Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

Sectiunea de psihologie este realizata de studenti si profesori pasionati de acest domeniu. Va invitam sa explorati acest domeniu si sa va bucurati de resursele online publicate aici!

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

< Inapoi la cuprins

 

AVANTAJELE UTILIZARII TERAPIEI DE FAMILIE ÎN INTERVENTIA PSIHOLOGICA POST-MISIUNE
Mirela Claudia Dracinschi*
Anda Elena Stanescu
**

 


Complexitatea interventiei psihologice post-misiune este determinata, pe de o parte de varietatea simptomatologiei si constelatia problemelor cu care un militar se confrunta, cât si de multitudinea de abordari individuale sau de grup. Astfel daca la o editie anterioara a PSIHOMIL am argumentat punctele forte ale hipnoterapiei în raport cu alte curente terapeutice, acum este timpul ca terapia de familie sa-si dovedeasca utilitatea în abordarea unor cazuri de asistenta psihologica postmisiune cu problematici variate, de la agresivitate, conflict si abuz în familie, dependenta de substante, stres posttraumatic, dificultati de reintegrare la regulile vietii anterioare dislocarii, infidelitate sau disolutie a familiei. Lucrarea de fata argumenteaza necesitatea utilizarii terapiei de familie în cadrul programului terapeutic realizat cu militarii întorsi din diverse teatre de operatii pornind de la aspecte conceptuale si facând apel la practica unor cazuri de acest gen. În continuare sunt enumerate aspectele inedite cu care terapia de familie vine sa întregeasca complexitatea actului terapeutic. În final autorii traseaza câteva repere ale unui program de interventie psihologica postmisiune orientat spre problematica familiei.



Terapia de familie, ca multe alte interventii, s-a dezvoltat din împletirea mai multor curente, astfel încât la momentul actual putem vorbi, ca despre psihoterapie în general, beneficiind de abordari integrative. În acelasi timp ea raspunde unor nevoi multiple de interventie psihologica oferind posibilitatea utilizarii de sine statatoare sau în combinatie cu alte scoli terapeutice în cadrul aceluiasi program. Tendintele actuale ale tratarii cazurilor de stres sau de alta natura aparute dupa misiunile externe impun abordarea individului în contextul mai larg al familiei de apartenenta ca suport în a face fata provocarilor misiunii si în care se reintegreaza la întoarcere.
Din literatura si practica de specialitate au izvorât o serie de argumente pentru utilizarea terapiei de familie în cazuistica militarilor veterani ce sunt redate succint în continuare.

I. Argumente în favoarea utilizarii terapiei de familiei


+ Diferitele tipuri de experiente negative sau evenimente traumatice îsi pot lasa amprenta nu doar asupra destinului individual, ci si asupra celui familial. Se poate vorbi despre o relatia strânsa între individ si grupul familial, aspect ce contribuie la îmbogatirea inconstientului colectiv si la construirea mostenirii psihologice pentru descendenti.


Evenimentele traumatice si simptomatologia aferenta acestora pot avea un impact profund prin maniera în care un supravietuitor / individ relateaza ( sau nu ) experientele personale celor din jurul sau.


Daca ar fi sa privim prin prisma reactiilor psihoemotionale ale unui individ confruntat cu un eveniment traumatic putem întelege de ce conduita acestuia face dificila mentinerea la un nivel optim a relatiilor interpersonale. Aceste modele de comportament se rasfrâng initial asupra familiei. Se cunosc din literatura de specialitate cazurile copiilor unor pacienti traumatizati ce pot fi afectati ce pot fi afectati direct sau indirect de simptomatologia parintilor. Rosenheck si Nathan ( 1985 ) au descris situatia unui copil de militar suferind de stres posttraumatic, ce prezenta insomnii, dureri de cap, crize de plâns, frica de a fi rapit sau omorât cât si fantezii similare flash - back - urilor tatalui sau. Autorii sus amintiti au utilizat termenul de traumatizare secundara pentru aceste cazuri, în timp ce altii vorbesc de transmitere transgenerationala sau intergenerationala a traumei. Indiferent de terminologia folosita, cert este faptul ca familia, implicit copiii pot fi afectati de " sechelele " posttraumatice ale parintilor.


Procesul de transmitere transgenerationala se exprima printr-o tendinta puternica de a repeta anumite pattern - uri disfunctionale ale conduitei emotionale în generatii succesive.[1] Procesele disfunctionale într-o familie se manifesta prin niveluri înalte ale intensitatii emotionale, relatii rigide sau restrictive ( dependenta sau izolarea ), cât si prin niveluri scazute de diferentiere individuala a eului.


Mecanismele transmiterii transgenerationale por perpetua atât mesaje sanatoase cât si maladaptative. Specialistii identifica patru mecanisme de acest tip, si anume:
1. tacerea
2. supradezvaluirea ( dezvaluirea abuziva )
3. identificarea
4. reconstituirea


Tacerea poate comunica mesaje la fel de puternice4, de încarcate emotional ca si cuvintele. Autori ca Danieli (1984) sau Fischer si Riedesser utilizeaza concepte de " conspiratie a tacerii " sau " pact al tacerii ". Ei considera ca aceasta conduce la o reînsumare a traumei prin comunicarea unor mituri, reguli, metamesaje la care familia adera într-un mod aproape orb.


Tacerea ca " secret familial " se poate dezvolta în doua directii:
1. membrii familiei se armonizeaza empatic cu starea de " rau psihic " al unuia dintre ei. Pentru a evita aparitia unor suparari suplimentare familia se straduieste din greu sa evite discutii ce duc la disconfort.
2.comportamentul parintelui expus unui eveniment traumatic inhiba orice discutii asupra problemelor considerate a fi sensibile. Un militar traumatizat poate reactiona cu o anxietate extrema, cu explozii de furie sau cu flash - back - uri când se aminteste de evenimentul respectiv. Copiii învata foarte repede sa evite orice conversatie asupra acestui "secret" sau orice situatie, emotie ce ar putea provoca astfel de reactii la unul din parinti.


Supradezvaluirea.
În principiu supravietuitorii traumelor doresc sa-si protejeze membrii familiei de durerea emotionala provocata de amintiri. Totusi, sunt situatii când se produce o dezvaluire directa abuziva ce poate traumatiza copilul respectiv. Informatiile despre evenimentul traumatic trebuie transmise copiilor într-un mod adecvat vârstei lor si în doze acceptabile, în acelasi timp primind suportul parental necesar. Abilitatea parintilor de a marturisi diverse aspecte ale traumei depinde de gradul în care fac fata simptomelor cât si de nivelul la care le-a fost alterata conceptia despre viata. Militarii care nu integrat suficient experienta traumatica au adesea dificultati în a alege cât de mult trebuie sa dezvaluie. Motivatia acestei situatii consta în nevoia parintilor de a-si pregati copiii pentru a supravietui într-o lume nesigura, o lume unde pericolul este omniprezent.


Identificarea.
Copiii ce traiesc cu un parinte traumatizat sunt expusi continuu la reactii traumatice neprevazute si terifiante. Ei au tendinta de a se simti responsabili pentru supararile parintilor, considerând ca ar trebui sa fie suficient de buni astfel încât sa nu provoace stari de tristete sau furie. În acelasi timp parintii se pot simti vinovati pentru situatia de fapt având tendinta de a se izola, de a trai un sentiment de amorteala emotionala si de a comunica defectuos cu copiii lor. Aceasta paleta de reactii emotionale cât si sentimentul de hipervigilenta poate fi transmis cu usurinta copiilor. Harkness ( 1993 ) vorbeste de dezvoltarea unei simptomatologii paralele si exemplifica cazul copilului unui veteran din Vietnam care, vazându-si tatal stând în cel mai îndepartat colt al unui restaurant pentru a putea observa ce se petrece în jurul lui fara a fi surprins, manifesta un comportament similar, traind mereu sentimentul iminentei unui pericol.


Reconstituirea.
Supravietuitorii unui eveniment traumatic au tendinta de a-si reconstitui trauma, angrenându-i si pe copiii lor în aceasta situatie. Munroe (1995) descrie un caz relevant pentru întelegerea acestui mecanism: un veteran din Vietnam ce a trait o expunere severa la conditiile razboiului, a fost deziluzionat de superiori si guvernul american dupa întoarcerea acasa. Mergând cu copilul, în vârsta de trei ani, în parcul de joaca, i-a promis fiului sau ( caruia îi era frica sa se dea pe tobogan ) ca îl va prinde când va ajunge jos. Tatal nu s-a tinut de promisiune în mod deliberat si i-a spus copilului ca trebuie sa învete sa nu aiba încredere în tot ceea ce i se spune. Acest mesaj al neîncrederii a fost învatat de tata în Vietnam si l-a transmis fiului în mod profund, aratându-i cum sa supravietuiasca într-o lume nesigura.


+ Un alt studiu realizat de Byrne si Riggs (1996) abordeaza ciclul traumei dintr-o alta perspectiva asociind simptomatologia stresului posttraumatic la veteranii din Vietnam cu dezvoltarea unui comportament agresiv în relatiile cu partenerele lor.
Ciclitatea ar putea fi rezumata în felul urmator: expunerea intensa la situatii de lupta duce la manifestarea simptomatologiei stresului posttraumatic, consecutiv militarii manifestând un comportament violent împotriva partenerelor. Studiul, de asemenea, demonstreaza ca intensitatea simptomelor stresului posttraumatic implica probleme de relationare mai frecvente si mai severe. Mai concret, rezultatele arata ca 34% dintre veterani au manifestat cel putin un act de violenta împotriva partenerelor pe parcursul anului anterior studiului.


Faptul ca veteranii ce prezinta stres posttraumatic sunt considerati populatie cu risc crescut pentru manifestarea violentei fizice, verbale si psihologice este lesne de apreciat importanta abordarii prin terapii de familie a dificultatilor de relationare sau conflictelor intrafamiliale dupa dislocarea dintr-un teatru de operatii.


+ Mai mult decât atât specialistii în violenta familiala vorbesc despre ciclul violentei si anume transmiterea intergenerationala a agresivitatii. Cu cât parintii sunt mai violenti cu copiii cu atât copiii sunt mai violenti cu cei din jurul lor. Cu cât sunt mai violenti sotii cu sotiile cu atât sotiile sunt mai violente cu copiii. Violenta traita ca si copil se repeta o generatie mai târziu. Gradul de violenta consecutiva depinde de intensitatea si perioada de victimizare.


Astfel, Arnon Bentovim (presedintele Asociatiei Internationale de Terapie de Familie) vorbeste de sistemele organizate de trauma în contextul abuzului sexual si fizic în familie. Stresul traumatic în cazurile de violenta familiala tinde sa fie repetat si sa se acumuleze de-a lungul timpului. Este adesea asociat cu un " pact al tacerii ", minimizare, amenintare si negare ca parte a procesului de victimizare, iar ca reactii extreme, depresie severa si reactii suicidare.


O cercetare recenta interesanta a indicat faptul ca, daca indivizii care au fost abuzati în copilarie sunt urmariti ca adulti, ei nu-si abuzeaza în mod inevitabil copiii mai frecvent ca alti parinti, desi este mai probabil sa fie arestati pentru activitati criminale. Alta cercetare indica faptul ca indivizii care au fost abuzati în copilarie au un risc de trei pâna la cinci ori mai mare sa-si abuzeze proprii copii, decât cei care nu au suferit abuz.


stiind ca organizarea sociala a familiei prin definitie înclina spre conflict, abordarea interactional-sociala sustine ca familia trebuie sa fie vazuta într-un context cultural în care violenta este tolerata, acceptata si chiar prescrisa. Dobash and Dobash (1979), doi dintre cei mai puternici propunatori a curentului feminist în ceea ce priveste violenta în familie, descriu femeia în societate ca "victima adecvata" a violentei în familie, ca meritând blamare si pedeapsa. În general, în societatea româneasca, pedeapsa fizica în educarea copiilor este înca acceptata.


Astfel este un punct de vedere implicit în societatea noastra ca sexul poate sa aiba loc fara consens, ca persoanele mai puternice pot cere favoruri sexuale de la cele mai putin puternice si ca sexualitatea poate fi folosita pentru a atinge scopuri precum puterea sau controlul. La fel, abuzul emotional, denigrarea, descalificarea, critica, ostilitatea pot fiecare sa fie folosite în mod similar cu cei iubiti, cu cei mai putin puternici si pentru a atinge telurile.


Din punctul de vedere al abordarii socio - interactionale acesta descopera elementele cheie ce organizeaza trauma: individul, familia si societatea - societatea prin atitudinile, normele, drepturile si valorile sale, familia prin interactiunile si semnificatiile proprii si individul prin valorile la care adera, socializat de familie. Acceptarea sociala tacita a violentei în cadrul familiei face dificila schimbarea terapeutica si mentine interactiunile conflictuale.


Kinston, 1987; Bentovim si Kinston, 1991 au aratat ca abordarea social-interactionala cuprinde individul, familia si societatea ca elemente cheie, fiecare din ele la rândul ei este un sistem. Ceea ce defineste societatea, familiile si indivizii sunt lucruri distincte, dar depind fiecare de celalalt (vezi fig. de mai jos). Experientele sociale sunt definite în termeni de atitudini, norme, drepturi si valori. Acestea persista mult în familie, care serveste ca agent de transmitere si reproducere a culturii. Familia depinde de contextul social pentru sprijin si legitimitate si din aceasta cauza are propriile ei valori. Experientele familiei sunt definite în termenii propriilor interactiuni si semnificatii si sunt reproduse de indivizii din familie, deoarece indivizii sunt educati si socializati de aceasta.


În acelasi timp indivizii creeaza si reglementeaza interactiuni si semnificatii în familie. Cercul este închis atunci când indivizii se conformeaza sau reactioneaza la societate (sau, în cazuri foarte rare, o transforma). În acelasi timp, societatea recunoaste si asigura valorile indivizilor prin intermediul activitatilor si realizarilor acestora.
 



 


II. Noutatea abordarii si avantajele terapiei de familie


Terapeutii de familie sunt o specie curioasa si distincta printre profesionistii din domeniul sanatatii mintale. Ei au spart un numar de tabuuri profesionale, în special în ceea ce priveste secretul si au practicat deschiderea, observarea directa a terapiei, si-au oferit unul altuia supervizare pe viu, împartasiri ale experientei si au tratat oamenii mai degraba ca persoane, decât ca pacienti. Firi independente, nu se îngrijoreaza foarte mult în legatura cu formalizarile ce tin de practica si tind sa practice ceea ce predica, sunt relativ franci în legatura cu propriile lupte familiale, scazând astfel distanta uzuala între profesionisti si clienti.[2]


În munca clinica, o abordare sistemica se poate muta de pe o pozitie rigida de a vedea oamenii si problemele, catre una în care încearca sa evalueze si sa explice prin întelegerea contextului (circumstante si relatii în care problemele apar).


Atât psihoterapia individuala cât si cea familiala ofera doua avantaje: un mod de abordare a tratamentului si o maniera de a întelege comportamentul uman. Ca modele de abordare terapeutica, ambele tipuri de terapii au virtutile lor speciale. Terapia individuala pune la dispozitie atentia concentrata de a ajuta omul sa faca fata propriilor framântari si sa devina mai întreg, sa se realizeze. Terapeutii adepti ai abordarii individuale au recunoscut întotdeauna importanta vietii de familie în conturarea personalitatii, au presupus ca aceste influente sunt internalizate si ca dinamica intrapsihica devine forta dominanta în controlul comportamentului. De aceea, tratamentul trebuie orientat catre persoana si catre propria ei constructie personala. Terapeutii de familie, pe de alta parte, cred ca fortele dominante în vietile noastre sunt localizate în afara vietii noastre, în familie. Terapia ce se bazeaza pe aceste conceptii este orientata spre organizarea familiala si schimbarea acesteia. Când organizarea familiala se transforma, viata fiecarui membru al familiei este afectata corespunzator.


Afirmatia ca, modificând o familie schimbam viata fiecaruia dintre membri, este foarte importanta si trebuie elaborata. Terapia familiala nu are de-a face numai cu schimbarea pacientului individual în context. Terapia familiala determina modificari asupra întregii familii; în acest fel, beneficiile pot fi de lunga durata pentru ca fiecare membru al familiei este schimbat si continua sa exercite asupra celorlalti influente sincronice.


Aproape orice trauma poate fi tratata de terapia individuala, cât si de cea familiala. Dar anumite probleme sunt în special potrivite pentru terapia familiala. Printre acestea sunt problemele cu copiii (care, indiferent de ceea ce se întâmpla în timpul terapiei trebuie sa se întoarca acasa sub influenta parintilor), problemele conjugale sau dificultati ale relatiilor intime, certurile familiale si alte simptome care se dezvolta în individ în timpul unei tranzitii familiale majore (dislocarea si relocarea din teatrul de operatii si modificari consecutive ale acestei situatii).


Daca problemele care apar în jurul tranzitiilor familiale trimit cu gândul la rolul familiei, terapia individuala poate fi folositoare în special când oamenii identifica ceva despre ei însisi pe care au încercat din rasputeri si în zadar sa-l schimbe, în timp ce mediul lor social pare stabil. Terapia familiala s-a nascut în anii 1950, a crescut în anii 1960 si s-a maturizat în anii 1970. Valul initial de entuziasm de a trata familia ca un întreg a fost urmat de alte scolii din ce în ce mai diversificate fiecare vizând o bucatica de adevar. Am putea caracteriza perioada dintre anii 1975 - 1985 ca epoca de aur a psihoterapiei familiale pentru ca s-au dezvoltat cele mai imaginative si mai vitalizante abordari terapeutice. A fost o perioada plina de entuziasm si încredere. Curentele dominante ale anilor 1990 au fost constructivismul social, terapia narativa, abordarea integrativa si o crescuta preocupare în legatura cu aspectele sociale si politice.


Terapia de familie a permis pentru prima data ca familia sa detina o voce cumulata, sistemica si fiecare membru sa aiba o poveste personala pe parcursul evolutiei vietii de familie. Astfel, la începuturi, familia a fost abordata din punctul de vedere al teoriei sistemelor si al modelului cibernetic fiind guvernata de propriile reguli si homeostazie. Conceptul de circularitate a accentuat importanta interdependentelor relationale în familie si a determinat aparitia tehnicii de intervievare prin întrebari circulare care ofereau o imagine completa si îmbogatita a problemelor familiale.


O alta situatie recunoscuta ca mentinând problemele într-o familie sunt triadele si triunghiularizarile conform carora în conditiile în care conflictul între doua persoane escaladeaza dincolo de un punct critic, o a treia persoana intervine pentru a stabili echilibrul. Terapia de familie provoaca schimbarea acestui ciclu homeostatic modificând pattern-ul de relatie între membrii familiei. Sunt depasite dublele legaturi (G. Bateson) si este analizata metacomunicarea.


Recunoscând importanta si succesiunea etapelor în ciclul vietii de familie, într-o sedinta terapeutica se identifica punctele tranzitorii critice care conduc la schimbarea dinamicii emotionale, a credintelor cât si a structurii familiale.


Curentul strategic al terapiei de familie presupune realizarea unui plan pe baza unei probleme formulate, interventia, feedback-ul si ajustarea, trasând sarcini directe si paradoxale familiilor.
Noutatea conceptelor de ipotetizare si recadrare ale scolii de la Palo Alto ofera o perspectiva mai putin obiectiva a " adevarurilor " dintr-o familie provocând schimbari prin plasarea situatiei problematice într-un context diferit.


Constructivismul social pune accentul pe importanta contextului si cum este internalizat acesta în dinamica interactiunilor sociale.
Pe tot parcursul terapiei, terapeutul nu este un expert si încearca sa-si mentina neutralitatea în raport cu toti membrii familiei.


Pentru prima data terapia de familie permite prezenta coterapeutului sau echipei de reflectie, care ofera un punct de vedere asupra problemelor din pozitia de observator. În loc sa se consulte, în secret, cu alti colegi sau cu echipa de supervizare, terapeutul poarta o discutie cu echipa sa, în mod deschis, în fata familiei, împartasindu-si gândurile si îngrijorarile în legatura cu situatia lor.
Terapia narativa adauga perspectiva îmbogatirii cu noi experiente, dezvoltarea a noi perspective si alternative în raport cu povestirile " saturate " despre posibilitatile si problemele familiei. Mai mult decât atât , conceptul de externalizare permite separarea problemei de persoana oferind clientilor posibilitatea de a-si rezolva problema sau de a vorbi despre ea ca fiind o entitate din afara persoanei sau a familiei.

III. Program psiho-educational orientat pe familie


1. Scopul: îmbunatatirea punctelor forte ale familiei si crearea unei aliante terapeutice cu familiile prin urmatoarele pattern - uri majore:
+ Implicarea - stabilirea legaturilor bazale si a canalelor de comunicare.
+ Colaborarea - parteneriat bazat pe recunoasterea scopurilor, metodelor si amenintarilor comune.
+ Împartasirea puterii si responsabilitatii.

2. Obiective:
+ Abordarea experientelor traumatice si ameliorarea simptomatologiei sau problemelor aparute consecutiv participarii la misiune.
+ Mentinerea legaturilor functionale cu mediul militar si prevenirea trecerii în rezerva.
+ Mentinerea functionalitatii sociale si ocupationale a familiei.
+ Prevenirea hospitalizarii si cristalizarii unei tulburari psihice cronicizate.

3. Evaluare pentru admisie si referinte:
+ Militarii participanti la misiune, cu tulburari de stres sau de alta natura, conflicte, violenta în familie, dependenta de substante, tranzitii majore, divort se pot adresa direct pentru admisia în program sau pot fi recomandati de catre medicul de familie, de unitate, de catre presedintele comisiei de evaluare postmisiune.
+ Se realizeaza( daca este cazul ) mai întâi o evaluare pentru diagnosticarea unei tulburari din manualele clinice.

4. Structura programului:
Orientarea terapeutica de baza a fost relationarea cu familiile ca aliati, parteneri si consultanti si nu ca pacienti, pentru a identifica scopurile comune si a promova atingerea lor prin mobilizarea resurselor familiale.
Imediat dupa ce militarul se adreseaza centrului, personalul va contacta familia si o va invita la sediu.
Ei vor participa la o Zi a Familiei organizata de centru care îi va introduce în programul psiho-educational si va stabili ulterior un calendar al sedintelor ce va raspunde nevoilor lor unice.
Programul se realizeaza în ambulatoriu, cu numar de sedinte si repere orare stabilite cu familia la începutul programului. Programul are o durata medie de 6 - 10 saptamâni cu o evaluare partiala la mijlocul perioadei.
sedintele pot fi conduse de un singur terapeut sau împreuna cu un coterapeut (din echipa terapeutica pot face parte psihologul spitalului militar, psihologul unitatii militare sau specialisti în traumatologie cu formare adecvata în terapie de familie), ori o echipa de reflectie.

5. Repere ale desfasurarii programului:
+ sedinta întâi de evaluare a problemei si stabilirea obiectivelor terapeutice.
+ sedinta a doua se refera la elaborarea genogramei complexe si a punctelor de referinta a istoriei familiei realizata prin tehnica întrebarilor circulare.
+ Ipotetizarea problemei si a solutiilor cu ajutorul echipei de reflectie si elaborarea unei plan strategic.
+ Pot alterna sedintele individuale cu sedintele cu un anume subgrup familial sau cu întreaga familie în functie de sarcinile planului strategic. La nevoie se pot utiliza tehnici din terapia narativa cum ar fi externalizarea problemei.
+ De la o sedinta la alta se stabilesc sarcinile stricte pentru fiecare membru al familiei sau pentru familie ca întreg si se verifica realizarea lor.


6. Evaluarea eficientei programului:
Evaluarea eficientei programului se poate realiza cu ajutorul anchetei prin chestionar cât si prin observarea realizata de supervizorii programului. Rezultatele evaluarii vor fi folosite ca repere în dezvoltarea ulterioara a programului. Itemii chestionarului vor viza adecvarea la nevoile participantilor, suportul psihologic, utilitatea abilitatilor dobândite, colaborarea în cadrul programului, schimbul de experiente între participanti si durata programului. Aprecierea se va face prin scale Lickert în cinci trepte.

7. Debriefingul psihologilor:
Participarea la acest program este o sarcina stresanta si obositoare pentru echipa terapeutica. Astfel se impune o detensionare în raport cu evenimentele traumatice dezvaluite în cadrul activitatii terapeutice, la finalul programului.

IV. Concluzii

La începutul romanului Anna Karenina, Tolstoi scria: “toate familiile fericite se aseamana una cu alta. Fiecare familie nefericita este nefericita în felul ei". Fiecare familie nefericita o fi într-adevar nefericita în felul ei, dar toate familiile nefericite se împiedica de aceleasi încercari familiare vietii de familie. Nu e nici un secret care sunt aceste încercari: a învata sa traiasca împreuna, sa se descurce cu rudele mai dificile, a-i urmari pe copii, a se descurca cu adolescenta lor, dar ceea ce toti realizeaza este ca, exista un numar relativ mic de dinamici de sistem care o data întelese lumineaza aceste încercari si împuterniceste familiile sa depaseasca cu succes dilemele predictibile ale vietii. Ca orice vindecatori, terapeutii de familie se ocupa si cu cazuri bizare si neobisnuite, dar majoritatea muncii lor se desfasoara cu fiinte umane normale care învata lectiile dureroase ale vietii.




Bibliografie


1. I. Mitrofan, D. Vasile, “ Terapii de familie ", Editura SPER, Bucuresti, 2001, p.125.
2. Mendelshon, Napier , " Cartea de terapie de familie ", 1972
3. Jones, Elsa, “Family Systems Therapy. Developments in the Milan-Systemic Therapies", Ed. John Wiley and Sons, Chichester, U.K., 2000.
4. Dallos, Draper - “An Introduction in Family Therapy".
5. Bentovim, Arnon, “Trauma-Organized Systems. Physical and sexual abuse in families", Karnac Books, London, 1992.
6. Michelle Ancharoff, James Munroe, Lisa Fisher, " The Legacy of Combat Trauma. Clinical Implications of Intergenerational Transmission ", articol cuprins în " International Handbook of Multigenerational Legacies of Trauma ", Plenum Press, New York, 1998.
7. Christina Byrne, David Riggs, " The Cicle of Trauma: Relationship Aggression in Male Vietnam Veterans With Simpthoms of Posttraumatic Stress Disorder " articol publicat în " Violence and Victims ", vol. II, nr. 3, Springer Publishing Company, 1996.
8. " Changing Organization. Clinicians as Agents of Change ", editat de Alan Cooklin, Editura Karnac Books, London, 1999.
9. Lucrarile rezumeta al Congresului al XIV- lea IFTA - " Families in a Time of Global Crisis ".
10. G. Fischer, P. Riedesser, " Tratat de psihotraumatologie ", Editura Trei, 2001.
 


 

 

* Psiholog, Unitatea Militara 01175 Iasi
** Psiholog, Unitatea Militara 01110 Iasi
 

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania