Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

In aceasta biblioteca virtuala veti gasi diferite opere atat din literatura romana cat si din literatura universala. Momentan, biblioteca dispune doar de cateva lucrari, dar cu timpul, "rafturile" se vor umple speram chiar cu ajutorul vostru...

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa

 

 

 

<Inapoi la Cuprins

 George Bacovia
 

Scīntei galbene


O femeie īn doliu pe stradă,
O frunză galbenă tremura după ea -
Luat de-a oraşului sfadă,
Uitasem că toamna venea.

Era mai demult o stradă,
O şcoală, şi bruma cădea -
Prin săli, ca nimeni să-l vadă,
Un elev singuratic pălea.

Un om, īn amurg, pe o stradă…
Pe foi nu mai ştiu cum trecea -
Sub ropot, şi-a lumii grămadă…
- Uitasem că toamna venea.



Singur

Odaia mea mă īnspăimīntă
Cu brīie negre zugrăvită -
Prin noapte, toamna despletită
Īn mii de fluiere cīntă.

- Odaie, plină de mistere,
Īn pacea ta e nebunie;
Dorm umbre negre prin unghere;
Pe masă arde o făclie.

- Odaie, plină de ecouri,
Cīnd plīnsu-ncepe să mă prindă,
Stau triste negrele tablouri -
Făclia tremură-n oglindă.

Odaia mea mă īnspăimīntă…
Aici n-ar sta nici o iubită, -
Prin noapte, toamna despletită
Īn mii de fluiere cīntă.



Amurg

Crai-nou verde-pal, şi eu singur
Prin crengile cu sunet de schelet, -
Īnvineţit ca un cadavru…
- Vino-n zăvoiul violet.

Or, nu! s-aprind luminile-n oraş…
Sunt alţii, şi un alt poet -
E mult de cīnd dormeam īn umbră,
Īn cimitirul violet…



Muzeul nopţii

Frunzişul acum pornit-a
O leneşă, jalnică horă;
Şi plīng, şi cu plīnsul īn noapte
Răchita de-afară mi-e soră.

S-apropie-ncet miezul nopţii,
Şi sună a frunzelor horă -
Eu trec din odaie-n odaie,
Cīnd bate satanica oră.



Vīnt

Toamna a ţipat c-un trist accent,
Văzul cade neatent,
Vīntul sună lemnăria,
Bate gol, īn poloboace, butnăria.
Līngă uşă frunzele s-au strīns.
De departe vin ecouri vechi de plīns,
Brumă, toamnă literară,
Pe drum prăfăria se duce fugară.
Şi-am stat singur supărat
Īn zăvoiul decadent.
Şi prin crengile-ncīlcite mi-am notat
Versuri fără de talent.



Ecou de serenadă

Pansele negre, catifelate
Pe marmora albă s-au vestejit,
Şi-n tainice note s-au irosit
Parfume triste, īndoliate.

Su singur, cu umbra, iar am venit,
O, statui triste şi dărīmate, -
Pansele negre, catifelate,
Vise, ah, vise, aici, au murit.

Īn haine negre, īntunecate,
Eu plīng īn parcul de mult părăsit…
Şi-a mea serenadă s-a rătăcit
Īn note grele, şi blestemate…



Noapte

Se-ntind bulevarde-n noapte de vară,
Pe arbori, electrică lumină -
La gară zvīcneşte o maşină
Şi-n gol, tresar signale de gară.

Pe cer de safir, comori de avari…
Tăcerea īn gol vibrează cu zvon, -
Oraşul, cu-ncetul, pare-un salon, -
Acuma, īn somn, tresar fete mari.



Strigoii

Cu roşii fanare, galbene, verzi
Trec noaptea strigoii prin lanuri de grīu
Şi cīinii prin lanuri īn noapte tot bat -
Strigoii la crīşmă īn pod au intrat,
Şi podul se vede bizar luminat
De roşii fanare, galbene, verzi.

Strigoii, din pod, īşi iau īnapoi,
Lăsate din viaţă, demult, amanete…
Aşa spunea basmul ce azi l-am uitat
Că noaptea, la crīşmă, apar siluete
Cu roşii fanare, galbene, verzi

Dar cīnd despre ziuă cocoşu-a cīntat,
Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi
Şi-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd
Roşii, galbeni şi verzi.



Marş funebru

Ningea bogat, şi trist ningeal; era tīrziu
Cīnd m-a oprit, īn drum, la geam clavirul;
Şi-am plīns la geam, şi m-a cuprins delirul -
Amar, prin noapte vīntul fluiera pustiu.

Un larg şi gol salon vedeam prin draperii,
Iar la clavir o brună despletită
Cīnta purtīnd o mantie cernită,
Şi trist cīnta, gemīnd īntre făclii.

Lugubru marş al lui Chopin
Īl repeta cu nebunie…
Şi-n geam suna funebra melodie,
Iar vīntul fluiera ca ţipătul de tren.

Apoi, veni şi-o blondă īn salon…
Şi-aproape goală prinse, adormită,
De pe clavir, o scripcă īnnegrită -
Şi urmări, pierdută, marşul monoton.

Īnaltă, despletită, albă ca de var,
Mi se părea Ofelia nebună…
Şi lung gemea arcuşu-acum pe strună
Īngrozitorul marş lugubru, funerar.

Cīntau amar, era delir, -
Plīngea clavirul trist, şi violina -
Făcliile īşi tremurau lumina,
Clavirul catafalc părea, şi nu clavir.

Tīrziu, murea clavirul lung gemīnd;
Luptau făcliile īn agonie…
Şi-ncet se-ntinse-o noapte de vecie,
Şi-n urmă, greu, un corp am auzit căzīnd.

Vai, de-atunci īmi pare lumea şi mai tristă,
Viaţa-i melodie funerară…
Şi nu mai uit nebuna lăutară -
Şi transfigurata, trista claviristă.



Balet

Lunecau baletistele albe…
Degajări de puternice forme -
Albe, īn faţa lumii enorme,
Lunecau baletesitele albe…

Lunecau baletistele albe
Şi lumea sufla īmpătimită -
Albe, rīzīnd spre lumea prostită,
Lunecau baletistele albe.

Lunecau baletistele albe…
Tainic trezind complexul organic -
Albe, stīrnind instinctul satanic,
Lunecau baletistele albe…



Serenada muncitorului

Eu sunt un monstru pentru voi
Urzind un dor de vremuri noi,
Şi-n lumea voastră-abia īncap…
Dar am să dau curīnd la cal.

O, dormi adīnc, mereu, aşa,
Īn vise dulci, hidos burghez,
Oftīnd, palate de-ţi lucrez,
Eu ştiu şi bine-a dărīma.

Īn noaptea asta, iată, sună
O serenadă din topor,
Amanţilor, pierduţi sub lună,
Poeţi cu putredul amor.

O dormi īn noaptea infinită,
Burghez cu aer triumfal,
Dar preistoric animal
Īn raţiunea aurită.

Sub luna blondă nu se plīnge,
Ci răzbunările se curmă,
Martirilor scăldaţi īn sīnge,
Cīnt serenada cea din urmă.

O dormi… dar voi urca spre soare
Īn zbor sublim de-aeroplan…
Cu vise dulci, burghez tiran:
E aurora-ngrozitoare…


Pastel

- Adio, pică frunza,
Şi-i galbenă ca tine, -
Rămīi, şi nu mai plīnge,
Şi uită-mă pe mine.

Şi s-a pornit iubita
Şi s-a pierdut īn zare -
Iar eu īn golul toamnei
Chemam īn aiurare…

- Mai stai de mă alintă
Cu mīna ta cea mică,
Şi spune-mi de ce-i toamnă
Şi frunza de ce pică…



Scīntei galbene

Vom spune că toamna a venit… foarte trist -
La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva,
Īnsă m-a trezit un glas pozitivist…
Vīntul umed, şi frunza zboară, undeva.

Am ajuns, acum, pe un cīmp cu ape…
Īn luncă, medita un poet cunoscut -
Părea că de oameni nu mai īncape;
De-această-ntīmplare, atīt de rău mi-a părut.

Eu nu mai ştiu nimic, şi m-am īntors acasă,
Uitaţi-vă ce gol, ce ruină-n amurg -
Amurgul galben m-a-ngălbenit, şi m-apasă,
Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg.



Dormitīnd

Īn pīcla nopţilor de iarnă, cu hornuri ce fumează,
Cīnd lămpile de stradă cu miile veghează,
Īn pīcla colorată mă duc abia simţit -
Mai mult ca orişicine, īmi pare c-am greşit.
Am fost atīt de singur, şi singur am rămas,
Īn creierul meu plīnge un nemilos taifas…
De sună-n ziduri ninse, vreo muzică de bal,
Mai stau, şi plīnge-n mine un vals provincial.
De la fereastra ninsă, cu finele perdele,
Mă duc pe străzi de gheaţă cu spuza lor de stele;
Şi-n mijlocul odăii, tot singur mă prezint:
- Valsa o blondă-n alb, şi cu pantofi de-argint…
Aprind, pe masă, lampa, şi iarăşi mă dezbrac,
Aş vrea să-mi fac un ceai, şi stau, şi nu-l mai fac…
Mă clatină spre pat al insomniei pas -
Īn creierul meu plīnge un nemilos taifas.



Nocturnă

E-o muzică de toamnă,
Cu glas de piculină,
Cu note dulci de flaut,
Cu ton de violină…
Şi-acorduri de clavire
Pierdute, īn surdină;
Şi-n tot e-un marş funebru
Prin noapte, ce suspină…



Nervi de primăvară

Melancolia m-a prins pe stradă,
Sunt ameţit,
Oh, primăvara, iar a venit…
Palid, şi mut…
Mii de femei au trecut;
Melancolia m-a prins pe stradă.

E o vibrare de violete:
Trece şi Ea;
Aş vrea,
Dar nu pot s-o salut;
Oh, şi cum a trecut,
Īntr-o vibrare de violete.

Nimicnicia m-a prins pe stradă;
Am adormit.
Oh, primăvara, iar a venit
Pal, şi uitat…
Vals funebru, depărtat.
Melancolia mă ţine-n stradă.



Note de primăvară

Verde crud, verde crud…
Mugur alb, şi roz şi pur,
Vis de-albastru şi de-azur,
Te mai văd, te mai aud!

Oh, punctează cu-al tău foc,
Soare, soare…
Corpul ce īntreg mă doare,
Sub al vremurilor joc.

Dintr-un fluier de răchită,
Primăvară,
O copilă poposită la fīntīnă
Te īngīnă
Pe cīmpia clară…

Verde crud, verde crud…
Mugur alb, şi roz şi pur,
Te mai văd, te mai aud,
Vis de-albastru şi de-azur.



Amurg de vară

Histerizate fecioare pale,
La ferestre deschise, palpită…
Īn amurguri roşii, nupţiale,
Stau pale, şi nu se mai mărită.

Eu trec, īmbătrīnit, ca şi ele,
Şi-asemenea inima mea plīnge -
Din treacăt, tuturor, īn perdele,
Le pun cīte-o roză de sīnge.



Fanfară

Ce tristă operă cīnta
Fanfara militară
Tīrziu, īn noapte, la grădină…
Şi tot oraşul īntrista,
Fanfara militară.

Plīngeam, şi rătăceam pe stradă
Īn noaptea vastă şi senină;
Şi-atīt de goală era strada -
De-amanţi grădina era plină.

Oraşul luminat electric
Dădea fiori de nebunie -
Era o noapte de septembrie,
Atīt de rece şi pustie!

Şi tot oraşul īntrista
Fanfara militară…
Tīrziu, īn noapte, la grădină,
Ce tristă operă cīnta
Fanfara militară.



Gol

Dă foşnet frunza măruntă,
Umbra e rece-n pădurea sonoră -
O mirare tăcută, poate cruntă,
O ameţire de toamnă, de-o horă.

Un haos vrea să mă ducă
De unic uitīnd, şi de număr -
Un foşnet uscat mă usucă,
Pe-un arbore plīng ca pe-un umăr.



Nocturnă

Clar de noapte parfumat,
O grădină cu orizontul depărtat…
Şi īn somn, pe banca veche, cugetări se contrazic,
Greierul zimţează noaptea, cu nimic.

Cum te-am aşteptat…
Totul a trecut -
Luna pare, īn oftat.
Un continent cunoscut.

Aici e frumos aranjat
Orice fir;
Veacurile-au stat
Un oraş, pe vale - Suvenir

Clar de noapte parfumat,
O grădină cu orizontul depărtat…
Şi īn somn, pe banca veche, tot mai mic…
Greierul zimţează noaptea, cu nimic.



De iarnă

Cum ninge repede, apoi īncet
Şi nu ştiu cīt timp mai trebuie de-acum,
E la fereastră, alb -
O fată cu şalul negru īn cerdacul nins…
Dar prin copaci largi īnserează -
Īntr-un departe nins era tot aşa.
Īn adevăr
Şi īnnoptate zīngăniri,
Apoi va avea loc un bal,
Sau o serbare de spiritism,
Atītea sunt de făcut…
Cīnd tu apari numai ca amintire.
Cum ninge repede, repede!



Umbra

Mă prăfuise timpul dormind peste hīrtii…
Se īntindea noianul de unde nu mai vii;
O umbră, īn odaie, pe umeri m-apăsa -
Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era.

- Poţi să te culci, e ora şi noaptea-ntīrziată,
Vei scrie, altă dată, orice, şi tot nimic.
O umbră eşti acuma, şi pot să te ridic,
Lăsīnd odaia goală, şi lampa afumată…



De iarnă

Īn ecouri bocitoare
Vine iarna, vine-acuşi -
Plīng copile pe la uşi
Din harmonii cerşitoare.

Plīng fecioare din clavire
Prin palate boiereşti -
Plīng harmonii la fereşti
Milogiri de cimitire.

Răzvrătiţii dau ca orbii
Şi flămīndu-i ucigaş -
De ia sate la oraş
Au trimis ţăranii, - corbii.

Prin oraşele avute
Histerii de muritori,
Pe sub corbii bocitori
Trec femeile pierdute.

Iată, ninge, peste fire,
Hai la vatră, la poveşti -
Plīng harmonii la fereşti
Milogiri de cimitire.



Unei fecioare

Duduia veşnic citeşte;
Ştie clavirul, pictează -
Şi nopţi de-a rīndul veghează,
Şi poate, de-aceea slăbeşte.

Se crede, şi unia spun -
Dar totul rămīne secret
Duduia visează-un poet,
Bizar, singuratec, nebun.



Note de toamnă

Īn toamna violetă, compozitori celebri
Au aranjat un vast concert…
Pe galbene alei, poeţii trişti declamă lungi poeme -
E-o toamnă, ca īntotdeauna, cīnd totul geme,
Frumos, şi inert.

Pe străzi elegante, ca o părere,
Femeia modernă a trecut şi revine;
Tot haosul e-o veselie de eter.
Şi, dacă se zguduie oraşul,
Şi creierul rămīne pierdut;
Şi, dacă munca trosneşte din braţe, din piatră, din fier, -
Mulţimea anonimă se va avea īn vedere.
Tot, ce-mi trebuie să am, pot să cer.

Parfum… incendii violet, şi becurile-aprinse
Amurgul licăreşte pe-oraşul de vitrine -
Pierdut, mă duc şi eu, cu braţele īnvinse,
Plīngīnd,
Şi fredonīnd,
Gīndindu-mă la mine.



Vals de toamnă

La geamuri, toamna cīntă funerar
Un vals īndoliat, şi monoton…
- Hai să valsăm, iubito, prin salon,
După al toamnei bocet mortuar.

Auzi, cum muzica răsună clar
Īn parcul falnic, antic, şi solemn -
Din instrumente jalnice, de lemn,
La geamuri, toamna cīntă funerar.

Acum, suspină valsul, şi mai rar,
O, lasă-mă acum să te cuprind…
- Hai, să valsăm, iubito, hohotind,
După al toamnei bocet mortuar.



Nocturnă

O, nu mai cīnta, harmonie pribeagă
Că plīng, şi nu ştiu unde să mă duc,
Īn toamna care plīnge pe-o veche modestie,
Cu ploaia care curge īn mahalaua bleagă,
Īn noaptea asta-n care am devenit năuc.
Oh, plouă, şi tu gemi de plīns de armonie…
- Tot altuia, de mine, aminte să-i aduc…
O, nu mai cīnta, harmonie pribeagă, -
Că plīng, şi nu mai ştiu unde să mă duc.



Ninge

Cīnd iar īncepe-a ninge
Mă simt de-un dor cuprins.
Mă văd, pe-un drum, departe,
Mergīnd, īncet, şi nins.

Sub streşină, cerdacul
Se-ntunecă mīhnit;
Stă rezimată-o fată
De stīlpu-nzăpezit.



Igienă

Ea crede c-aş fi atacat…
Şi cīnd o sărut se teme,
Dar sclava plăcerii, ea geme
Şi cere un lung sărutat.

Pe urmă, cīnd spasmul a dispărut,
Īşi udă-n parfum o batistă -
O pune pe gură, şi tristă
Ea şterge un ftizic sărut.



Şi ninge

Şi ninge īn oraşul mare
E noaptea plină de orgii,
Iar prin saloane aurii
S-aud orchestre, şi fanfare.

Femei nocturne, singurele
La colţ de stradă se aţin,
Desfrīu de bere şi de vin
Prin berării, şi cafenele.

De orbitoare galantare
De diamant, şi de rubin…
Şi de averi oraşu-i plin,
Şi ninge īn oraşul mare!…



Plumb de iarnă

Şi iar… aceeaşi oră de dimineaţă…
Pe toate mocnind acelaşi secret;
Un frig violet, şi faţa e creaţă -
- O, cum omul a devenit concret…

Lungi plictiseli īn turnurile sumbre…
Noian de superstiţii, cu hohot sec, tīrziu;
- Vei merita o lampă-n mohorīte umbre
Şi corbii azvīrliţi de-al nopţilor pustiu.

Īn noaptea viforoasă de vei putea īnvinge
O tristă-ngăduire, sau un humor secret -
Vor auzi īn turnuri, se vor uita cum ninge…
- O, cum omul a devenit concert…



Nervi de toamnă

Iarbă de plumb şi aer tare…
Pudrat pe-o eczemă ce faţa mi-o sapă;
Pe cīmp, cu-o umbră de cugetare -
Violet, corbi, şi-oglinzi de apă.
- O, tu care vei rătăci ca mine
Īn culori īnchise, şi ameţit la pas, -
Dus de frumos, de mai bine…
Demult, īntr-o toamnă, s-a stins un glas.



Toamnă

Clavirile plīng īn oraş…

Afară o vreme de plumb
Şi vīntul īmprăştie ploaia,
Tomnatice frunze prin tīrg
Aleargă, pe drumuri, cu droaia.

Un bolnav poet, afectat
Aşteaptă tuşind pe la geamuri -
O fată, prin gratii, plīngīnd,
Se uită ca luna prin ramuri.

Ea plīnge… el palid se pierde
Prin tīrgul sălbatec, sever;
Şi pare tabloul acesta
Că-i antic şi plin de mister!…



Nocturnă

Nu e nimnei… plouă… plīnge-o cucuvaie
Pe-un acoperiş de piatră-n noapte cu ecouri de şivoaie,
Vai, e ora de-altădată, umbre ude se-ntretaie,
Şi-n curentul unui gang aţipesc, plin de ploaie.

Tabla tuburilor sună, aiurarea tuturor…
O grăbită alchimie, fīlfīie o vīlvătaie,
Vai, e ora de-altădată, dungi de ploaie se-ntretaie,
Un oraş de piatră doarme… toate dor.
Nu e nimeni… plouă… plīnge-o cucuvaie.



Poveste

Īţi aduci aminte ziua cīnd ţi-am spus că eşti frumoasă,
Cīnd cu buzele de sīnge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai īncet, sfioasă,
Lăsīnd gīndul spre amorul īnţeles de-atītea ori?…
Aşteptai să fiu poetul īndrăzneţ ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu nainte īnspre-o umbră īntunecată
Ca o pală rătăcire coborīnd din alte zări.
Ah, mi-ai spus atīt de simplu că ţi-i sete de iubire
Neascultīnd decīt şoptirea singuraticei păduri,
Īţi opreai cu mīna sīnul şi zīmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputīnd să-l mai īnduri.
- Ha, ha, ha, rīdea ecoul, de rīdeam de-a ta plăcere,
Īntre om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.
Īţi aduci aminte ziua cīnd ţi-am spus că eşti frumoasă,
Cīnd, īn şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultīnd ecoul rece, īnspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntīlnirii noastre un adio-ndepărtat?



Īntre ziduri

Cum trec pe līngă case mari… cătīnd pe nu ştiu cine…
O, toamnă-n foşnetul de somn s-adorm şoptind cu tine…
Pe strada goală vīntul deodată face-un salt,
Tăcere e īn ganguri şi īn ogrăzi de-asfalt.

Cum totu-i glorios… cu niciodată pace…
O, toamnă-n foşnet lung şopteşte-mi cum se tace…
O, nu-i nimic, nimic, a fost un vis īnalt,
Tăcere e īn ganguri şi īn ogrăzi de-asfalt.



Frig

Sunt līngă un gard rupt,
Şi vīntul bate cu frunze ude -
Sunt mai urīt, sunt supt,
Frigul īncepe sticla s-o asude.

Pe strada aplecată la vale
E-o toamnă ca o poezie veche -
Vīntul īmpinge fusta femeilor īn cale,
Cu una din ele nu mai putem fi o pereche.

Toamna rupe afişe şi flori,
E mai trist departe-n prăpăstii -
Să faceţi foc pe zi de mai multe ori;
O, trebuie să fie trist departe-n prăpăstii…
Fulgi de zăpadă rătăcitori…



Dimineaţă

O cafea neagră… şi-o ploaie de gheaţă,
Cīnd spirtul mai arde culori īn odaie -
O privire pe-o carte, pe straie,
Şi pasul mă-ndrumă īn dimineaţă.

Cum frigul, tremurīnd ca o veste,
Tot plīnge de-al meu şi de-al tău…
Tot mai mult am rămas cu ce este,
Şi plouă cu-o părere de rău.

Am uitat dacă merg… īncă tot mă iubesc…
Am ajuns la timp, ocup şi un loc.
Dar gīndul apasă cu greul său bloc…
E numai vedere… nu mai pot să vorbesc…



Romanţă

Parfumul rozelor ude,
Tomnatic suspin,
Īn zori, īn tăcutele trude,
Te cheamă pe tine, puţin.

O tristă poemă de foi
Īmi spune-o poveste de noi…
- Adio, pustiu, şi fior.
Va fi poate-odată, amor.

SFĪRŞIT
 

  Puteti copia si distribui liber lucrarile prezentate in aceasta sectiune.

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania