ANDRADA VISSARION

     urbane I

vorbeam despre tine si incepuse sa cante
Patricia Kass
mon mec a moi
ne me parle pas de l`amour
arrivederci striga vanzatorul de flori
spre lumea larga de sub el
nu mai apucam nici sa vorbim
nici sa ne vedem
nici sa ne respiram linistea
avem doar mimetismul incrancenat
al oglinzilor
e atat de tragic ca atinge un comic
frustra(n)t...
acest vesel bocet existential...

urbane II

in fiecare seara imi spun ca e doar iluzie
si-n fiecare dimineata
o retraiesc
odata cu prima ceasca de cafea
din cele cinci ale zilei
(lunea, mai ales, se exagereaza)
in fiecare seara imi spun ca va trebui
sa se termine odata cu orasul asta
monoton ca o vesnica zi de dupa duminica,
sa se termine odata cu nalucirile noastre
cu stramtorile
cu aberantele apusuri translucide
cu tine si cu mine

urbane III

acum, doar acum
vom fi fericiti
atarnati de- o secunda

urbane IV

la ce bun Craciunul tau parizian
daca tu nu esti ?
la ce buna si Sena asta, murdara de altfel,
de trairi si sinucideri
spectaculoase
plina de cadavrele amorurilor defuncte?
la ce bun tot Parisul asta putred de frumos
daca tu nu esti?...

urbane V

mirosea dintr-o data a mere
peste tot
a mere din acelea verzi, care ne acreau ziua
in copilarie
a mere nelasate sa se coaca,
a pielea ta
a crize de tacere si a inceputuri
brutale ca merele verzi.

urbane VI

prea repede se lasa seara
aici la voi
ingerul zgribulit intr-un colt
spunea ca-i e foame
de albastru

urbane VII

m-am trezit intr-o stare
de zori
intr-o stare de pre-cafea
de preludiul cafelei
intamplator
mi s-a facut dor de tine.

urbane VIII

vocea ta doar mi-a umplut spatiul
dintre linisti
acesti atomi haotici
facuti sa se iubeasca
e totul doar chimia privirilor?
semanam atat de mult,
pe tine te ucide zgomotul,
pe mine tacerea,
semanam atat de mult,
tu cari pietrele intr-o parte
eu macin stelele in cealalta.

urbane IX

ce sa-ti fac eu daca n-am traversat
impreuna
acelasi desert?
acum traversam impreuna
desertul memoriei
desertul urbei nemiloase
plouand enervant de bacovian
facandu-ne praf amintirile.

urbane X

sa fie o dimineaţa din aia,
crancen de frumoasa,
cu rasarit, lumina, zgomot
miros de inceput si de cald
sa ne trezim cuminti din cate-un vis
(mai bine- ar fi acelasi, nu?)
sa plutim lin peste cearsafuri albastre
care sa ne tina loc de nori
sa oftam ca nu mai avem douazeci de ani
sa pleci sa pui de cafea,
sa ma vad in oglinda din baie si sa zambesc
( asta, chiar asta sunt eu?)
pentru prima data
sa ma vad...
sa fie o dimineata din aia
in care sa fim capabili sa ignoram
telefoanele
masinile
vecinii
o dimineata in care sa incuiem incet usa
si sa plecam amandoi
inconstienti
iresponsabili
ireversibili.