Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

In aceasta biblioteca virtuala veti gasi diferite opere atat din literatura romana cat si din literatura universala. Momentan, biblioteca dispune doar de cateva lucrari, dar cu timpul, "rafturile" se vor umple speram chiar cu ajutorul vostru...

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa

 

 

 

<Inapoi la Cuprins

 Duiliu Zamfirescu

 

Viata la tara

Inapoi la Sumar


 

XVII

 

Preocupat și nerăbdător, conu Dinu nu lăsă lucrurile pentru a doua zi, ci se duse drept la Comănești. Sașa era la dânsa în odaie, și-l făcu să aștepte. Bătrânul se plimba în lung și-n larg prin casă, deschizând din când în când ușa și întrebând dacă vine. Se puse să-și răsucească o țigare, dând din cap și zâmbind.

Sașa intră ca o vijelie, strângând în mână o batistă ce o scosese în fugă din cutie:

— Ce e, coane Dinule? ce s-a întâmplat? întrebă ea cu temere.

El, cam teatral, făcu un pas spre dânsa și o luă de mână, ducând-o spre fereastră. Aci se vârî în sufletul ei, privind-o cu niște ochi teribili, de o comicitate nespusă.

— Da' ce-ți este, coane Dinule? întreabă ea, din ce în ce mai mirată și începând să se roșească.

— Vino încoace, vinovato. Șezi ici lângă mine.
— Iacă șed. Ea se așeză lângă dânsul, pe o canapea. Bătrânul se uită din nou în ochii ei, dând din cap.

— Așa te porți?
— Da' zău, nu mă mai chinui și spune-mi ce este?...
— Este... Este... Să-ți spui?
— Te rog.
— Nu-i nimic.
— Ei asta-i!
— Dă-mi întâi o dulceață, tratează-mă bine, că viu împețit. Sașa, care se sculase să poruncească dulceață, se opri.
— Dacă vii pentru asta, nu-ți dau nimic. Conu Dinu urma a se uita la dânsa:
— Ce șireată ești!...
— Eu, șireată? zise ea tare, dar roșindu-se.

— Ei, de ce te roșești? Ia șezi, lasă dulceața. Ea veni din nou lângă dânsul.
— Ascultă, Sașo: viu de-a binelea împețit.
— Se poate, coane Dinule, dar o să te duci cum ai venit. Îmi pare că ne înțelesesem asupra pețiturilor, zise ea redobândindu-și tot sângele rece.

Bătrânul urma a o privi, zânbind cu bunătate.
— De ce mă privești? întrebă ea.
— Fiindcă aș vrea să pătrund bine în inima ta, și să știu tot ce se petrece acolo.

— Ei, vrei cam mult, zise Sașa, râzând. El tăcu un moment, uitându-se în jos și gândindu-se. Sașa îl privea, la rândul ei, vroind parcă să înțeleagă jocul ascuns al bătrânului. El își ridică ochii din nou către dânsa.

— Ascultă, Sașo: mă gândesc cum e mai bine să-ți vorbesc. Eu știu că tu nu vrei să te măriți și țiu să nu te supăr cu vorbele mele, fiindcă te iubesc ca pe copilul meu, ca pe Tincuța; pe de altă parte, persoana care mă trimite îmi este tot așa de dragă ca și tine. Socot prin urmare că e mai bine să-ți spun lucrurile cum sunt. Tânărul care te cere este nepotul meu Matei, zise bătrânul, ridicându-și încet ochii spre dânsa.

În timpul cât rosti el cuvintele acestea, obrajii Sașei se înroșiră ca purpura și lăcrămile i se urcaseră în ochi. Printr-o puternică încordare a voinței, ea căută să rămână liniștită, cel puțin în aparență, și răspunse:

— Asta e altă vorbă. Conu Dinu sări în sus, parcă întinerise cu patruzeci de ani, și strigă pocnind din degete.

— A, ștrengărițo! de-astea mi-ai fost dumneata! Apoi îi luă capul în mâini și i-l sărută cu o adevărată dragoste părintească.

— Ah, câtă bucurie îmi faci, Sașo! Dânsa râdea printre lacrimi, sărutând mâna bătrânului. El se uita la ea, neștiind ce să admire mai mult: ochii adânci cu gene scăldate în lacrimi, sau puterea de caracter cu care știuse să tacă o viață întreagă.

— Ei, cum te-ai hotărât tu, așa deodată?...
— Deodată?...
— Va să zică e afacere veche...
— Nu-i nici veche, nici nouă: e de totdeauna.
— Cum așa?... Ia spune-mi, zău. Și fiindcă văzu că Sașa își plecase capul pe o parte și se uita în pământ, cum avea de obicei să facă ori de câte ori era încurcată de ceva, dânsul o mângâie pe umeri:

— Spune-mi, fetițo, aibi încredere în mine: vreau să te văd fericită.

— Ce să-ți spun, coane Dinule? întrebă ea cu voce dulce.
— Spune-mi, de unde înțelegerea asta așa de desăvârșită între voi?

— Nu e nici o înțelegere. Din partea mea e o veche și copilărească credință că noi eram meniți de părinții noștri să... ne luăm. Cel puțin asta era dorința cea mare a bietei răposate.

— A soră-mi?
— Da.
— De unde știi? ți-a spus-o?
— Nu mi-a spus-o niciodată, dar am înțeles-o așa de bine...
— Ai dreptate: asta se vedea cât de colo... Și prin urmare tu ai așteptat pe Matei, cu credință și statornicie, totdeauna? Erai sigură de el?

— Eu?... Niciodată nu am vorbit serios de asemenea lucruri. De altminteri sunt șapte ani de când mi-ar fi fost cu neputință să-i vorbesc.

— Dar înainte?
— Nici înainte. Cât eram copii, ne jucam: când ne-am mai mărit, ne certam, și astfel ne-am despărțit.

— Și pe asta te întemeiai tu?

Dânsa își ridică ochii spre bătrân, ca cineva care nu știe cum să spună un lucru tainic.

— Eu nu mă întemeiam pe nimic, zise rar, eu îl iubeam. Bătrânul se uita la dânsa, întinerit parcă el însuși de suavitatea acelor vorbe și, ținându-i o mână, da din cap, gânditor:

— Dar dacă el te uita?... Știi: străinătatea și depărtarea sunt dușmanii jurămintelor de dragoste.

Sașa înălță din umeri și închise din ochi, cu supunere către soartă:

— Nu sta în puterile mele să fie altfel. Fiecare își are steaua sa, și ce-i e scris i se împlinește.

— Dar el?
— El?... văd că dumneata știi mai mult decât mine.
— Așa este... Adică eu știu atât, că m-a însărcinat să viu să-ți cer mâna. Mai mult nimic. Mi-a zis că împlinește o dorință a răposatei maică-si...

Bătrânul se opri parcă într-adins, căutând să prindă efectul acestor cuvinte pe chipul fetei. Ea își privi vârful degetelor în tăcere.

— Ce-i răspund?... că primești, da? Dânsa zâmbea cu frică.
— Da, zise ea sfioasă. Dar dacă face pasul ăsta numai din pietate către coana Diamandula?

— Și eu m-am gândit la asta, și i-am zis. El m-a încredințat că nu.

— Dumneata ce crezi, coane Dinule?
— Îmi faci o întrebare grea, fetițo. Eu cred că și da și nu. Ce ciudat lucru! de unde mă temeam că tu n-o să primești, iată-ne acum temându-ne de el.

Se opri bătrânul și se gândi. Sașa se uita la el cu frică, parcă soarta i-ar fi atârnat de vorbele lui.

— Eu cred că el este sincer, că te iubește, dar că vorba răposatei îl înrâurește de asemenea foarte mult.

— Atunci ce-i de făcut? întrebă ea, descurajată.

— Un lucru foarte simplu: să vă luați. Dar nu îndată. Tu trebuia să te duci cu Mihai la Paris, nu-i așa?

— Da.
— Eu socot că e bine să pleci numaidecât și să spun lui Matei că răspunsul i-l vei da când te vei întoarce.

— Da?... Dar dacă se supără?
— O să se supere și-o să-i treacă. Cu mijlocul ăsta însă o să poată vedea mai limpede și mai adânc în inima lui. Înțeleg foarte bine îndoiala ta și împărtășesc sentimentul de la care pornești. Îmi făgăduiești că ai să urmezi astfel și că n-ai să dai semn de viață până la întoarcere?

— Îți făgăduiesc.
— Da?
— Da.
— Atunci să pleci cât mai curând. Cu restul mă însărcinez eu.

Bătrânul porni de la dânsa grozav de mulțumit. I se părea că a pus la cale fericirea a doi inși, care erau amândoi neștiutori de sentimentele lor unul pentru altul.

A doua zi dimineața se duse la nepotu-său. Frecându-și mâinile, îi istorisi cum stau lucrurile: că Sașa primește, dar se teme să nu fie mai târziu o sarcină pentru el; că e bine să nu se grăbească; că poate el e înrâurit numai de vorbele mamesei; că o despărțire de câtăva vreme le va fi folositoare la amândoi; în sfârșit, că Sașa, trebuind să însoțească pe Mihai în străinătate, era hotărâtă să plece cât de curând, și, dacă la întoarcere dânsul ar fi stăruit în ideile de astăzi, să se facă lucrul. Matei îl ascultă liniștit.

— Asta e dorința Sașei? întrebă el.
— Da. Ba ceva mai mult: te roagă ca până la plecare să nu mai încerci a o vedea.

Matei se uită lung la unchiu-său, părându-i greu a-l înțelege. Se făcuse palid.

— Nene Dinule, să-mi dai voie să nu te cred.
— Faci rău că nu mă crezi; e așa, cu toate astea.
— Cum! zise el cu putere. Sașa dorește să n-o mai văd până la plecare!... Atunci viața și sentimentele nu mai au logică.

— Nu știu ce vrei să zici, — știu atâta numai, că asta e dorința fetei.

— Vreau să zic că astea sunt lucruri de pus în romane. În viața reală, când cineva îți este drag, te duci să-l vezi, dacă poți. Și mie Sașa mi-e dragă.

— Dar dacă nu poți?
— Atunci răstorni pământul, te bați cu lumea, cumperi, vinzi, faci tot ce-ți stă prin putință ca s-ajungi până la ea.

Bătrânul îl privea cu o ușoară nuanță de ironie.
— Ce aprindere! parc-ai fi de 20 de ani.
— Nu sunt de 20 de ani, dar nu sunt nici de o sută. Tonul acru cu care fură zise vorbele din urmă îi miră pe amândoi, pe conu Dinu mai cu seamă, care nu avea în gând decât fericirea lor. Dar egoismul omenesc e așa de orb în toate apucăturile lui, încât bătrânul, care în realitate lucra spre împlinirea mai sigură, după cum credea el, a dorințelor lui Matei, nu vru să priceapă că, din momentul ce sentimentele lui se dau pe față cu atâta putere, nu mai era nevoie a-l supune la probe. Planul lui, de a-i despărți pentru câtăva vreme, i se părea tot cel mai bun.

— Bine, fătu meu, zise el zâmbind, încearcă și du-te de-o vezi.

Zise vorbele astea ieșind. Matei rămase singur, lovit parcă de o desăvârșită paralizie a voinței. Conu Dinu se ducea spre casă, trist și el și mirat de întorsătura ce o luau lucrurile. Îi părea rău că se arătase așa de crud față de nepotu-său, care fusese așa de bun cu el, cu toate astea, nu se putea împiedica de a găsi că el avea dreptate.

Îndoiala bătrânului se strecurase în sufletul tânărului. Rămase pe scaun cu o nehotărâtă idee de a se supune dorinței lui unchiu-său. De pe fereastră se vedea un șir de care trecând pe drum încărcate din greu. O impresie fugară de urât îi răsări în suflet. Dar uitându-se lung spre care și gândinduse, imaginea lor îi dispăru din conștiință, unghiul vizual se scurtă și, în loc de a străbate prin geamuri, se opri în ele, și, ca într-o oglindă, el se privi pe sine și lucrurile din casă. Atunci îi răsări în minte Sașa, punându-și o mănușe. Chipul ei, chemat astfel de împrejurări, avu darul de a-l reînsufleți. Era oare cu putință ca dânsa să plece fără să vrea să-l vadă? Pentru ce această încercare la care voiau să-l supună? Oare nu era el o fire destul de statornică?

Îmbărbătându-se astfel singur, ajunse la hotărârea firească de a da ochii cu dânsa și zise să-i puie caii.

Când fu la Comănești, Turică feciorul îi spuse că toți ai casei erau la Ciulniței.

— Cuconașul nostru pleacă în străinătate, zise Turică.
— Da?
— Cu cuconița.
— Când pleacă?
— Apoi cât de curând. Matei rămase locului gândindu-se.
— Ia ascultă, Turică: aș vrea să scriu două rânduri cuconiței, pentru o afacere — poți să-mi dai un petec de hârtie?

— Vai de mine, cuconașule, cum să nu se poată! poftiți sus în "berău".

Matei se puse să scrie Sașei, arătându-i mirarea sa de cele ce se petreceau și rugând-o să nu plece înainte de a-l vedea. Era atât de adâncit în cele ce îi spunea, încât făcea mișcări cu mâinile prin aer, întorcea pagina neuscată, exclama singur câte un cuvânt incoherent, parcă cine știe ce luptă uriașe se petrecea în fantazia lui. Pe când scria, o ușe din spatele lui se deschise binișor și Sașa înaintă în vârful gedetelor, încetinel, până ce se apropie la un pas. Dânsul nu simțea nimic, absorbit în scrisoare. Ea mai făcu un pas și-l atinse ușor peste umăr. El se întoarse repede, și, văzând-o, nu putu zice decât un "Aaa!...". Apoi se sculă de la birou și veni la ea, luându-i mâinile și uitându-se lung la dânsa.

— Va să zică nu te-ai dus la Ciulniței cu ceilalți? Ea ridică ochii spre el, zâmbind:
— Vezi bine că nu, deoarece sunt aici.
— Așa este, dar mă așteptam atât de puțin să te văd, încât nu sunt încă sigur de ești dumneata sau altcineva.

Sașa râdea:
— Da, da, sunt eu.
— Ce fericit mă simt de a te vedea aici, aproape, lângă mine!

— Da?... zise ea, ridicând capul spre el, cu ochii luminați de bucurie.

— Da, sunt fericit, sunt omul cel mai fericit, nu simți că sunt fericit?

— Ba da, zise ea. Și purtată ca de o forță străină, își retrase mâinile din ale lui și-i aruncă brațele de gât, lipindu-se cu capul de pieptul lui. Dânsul o strânse în brațe, sărutându-i părul și respirând lung parfumul șuvițelor moi și bogate, ce sfârșeau, împletindu-se într-o cunună de bucle.

Nici el, nici ea nu se gândeau cum de ajunseră așa de repede unul în brațele altuia: saturația sufletească era atât de desăvârșită, încât simplul fapt de a se găsi față în față trebuia să-i aducă aici.

— Tare mi-ești dragă! dragă, ca sufletul!... Știi!...
— Da...
— Cât se poate de mult și de tare!...

— Da...
— Și ești de acum a mea... toată, întreagă, cu păr, cu ochi, cu suflet și cu tot.

— Cu tot.
— Și nu mai pleci. Ea își ridică privirile spre el:
— Dacă vrei, nu mai plec. Dar era ceva în ochii ei, atât de adânc, atâta mângâiere se revărsase pe chipul ei întreg, încât ideea plecării era cu neputință să încolțească într-un suflet așa de fericit.

— Acuma că ești Sașa mea pentru totdeauna, șezi colo, să vorbim. Dă-mi mâna și spune-mi pentru ce voiai să pleci? și mai cu seamă fără ca eu să te mai văd?...

Ea șezu lângă dânsul și tăcu, uitându-se în pământ.
— Îți făcusem ceva?...
— Nu mi-ai făcut niciodată nimic... decât bine.
— Pot zice numai atât, că nu ți-am făcut rău, atunci de ce voiai să pleci?

Ea tăcu din nou.
— Ai ceva care te supără?
— N-am nimic... Voiam să plec, ca să duc pe Mihai la Paris.

— Nenea Dinu a fost pe la dumneata?
— Da...
— Și ce ți-a spus?
— Numai lucruri bune și drepte.
— Da?... Și nu se poate să le știu și eu? Ea zâmbea, neîndrăznind parcă să ridice ochii spre el.
— Eu mă prind că ideea de a pleca, fără să mă mai vezi, vine de la dumnealui...

— Da, răspunse ea, râzând și arătându-și dinții albi, ideea vine de la dumnealui...

— Vezi! și găsești că ți-a spus numai lucruri bune și drepte?

— Nu în înțelesul ăsta, zise ea cam jenată. Conu Dinu știa că eu trebuie să plec, fiindă Mihai nu poate să meargă pentru întâiași dată singur în străinătate; dumnealui m-a povățuit numai să plec cât mai curând și... fără să te mai văd.

— Pentru ce? Ea tăcu. Dânsul se uită la raza de soare ce se oglindea în luciul parului ei, și-i veni s-o mângâie pe cap, cu un sentiment aproape părintesc — atâta sfială era în ținuta ei.

— Și ai fi plecat?
— Da.
— Fără să te mai văd?
— Fără... dacă nu veneai.
— Da' de unde știai că am să viu?
— Eram sigură... și ca dovadă iată că te-am așteptat. El urma a se uita la dânsa în tăcere și parcă pentru întâiași dată pătrunse în conștiința lui convingerea adâncă de statornicia și toată frumucețea sufletului acelei femei. A o întreba și a o descoase mai mult i se păru crud, și emoționat de înseși simțirile sale, îi luă o mână și i-o sărută cu lacrămile în ochi.

După un moment de tăcere, tot el reîncepu:
— Când pleci?
— Cât de curând... poimâine poate.
— Și ai să-mi scrii?
— Da, în toate zilele... dar fără să știe conu Dinu, adăugă ea zâmbind.

— Înțeleg.
— Nu-i așa? dăm satisfacere politicei sale (fiindcă asta era politica cu care conu Dinu vrea să ajungă acolo unde noi am ajuns singuri) și totodată ne și scrim, da?

— Foarte bine. Ea se sculase în picioare, veselă, și se uita la el, plecată în jos și parcă așteptând ceva. El îi întinse mâinile, și, sculânduse el însuși de unde ședea, îi trecu un braț sub brațul ei, și făcură astfel câțiva pași prin odaie, vorbind de viitor, fericiți, înclinați unul spre altul, ca doi copaci deasupra unui izvor.

 

  Puteti copia si distribui liber lucrarile prezentate in aceasta sectiune.

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania