Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

In aceasta biblioteca virtuala veti gasi diferite opere atat din literatura romana cat si din literatura universala. Momentan, biblioteca dispune doar de cateva lucrari, dar cu timpul, "rafturile" se vor umple speram chiar cu ajutorul vostru...

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa

 

 

 

<Inapoi la Cuprins

Duiliu Zamfirescu

 

Viata la tara

Inapoi la Sumar


 

XIX

 

După plecarea Sașei, Matei își întoarse privirile din nou către treburile moșiei, pe care le părăsise de câtva timp. Pe de o parte culesul porumbului, pe de alta arăturile de toamnă, apoi pregătirile la baltă pentru pescuit, în vederea creșterii apelor, erau lucruri aproape noi pentru el.

Baciul Micu era tot mâna dreaptă, cu toate că Aglaia îl ura mai mult ca oricând. Gândindu-se la dușmănia ei contra baciului, își zicea adesea că era ciudat ca el, stăpânul, să sufere o asemenea stare de lucruri. Cu toate astea nu se putea hotărî să se despartă de Eftimiu și de nevastă-sa.

Raporturile lui cu țăranii erau bune, deși începuse să se zvonească prin sat de jelburi către guvern, spre a li se da pământ, și de răscoale. Unchiu-său, conu Dinu, era mai furios ca oricând contra socialiștilor, și în aceasta, se înțelegea de minune cu Tănase Scatiu; dar numai în aceasta. Încolo nu putea să-l vadă. Mulțumită lui Matei, bătrânul se liberă de datoria ce o avea către vecinul lui, și de atunci se uita la el de sus. Tocmai pentru asta Scatiu ținea mai mult să ia pe Tincuța. Coana Sofița îl ajuta pe sub mână, din socotelile ei femeiești: fiindcă era bogat și pentru că, luându-l, Tincuța ar fi rămas lângă dânsa.

— Ei, nu-l iubește; da' parcă ce, numai din iubire se iau oamenii! zicea ea lui Matei, pe care voia să-l atragă de partea ei.

Matei, e drept, nu s-ar fi opus din răsputeri, dacă ar fi fost întrebat. Scatiu era incult și cam bădăran, dar era harnic, deștept la treabă, și, mai cu seamă, pentru el, avea o mare calitate, de a nu fi om de oraș. Ca toți tinerii care au trăit mult în mijlocul lumii de studenți, de funcționari, de lume neproducătoare, fără aspirații, Matei prefera un om de țară, simplu, celui mai șiret avocat.

Mai nedomirită era coana Sofița de opoziția ce o făcea Aglaia. Ea n-o mai slăbea cu "familia":

— Auzi dumneata, să intre în familia noastră feciorul unui vătaf!... Să dai dumneata, țacă, bunătate de fată, avută, cu educație, unui asemenea om!...

Coana Sofița nu mai putea de ciudă.
— Ei, păi să nu-ți vie să mori: ei n-au după ce bea apă, și tot cu nasul pe sus.

Luarea-aminte a lui Matei fu mai cu seamă atrasă asupra Aglaiei, din ziua în care dânsa îi vorbi cu ponturi despre Tincuța și Mihai.

— Așa partidă zic și eu.
— Ce partidă? întrebă Matei.
— Mihai.
— Dumneata glumești, Mihai este un copil.
— Ei, copil, dar nu prea...
— Cum: nu prea?
— Se înțelege... Dacă-i pe aia, Tincuța nu-i o copilă?

Da așa copii cum sunt, ei se aveau de bine.
— Ce spui, cucoană Aglaio?
— Zău, domnule. Înainte de a pleca, s-au întâlnit la lac, s-au îmbrățișat și s-au sărutat ca doi porumbei. Întrebați și pe baciu Micu, dacă vreți, că i-a văzut un văcar din sat...

Matei se uita la dânsa, ca încremenit. Apoi se porni pe un râs strașnic.

— Dumneavoastră râdeți, zise Aglaia, roșindu-se, dar e așa.

— Și chiar dacă ar fi așa, ce-ți pasă dumitale?
— Mie? ce să-mi pese?... Facă despre mine borș dacă-or vrea.

Și astfel zicând, ieși, închizând ușa cu zgomot. Matei se uită în urma ei, din ce în ce mai mirat de îndrăzneala Aglaiei. Dar își zise că trebuie să fie ceva la mijloc, ca să ajungă ea, atât de șireată de regulă, să facă ceea ce se numește o scenă. Hotărî să vorbească baciului.

Trimise chiar în seara aceea să-l cheme. Matei era în odaia pe care țăranii o numesc canțălaria boierului. Micu intră, lăsându-și căciula în sală și rămase în picioare lângă ușă.

— Am trimis să te cheme, fiindcă am de vorbit cu tine.
— Porunciți, coane.
— Ia vezi cine râcâie la ușă. Baciul deschise de-abia ușa, vrând să se strecoare afară, dar în același timp un dulău de câine, cât un urs, dete năvală înăuntru. După pieptarul cu cuie, Matei recunoscu pe Corcoduș.

— Ăsta e câinele despre care îmi vorbeai?
— Ăsta. Se ține de mine ca scaiul, bată-l vina lui.
— Frumos e, baciule!...
— Ar hi el cum ar hi, dacă nu i-ar hi aruncat apă hiartă în cap.

— Cine?

— D-apoi... cine, coane? ia, aici la curte... Matei se uită lung la el, fără a-i răspunde. Se putea lesne pricepe că era treabă de-a lui Eftimiu.

— Baciule, ce-ai auzit vorbindu-se despre cuconița Tincuța?

Micu se uită la el cam mirat.
— N-am auzit nimic, coane.
— Nimic, nimic?
— Nimic, zău așa. D-apoi ce s-auzi, că e numai o copchilă. S-a zvonit cică ar hi vrând s-o ia alde Scatiu; da' dor nu și-o face vreun păcat boieru ăl bătrân să i-o dea...

— Da' altceva n-ai mai auzit, cu Mihai?
— Nu, coane.
— Că s-ar fi primblat pe lac amândoi...
— Ba despre asta am auzit. Da' ce minune e că s-au primblat amândoi?... Conu Mihai toată ziua era pe baltă.

După aceea el tăcu și se uită șiret pe sub sprâncene la Matei. Parcă amândoi simțeau că voiau să vorbească despre altceva.

—Mă!... a dracului muierușcă!... zise baciul, parcă ar fi fost singur. Da' cine ți-a spus matale de coana Tincuța, coane?

— Coana Aglaia. Baciul dete din cap, mișcându-și pletele voinicește.
— I-e frică să nu scape chilipiru din mână.
— Ce chilipir?
— Da' parcă matale nu știi, coane?
— Nu știu.
— Atunci să spunem că a fost o vorbă degeaba.
— Ba nicidecum; să faci bunătate să-mi spui tot: ce chilipir?

— Scatiu, coane.
— Ce e cu Scatiu?
— Apoi nu se are ghine coana Aglaia cu el?...

Matei se uită țintă la el. Îi venea să râză, dar se stăpâni și-și luă un aer grozav.

— Baciule, bagă de seamă la ce spui... Știi, că și de tine zicea lumea că te ții cu Floarea lui Stângă.

Foarte stângaci și cu ochii în pământ el tăcu un moment. Apoi ridică fruntea senină în sus.

— Gura lumii cine o poate înțeleni, coane?... Eu de-oi hi fost vinovat, m-am pocăit; da' eu n-am bârfit pe nimeni... Dumneaei vine acuma să se lege de-o copchiliță... E păcat de Dumnezeu...

Matei tăcea; își scoase tabachera să-și facă o țigară, dar nu mai avea tutun. Se sculă să se ducă în odaie la el, spre a-și lua tutun din cutie.

— Da' parcă auzisem că trăia cu Caramzulea...
— Păi dar cum: trăia cu amândoi.
— De unde știi tu?
— Da' cum, Doamne iartă-mă, să nu știu. Cât ai fost matale dus, ei veneau cu schimbu, ca la "concintrație".

— Da' prostul ăla de Nae ce făcea?
— Domnul Nae tot pe la Brăila... Îi făcea cucoana vânt. Matei nu mai zise nimic. Aprinse o lumânare și rămase cu ea în mână, gândindu-se.

— Așteaptă-mă: mă duc să iau niște tutun. Pe când el intră, ușa de la odaia lui, ce da în sală, se închidea cu grijă. Dar oricât de cu grabă se închise, Matei recunoscu pe Aglaia. Nu mai încăpea îndoială că ascultase la ușă...

Fără a rosti un cuvânt, el se întoarse înapoi și se puse să-și facă o țigară. O aprinse și se uită în ochii baciului.

— Și cine crezi că a aruncat cu apă fiartă în câine?
— Bucătărița, coane.
— De ce?
— Cine știe?... Ca să-mi facă rău: eu fără câinele ăsta nu sunt om.

Simpatia lui pentru baciu își avea izvorul în vechile lor raporturi de băiețandri, dar mai cu seamă în fondul de poezie ce cuprindea în sine natura caldă a ciobanului. Câinele era în adevăr pentru el ca un frate.

Matei se uita la baciu, parcă ar fi vrut să-i spună vorbe bune, ca să-l mângâie de nenorocirea întâmplată lui Corcoduș.

— Și va să zică te-ai lăsat de Floarea. Micu dete cu mâna în vânt, parcă ar fi zis: "Cine se mai gândește la ea!"

— Dacă te vei lăsa de Floarea, am să te căpătuiesc. Să-ți găsești o fată bună și să te însori. Îți port eu griga: te cunun, îți dau loc de casă și toate înlesnirile putincioase.

—Sărut mâinile, coane... Că m-am săturat de burlăcie.
— Atunci e lucru înțeles. Mergi cu Dumnezeu, și să vii mâine seară. Ioniță a plecat la baltă?

— Dară.
— Omul de la Călărași s-a întors, ori nu?
— Trebuie să sosească acu, că-i dus de azi dimineață... Rămas singur, Matei se plimbă în lung și în larg prin odaie, gândindu-se la cele ce avea de făcut. Aglaia trebuia cu orice preț înlăturată din casa lui. Dar în ce chip? Să vorbească lui unchiu-său nu se putea, fiindcă ar fi trebuit să-i istorisească dragostea lui Scatiu cu dânsa și astfel să îndârjească pe bătrân și mai mult împotriva lui Tănase. Pe de altă parte coana Sofița era rudă cu ea... Dar își aduse aminte de necazul mătușei în contra Aglaiei, când aceasta se împotrivea la căsătoria lui Scatiu cu Tincuța, în numele "familiei", și-și zise că poate să găsească un prieten de luptă împotriva Aglaiei tocmai în protectoarea ei firească. Dar cu câinele ciobanului ce avea?... Nimic alta decât că era câinele baciului, omul lui de încredere.

Astfel gândindu-se, se revolta din ce în ce mai mult împotriva ei, și într-un moment de supărare, sună și zise unei femei să cheme pe Aglaia. Femeia aduse răspuns că vine numaidecât. În adevăr, peste vreo zece minute, se auzi bătând la ușă. El îi zise să intre, dar cu vocea pe jumătate, și simținduse mișcat, parcă ar fi fost el vinovatul. Aglaia intră foarte incet. Era galbenă de emoțiune și aproape nu putea să vorbească. În sfârșit, izbuti să articuleze trei cuvinte:

— M-ați chemat? El se găsi foarte încurcat, față mai cu seamă cu umilința cu care se prezenta ea.

— Da... aș fi vrut să mai vorbim câte ceva — da' ia, te rog, șezi. Vreau să sun să ne dea câte un ceai.

— Mă duc eu să vi-l fac.
— Nu, nu, nu primesc.
— Ba, vă rog, să mă lăsați să vi-l fac eu.
— Nu se poate. Și, cum se primbla prin casă, se așeză în dreptul ușii. Ea voia să iasă; el o împiedică. În această luptă de amabilitate falsă, Aglaia vru să apuce ivorul de la ușă, pe care îl apucase mai dinainte Matei, și astfel îl luă de mână rugându-se s-o lase să iasă.

— Vă rog, zise ea încet, nimeni nu știe cât ceai trebuie, ce rom să vă dea... Vin numaidecât.

Trebui s-o lase. Când rămase singur, își simți pe mâna pe care i-o atinsese ea, o impresie așa de ciudată, plăcută și neliniștitoare, parcă o suflare caldă îi trecuse pe deasupra. Mai făcu câțiva pași și se opri în fața lămpii, gândindu-se: iată cum se explicau izbânzile ei, care nu mai era nici frumoasă și nici nu mai era destul de tânără, ca să întoarcă mințile la flăcăi tomnatici ca Scatiu și alții.

Peste câteva minute Aglaia reveni însoțită de femeia cu ceaiul. Matei băgă de seamă că dânsa simțise impresia ce o produsese asupra lui, și se întorcea altfel de cum ieșise. Obrajii ei, albi de emoțiune când intrase la început, acuma se colo

raseră de sânge, și un zâmbet provocator îi rătăcea pe gură. Servi ceaiul cu îndemânare, mișcându-se în sus și în jos, ca o fată mare. Sânurile pline păreau că vor să facă explozie, atât erau de strânse în rochie. După ce îi dete ceaiul, se opri în mijlocul odăii și duse la ochi șorțul de mătase cu care era întotdeauna încinsă. Matei se uita la dânsa nedumerit.

— Ce ai? Ea își luă mâinile binișor de la ochi, se uită la el lung, cu capul plecat pe umăr, și zise încet:

— Nu știu nici eu... În aceste patru vorbe era atâta alintătură șireată, iar în modul cum își mușca buzele atâta senzualitate falsă, încât Matei, care trecuse o clipă printr-o ispită primejdioasă, își reveni în sine.

— Ia șezi, îi zise el, zâmbind. Ce se mai face d-l Nae?
— Tot după treabă, răspunse ea, spăsită.
— Până la ceasul ăsta?...
— Da' unde se pomenește să intre el vreodată înainte de zece!...

Matei dete din cap plin de admirare, deși știa că Eftimiu își trecea vremea jucând table cu învățătorul.

— Și când mănâncă?
— Când poate.
— Ce fel de vorbă!... nu-l aștepți cu masa? Ea se întoarse cu capul într-o parte, părând foarte scandalizată de o asemenea bănuială.

— Eu să-l aștept cu masa!... Da' se poate să fac eu o asemenea risipă!... Să țiu focul și slugile până la ceasul ăsta!

Vorba de slugă îi păru de minune și se acăță de dânsa.
— À propos de slugi, coană Aglaio; sunt foarte nemulțumit de ele — mai cu seamă de bucătăreasă: are bunul obicei de a asculta pe la uși...

Ea clipi din ochi, des, parcă ar fi stat să-i dea lacrămile. Dar avu puterea să se stăpânească și să zică:

— Auzi dumneata!...
— Da, te rog să-i dai drumul chiar mâine; nu vreau să am în casă persoane care mă spionează. Eu sunt stăpân la mine și țiu să facă cum vreau eu, nu cum voiesc alții.

— Așa e și drept.
— Așa. El sorbi din ceai și făcu o mișcare din cap plină de convingere, parcă ar fi vrut să întărească și mai mult hotărârea luată.

După câteva minute de tăcere, ea se sculă.
— Nu mai aveți nimic cu mine?
—Nu... Dar ia-ți ceaiul.
—Vă mulțumesc, eu seara nu iau nimic. Astfel ieși. După foarte puțin timp, Matei o auzi bătând din nou la ușă. Aducea un pachet de jurnale și scrisori, pe care i le dase vătășelul ce se-ntorcea de la Călărași. Avea un aer cu totul natural, parcă nimic nu se întâmplase.

— Vă rog să-mi dați voie să mă duc mâine la oraș, ca să caut altă bucătăreasă.

El se uita la scrisori preocupat, căutând pe cea de la Sașa. O auzi cam târziu. La gândul Sașei, toate nimicurile astea se retraseră departe, în conștiință, și-i răspunse fără nici un interes, parcă scena de mai sus s-ar fi petrecut cu un an înainte:

— Mai încape vorbă... După aceea Aglaia ieși, iar el rămase să-și citească corespondența.

 

  Puteti copia si distribui liber lucrarile prezentate in aceasta sectiune.

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania