< Inapoi la Cuprins Referate

Referat trimis de: Vali Dumitru | ADAUGA UN REFERAT! - APASA AICI!

Unirea de la 1600

Mihai Viteazul deschide în istoria poporului român o noua epoca, care se va desfasura sub semnul marii lui înfaptuiri politice: Unirea tarilor Române. Puternica personalitate a marelui domn si faptele sale, de rasunet european, au dat un nou curs politic istoriei tarilor Române.

Ridicându-se împotriva regimului dominatiei otomane si biruind în raporturile cu Poarta, el a dovedit resursele puterii pe care tara Româneasca le avea. Sporind prestigiul acesteia prin Unirea tarilor Române, Mihai Viteazul a pus sub semnul întrebarii, deopotriva, stapânirea otomana si tendintele de dominatie ale Imperiului Habsburgic si Poloniei. Dar domnia lui Mihai Viteazul, si mai cu seama stapânirea lui în Transilvania, a fost pentru nobilimea de aici un prim semn al prabusirii dominatiei ei în viitor. Unirea din timpul lui Mihai Viteazul a devenit un simbol în epoca emanciparii nationale pentru unirea într-o singura tara.

Ca urmare a razboaielor purtate în Asia, cu persii si, în Europa, cu puterile crestine, cerintele Imperiului Otoman fata de tarile Române au sporit. Amestecul în treburile interne, abuzurile de tot felul si stirbirea autonomiei interne vadeau intentia de a le transforma în pasalâcuri. Tributul Tarii Românesti ajunsese la suma de 155 000 galbeni. Singura solutie de a iesi din acest impas era o angajare de puterile crestine în lupta antiotomana.

În aceste împrejurari politice, o parte a boierimii pregatea înscaunarea lui Mihai Viteazul (1593-1601) pe tronul tarii Românesti. Înainte de a fi domn, a câstigat o vasta experienta strabatând lumea Rasaritului. A parcurs toate treptele dregatoriilor, ajungând ban al Craiovei. Cu asentimentul sultanului, sprijinit de boieri, de puternica familie a Buzestilor, de Cantacuzinii de la Constantinipol, în 1593 ocupa tronul. El a avut si sprijinul principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory.

Confruntat de la începutul domniei cu opresiunea si exploatarea otomana, Mihai adera, din proprie initiativa, la Liga crestina. Anterior, din îndemnul lui Rudolf al II-lea, împaratul Austriei, Sigismund Báthory, urmat de Aron Voda s-au alaturat si ei Ligii. În aceste împrejurari, declansarea rascoalei antiotomane are loc la 13 noiembrie 1594. Mihai a adunat pe creditorii levantini la vistierie si I-a ucis, lichidând si o unitate otomana, cantonata în Capitala. În continuare, ataca cetatile de la Dunare: Giurgiu, Braila, Nicopole etc. Între timp, la Putinei si Stanesti (Ilfov), Mihai învinge o oaste tatareasca ce venea din Ungaria, iar la serpatesti (Ilfov), o armata otomana. Cu exceptia Giurgiului, unde otomanii rezistasera, toate celelalte cetati din stânga Dunarii sunt cucerite de ostile muntene si moldovene.

Încurajate de victoriile lui Mihai, popoarele asuprite din sudul Dunarii amenintau cu o rascoala generala. Pentru a o preîntâmpina si, mai cu seama, pentru a reduce tarile Române sub ascultare, otomanii pregatesc o ofensiva împotriva tarii Românesti. În aceasta grava situatie, Mihai trimite o solie la Sigismund Báthory pentru strângerea aliantei. Depasind instructiunile domnului, delegatia de boieri si clerici a încheiat, la Alba-Iulia, la 20 mai 1595, un tratat cu conditii nefavorabile, recunoscându-l pe Sigismund drept suzeran.

Domnul tarii Românesti, conform tratatului, era socotit loctiitor a principelui. Conducerea tarii era încredintata unui numar de 12 boieri munteni, care urmau sa faca parte din Dieta Transilvaniei. Pus în fata acestei situatii si datorita apropiatei confruntari cu otomanii, Mihai Viteazul a fost nevoit sa accepte conditiile impuse de Sigismund marii boierimi, dornica si ea sa limiteze si ea puterea domneasca si sa si-o largeasca pe a ei. S-au prevazut cu acest prilej, si restabilirea vechilor hotare ale tarii si ajutor militar împotriva otomanilor, precum si subordonarea bisericilor ortodoxe din Transilvania Mitropoliei din tara Româneasca.

Sigismund, intervenind apoi în Moldova, l-a înlocuit pe Aron Voda cu stefan Razvan. La 3 iunie, la Alba-Iulia, el a încheiat si cu acesta un tratat, asemanator celui din 20 mai. Astfel, principele Transilvaniei a devenit suzeranul celor doua tari Românesti.
Sprijinit de unii boieri munteni în frunte cu Buzesti, Mihai si-a organizat o armata proprie, de mercenari, formata din poloni, secui, cazaci, sârbi etc. Alaturi de acesta, el si-a format unitati de calarasi, “rosii”, unitati de “darabanti” si voluntari din sudul Dunarii.
Pentru cucerirea liniei Dunarii, intrata sub stapânirea lui Mihai din primele luni ale anului 1595, oastea otomana se pregatea de lupta. Dusmanul a încercat sa treaca fluviul. Primele tentative au esuat. Mai multe unitati de munteni, moldoveni si cazaci au facut incursiuni pe malul Dunarii, pustiind Nicopole si Bagdadul. Insuccesele l-au determinat pe sultan sa încredinteze comanda trupelor batrânului vizir Sinan-Pasa, care, între 14 si 17 august 1595, a trecut Dunarea la Giurgiu. Pregatind lovitura decisiva, Mihai, cu 15 000 de oameni, ajutat si de o oaste din Transilvania, condusa de Albert Kiraly, a ales locul favorabil de lupta la Calugareni, pe apa Neajlovului. Folosind cu pricepere terenul (râul, mlastina, zona paduroasa), la 23 august 1595 Mihai a repurtat, si datorita exemplului personal, o mare victorie.

Armata otomana retrasa spre Giurgiu se reorganizeaza. Domnul, pentru a evita o noua lupta, se îndreapta spre munti, asteptând ajutor de la Sigismund Báthory. Între timp, Sinan-Pasa a ocupat orasul la Bucuresti, începând organizarea tarii în pasalâc. Încercarea de organizare a pasalâcului a provocat o categorica opozitie a tuturor fortelor sociale si mai cu seama a maselor taranesti.

În luna septembrie, 20 000 de ostasi trimisi de Sigismund, împreuna cu un contingent de artileristi toscani, se unesc cu oastea refacuta a lui Mihai. Ei elibereaza Târgovistea si-I urmaresc pe otomani. Contraofensiva le-a fost usurata de loviturile date de masele populare cotropitorilor otomani. Ajunsa la Giurgiu, o mare parte din oastea otomana si-a gasit moartea în Dunare. Aici, trupele unite ale tarii Românesti, Transilvaniei si Moldovei au zdrobit trupele otomane, care încercau sa treaca Dunarea pe un pod de vase, au ocupat, Giurgiu obtinând o stralucita victorie. Aceasta izbânda a însemnat asigurarea independentei tarii Românesti. Victoria a dovedit ca unirea eforturilor tarilor Române este cheia succesului militar si temeiul pastrarii neatârnarii.

În perioada care urmeaza, în relatiile cu Poarta, Mihai alterneaza negocierile cu politica de confruntare armata. Actiunile lui sunt tot mai îndraznete si încununate de succes. În acesti ani reapare însa si opozitia boiereasca, nemultumita de domnia lui autoritara. Uneltirile de la Istanbul pentru a aduce un nou domn, comploturile boieresti, navalirile tatarilor, intentiile polonilor de a pune în scaun pe Simion Movila, fratele domnului moldovean, precum si confruntarile dintre imperiali si otomani în Ungaria îl fac pe Mihai sa-si dea seama ca singura solutie posibila este pacea cu otomanii, în conditiile recunoasterii domniei si independentei tarii. Mihai încheie pacea cu otomanii în 1597, nu înainte de a fi întarit alianta cu Transilvania. Pacea cu Imperiul Otoman a fost determinata de politica nedecisa a Imperiului Habsburgic, de înscaunarea lui Ieremia Movila în moldova de catre Polonia si de renuntarea lui Sigismund la tron în favoarea austriecilor. În aceste împrejurari, pentru tara Româneasca se prefigura o situatie dificila.

Convins ca pacea cu Imperiul Otoman însemna de fapt un armistitiu, duce tratative cu Imperiul Habsburgic si semneaza un tratat, în 1598. Aceasta a anulat pretentiile de suzeranitate ale principelui Transilvaniei asupra tarii Românesti. Mihai s-a dovedit cu acest prilej un mare si iscusit diplomat, stiind sa deschida noi posibilitati de afirmare a tarii si planurilor sale de viitor. Introducerea în tratatul cu imperialii a clauzei domniei ereditare în familia domnului si a independentei tarii marturiseste gândurile politice ale marelui voievod.

Mihai a desfiintat, în conditii externe nu întotdeauna favorabile si sub presiunea boierimii, dreptul de libera stramutare a taranilor, legându-I de glie (1595-1596). Documentele afirma ca taranul “care pe undeva va fi acolo sa fie rumân vesnic, unde se va afla”. Au fost transformati în serbi si unii tarani liberi si oraseni, retrasi în fata pericolului otoman în timpul razboiului si asezati pe pamânturile boieresti. Prin acest act, Mihai a servit interesele boierimii. A urmarit în acelasi timp, întarirea puterii centrale, asigurarea de venituri boierimii si domniei în vederea sustinerii politicii de independenta.

Situatia politica a tarii parea pentru un moment partial consolidata. Nu dupa mult timp însa, politica oscilanta si nehotarâta a lui Sigismund, revenit la tron pentru scurta vreme, aduce pe tronul Transilvaniei pe cardinalul Andrei Báthory, sprijinitor al politicii poloneze. Aceasta a însemnat renuntarea la politica de independenta fata de otomani. În aceeasi vreme, apropierea de Polonia deschidea calea lui Simion Movila spre tronul tarii Românesti. Momentul impunea o solutie imediata, hotarâta, fiindca dominatia poloneza în tarile Române ar fi dus la anularea rezultatelor politice obtinute de Mihai Viteazul. Era amenintata independenta tarii Românesti si, de asemenea, sistemul politic întemeiat pe alianta tarilor Române. Cu atât mai mult, cu cât Andrei Báthory a adoptat o politica hotarât dusmanoasa fata de Mihai, cerându-i recunoasterea suzeranitatii, apoi parasirea tarii.

Constient de destramarea coalitiei antiotomane, Mihai si-a dat seama ca, în aceste împrejurari politice primejdioase, numai unirea tarilor Române sub o singura cârmuire mai putea salva independenta obtinuta cu atâtea sacrificii.