei ("emanciparea femeii" fata de servitutile de pāna acum, realizarea ei umana);
f) egalitatea sanselor de realizare umana īntre toti membrii societatii (deci o egalitate virtuala, nu o egalitate de facto, de tip egalitarist, cum au īnteles-o nemarxistii);
g) disparitia treptata a economiei de marfa, datorata disparitiei diviziunii sociale a muncii (īn consecinta, si disparitia banilor);
h) disparitia treptata a statului, prin preluarea functiilor sale politice de catre masele populare ("autoconducerea comunista");
i) disparitia treptata a natiunii si a statelor nationale (comunismul este conceput ca "ultimul stadiu al procesului de universalizare a istoriei", īn care fiecare individ se va simti "cetatean mondial").

Īn contextul acestei viziuni despre progresul istoric, Marx si Engels formuleaza principiul de baza al noii orānduiri: dezvoltarea economica are un singur scop suprem: satisfacerea nevoilor materiale si spirituale ale celor ce muncesc. Din acest principiu decurg alte doua principii, care corespund celor doua faze ale noii orānduiri: "Fiecaruia dupa munca" – pentru faza socialismului – si "De la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa necesitati" – pentru faza comunismului.

Trecerea la comunism īnseamna, asadar, o mare schimbare sociala, īn defavoarea celor ce traiesc din munca altora si īn favoarea celor care traiesc din munca lor. Manifestul Partidului Comunist se īncheie cu o profetie pe cāt de amenintatoare pentru unii, pe atāt de mobilizatoare pentru ceilalti: "Sa tremure clasele exploatatoare īn fata unei revolutii comuniste. Īn aceasta revolutie, proletarii nu au de pierdut decāt lanturile si au o lume de cāstigat!".

Cāt s-a realizat din aceasta profetie, voi īnceca sa arat īn continuare. De ce nu s-a realizat asa cum credeau autorii Manifestului Comunist este mai greu de spus. Ideea mea este ca revolutiile si societatile socialiste din secolul XX au īnsemnat prea putin aplicarea īn practica a teoriei lui Marx. A fost aplicata nu teoria marxiana, ci teoria marxista. Adica "marxism-leninismul", un fel de religie care a vorbit īn numele lui Marx dar care i-a tradat teoria (asa cum īn numele lui Isus au fost facute cele mai urāte crime īmpotriva umanitatii, care au tradat ideea acestuia despre Iubire, esenta dogmei crestine).


III. CE ESTE COMUNSMUL?

Īn continuare voi īncerca sa arat ce cred eu ca a fost comunismul – aceasta, īn doua planuri:
1) comunismul īn general si 2) comunismul īn Romānia. Fac aceasta distinctie pentru ca am convingerea ca īn tara noastra a existat un specific foarte puternic al acestei forme de organizare economica si social-politica.
Īn aceasta parte a eseului voi īncerca sa arat ca prin "comunism" nu nu putem īntelege nici aplicarea īn practica a marxismului, nici regimul ceausist din Romānia. Pentru aceasta, voi īncerca sa demonstrez doua teze: a) comunismul nu a fost marxism si b) ceausismul nu a fost comunism.


1) Comunismul īn general

Ca experienta istorica, experienta comunismului a īnceput o data cu revolutia bolsevica din 1917, condusa de
Vladimir Ilici Ulianov-Lenin (1870-1924), conducatorul partidului bosevic. Denumit propagandistic Marea Revolutie Socialista din Octombrie (MRSO), acest eveniment a fost īntr-adevar unul "epocal", īn sensul ca a deschis o noua epoca īn istoria moderna: aparitia unui sistem de organizare sociala anticapitalist si polarizarea lumii īn doua tabere aproximativ egale, ceea ce a dus, dupa al doilea razboi mondial, la asa-numitul "razboi rece" (o forma specifica de organizare a relatiilor internationale si a raportului de putere īn plan mondial).

Talentul politic l-a ajutat pe Lenin sa profite de criza interna a imperiului tarist si de nevoia de schimbare resimtita in societatea ruseasca (mai ales la nivelul elitelor), concretizata īn revolutia burgezo-democratica din februarie 1917, īn urma careia a fost instaurat guvernul Kerensky, un guvern burghez de orientare liberala. De asemenea, el a profitat la maxim de īnfrāngerile armatei ruse īn primul razboi mondial, de dezorientarea soldatilor (īn marea lor majoritate – tarani), care doreau terminarea razboiului si īntoarcerea acasa. El a promis "muncitorilor, taranilor si soldatilor" (soldatii find tot muncitori si tarani!) putere politica, sub forma sovietelor, proprietatea asupra fabricilor si a pamāntului, precum si iesirea Rusiei din razboi. Acelasi talent politic l-a ajutat sa faca aliante profitabile cu o gama foarte variata de miscari politice (de la social-democrati, la... anarhisti); stia sa spuna fiecaruia ceea ce vroia sa auda, sa promita fiecaruia ceea ce-si dorea...

Cultura filosofica si pregatirea teoretica īn domeniul politic l-a ajutat pe Lenin sa īnteleaga lucrarile lui Marx si Engels pāna īn cele mai mici detalii. Nu cred ce spun unii autori, ca Lenin nu l-ar fi īnteles pe Marx. Eu cred ca l-a īnteles foarte bine, dar temperamentul lui nu i-a dat voie sa-l accepte pāna la capat. De exemplu, Marx credea ca o revolutie proletara este posibila numai īn tarile capitaliste foarte dezvoltate, unde industria este foarte puternica, deci si proletariatul industrial este numeros, bine organizat si instruit, capabil sa-si īnsuseasca teoria stiintifica a revolutiei. Daca Lenin ar fi fost un om "normal", ar fi tras singura concluzie posibila din punct de vedere logic: īn Rusia este imposibila o revolutie proletara victorioasa (teza sustinuta de "mensevici", aripa moderata a social-democratilor rusi, si confirmata, pāna la urma, de experienta istorica).

Dar Lenin facea parte din stirpea "revolutionarilor rusi" (descrisi de Dostoievski), care nu se īmpiedica de argumente logice atunci cānd este vorba sa schimbe lumea. Pentru a face revolutia, el a fost obligat sa-i demonstreze necesitatea, sa convinga masele ca exista sanse reale de succes. Pentru aceasta, Lenin a modificat teoria lui Marx, aducāndu-i corectii esentiale. De exemplu, el spunea ca e preferabil ca industrializarea sa aiba loc sub conducerea muncitorilor, care o vor face īn interesul lor, decāt sub conducerea burgeziei, motiv pentru care cucerirea puterii trebuie facuta acum, nu cānd capitalismul va fi dezvoltat, iar burghezia va fi o clasa mai puternica. Aceasta modificare a teoriei marxiene l-a obligat pe Lenin sa faca multe alte modificari, care au fost, īn acelasi timp, denaturari. De exemplu, el a īnlocuit "cucerirea democratiei" de la Marx cu "dictatura proletariatului", prin care īntelegea un regim politic autoritar, o continuare a luptei de clasa dupa cucerirea puterii de catre proletariat (vom vedea ca Stalin a transformat aceasta dictatura īn totalitarism – cel mai sāngeros regim politic cunoscut īn istoria moderna). Totalitatea acestor modificari si denaturari s-a numit "īnvatatura leninista", iar teoria care s-a aplicat īn "revolutia si constructia socialista" nu a fost teoria lui Marx, ci teoria lui Lenin.

Dupa moartea lui V.I.Lenin, Iosif Vissarionovici Djugasvili-Stalin va numi aceasta teorie "marxism-leninism", pentru a fi cāt mai credibil. Dar prin politica lui reala, Stalin i-a tradat si pe Marx, si pe Lenin. El a dus o politica de tip imperialist, īn care scopul principal era īntarirea si extinderea noului imperiu rus, pe care Lenin īl denumise, īn 1922, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) sau, pe scurt, Uniunea Sovietica.

Pentru a-si duce politica sa imperialista, I.V. Stalin a impus doua drectii esentiale – una īn interior si alta īn exterior. Īn interior, el a instaurat un control politic total, mergānd īn directia eliminarii "revolutionarilor de profesie" formati de Lenin, care credeau sincer īn idealul comunist si care īl īncurcau īn realizarea obiectivelor imperialiste. Pe acestia i-a lichidat sub pretextul ca tradasera "cauza socialismului" sau i-a trimis īn lagare de munca (de fapt, lagare de exterminare, asa cum rezulta din romanele autobiografice ale lui Alexandr Soljenitīn). Īn locul lor a adus oameni noi, promovati peste nopate, care i-au devenit fideli. Astfel, īn anii ‘30-’40, la conducerea Uniunii sovietice a avut loc īnlocuirea "generatiei leniniste" cu "generatia stalinista".

Cel de-al doilea razboi mondial a fost un prilej excelent pentru Stalin de a-si īntari puterea īn interior si a extinde granitele imperiului sovietic. Īn timpul razboiului, la Yalta, el īmparte cu Aliatii (SUA si Marea Britanie) continentul european, iar dupa razboi ocupa cu Armata Rosie toate viitoarele "tari socialiste", mai putin Albania si Iugoslavia. Principala forma de dominare politica a noilor tari cucerite a fost declararea acestora "democratii populare", adica tari socialiste. Īn aceste tari, Stalin a impus "modelul sovietic de socialism", care era, de fapt, stalinism, nu socialism. Stalinismul avea prea putin de-a face cu "leninismul", desi īn propaganda se facea apel la "īnvatatura leninista". Dupa cum am vazut, nici leninismul nu avea prea multe legaturi cu marxismul, desi Lenin facea dese referiri la "opera lui Marx".
Cred ca se poate trage o prima concluzie: ceea ce s-a aplicat īn "tarile socialiste" din Europa a fost nu modelul marxian al socialismului, ci modelul sovietic. Despre acest model se pot spune cu certitudine doua lucruri:

i) el nu era valabil pentru celelalte tari, care aveau alte traditii istorice decāt Rusia;
ii) el nu fusese valabil nici macar pentru Rusia, care avea alt nivel de dezvltare decāt tarile occidentale pentru care Marx proiectase revolutia socialista.

*

Iata cum cred eu ca se explica esecul comunismului īn tarile europene: a fost vorba de aplicarea unor modele de trecere socialism inadecvate la realitate, precum si de aplicarea unor metode de construire a noii orānduiri care nu se inspirau din teorie, nu se bazau pe legile obiective ale istoriei si societatii. Ele nu s-au bazat pe cunoastere, ci pe vointa de putere a unor conducatori si a unor camarile formate īn jurul acestora, devenite ulterior "elite politice" - de fapt, niste structuri birocratice, formate din functionari de partid si de stat, care conduceau īn interesul lor, iar nu al "clasei muncitoare si aliatilor ei", asa cum pretindeau.

Prin aceasta deformare a fost tradat īnsusi scopul suprem al noii societati, pe care Marx si Engels īl formulasera astfel: "satisfacerea continua a nevoilor materiale si spirituale ale maselor". Acesta se leaga, īnsa, de o serie de alte abateri de la teoria lui Marx:
- economia nu a fost controlata de masele muncitoare, prin intemediul democratiei participative (sub pretextul "planificarii stiintifice a economiei", partidele comuniste au instaurat o economie hipercentralizata, aflata īn māinile aparatului de stat, ineficienta si incapabila sa se adapteze la revolutia stiintifico-tehnica care a izbucnit dupa razboi);
- principiul socialist "fiecaruia dupa munca" nu a fost respectat (oamenii nu au fost retribuiti dupa cantitatea si calitatea muncii depuse de fiecare, ci dupa criterii de ordin politic: fie dupa importanta muncii lor pentru mentinerea regimului comunist, fie din ratiuni de "liniste sociala", fie dupa ideea stupida a "omogenizarii sociale" - ceea ce a dus la deprecierea muncii si a oamenilor cu adevarat muncitori, la un fel de "chiul general");
- nu a fost desfiintata exploatarea omului de catre om (expoatarea unei clase de catre alta a fost īnlocuita cu exploatarea tuturor oamenilor muncii de catre stat, care a jucat rolul de "patron general");
- clasa muncitoare nu a avut rol conducator (īn locul "autoconducerii comuniste" a fost o "dictatura de partid", exercitata īn numele "dictaturii proletariatului", iar īn interiorul partidului se exercita dictatura unui grup, pe care analistii l-au numit nomenklatura);
- nu a avut loc "cucerirea democratiei" (Marx), adica trecerea ei din māinile burgheziei īn māinile oamenilor muncii (partidele comuniste au renuntat la drepturile cetatenesti, au īncalcat drepturile omului, instaurānd fie dictatura, fie totalitarism, justificate printr-o demagogie democratica, denumita "democratie socialista", care era prezentata ca superioara celei burgheze, dare care era inferioara acesteia);
- statul nu a fost un "stat socialist" (el nu reprezenta puterea maselor populare sau a "oamenilor muncii de la orase si de la sate", cum se spunea, de pilda, īn Constitutia Republicii Populare Romāne proclamate la 30 decembrie 1947);
- nu au fost īnlaturate cauzele īnstrainarii umane (la cauzele existente īn capitalism, pe care le semnalase Marx, au fost adaugate altele, specifice comunismului – cum ar fi teama de politia secreta sau mimarea atasamentului pentru regim de dragul parvenirii sociale);
- omul nou nu s-a format īn directia preconizata de Marx (īn locul "personalitatii multilateral dezvoltate" si al "cetateanului cu īnalta constiinta civica", solidar cu semenii si participant activ la viata sociala, s-a raspāndit tipul omului duplicitar, profitor, dornic de a parveni prin orice mijloace, care evita cāt poate munca si asumarea de responsabilitati civice, preferānd sa se "descurce" de unul singur, īn detrimentul comunitatii).

Din pacate, nota de plata pentru greselile facute de īnaintasii nostri o platim noi, cei de azi, inclusiv generatia mea, care chiar ca nu avem nici o vina. Iata de ce ma preocupa cu adevarat problema aceasta, a comunismului – si mai ales problema comunismului din Romānia, caci noi pe acesta l-am mostenit.


2) Comunismul īn Romānia

Scopul meu este sa-mi dau seama cāt mai clar cine sau ce a fost de vina. Pentru aceasta, īncerc sa-mi raspund la cāteva īntrebari: A fost o teorie utopica sau o aplicare strāmba a ei? Daca a fost utopica, de ce au crezut īn ea zeci de milioane de oameni? De ce unii mai cred si astazi? Sa fie atāt de prosti oamenii? Sa fie atāt de multi prosti? Daca nu a fost o utopie, de ce a fost aplicata strāmb? Sa fie oamenii atāt de vanitosi, de ignoranti, de lacomi si de lenesi īncāt sa-si bata joc de o teorie care le promitea o viata mai buna?
Ca sa raspund la aceste īntrebari, voi spune ce cred despre comunismul din tara noastra, despre care am aflat cele mai multe lucruri, si de la "sursa".

Profitānd de prezenta trupelor sovietice īn Romānia si de dominatia sovietica, īn general, comunistii au fortat unirea PCR (sub 1.000 de membri) cu Partidul Social-Democrat Romān (peste 100.000 de membri); unirea s-a realizat īn februarie 1948 si a fost prezentata ca "unificare politica si organizatorica a clasei muncitoare din Romānia". Noul partid s-a numit Partidul Muncitoresc Romān (PRM) si īl avea īn fruntea sa pe
Gheorghe Gheorgiu-Dej, un fost muncitor feroviar, fara prea multa cultura politica, dar deosebit de inteligent si bun organizator. El avea o anumita aura de erou printre ilegalisti, datorita deselor arestari si detentii.

Fiind un partid slab din punct de vedere organizatoric, fara structuri īn teritoriu, fara oameni politici de valoare si fara o sustinere populara adevarata, PCR/PMR a devenit o simpla anexa a P.C. (b) din URSS, devenit īn 1952 Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS). Īn acest context, socialismul īn tara noastra nu a urmat liniile directoare ale teoriei lui Marx, si nici macar ale teoriei lui Lenin. El a fost aplicarea modelului sovietic de socialism, adica un stalinism adaptat la conditiile romānesti. Īn numele "internationalismului socialist" a fost nimicita orice traditie nationala (culturala, ideologica, politica); istoria nationala a fost re-scrisa, fiind exagerat rolul istoric al miscarii muncitoresti si al partidului comunist. Putinii comunisti cultivati si patrioti (de exemplu, Lucretiu Patrascanu) au fost īndepartati de la conducere, exclusi din partid, arestati si chiar ucisi (cazul lui Patrascanu). Autorul moral al acestor crime a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, care se temea de faptul ca acesti oameni īi vor lua locul la conducerea partidului.

Moartea lui, survenita īn 1965, a permis ascensiunea la vārful partidului a lui Nicolae Ceausescu (1918-1989), provenit din cercul "ilegalistilor" (unde intrase din adolescenta) si din structurile militare (a raspuns, multi ani, pe linie de partid, de Armata). O siretenie īnnascuta si experienta īn munca de comanda i-au permis monopolizarea puterii si instaurarea unei "dictaturi interne" – dictatura grupului sau īn interiorul partidului. Combinatia dintre putere si incultura a dus, ca de obicei, la deregleri pshice majore. Astfel, la īnceputul anilor ’70 pune la cale cultutul personalitatii si, cu timpul, ajunge sa creada el īnsusi īn aceasta forma de propaganda.

Dupa Congresul al XI-lea al PCR (1974), Ceausescu instaureaza dictatura personala īn partid si īn stat, devenind nu numai secretarul general al PCR, ci si Presedintele Romāniei (functie īnfiintata de el, pentru el). Acesta dictatura a fost exercitata, de fapt, de el si de membrii familiei sale – īn special sotia lui, Elena (femeie aproape analfabeta, provenita din lumpenproletariatul bucurestean). Timp de 15 ani (1974-1989), īn Romānia a existat un regim politic caracterizat de voluntarism, autoritarism si izolationism, care a scos tara noastra de pe traiectoria dezvoltarii moderne si din circuitul international al valorilor materiale si spirituale. Astazi platim pentru toate greselile facute īn regimul ceuasist.


Folosesc si eu expresia "regimul ceausist" pentru ca este greu sa clasificam acest regim, pe care eu īl consider specific Romāniei. Ceea ce cred ca este e īn afara oricarei īndoieli este ca el nu putea sa se nasca decāt īn contextul unui regim totalitar. Asadar, el a fost o forma de totalitarism.


3) Totalitarism si comunism

Īn cartea sa Democratie si totalitarism (Editura Humanitas, 2001), politologul francaz Raymond Aron defineste totalitarismul astfel:
1) monopolul unui singur partid;
2) existenta unei ideologii oficiale de stat;
3) monopolul statului asupra īntregii puteri si a tuturor convingerilor;
4) activitatile economice si profesionale sunt supuse statului;
5) totul este apreciat dupa criterii ideologice si politice.

Se poate observa ca regimul comunist din Romānia corespunde perfect acestor trasaturi. El s-a nascut prin desfiintarea tuturor partidelor nemuncitoresti si unificarea fortata a partidelor muncitoresti (februarie 1948). Partidul unic si-a impus propria ideologie īntregii societati, ca singura adevarata si obligatorie. Astfel, a fost lichidat pluralismul ideologic, deci si orice posibilitate de opoztie politica sau civica. Īn lipsa unui feed-back din partea societatii, regimul politic a devenit insensibil la nevoile reale ale maselor si opac la realitatea obiectiva. Drept urmare, regimul comunist a ajuns incapabil sa se adapteze la schimbarile istorice, la devenirea realitatii sociale. Īnainte de a muri (īn 1989), el fusese īn coma timp de cel putin 10 ani.

Īn varianta comunista a totalitarismului, punctele 1 si 3 din definitia lui Raymond Aron se suprapun, caci monopolul partidului unic s-a confundat cu monopolul statului: partidul a "īngitit" statul, dānd nastere unei structuri originale: partidul-stat. S-a nascut o patura sociala dominanta, formata din functionarii de partid si de stat (numita de unii autori nomenklatura). Ea a confiscat toate structurile societatii – politice, economice, sociale si culturale, pe care le-a folosit pentru exercitarea puterii doar īn propriul sau interes; idealul comunist, drepturile democratice, nevoile maselor sau legile obiective ale societatii erau luate īn considerare numai atunci cānd acest lucru nu contravenea intereselor paturii dominante. Au fost īncalcate īn mod sitematic Constitutia si legile tarii, drepturile si libertatile cetatenesti, principiile socialismului. Cum a fost posibil asa-ceva?

Cred ca viciul de fond al sistemului stalinist a fost īncalcarea principiului democratic al separarii puterilor īn stat; legislativul, executivul si juridicul au depins de o singura autoritate: partidul unic. Acesta a īnlocuit statul. Dar si partidul a fost distrus, daca avem īn vedere "dictatura interna" instaurata de Stalin sau de Ceausescu, precum si transformarea lui īntr-o organizatie de masa, īntr-un fel de sindicat (īn 1989, PCR avea peste 4 milioane de membri, la o populatie activa de cca 8 milioane!).

Īn concluzie, complexul "partid-stat" a dus si la distrugerea partidului, si la distrugerea statului. Cred ca este cea mai periculoasa mostenire pe care ne-a lasat-o regimul comunist: vidul politic pe linia vietii de partid si vidul de putere pe linia vietii de stat. De aceea merg lucrurile asa cum merg īn tarile care au avut regimuri politice totalitare (printre care si Romānia).

Afirm acest lucru deoarece cred ca nu peste tot a fost totalitarism. Īn unele tari socialiste a existat doar dictatura (R.D. Germana, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria). Conditiile istorice din aceste tari, traditiile lor democratice, o anumita psihologie a popoarelor respective au facut ca "dictatura proletariatului" impusa de sovietici sa nu degenereze īn totalitarism, iar īntr-o tara ca Iugoslavia lui Tito, aceasta sa nu se aplice niciodata.

Īn Polonia au existat tot timpul mai multe partide: pe lānga cel comunist au mai fost unul al intelectualilor catolici si altul al taranilor proprietari de pamānt (īn aceasta tara, agricultura nu a fost niciodata cooperatvizata īn īntregime, dupa modelul sovietic).
Īn R.D.G., Biserica Evanghelica a fost foarte puternica, limitānd puterea partidului comunist (la fel ca īn Polonia, unde Biserica Romano-Catolica a sprijinit dizidenta si, pāna la urma, a contribuit la prabusirea comunismului).

Īn Cehoslovacia au existat puternice forte de opozitie (de pilda, Charta ’77), o literatura subversiva (cunoscuta sub denumirea populara de samizdat), precum si multi dizidenti cunoscuti si īndragiti de populatie (de exemplu, actualul presedinte al Cehiei, Vaslav Havel).

Īn Ungaria, dupa revolutia antisovietica din 1956, Janos Kadar a introdus masuri de liberalizare īn economie si a condus partidul comunist īn stil democratic, permitānd ca īn conducerea acestuia sa patrunda multi reformisti (ei au si preluat puterea dupa 1989, conducānd cu succes tranzitia la economia de piata si la democratie).

Īn Iugoslavia (tara īn care trupele sovietice nu au intrat niciodata) s-a exercitat un regim politic autoritar, deci nici macar dictatorial. Libertatile democratice si drepturile cetatenesti au fost respectate pe scara larga (inclusiv posibilitatea de a calatori si de a munci īn strainatate). Iosip Broz Tito a fost singurul lider comunist care a aplicat autoconducerea muncitoreasca, fiind cel mai aproape de teoria lui Marx despre autoconducerea comunista.

Spre deosebire de totalitarism, dictatura nu desfiinteaza orice opozitie; desi este un regim politic dur, care foloseste metode violente, dictatura nu anuleaza orice forma a societatii civile. Tocmai de aceea, aceasta se poate manifesta īn mod organizat. Īn toate tarile īn care a fost dictatura au existat puternice miscari populare īmpotriva modelului sovietic de socialism. Cele mai cunoscute sunt "Revolutia Ungara" (1956), "Primavara de la Praga" (1968) si miscarea sindicala "Solidaritatea" din Polonia (īntregul deceniu 9).

Īn concluzie, regimurile politice de tip comunist au cunoscut, cel putin īn Europa, mai multe forme:
- regim autoritar (Iugoslavia);
- regim dictatorial (RDG, Polonia, Cehoslovacia si Ungaria);
- regim totalitar (URSS, Romānia, Bulgaria si Albania).

De ce īn URSS - am aratat deja. De ce īn Bulgaria - este simplu de explicat: trupele sovietice au stat aici din septembrie 1944 pāna īn 1990. Mai greu de explicat este de ce īn Albania (unde Armata Rosie nu a calcat) si īn Romānia (de unde aceasta s-a retras īn 1957).

Regimul politic din Albania comunista s-a nascut stalinist si a murit stalinist. Comunistii albanezi sunt singurii care nici nu au de-stalinizat socialismul, nici nu au mimat de-stalinizarea (precum comunistii sovietici sau cei romāni). Pur si simplu, ei au pastrat toate formele stalnismului initial, acuzāndu-i pe toti ceilalti (inclusiv pe sovietici!) de "tradare a comunismului". Singurii cu care au continuat sa colaboreze au fost comunistii chinezi.
Īn ceea ce priveste Romānia, consider ca aici a avut loc a ampla sinteza īntre specificul national ("romānismul") si stalinism, Dupa cum spunea de curānd cineva, īntr-o importanta revista de cultura, ceausismul a fost "o combinatie īntre Stalin si Caragiale".


4) Ceausismul – un stalinism īn varianta romāneasca

Pentru a pune stapānire pe complexul partid-stat, Nicolae Ceausescu a īnceput prin masuri de liberalizare si de ridicare a nivelului de trai. Dupa 1989, multi oameni de stānga au crezut ca e cazul sa ne īntoarcem la aceasta perioada, īn care vedeau un "socialism cu fata umana", adica un socialism democratic, capabil sa se reformeze din interior. Din pacate, experienta istorica īi contrazice. Masurile de liberalizare au fost retrase īn momentul īn care ele riscau sa atenteze la interesele paturii dominante. Concomitent a fost pusa la cale o "revolutie culturala" de tip chinezesc, adica o noua forma de "proletcultism", dar, de data aceasta, combinata cu nationalismul xenofob. Acest lucru a determinat īnchiderea treptata fata de Occident si orientarea politicii externe spre "lumea a treia", adica spre cele mai sarace tari ale lumii.
Anii 1965-1970 din Romānia ne demonstreaza nu faptul ca stalinismul era reformabil din interior, ci faptul ca regimul politic din tara noastra a fost o forma extrema de totalitarism, iar Ceausescu - "mai stalinist ca Stalin".

Din momentul īn care Ceausescu a luat īn stapānire complexul partid-stat, el a folost aceasta masinarie pentru uzurparea puterii de stat si extinderea puterii sale personale. Noua elita a partidului, creata īn jurul lui, a acaparat functiile-cheie ale aparatului de stat, prin intermediul asa-numitului "cumul de functii pe linie de partid si de stat". Īn acest fel, grupul conducator de la vārful partidului si-a īnsusit īntregul sistem al puterii de stat, pe care l-a folosit pentru satisfacerea propriilor nevoi si interese, precum si pentru reprimarea din fasa a oricarei īncercari de contestare sau critica a puterii. Prin aceasta, patura dominanta a devenit ostila īntregii societati. Astfel, controlul politic a ajuns pāna īn sufletul oamenilor, ceea ce a determinat scindarea lor psihologica: una spunea la serviciu si alta spuneau acasa. Rezultaul: o fatarnicie generalizatza, pe care o mostenim astazi si care cred ca nu ne ajuta prea mult la instaurarea democratiei si a unei economii de piata eficiente.

Dupa 1989, tara noastra se afla īntr-o situatie pe care eu o vad asemanatoare cu cea a tarilor recent eliberate de dominatia coloniala: absenta unei societati civile structurate si active; absenta unor clase sociale īn sensul deplin al termenului; prioritatea interesului national fata de interesele de clasa (toate partidele vorbesc īn numele "interesului national", dar diferentele de doctrina politica dintre ele sunt greu de sesizat); īncercarea naiva a elitei politice de a copia la indigo un model sau altul de democratie si de a importa doctrine politice care nu au nici o baza sociala īn Romānia (de exemplu, democratia crestina).

Exista riscul ca societatea romāneasca sa treaca din nou prin experienta "formelor fara fond" de care vorbeau Titu Maiorescu si Mihai Eminescu, referindu-se la 1848 si la patrunderea capitalismului īn Romānia. Cred ca datoria generatiei mele este sa facem īn asa fel īncāt formele democatice romānesti (institutii, legi, doctrine, ideologii) sa aiba radacini īn societatea romāneasca de azi si de māine.
Datoria noastra este sa finalizam, īn sfārsit, procesul de modernizare a societatii romānesti, īnceput la 1848. Daca vom reusi sa facem acest lucru, integrarea Romāniei īn Uniunea Europeana va veni de la sine, ca o urmare fireasca si ca o consecinta necesara.

 

Documentatie elaborata de Vladimir Bortun

 

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania