Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

Sectiunea de psihologie este realizata de studenti si profesori pasionati de acest domeniu. Va invitam sa explorati acest domeniu si sa va bucurati de resursele online publicate aici!

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

< Inapoi la cuprins

 

PSIHOLOGIA ORGANIZAŽIEI MILITARE. MOTIVAŽIA.

CONFLICTELE INTERPERSONALE SI INTERGRUPALE SI REZOLVAREA LOR
Psiholog Oana-Mirela MORARU*

 


 

Cuvinte - cheie:

+ conflict intergrupal
+ conflict interpersonal
+ categorizare
+ atribuire
+ negociere integrativa.


Cele mai multe dintre problemele care ameninta viitorul omenirii provin din faptul ca diferitele grupuri īsi urmaresc propriile interese si ironic, acestea sunt īn detrimentul colectivului. Astfel, alegerile care sunt satisfacatoare din punct de vedere individual, devin amenintatoare din punct de vedere colectiv cānd ceilalti aleg la fel si astfel apare īntrebarea: Cum putem reuni bunastarea individuala, aceasta incluzānd si dreptul de a-ti urmarii propriile interese cu bunastarea colectiva si cum putem evita conflictul atunci cānd interesele personale sau colective se ciocnesc cu interesele altor persoane sau altor grupuri.


Conflictul este o ciocnire, o lupta īntre motive, tendinte, interese si atitudini opuse greu de conciliat sau ireconciliabile. Conflictele sunt inevitabile īn viata individului, si multe dintre ele pot fi depasite prin optiuni īn favoarea unor tendinte cu semnificatie superioara. Conflictul se refera, deci, la o stare de tensiune creata īntr-o forma de interrelatii sau īn confruntarea de opinii diferite individuale sau de grup. El poate duce la tensiuni si acuze dezonorante sau poate fi provocat de aceste situatii.


Chiar daca natura conflictelor este mult mai interpersonala si/sau la nivelul unor grupuri si, ca atare, comporta īn geneza lor factori etiologici de natura psihologica si psihosociala analizarea unor asemenea forme ale relatiilor se face prin intermediul conflictelor sociale fara a ignora celelalte tipuri de relatii, īn mod deosebit cele interindividuale si care stau la baza unor conflicte intergrupale si interpersonale.


Din punct de vedere sociologic, conflictele sociale sunt formele cele mai reprezentative ale conflictelor, importanta analizei acestei problematici rezidānd atāt din efectele lor negative, cāt si din cele pozitive.


Conflictul, īn mod paradoxal, exprima si nevoia de ordine, dar si o stare patologica, pe fondul unei crize generalizate. Existenta conflictelor sociale este īntemeiata pe un determinism structural-functional: existenta unor structuri cu interese divergente, distributia inegala a rolurilor si statusurilor īn cadrul diviziunii sociale a muncii, inegalitatea sociala, diferentele doctrinare si ideologice ale unor grupuri sociale, pe fondul unor crize morale si axiologice. Unele disfunctionalitati īn planul interactiunilor sociale dintre structuri si functiile acestora conduc, īn mod inerent, la stari tensionale si conflictuale īn societate.


Spre deosebire de alte interpretari acordate conflictului, cel psihosocial se manifesta īn exclusivitate īn raporturile interpersonale si reflecta īn continutul sau o serie de contradictii ce apar pe fondul relatiilor dintre doua sau mai multe persoane sau grupuri. El poate fi si interpersonal, si social, si interindividual.


Privit si analizat prin prisma contradictiilor, conflictul interpersonal este acea forma a interactiunii umane prin care doua sau mai multe persoane intra īn dezacord partial sau total asupra unuia sau altuia dintre criteriile care au condus la aparitia relatiei interpersonale, īncercānd rezolvarea lui fie prin conversia unei parti fata de cealalta, fie prin anihilare. Conflictul are, īn ultima instanta, la origine si cauze de ordin psihologic si īn mod deosebit de natura afectiva (V. Pavelcu).


Factorul cauzal al conflictului interpersonal este regasit īn continutul climatului psihosocial determinat, īn primul rānd, de conditiile psihosociale, adica de interactiunea dintre membrii grupului, care pot fi:
- intercognitive
- interafective
- intercomunicationale


Climatul psihosocial pozitiv, caracterizat prin satisfactie, conditii fizice si materiale, sociale si psihosociale favorabile determina o crestere a coeziunii grupurilor, īn miscarea lor spre atingerea scopurilor organizationale si de grup, iar climatul psihosocial negativ se constituie īntr-o sursa de conflict interpersonali.


Pe lānga acesti factori obiectivi īntālnim si o serie de factori subiectivi cum ar fi: atitudinea, competenta profesionala, incompetenta generānd conflictul de rol si/sau rol-status.


Cauza fundamentala a conflictelor interpersonale este regasita īn coeziunea grupurilor. Pivotul coeziunii īl constituie consensul membrilor grupului īn raport cu problemele, sarcinile, obiectivele si scopurile grupului. Consensul este cu atāt mai ridicat cu cāt predomina mai mult īn cadrul relatiilor interpersonale din grup, atractia mutuala īmpartasita.


Dependentele strānse care se formeaza intre membrii grupului, precum si raporturile lor cooperante si mai putin competitive, conduc īn mare masura la un grup coeziv si la o sinergie de grup.


Grupurile cu valori coezive scazute si o sinergie slaba (īndeplinirea corelativa si concomitenta a unor acte sau procese) sunt grupuri:
- cu forte contradictorii;
- cu īnceput de dezmembrare;
- cu disensiuni;
- cu relatii tensionate;
- grup divizat, pe fondul unor stari conflictuale.


Pentru a analiza efectele induse de conflict, trebuie evaluate cauzele acestuia, cauze regasite atāt īn factori de ordin obiectiv, cāt si īn factori subiectivi ai coeziunii.

Mai relevanti ar fi:
1. Factorii obiectivi:
o contactul spatial, plasarea indivizilor īn acelasi spatiu;
o marimea grupului (grupurile mici sunt mai coezive);
o angajarea grupului īn actiuni comune;
o rezultatele ce se obtin īn īndeplinirea scopurilor pentru care s-a īnfiintat grupul si organizatia;
o prestigiul grupului-coletivului;
2. Factorii subiectivi:
o consensul cognitiv si afectiv (formarea unor atitudini si reactii asemanatoare la membrii grupului, exprimate prin atractie exercitata de actiunile colectivului);
o sentimentul apartenentei la grup;
o atractia exercitata de scopurile comune ale grupului;
o atitudinea fata de norme si valori - acceptarea sau neacceptarea constienta si respectarea sistemului de norme si valori specifice grupului;
o capacitatea de autoorganizare si autocontrol a grupului;
o conduita grupului si modelul de conducere;
o gradul de īncredere reciproca existenta intre membrii grupului;
o satisfacerea si/sau nesatisfacerea unor trebuinte individuale.


Alte cauze ale conflictului s-ar regasi īn convergenta si divergenta opiniilor, convingerilor, atitudinilor, motivatiilor, conceptiilor membrilor grupului cu privire la scop, obiective, criterii de: notare-evaluare a muncii, promovare, sanctionare (discriminari), stimulare, tratament diferentiat (protectie etc.).


Pe lānga aceste cauze mai concura:
- caracteristicile socio-profesionale ale membrilor grupului;
- mediul de provenienta;
- apartenenta politica si religioasa;
- nivelul pregatirii profesionale;
- substratul motivational;
- gradul de informare a membrilor referitor la unele situatii care pot afecta grupul si pot determina sentimente de frustrare, insecuritate, neliniste, tensiuni si conflicte de grup.


Conflictul din si dintre grupuri are mai multe cauze: unii teoreticieni prefera sa insiste asupra dificultatilor de comunicare sau asupra altor structuri organizationale iar altii asupra unor factori de ordin social sau psihologic.
Cānd interesele se interpun, apar conflictele, cea mai scurta definitie a conflictului fiind "o incompatibilitate clara intre actiuni si scopuri". Conflictul rezulta adesea din competitia membrilor grupului īn urmarirea unor scopuri sau resurse. asa cum explica Morton Deutsch, specialist īn dinamica grupurilor, cānd o situatie presupune competitie, succesul oricarui membru al grupului īnseamna esecul altuia, iar aceasta forma de interactiune este numita "interdependenta potrivnica". Dimpotriva, conflictul devine mai putin probabil cānd succesul oricaruia dintre membrii grupului sporeste sansele de succes ale celorlalti membri. Aceasta forma de interactiune este numita "cooperare" sau "interdependenta motrice".


Teoria conflictului real sustine ideea potrivit careia conflictul intre grupuri este provocat de competitia pentru resurse limitate. Aceasta teorie arata ca lucrurile care au valoare pentru indivizi, incluzānd hrana, teritoriul, sanatatea, puterea, resursele naturale si energia sunt atāt de limitate, īncāt, daca membrii unui grup reusesc sa acumuleze o oarecare bunastare, membrii celuilalt grup nu o vor mai avea. Īn mod firesc, grupurile prefera sa fie "dintre cele care au" decāt „dintre cele care nu au", asa ca fac demersuri pentru a atinge doua rezultate: obtinerea resurselor dorite si īmpiedicarea celuilalt grup īn realizarea scopurilor sale (Campbell, 1965).


Oricum, competitia poate juca un rol mai mare īn generarea conflictelor intergrupale decāt īn cele interpersonale, deoarece primele sunt mai competitive decāt indivizii. S-a observat ca atunci cānd indivizii, intra īn joc cu alti indivizi, obtin o medie mica de raspunsuri īn timpul jocului. Īn mod similar, cānd trei indivizi independenti, noninteractivi intra īn joc avānd ca parteneri alti trei indivizi, competitia ramāne scazuta; dar cānd o triada interactiva lupta īmpotriva alteia, creste semnificativ numarul alegerilor lor competitive; iar cānd pot comunica alegerile lor prin reprezentanti, competitia creste si mai mult. Aceste rezultate arata ca desi membrii grupului prefera sa coopereze īn particular, īn momentul īn care se alatura grupului orientarea cooperanta este īnlocuita de cea competitiva.


Suntem capabili sa influentam pe ceilalti īn diferite moduri: le putem face promisiuni, īi putem recompensa, pedepsi, teroriza, instrui, manipula, le putem intra īn gratii sau putem negocia. Unele dintre aceste tactici sunt mai disputabile decāt altele. Amenintarile si sanctionarile sunt astfel de tactici pentru ca sunt directe, unilaterale si nerationale, iar cānd cineva utilizeaza astfel de strategii interpersonale, probabilitatea conflictului īn grup devine tot mai mare.


Din nefericire, asa cum Deutsch si Robert Krauss (1960) dovedesc prin investigarea clasica a amenintarilor, asemenea tactici tind sa sporeasca ostilitatea, replicile la amenintari si reticenta fata de compromis.


Cercetarile mai recente arata ca, totusi, oponentii la fel de puternici īnvata, dupa un timp, sa evite a-si folosi puterea si īn conditiile īn care frica de razbunare este mare, indivizii nu se vor ataca unul pe altul.


Comportamentul nostru unii fata de ceilalti pare sa se manifeste din ce īn ce mai destructiv. Dupa parerea psihologilor sociali, agresiunea este orice comportament fizic sau verbal care are intentia sa raneasca pe cineva si ca orice alt comportament provine din amestecarea naturii si dezvoltarii personalitatii. Cert este ca agresivitatea necontrolata duce la conflicte.


Fenomenul de agresiune tinde sa genereze o anumita confuzie, deoarece conceptul persoanei amatoare asupra agresiunii difera fata de ceea ce studiaza psihologii sociali. Elementul esential este intentia, persoana trebuind sa intentioneze sa faca rau pentru ca actul sa fie considerat agresiv.


Cānd persoana utilizeaza agresiunea īn scopuri de aparare, pentru a se putea proteja pe sine sau pe altii de lovituri, avem de a face cu agresiunea permisa. Societatea declara ca, īn anumite conditii, agresiunea este chiar acceptata sau poruncita.


Se crede ca daca o persoana a actionat agresiv, motivatia sa ulterioara pentru agresiune se reduce deoarece se produce un fenomen de eliberare emotionala. Desi agresiunea poate fi reglementata la nivel social, cel mai bun procedeu este de a combate agresiunea īn familie, īnainte ca ea sa devina schema de viata.


Reducerea agresiunii printr-o mai buna parentalitate, reprezinta o solutie globala, pe termen lung a problemei. Un individ cu tendinte agresive vede propriile sale sentimente reflectate īn lume si este probabil sa faca atribuiri īn legatura cu conduita altora care se concentreaza pe intentii agresive.


Īn general, indivizii agresivi interpreteaza lumea ca un mediu ostil, aleg agresiunea ca mod de rezolvare a conflictului si sustin ca acesta este singurul mod posibil de a rezolva conflictele.


Īntr-o regula de bun simt, despre grupurile care experimenteaza curbe conflictuale, conflictul ar trebui sa fie apreciat dupa cum urmeaza: daca membrii grupului īsi adreseaza reciproc amenintari si cerinte, comunicarea va accentua mai degraba conflictul decāt īl va aplana. Īn general, īn situatiile de acest tip, comunicarea este slaba īntre participanti, deoarece mesajele initiale sunt cel mai adesea inconsistente, ostile si pline de suspiciune.


O variabila care este īn mod constant mai accentuata decāt altele, o constituie stilul interpersonal al membrilor ce interactioneaza. Cercetatorii au conceptualizat si au operat cu stilul interpersonal īntr-o varietate de moduri, īnsa cei mai multi au facut o delimitare clara īntre cooperanti si competitori. Cei cooperanti tind sa fie flexibili, atenti īn relatiile interpersonale si preocupati ca toti cei din grup sa obtina beneficii. O persoana cooperanta, spre exemplu, va sustine ca "atunci cānd oamenii interactioneaza este de preferat ca fiecare sa beneficieze īn mod egal" si va īncerca sa faca īn asa fel īncāt sa nu fie nimeni nici īnvins dar nici īnvingator. Un competitor, din contra, va face fata unei situatii conflictuale si va dori sa se afirme cu orice pret. O astfel de persoana considera ca neīntelegerile dintr-un grup sunt situatii īn care cāstigi sau pierzi si gaseste satisfactie īn a-si impune ideile īn fata altora. Un competitor crede ca "orice persoana trebuie sa faca toate eforturile posibile" si se īnscrie īn cursa pentru a cāstiga (Brenner si Viacke, 1979).


Cum este de asteptat, cānd indivizii cu orientari interpersonale diferite se īntālnesc īn cadrul unui grup, rezultatul īl reprezinta īn cele mai multe cazuri conflictul. Stilul competitorului este dur, instigānd pe membrii cooperanti sa reactioneze prin critici si cereri pentru a obtine o atitudine corecta. Īn orice caz, competitorii īsi modifica rareori comportamentul ca raspuns la aceste nemultumiri, deoarece sunt relative putin interesati de mentinerea unor relatii interpersonale agreabile si din aceasta cauza competitorii īi coplesesc adesea pe cooperanti, care uneori riposteaza, devenind la rāndul lor competitori. De asemenea, atunci cānd se īntālnesc doi competitori, rezultatul este aproape īntotdeauna un conflict intens. Cele mai multe conflicte contin doar o mica parte de teluri cu adevarat incompatibile; cea mai mare problema este de fapt perceptia gresita a motivelor si scopurilor celorlalti.


Predispozitiile si prejudecatile personale, conduc indivizii spre recunoasterea actiunilor si faptelor bune si spre neacceptarea responsabilitatii īn cazul faptelor rele, dar neacordānd celorlalti aceeasi libertate. Tendinta de autojustificare ajuta oamenii sa nu accepte raul din actiunile lor si datorita "erorii fundamentale de atribuire" fiecare parte vede ostilitatea celuilalt ca reflectānd o dispozitie rautacioasa si astfel individul interpreteaza informatia ca fiind integrata prejudecatii celuilalt.


Potrivit teoriei atribuirii - o explicatie socio-psihologica asupra deductiilor pe care le fac oamenii despre cauzele comportamentelor si evenimentelor - indivizii formuleaza īn permanenta ipoteze intuitive asupra cauzei evenimentelor care au loc īn grup īn timpul conflictului, iar persoanele care interactioneaza atribuie partenerilor lor anumite motivatii si intentii, aceste deductii contribuind la interpretarea personala a situatiei. Datorita erorii fundamentale de atribuire, membrii unui grup sunt predispusi sa interpreteze gresit comportamentul altor membri ai aceluiasi grup si mai mult, distorsionarea este minima atunci cānd interactiunea din cadrul grupului este placuta sau persoanele sunt atente sa vina īn sprijinul celorlalti, īnsa efectul devine mai puternic īn cazul unei stari conflictuale.


Toate cercetarile au aratat ca oamenii tind sa presupuna ce e mai rau despre alti membri ai grupului si deci nu trebuie sa ne mire faptul ca oamenii īn conflict īsi formeaza imagini distorsionate unii despre ceilalti si chiar si tipurile de perceptii eronate sunt predictibile. Cānd celalalt grup ne ataca, ne razbunam. Cānd refuzam sa cedam amenintarilor pe care ceilalti le numesc cereri, noi suntem curajosi desi ei ne considera īncapatānati. Īncrederea īn propriul grup, este o forma de nationalism, desi ei o iau ca pe o dovada de egocentrism; noi le facem concesii pe care ei le considera batjocuri. Oamenii judeca actiunile propriului grup pozitiv, dar le evalueaza negativ atunci cānd acestea sunt comise de alt grup.


Daca perceptiile gresite acompaniaza conflictele, atunci ele ar trebui sa apara si sa dispara atunci cānd conflictele se sting. Acelasi proces care creeaza imaginea inamicului se poate transforma īntr-o imagine īn care inamicul devine aliat. Prelungirea perceptiilor gresite īn timpul conflictului, ofera un semnal de alarma conform caruia oamenii nu trebuie sa fie nebuni ca sa formeze aceste imagini distorsionate ale opusilor lor. Desi prejudecatile si predispozitiile sunt alimentate de catre situatiile sociale, factorii emotionali pun adesea gaz pe foc: frustrarea poate hrani prejudecata asa cum o fac si anumiti factori ai personalitatii, ajungāndu-se īn final la conflict.


Oricare doi oameni, cu motive egale de a se simti frustrati sau amenintati nu sunt de obicei prejudiciati īn aceeasi masura si acest lucru sugereaza faptul ca prejudiciul serveste si altor functii decāt avansarii competitiei pentru propriul interes.


Statutul este relativ: pentru a ne vedea pe noi cu un anumit statut, avem nevoie si de alti oameni lānga noi. Astfel, un beneficiu psihologic al prejudecatii sau al oricarui sistem de statute este sentimentul superioritatii.
Alti factori, asociati cu un statut scazut pot contribui de asemenea la formarea prejudecatilor care stau si ele la baza conflictelor. Se pare ca, declansarea identitatii sociale a cuiva prin lauda propriului grup de apartenenta si denigrarea grupurilor adverse, ajuta la cresterea aprecierii fata de Eul propriu.


O metoda prin care simplificam ceea ce ne īnconjoara este categorizarea - organizarea lumii si introducerea obiectelor īn grupuri. Asa cum biologii clasifica, tot asa si noi avem tendinta sa clasificam oamenii, iar acest lucru ne ajuta sa-i privim mai usor: daca persoanele dintr-un grup se aseamana, cunoscānd grupul putem obtine informatii mai utile cu minimum de efort (Macrae, 1994).


Prin ea īnsasi, categorizarea nu este o prejudecata, dar ofera o fundatie pentru prejudecati si implicit pentru conflicte. Atribuim comportamentul celorlalti, dispozitiilor lor interioare si nu tinem cont de fortele situationale importante. Eroarea apare deoarece atentia noastra este canalizata pe persoana si nu pe situatie.


Īntr-un fel sau altul, conflictele se rezolva. Impunerea si retragerea sunt doar doua astfel de moduri de a aduce rezolvarea. Sunt persoane care ramān inactive asteptānd ca respectivul conflict sa treaca sau sa se rezolve de la sine, īnsa se poate ajunge si la compromisuri, ambele parti facānd concesii reciproce.


Sociopsihologii au aratat patru strategii pentru a ajuta "dusmanii" sa se transforme īn camarazi si acestea sunt: contactul, cooperarea, comunicarea si concilierea. Īncrederea sta la baza rezolvarii cu succes a problemelor. Īn timp ce cooperarea constanta īntre indivizi pe o perioada īndelungata adānceste īncrederea reciproca, pentru un grup dezbinat de neīntelegeri si conflicte sporite, īncrederea reciproca devine mult mai instabila (Haas si Deseran, 1981).


Cānd oamenii nu mai pot avea īncredere unii īn altii, concureaza pur si simplu pentru a-si apara propriile interese, iar o astfel de competitie este autodistrugatoare pe termen lung pentru ca genereaza neīncrederi si rivalitati.


Comunicarea, consecventa si initiativele cooperante sunt esentiale, mai īntāi pentru ca membrii grupului trebuie sa īsi comunice intentiile īn termeni clari si sa faca trimiteri explicite la īncredere, cooperare si corectitudine la momentul potrivit si, mai apoi, pentru a fi un obiectiv credibil, ei trebuie sa fie siguri ca purtarea lor se potriveste cu intentiile anuntate. Daca ei sustin ca renunta la pretentiile asupra unor resurse, ei trebuie sa īsi tina promisiunea. Īn al treilea rānd, membrii grupului ar trebui sa fie cooperanti cu ceilalti parteneri care dovedesc competitivitate, chiar daca ei stiu dinainte ca cei necooperanti planuiesc sa concureze.


Daca acesti indivizi continua sa aiba o atitudine generatoare de conflict, replica ar trebui sa fie pe masura, iar aceasta strategie, cunoscuta sub numele "dinte pentru dinte" este eficienta deoarece chiar si indivizii care actioneaza pentru a-si promova propriile interese vor coopera atunci cānd vor constientiza ca o continuare a conflictului este autodistrugatoare (Axelrod si Hamilton, 1981). Acest tip de indivizi vor exploata persoana cu care coopereaza īntotdeauna, dar vor īnvata sa coopereze īn cazul īn care ceilalti demonstreaza capacitatea de a concura daca este necesar.


Negocierea este un proces de comunicare reciproca folosit pentru a determina o baza de īntelegere īntre doua parti aflate īn conflict. Prin discutii, cele doua parti examineaza aspectele specifice, īsi expun atitudinile si fac oferte si contraoferte. Deseori, negocierea implica o serie de pasi sistematici īn care partea A face o propunere, iar partea B raspunde cu o alternativa. Aceasta succesiune de oferta/contraoferta, se deruleaza pāna cānd se ajunge la o solutie reciproc avantajoasa.


Negocierea cunoaste mai multe forme. Īn unele cazuri, reprezinta ceva mai mult decāt o tocmeala sau un compromis reciproc. Ambele parti īsi mentin orientarea competitiva si fac, pe rānd, mici concesii pāna cānd se ajunge la o cale de mijloc. Īn schimb, negocierea integrativa sau negocierea de principiu apare īn momentul cānd partile conlucreaza pentru a gasi o solutie profitabila pentru ambele. Negocierea integrativa īncepe cu imaginea grupului īncercānd sa defineasca problema cu claritate. Colocutorii acumuleaza informatii despre situatie si propun cāt mai multe solutii alternative la problema, apoi, grupul opteaza pentru o solutie mai degraba prin consens decāt prin concesii reciproce. Cānd este folosita metoda integrativa, negocierea combina mai multe elemente reciproc avantajoase:
- Cooperarea deschisa īntre colocutori (Deutsch, 1973)
- Cooperarea īn gasirea unei solutii (Worchel, 1979)
- Fractionarea conflictului - īmpartirea conflictului general īn probleme mai mici, specifice, care pot fi tratate una cāte una (Fisher, 1964).


A intra īn contradictie reprezinta o consecinta naturala a aderarii la grup. Observatorii tuturor tipurilor de grupuri au consemnat confruntarile īntre membrii grupului si au ajuns la concluzia ca, īntr-un grup conflictul este la fel de normal ca si armonia.


Dupa cum sugereaza teoria sociologica a conflictului, natura dinamica a grupului asigura o schimbare continua, dar, īmpreuna cu schimbarea respectiva apar si limitarile care sunt inerente conflictului. Desi īn putine cazuri membrii grupului pot evita toate conflictele datorita faptului ca actiunile lor sunt perfect coordonate, īn majoritatea grupurilor interactiune a fortelor interpersonale īsi exercita inevitabil influenta.


Deci, conflictul este un proces valoros pentru grup pentru ca, pāna la urma conflictul este rezolvat cu succes si devine o componenta integratoare a relatiilor.


Interdependenta dintre membrii si stabilitatea grupului nu se pot adānci īnainte ca ostilitatea īn interiorul grupului sa fi iesit la suprafata, īnainte de a se lupta īmpotriva ei si de a o īnlatura.


Nivelurile joase ale conflictului īn grup pot fi un indicator al relatiilor pozitive interpersonale, dar exista mai mult tendinta ca membrii grupului sa īnabuse conflictul sau sunt prea putin implicate īn grup ca sa le pese. Conflictul mentine deci grupul, asigurānd metodele de eliberare a conflictelor interpersonale.


Grupul trebuie sa faca fata conflictului īn loc sa īncerce sa elimine sursele de diviziune. Cānd membrii grupului intra īn contradictie, ar trebui sa se confrunte cu problema si sa conlucreze pentru a rezolva.


Cānd conflictul atinge un nivel ridicat, membrii grupului ar trebui sa īsi controleze animozitatile, sa rupa spirala conflictului si sa coopereze din nou.


Prin negocierea integrativa, membrii grupului ar trebui sa genereze solutii noi si creatoare la problemele lor. Cānd este tratat corect si rezolvat, conflictul reprezinta mai degraba o resursa valoroasa decāt o problema care trebuie eliminata.


A pune doi indivizi aflati īn conflict sau doua grupuri īn contact direct īi determina sa afle cāte ceva unii despre altii?


Esecul comunicarii īn aplanarea conflictului nu este surprinzator desi presupusele efecte curative ale comunicarii reprezinta baza politicilor sociale, ea lasa de dorit ca mijloc de reducere a conflictului īntre grupuri. Cānd simplul contact īntre membrii grupurilor esueaza īn aplanarea animozitatilor, grupurile pot fi fortate sa conlucreze pentru scopuri superioare, deoarece acestea pot fi atinse doar daca grupurile coopereaza.


Un studiu amanuntit demonstreaza ca ingredientul cheie care lipseste īn situatiile de contact este cooperarea. Fara cooperare, grupurile continua sa se perceapa reciproc ca adversari care trebuie respinsi si īnvinsi. Fara cooperare, continua agresiunea si atacurile verbale.


Scopurile superioare nu sunt singura modalitate de a determina colaborarea īntre grupuri. Cercetatorii au identificat un numar de modalitati de obtinere a conlucrarii, care merg mai departe de dezvoltarea unor scopuri superioare:


1. Inamicul comun si arbitrarea - aceasta abordare a dusmanului comun a fost partial īncununata de succes. Prin introducerea unei a treia parti, abordarea inamicului comun forteaza grupurile sa coopereze īntre ele īn cadrul unor competitii. Īn timpul competitiei, grupurile se īncurajeaza reciproc, iar cānd un grup cāstiga, ei se felicita fara a se mai tine seama de loialitatea pentru grupul propriu. Astfel, competitia ofera si un "cal de bataie" pentru frustrarile si animozitatile membrilor grupului. Folosirea unui inamic comun pentru a crea cooperare, largeste conflictul, iar tensiunea care diviza o singura tabara duce la īmpartirea ambelor tabere.


2. Concilierea - tinānd cont de neīntelegeri, de perceptiile gresite, de ostilitati si de neīncrederea reciproca, grupurile considera uneori īncercarile de cooperare ale celorlalte grupuri drept atacuri. Lindskold considera ca īncrederea reciproca poate fi recāstigata daca membrii grupului comunica dorinta lor de a coopera, angajarea īn comportamente care sunt consecvente dorintei lor de a coopera si daca au raspunsuri cooperante chiar īn cazul competitiei. Aceste directii asigura bazele modelului "initiativei reciproce si graduale īn reducerea tensiunilor". Acest model a fost conceput initial de Osgood (1979) ca ghid de negociere pentru dezarmare. Primele trei etape se refera la comunicarea īntre grupuri, īn speranta stabilirii "regulilor jocului". Urmatoarele trei etape ajuta la cresterea īncrederii īntre grupuri, iar ultimele trei etape sunt necesare doar īn cazul unui conflict profund īn care īntreruperea relatiilor dintre grupuri implica pericolul pentru membrii grupului. Oricum, fiecare grup trebuie sa īnvete sa faca concesii pāna la un punct, mentināndu-si īn acelasi timp capacitatea de a raspunde provocarilor.


3. Minimalizarea tendintelor de categorizare sociala - Miller si Brewer au dovedit ca functionarea cooperarii se datora īn parte faptului ca eliminarea competitiei reduce frustrarea īntre membrii grupului si promoveaza o interactiune de grup pozitiva. Ei spun ca aceste schimbari sunt, totusi, doar rezultate secundare ale cooperarii īntre grupuri. Acestia au demonstrat reducerea conflictului prin cooperare prin schimbarea unor consecinte ale gāndirii "noi" contra "lor", inclusiv favoritismul īn cadrul grupului, respingerea grupului exterior si stereotipia.
Desi ideea de contact din pozitii egale ajuta, ea nu este tot timpul eficienta pentru ca, ce se mai poate face īn cazul īn care ostilitatea este foarte puternica?


Poate cu totii am fost victimizati devreme sau hartuiti īn momentul intrarii īntr-un grup nou. Daca acest lucru s-a īntāmplat, atunci ne putem aminti ca īncercam sa ne situam mai aproape de cei aflati īn aceeasi situatie care ne īmpartaseau durerea. Probabil ca barierele sociale anterioare au cazut īn dorinta de a ne ajuta unii pe altii īn lupta contra inamicului comun.


Partile īn conflict au si alte cai de a-si rezolva diferentele. Se poate folosi negocierea sau pot ruga o a treia persoana sa īi medieze, facānd sugestii si facilitāndu-le negocierea sau se pot lasa arbitrate, prezentānd neīntelegerile lor unei persoane care le va studia problema si le va impune o īntelegere.


Un mediator poate oferi sugestii care pot ajuta partile īn conflict sa faca concesii si totusi sa iasa "cu fata curata" (Pruitt, 1998). Mediatorii pot ajuta la rezolvarea conflictelor si prin facilitarea unei comunicari constructive, prima lor sarcina de īndeplinit fiind aceea de a-i ajuta pe cei īn conflict sa revizualizeze si sa regāndeasca conflictul si sa obtina informatii despre interesele partilor (Thompson, 1998).


De obicei, partile īn conflict au o orientare competitiva de genul "cāstig-pierdere": ei cred ca reusesc atunci cānd partea opusa este nemultumita de rezultatul ei sau cred ca au esec atunci cānd partea opusa este multumita de rezultate. Mediatorii au ca scop īnlocuirea acestei orientari īntr-una de tipul "cāstig-cāstig".


Astfel de conflicte depind adesea de felul īn care oamenii īsi comunica ceea ce simt unii fata de altii. Daca tu crezi ca cealalta persoana este bine intentionata, atunci este probabil ca tu sa-i īmpartasesti nevoile si temerile tale. Daca acea īncredere nu exista, te poti teme sa te deschizi īn fata celuilalt pentru a nu-i oferi informatii pe care ea sa le poata folosi īmpotriva ta.


Cānd cele doua parti nu au īncredere una īn cealalta si comunica neproductiv, atunci este bine sa apelam la un mediator. Cānd partile cad de acord pentru a comunica direct, fara intermediar, ele īsi propun sa nu piarda.


Mediatorul face mai multe propuneri de rezolvare a conflictului, iar ultima oferta de arbitrare īi motiveaza pe cei īn conflict sa accepte cea mai buna propunere facuta. Totusi, ultima oferta nu poate fi tot asa de rezonabila ca atunci cānd fiecare parte, eliberata de propriile interese, ar vedea propunerea facuta de ea prin ochii celeilalte.


Progresul si devenirea sociala au īn ultima instanta, natura contradictorie a intereselor si luptei dintre indivizi, grupuri, comunitati, state cu interese economice, politice, religioase divergente si implica efecte distructive asupra ordinii si interactiunii sociale. Deducem de aici ca acest concept este īn antiteza cu cel de consens, sociabilitate si unitate sociala, de unde rezida mai multe teorii asupra conflictelor care explica cauzele acestora, caile de evolutie si posibilitatile de solutionare a acestora, efectele directe si indirecte, functiile si disfunctiile īn procesul de functionare si schimbare a sistemelor sociale, tipurile si aria lor de cuprindere, gradul lor de institutionalizare si managementul - gestionarea conflictelor.



BIBLIOGRAFIE


1. GOLU, PANTELIMON - "Psihologie sociala", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1974
2. JUDE, IOAN - "Sociologie si actiune", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2003
3. MIHU, A. - "Sociologia america a grupurilor mici", Ed. Politica, Bucuresti, 1970
4. MYERS, DAVID, G. - "Social Psychology", McGraw Hill Book Company, New York, 1990
5. NECULAU, A., PIERRE DE VISSCHER - "Dinamica Grupurilor", Ed. Polirom, Iasi, 2001
6. RADU, I. - "Factorii activitatii de grup", īn I. Radu coord. - "Psihologie sociala", Ed. Exe, Cluj-Napoca, 1994
7. UMBREIT, MARK, S. - "Mediating Interpersonal Conficts: A Pathway to Peace", CPI Publishing" West Concord, Minnesota, 1995


 


 

 

* Statul Major al Forželor Aeriene

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania