< Inapoi la Cuprins Referate

Referat trimis de: Madalina Sandu | ADAUGA UN REFERAT! - APASA AICI!

Emotiile cauzate de examene

"Nu este important ceea ce ţi se întâmplă, cât este important modul în care reacţionezi la ceea ce se întâmplă"
(Hans Selye)

A. GENERALITĂŢI DESPRE STRES
În vocabularul curent termenul de "stres" este utilizat cu sensul de neplăcere, iritare, perturbare. O situaţie considerată stresantă este consecvent evitată. Se pare însă că stresul este sinonim cu însăşi condiţia vieţii, de vreme ce, aşa cum demonstrează cercetătorii stresului, nu numai necazurile dar şi bucuriile ne stresează, nu numai prezenţa dar şi absenţa stimulărilor, nu numai durerea ci şi plăcerea, nu numai plânsul dar şi rasul...
Care sunt, atunci, accepţiunile termenului?
În general, prin stres se înţelege acea stare a organismului caracterizată printr-o tensiune cu variate grade de intensitate, printr-o mobilizare a resurselor organismului, care trebuie să se adapteze unei situaţii problematice.
Stresul, ca stare specială a organismului, poate fi provocat de o gamă largă de factori: stimuli fizici sau emoţii puternice (pozitive sau negative), situaţiile conflictuale dintre indivizi, ameninţarea statutului social, incertitudinea în privinţa viitorului, miza mare a unor evenimente etc. Dar această stare depinde la rândul ei de particularităţile fiecăruia. Astfel, chiar şi în cazul unei catastrofe sau calamităţi naturale, oamenii au reacţii extrem de variate: unii intră în panică şi au un comportament care îi pune în pericol sau care periclitează existenţa altor persoane, alţii se stăpânesc, acţionează cu calm şi eficienţă reuşind să facă faţă cu bine situaţiei. Unii îşi dezorganizează conduita fie şi numai datorită anticipării catastrofice a evenimentelor viitoare, alţii se comportă în mod echilibrat chiar în "toiul luptei".
Deci stresul are o dublă determinare: una din partea stimulului, alta din partea individului care interpretează situaţia. Asta înseamnă că avem o mare influenţă asupra propriilor stări de stres, atât în bine cit şi în rău. De aici şi importanţa pregătirii psihologice.

B. EXAMENUL CA AGENT STRESOR
Pentru unu candidaţi, examenul este un prilej de întărire a statutului, pentru alţii o ameninţare. Unii sunt nerăbdători să înceapă mai repede, alţii nu ştiu cum să îl mai amâne. Unii tremură de emoţie la gândul că vor primi o notă, altora acest lucru le este relativ indiferent. Exemplele ar putea continua, punând în evidenţă reacţii diferite, chiar opuse, la una şi aceeaşi situaţie (uneori la una şi aceeaşi persoană). De unde provin diferenţele?
Din cel puţin două surse: pe de o parte din sfera personalităţii persoanei (a modului cum concepe aceasta examenul, a trăsăturilor sale de personalitate - cum ar fi emotivitatea, tendinţa de a vibra mai mult sau mai puţin amplu la o situaţie -, a experienţei sale anterioare), pe de altă parte din însuşi specificul examenului.
Un examen este agent stresor deoarece solicită rezolvarea adecvată a unei serii de probleme specifice. Apoi, în mod obiectiv, există şi posibilitatea de a nu obţine rezultatul scontat. Intervine şi factorul surpriză, al necunoscutului, al unor situaţii prin care candidatul se poate să nu mai fi trecut. Examenul este o adevărată încercare, chiar şi pentru aceia care se simt atât de bine pregătiţi încât consideră că nu poate să îi surprindă nimic.
Aşadar, la examen ne confruntăm cu o serie de solicitări care induc un grad variabil de stres. Stă în puterea noastră să dăm organismului o mână de ajutor, intervenind cu iscusinţa mintii în sensul adaptării la stres. Dar pentru a face mai bine acest lucru, avem nevoie de câteva cunoştinţe despre:

C. CONSECINŢELE STRESULUI ÎN SITUAŢIA DE EXAMEN
Acestea depind de intensitatea stării de stres (care la rândul ei este hotărâtă de atitudinea noastră fată de agentul stresor) şi se pot finaliza cu efecte diferite: negative, distructive sau, dimpotrivă, mobilizatoare, stenice.
Într-o stare avansată de stres, persoana va resimţi în plan psihic o serie de reacţii dezadaptative cum ar fi: agresivitate, anxietate, stare de panică, incapacitate de concentrare, incoerenţa ideilor şi a formulărilor, nehotărâre sau decizii pripite, impulsivitate etc. În plan fiziologic se manifestă tulburări ale funcţiilor circulatorie şi respiratorie (tahicardie, paloare sau congestionare, senzaţii de sufocare etc.), tonus muscular crescut sau prea scăzut, deranjamente stomacale, reacţii motorii inadecvate etc. Revenind la starea psihică a persoanei, aceasta se poate "pierde cu firea", acuză blocaje, inexactităţi ale memoriei sau tulburări în modul de construire a raţionamentelor, este incapabilă să respecte un plan dinainte fixat, este neatentă etc.
Pe de altă parte, DACĂ INTENSITATEA STRESULUI ESTE MODERATA, ea poate să conducă la consecinţe favorabile performanţei. Nerăbdarea unora de a începe proba, trăirea unor stări de încordare uşoară, pun organismul în starea cea mai potrivită pentru confruntare, mobilizând corespunzător resursele fizice şi psihice. Astfel de stări se întâlnesc la persoanele cu un nivel de pregătire ridicat, atât în planul cunoştinţelor din domeniul respectiv cât şi în cel al pregătirii psihologice, dornici de a se întrece şi de a învinge (ei vin la examen pentru a câştiga, pentru a obţine stima şi autostima, pentru a avea acces la noi niveluri de pregătire; nu vin la examen cu teama de eşec ci cu dorinţa de succes), încrezători în forţele proprii, ignorând oboseala, trecând cu tenacitate peste orice obstacol care li se iveşte în cale.

D. ATITUDINEA FAŢA DE STRES. CONTROLUL STRESULUI CA FORMA DE AUTOCONTROL
Dacă stresul este inevitabil în situaţia de examen, la fel de adevărat este şi faptul că el este pe deplin controlabil.
Poziţia cea mai potrivita faţă de stres poate fi rezumată într-o formulare simplă dar care trebuie interpretată adecvat. Astfel, putem spune că "la examen stresul este un rău necesar": rău, deoarece starea de stres este resimţită în general ca disconfort (chiar şi în formele sale moderate), ca neplăcere; necesar, deoarece o anumită doză de stres permite acea mobilizare optimă a organismului pentru obţinerea succesului în raport cu scopul propus.
Deci problema nu constă în a elimina complet stresul (lucru dealtfel imposibil câtă vreme suntem fiinţe vii dotate cu simţire) ci doar în a-l transforma într-un factor de optimizare a stării de concurs. Aceasta se realizează de către persoana însăşi, deci e vorba despre un proces de autocontrol. Care sunt mijloacele?
În opinia cunoscutului specialist psiholog dr. Irina Holdevici, principalele metode sunt: gândirea pozitivă, autosugestia, relaxarea şi autoprogramarea mentală prin intermediul imaginaţiei dirijate. Astfel se poate obţine autoreglarea stărilor psihice în direcţia şi sensul succesului, fără a fi nevoie să consultăm cabinete medicale şi să consumăm medicamente, cu economie de timp şi satisfacţii datorate obţinerii unei concentrări optime a atenţiei, unei memorii fidele, unui echilibru emoţional de nivel ridicat.


AUTOCONTROLUL EMOŢIONAL

Pregătirea psihologică are ca scop principal autoreglarea nivelului emoţional. Intrarea conştientă şi voluntară într-o stare optimă pentru concurs, previne multe dintre eşecurile unor persoane bine pregătite în planul cunoştinţelor.
Trăim emoţii pozitive dar şi emoţii negative. Emoţiile cu intensitate mare, chiar dacă sunt pozitive, ne pot tulbura şi perturba acţiunile. Aceasta nu înseamnă că orice emoţie este dăunătoare sau inutilă şi că rezultatele cele mai bune le obţin cei pentru care lucrează "raţionalitatea rece". Nicidecum. Reducerea tensiunii emoţionale la un nivel prea coborât, este echivalentă cu apatia şi există apatici în stare să obţină performanţe înalte sau să facă faţă unor situaţii complexe de viaţă. Dimpotrivă, între intelect şi afectivitate, atunci când se stabileşte un acord de sens şi intensitate, se realizează o sprijinire reciprocă având efecte pozitive pentru activitatea desfăşurată.

E important să ştim cum se realizează autocontrolul emoţiilor în următoarele situaţii:
a) în zilele dinaintea examenului, când tensiunea emoţională creşte pe măsură ce se apropie data primei probe;
b) în momentele dinaintea probei;
c) pe toată durata desfăşurării examenului;
d) după încheierea concursului.
Echilibrul emoţional obţinut prin tehnicile cele mai adecvate se exprimă în:
1. capacitatea ta de a elimina gândurile negative, în avantajul gândirii pozitive;
2. capacitatea de a-ţi stăpâni nervozitatea, teama ori neliniştea între limitele care permit o bună desfăşurare a activităţilor de pregătire şi execuţie;
3. capacitatea de a părea nepăsător atunci când situaţia cere aceasta;
4. posibilitatea de a-ţi economisi energia psihică şi de a o pune la lucru, treptat, aşa cum cer momentele parcurse, până la declanşarea ei totală în momentele hotărâtoare.

RELAXAREA CA METODĂ DE AUTOCONTROL EMOŢIONAL. PREZENTARE GENERALĂ
Relaxare are două componente: una musculară şi alta psihică. Dar între starea de tensiune a corpului şi starea emoţională există o legătură directă şi reciprocă (observând că în stările de supraactivare emoţională muşchii sunt şi ei încordaţi, specialiştii care au pus la punct procedeele ştiinţifice ale relaxării pornesc invers, reducând încordarea musculară pentru a crea o stare de destindere psihică) şi atunci exerciţiile care vizează una sau alta dintre componente se finalizează de fapt cu relaxarea întregului organism.
Orice formă de relaxare este preferabil să se realizeze (cel puţin la început, când deprinzi relaxarea; căci iniţiaţii au capacitatea să se relaxeze oricând şi oriunde îşi propun, de pildă în timpul concursului sau în tramvai) într-o atmosferă lipsită de perturbaţii sonore, la o temperatură plăcută, într-o cameră aerisită corespunzător. E de dorit să fii îmbrăcat cât mai lejer, fără curele strânse, şnururi sau bijuterii... Relaxarea se realizează făcând apel mai puţin la voinţă (aceasta presupune o anumită încordare, un anumit efort) şi mai mult la "aripile" imaginaţiei, la reprezentări cât mai plastice, mai sugestive, la formulări verbale cât mai expresive.
Orice exerciţii de relaxare, chiar dacă sunt la îndemâna oricui, presupun o anumită doză de responsabilitate şi maturitate. Ele au reguli care e bine să fie respectate. Precauţia şi seriozitatea duc şi aici la rezultate bune. Regularitatea practicării exerciţiilor duce, numai ea, la progres. Relaxarea e la îndemâna oricui, dar ea are etape şi cicluri care se urmează întocmai. E singurul drum spre succes.

1 - Metoda de relaxare analitică a lui Jacobson
Etapa iniţială: constă în contractarea şi relaxarea alternativă a unei singure grupe de muşchi (de la nivelul braţelor, picioarelor, abdomenului, spatelui, cefei, gâtului sau feţei), pentru a rafina simţul muscular.
Etapa a doua: extinderea acţiunii de la un grup de muşchi la teritorii musculare din ce în ce mai mari astfel încât, prin exerciţii progresive, să reuşim o relaxare musculară generală a întregului corp.
Într-o fază şi mai avansată (aceasta se obţine după mai multe săptămâni sau luni de antrenament zilnic) vei fi capabil să conştientizezi şi să controlezi tensiunile musculare provocate de diverse situaţii emoţionale, să le reduci apoi intensitatea prin relaxare şi astfel să obţii dispariţia supraîncordării emoţionale şi instalarea calmului.
•
În faza de iniţiere, exerciţiul se realizează astfel: stai într-o poziţie comodă, preferabil culcat pe spate, eventual şi cu o pernă mică sub cap, aşa încât să te simţi confortabil. Pentru a simţi mai uşor relaxarea, îţi trebuie pentru început un termen de comparaţie: contractă mai întâi muşchii respectivi (de exemplu muşchii braţului drept). Aceasta o realizezi prin intermediul unor comenzi verbale pe care ţi le administrezi singur, în gând ("contractă braţul drept; "simţi senzaţia de contracţie?”. Apoi dai comenzile şi realizezi acţiunea inversă ("lasă braţul moale, relaxează-Г). însoţeşte fiecare formulare cu imaginile corespunzătoare ale braţului sau piciorului respectiv. Reprezintă-ţi foarte clar braţul la care te referi. Repeţi exerciţiul de mai multe ori, antrenând progresiv alte zone musculare, fiind atent la apariţia vreunei forme de oboseală. Dacă se întâmplă aceasta, e semn că a sosit momentul de încheiere a exerciţiului. (Unii practicanţi obosesc pentru că depun un mare efort pentru... contracţie; dar această contracţie nu o realizăm cu scopul de a ne dezvolta muşchii! Intensitatea şi durata contracţiei le ponderezi singur, în funcţie de contribuţia la sesizarea stării de relaxare. Realizezi acea contracţie (minimă) care te ajută să simţi mai clar fenomenul opus, al relaxării. Se recomandă o intensitate de 50% din forţa de care dispui).
După ce ai depăşit această fază (în care ţi-ai rafinat simţul muscular, sesizând uşor atât relaxarea cât şi apariţia vreunei contracţii), vei practica numai exerciţii de relaxare; le vei extinde treptat la tot mai multe grupe musculare, aşa cum reiese şi din practicarea procedeului următor

2- Metoda sintetică de relaxare sau antrenamentul eutogen al lui Schultz.
Este cea mai răspândită formă de relaxare, cea mai comodă şi mai accesibilă.
Cuprinde un ansamblu de exerciţii care au la bază trăirea treptată a senzaţiei de greutate în membre şi a senzaţiei de căldură.
Este utilizată (singură sau în combinaţie cu alte tehnici şi metode) pentru: autocontrolul emoţional, optimizarea concentrării atenţiei şi optimizarea memoriei, ameliorarea odihnei, refacerea după efort (deci serveşte de minune pregătirii noastre pentru examen). Induce la practicant o stare generală de calm, o linişte fizică şi psihică favorabile performanţelor ridicate. Efectele apar mai repede sau mai lent, dar perseverarea dă întotdeauna roade.
Condiţiile unei bune relaxări sunt: liniştea, temperatura plăcută şi semiobscuritatea (ziua poţi folosi jaluzelele, noaptea poţi manevra corespunzător direcţia şi intensitatea luminii unei veioze).
Poziţia cea mai frecventă pentru acest tip de practică este poziţia şezând pe un fotoliu sau chiar pe un scaun comod. Se mai poate practica şi "poziţia birjarului". (se recomandă aceste poziţii deoarece ele pot fi realizate cu uşurinţă şi în condiţiile din sala de examen, când, aşa cum vom vedea mai departe, vei realiza scurte reprize de relaxare destinate să-ţi asigure starea optimă pentru redactarea lucrării.)
Dacă alegi prima poziţie, vei lăsa capul să se sprijine, firesc, pe speteaza fotoliului, braţele vor fi aşezate confortabil pe braţele fotoliului iar picioarele vor fi menţinute într-o poziţie stabilă, în cea de a doua variantă: aşează-te pe scaun, apleacă uşor coloana din talie, depărtează puţin picioarele iar coatele sprijină-le, confortabil, pe coapse.
Durata primelor 8-10 şedinţe va fi de 5-7 minute, o dată sau de 2-3 ori pe zi. După însuşirea temeinică a tehnicii, se poate prelungi durata relaxării până la 10-15 minute. Excesele sunt, şi aici, de evitat.
lată (model prezentat de dr. Irina Holdevici) conţinutul exerciţiului de sugerare a greutăţii în membre (să lucrăm mai întâi asupra braţului drept), închide ochii şi spune-ţi în gând:
"Sunt în întregime liniştit şi cu desăvârşire calm...(pauză scurtă)... toţi muşchii îmi sunt destinşi şi relaxaţi...(pauză scurtă)... o linişte plăcută mă înconjoară...(p.s.) calmul mă inundă... nimic nu-mi tulbură liniştea... simt o pace şi o linişte interioară profunde... sunt foarte calm... sunt liniştit... braţul meu drept este liniştit şi relaxat...din cauza relaxării braţul meu drept este din ce m ce mai greu... braţul meu drept devine tot mai greu... o greutate ca de plumb îmi cuprinde umărul... apoi braţul... mâna... şi ajunge până la degete... braţul meu drept este foarte greu... greu ca de plumb...simt linişte, pace, armonie interioară, sunt deplin relaxat..."
Ritmul pronunţiei este moderat, pe cât posibil lent (pentru a da prilejul să realizezi starea musculară respectivă), punctele vizează suspendările temporare ale vocii interioare. Pronunţă cuvintele rar, eventual pe silabe. Eficienţa sugestiei poate creşte considerabil. Te plimbi cu "ochii minţii" asupra fiecărei zone a corpului la care te referi. Când inspiri, spui în gând "braţul meu drept" şi în acelaşi timp îl vizualizezi mental. Cuvintele "se relaxează" le spui pe fundalul expiraţiei.
Chiar dacă senzaţia nu reuşeşte de la prima încercare, continuă într-o şedinţă ulterioară, treptat vei trăi tot mai dar experienţa greutăţii.
Acesta este primul pas!
După ce ţi-l însuşeşti pe deplin, poţi continua cu inducerea senzaţiei de greutate şi la celălalt braţ, apoi la piciorul drept şi apoi la cel stâng. Treptat vei fi capabil să realizezi toate aceste relaxări succesiv, într-o singură şedinţă. Generalizarea senzaţiei de greutate se poate realiza prin formulări de genul acesta sau asemănătoare: "O linişte plăcută mă împresoară...calmul mă inundă tot mai mult...simt o linişte şi o pace interioară...sunt complet calm...întregul meu corp este destins, relaxat...umerii, braţele, mâinile, picioarele sunt grele, foarte grele...întregul meu corp este foarte greu...întregul meu corp este cuprins de o greutate foarte mare...corpul meu este greu, greu ca de plumb...liniştea şi greutatea mă împresoară...sunt foarte calm şi liniştit."
Se poate ca în timpul primelor şedinţe să simţi variate şi inedite senzaţii; acesta este un semn bun! înseamnă că organismul tău este receptiv. Dacă apar cumva şi senzaţii supărătoare de ameţeală, încearcă poziţia din exerciţiul lui Jacobson, cu o pernă mică sub cap. Important este să găseşti acel tip de formulare şi acea poziţie care ţi se potrivesc ŢIE cel mai bine pentru a obţine relaxarea.
După generalizarea senzaţiei de greutate poţi trece la pasul următor: inducerea senzaţiei de căldură la nivelul braţului drept. Formulările de introducere sunt cele de la exerciţiile anterioare. Urmează : "o căldură plăcută îmi cuprinde braţul drept...o căldură plăcută îmi cuprinde braţul drept, mâna dreaptă şi ajunge până la degete...vasele de sânge se dilată ca rezultat al relaxării şi simt o căldură plăcută în braţul drept...braţul meu drept devine cald ca şi când ar fi cufundat într-o baie caldă...braţul meu drept e învăluit într-o căldură odihnitoare...liniştea, greutatea, căldura mă cuprind...liniştea şi echilibrul mă împresoară."
Pentru a spori efectul relaxării poţi folosi un fond muzical (muzica preclasică, flautul sau harpa au efecte de maximă relaxare prin sonoritatea lor specială, prin ritmul şi intensitatea lor uniforme). Deasemenea poţi să te înregistrezi pe o casetă sau pe banda de magnetofon şi să realizezi şedinţa de relaxare ascultându-ţi vocea. E bine şi să scrii mai întâi conţinutul fiecărei şedinţe de relaxare; aceasta te va ajuta să reţii mai uşor şi să înţelegi mai bine sensul şi conţinutul formulelor pe care doreşti să ţi le administrezi. Formulele care nu ţi se par suficient de eficace, le schimbi; le înlocuieşti cu altele care te ajută mai bine să te relaxezi.
Urmează, ca şi în cazul senzaţiei de greutate, generalizarea treptată, prin formule asemănătoare, până la cuprinderea întregului corp într-o "baie" de plăcută căldură. Rezultatele acestei practici nu vor întârzia să apară. Efectul lor va spori pe măsură ce le vei combina cu alte tehnici de autocontrol. De îndată ce vei reuşi să capeţi deprinderile de relaxare, vei putea să treci la combinarea lor cu elementele imaginaţiei dirijate, la antrenamentul ideomotor şi psihoton, la exerciţii simple de respiraţie.

3. Un exerciţiu simplu de relaxare, recomandat celor care nu au avut timp să-şi însuşească toate fazele antrenamentului autogen:
"Acum eu mă relaxez şi mă liniştesc...braţele mele se relaxează şi se încălzesc...braţele mele sunt complet relaxate şi calde...picioarele mele se relaxează şi se încălzesc...picioarele mele sunt complet relaxate şi calde...trunchiul meu se relaxează şi se încălzeşte...trunchiul meu este complet relaxat şi cald...gâtul meu se relaxează şi se încălzeşte...gâtul e complet relaxat şi cald...faţa mea se relaxează şi se încălzeşte... faţa mea e complet relaxată şi caldă, ..am o stare de linişte plăcută...adâncă...deplină..."
Când spui "braţele mele", inspiri şi vizualizezi braţele cu "ochii minţii". Când spui "se relaxează", vizualizezi şi expiri. În general, expresiile de relaxare se administrează pe fundalul expiraţiei, firesc, fără a forţa.
E bine să observi, pentru a ţine mai uşor minte formulările pe care le elaborezi, că structura exerciţiului e următoarea:

1- Secvenţa de identificare şi iniţiere a relaxării:
Întrebare - Cine? Răspuns - "braţul"; Î - Al cui? R - "al meu"; Î - ce (acţiune) face? - R "se relaxează".
2- Secvenţa de accentuare a profunzimii relaxării sau de inducere a relaxării depline:
"braţul e (deja) relaxat" sau "braţul e complet relaxat".
După instalarea stării de relaxare, poţi continua cu dirijarea imaginaţiei, în detaliu, asupra tuturor momentelor care fac parte din activitatea vizată, desfăşurându-le în planul mintal aşa cum doreşti să se desfăşoare şi în cursul activităţii reale.

Pentru încheierea exerciţiului de relaxare, sunt posibile două situaţii:
a. atunci când nu ai nimic special de făcut, încheie cu formulări de genul "simt o stare de pace profundă", "m-am odihnit şi m-am liniştit", starea mea generală este excelentă".
b. atunci când urmează o anumită activitate, încheie prin expresii de genul: "simt o linişte adâncă şi profundă", "întregul meu organism se odihneşte", "organismul meu se încarcă cu energie", "starea mea generală este excelentă", "pornesc cu plăcere la rezolvarea treburilor mele". La ieşirea din starea de relaxare, în acest ultim caz, poţi face o extensie amplă urmată de câteva respiraţii adânci. Apoi te ridici în picioare şi faci câteva exerciţii de gimnastică de înviorare.
 

   Daca referatele nu sunt de ajuns, va recomandam pagina de download gratuit, unde veti gasi prezentari PowerPoint, programe executabile, programe pentru bacalaureat, teze nationale, etc.