Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

In aceasta biblioteca virtuala veti gasi diferite opere atat din literatura romana cat si din literatura universala. Momentan, biblioteca dispune doar de cateva lucrari, dar cu timpul, "rafturile" se vor umple speram chiar cu ajutorul vostru...

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa

 

 

 

<Inapoi la Cuprins

 Duiliu Zamfirescu

 

Viata la tara

Inapoi la Sumar


 

II

Era tocmai să se supere din nou, pe pisic și pe Tănase, când bătu cineva la ușe.

— Poftim! zise el cu glasul trăgănat al boierilor bătrâni. Ușa se deschise și o femeie tânără intră, închizând-o repede, ca să nu lase muștele înăuntru.

— Sărut mâna, coane Dinule, zise ea, sărutându-i mâna cu adevărat.

— Bună ziua, fetițo, îi răspunse el, dându-i mâna să i-o sărute. Vino-ncoa să te pup pe obraz.

Și după ce o sărută, se uită la dânsa de aproape, ca și cum o cerceta să o cumpere.

— Ce păcat că nu ești băiat, Sașo. Ea începu a râde, mirată.
— De ce, coane Dinule?
— Ți-aș da pe Tincuța.
— Și eu aș lua-o numaidecât. Numai aș fi cam copt pentru dânsa.

Bătrânul se uită la ea lung, ținându-i mâna într-ale lui.
— Uite, Sașo, poți să te superi, dar eu tot n-o să te las în pace: de ce nu vrei să te măriți, fato?

— Coane Dinule!...
— Bine, bine, nu mai zic nimic, dar să-ți spun drept, nu te pricep.

— Și cu toate astea e așa de ușor! Ți-am spus de atâtea ori: eu am o familie, fară să mă mărit; dacă m-aș mărita, aș avea două, și aș fi, desigur, mamă rea, ori pentru unii, ori pentru alții. Dar, coane Dinule, mi-ai făgăduit să nu mai vorbim despre asta... Acuma am și îmbătrânit, adăugă, parcă nu i-ar fi displăcut, pe cât zicea, să vorbească despre "asta". Eu am venit să-ți spun că te poftește coana Diamandula.

Bătrânul se sculă greoi de pe scaun și porni să iasă, cu aceea pe care voia cu orice preț s-o mărite, când, ajuns la ușe, o opri din nou.

— A, Sașo, nu știi o comedie?... Ghicește... Nici nu-ți trăsnește prin cap: avem un ginere pentru Tincuța.

— Serios?
— Da... un ginere fain: pe amicul meu, domnul Tănase Scatiu.

— Ce?! zise cealaltă încremenită locului.
— Da, junele Scatiu, alegător la colegiul întâi, mare proprietar, mâine poimâine deputat...

— Biata Tincuța!
— Da, și coana Sofița ar fi gata să i-o dea. Dar până n-oi închide eu ochii, Scatiu nu ia pe fata mea, adause, bătânduse cu mâna în piept.

Apoi, ducând un deget la gură, în semn de tăcere, intrară la coana Diamandula.

În fundul unui pat de nuc, cu perne la perete, ședea ghemuită o umbră de femeie, iar pe scaune, împrejurul ei, rude și prieteni. Legată la cap cu o bocceluță de mătase neagră, după moda veche, coana Diamandula își trăgea din când în când ochelarii de pe frunte, legați la spate cu ață, ca să privească pentru a o suta oară o scrisoare a fiului său. Bătrână, bolnavă, surdă, ea trăia, spre minunea tuturor, numai prin puterea unei dorințe: aceea de a mai vedea, înainte de a muri, pe unicul ei copil. Tot ce vorbea, tot ce dorea era pentru el, se ducea către el. Cu trupul istovit de puteri, părea a-și hrăni viața din dor. Câte o rară scrisoare ce venea de la el era citită, recitită, învățată pe dinafară de o mie de ori; plicul descusut și pe o parte și pe alta; marca de pe plic studiată până în firele mustăților regelui Humbert — căci scrisorile veneau din Italia. Când bătrâna era singură cu câte cineva al casei, întreba cu glasul stins:

— Și unde e Neapoli ăsta? Răspunsul nu-l auzea niciodată, dar înțelegea că trebuie să fie departe, după mișcarea mânei și a ochilor celui ce-i vorbea.

Când intră conu Dinu, ea părea ațipită, cu capul rezemat pe piept. El se apropie de dânsa cu sfială și respect, pe când ceilalți se sculară în picioare.

— Ce dorești, lelță? zise conu Dinu, care-i era frate mai mic.

— Matei nu mai vine... Eu mă duc, Dinule.
— Doamne, cum vorbești dumneata!...
— Mă duc... Dacă mai întârziază două zile, nu mă mai vede. I-ai telegrafisit? întrebă ea, uitându-se în ochii lui.

— I-am telegrafisit.
— I-ai spus să nu întârzieze?
— I-am spus.
— Și ce crezi, c-o să vie?
—Cum, Doamne, să nu vie. Bătrâna începu a plânge, încet, cu suspine înecate. Lui conu Dinu îi deteră lacrămile.

— Mă rog la Dumnezeu să mă mai ție cu zile, până l-oi vedea... zise ea cu greu și gâfâind, dar să nu întârzieze, Dinule.

După aceea ațipi iarăși. Sașa și cu Tincuța îi ridicară pernele la spate, și ea păru că doarme. Atunci, unul câte unul, ieșiră binișor și trecură în odaia de alături, unde subprefectul, Mihai, fratele Sașei — un băiețandru de vreo 20 de ani — coana Sofița, soră-sa Elena, de la o moșie vecină, cu copiii ei, stau grămădiți deasupra unui atlas, căutând care este drumul cel mai scurt de la Neapoli la Ciulnița.

— Zău, nenea Matei ăla, zise Tincuța supărată, parcă nu-mi mai e drag.

Subprefectul, un vechi prieten al casei, se uită la ea râzând:
— Lasă, c-am să te spui când o veni.

— Da' poți să mă spui, zise fata roșindu-se; pentru ce nu mai vine?

— Ba vine. N-a telegrafiat că pleacă?
— Sunt trei zile de când a telegrafiat; până acum venea și de la Han Tătar.

— Așa faci?
— Așa, răspunse Tincuța răstit; dumneata nu vezi că tușa nu mai poate?

Mihai desprinse o oglindă din cui, fără a fi băgat de seamă, și o aduse înaintea Tincuței. Aceasta, roșise deja, se făcu stacojie pe când toți cei de față râdeau. Fata se-ncercă să râdă și ea, dar o podidi plânsul, și repede, ieși și se ascunse la dânsa în odaie. Sașa se uită lung la frate-său, nemulțumită de gluma lui.

— Mihai, astea sunt glume nesărate. Te rog să nu mai faci asemenea lucruri.

— Da' ce-am făcut, maman dragă? Am glumit, zise el, nenorocit că fusese pricina unei asemenea scene.

Sașa ieși și se duse după Tincuța. Când se-ntoarse, îi găsi pe toți tăcând, parcă cine știe ce se-ntâmplase: atâta înrâurire au lacrămile asupra oamenilor. Numai subprefectul, holtei bătrân, călit în ale istericalelor femeiești, cum zicea el, încerca să mai glumească. Sașa luă pe băiat și-l duse, cam vrândnevrând, la Tincuța, să-i ceară iertare.

— Bine, maman, ce-am făcut, ca să cer iertare? zicea băiatul, mergând cam cu sila.

El și cu toți frații chemau pe Sașa "maman".
— Ai supărat pe Tincuța. Eu nu vreau să am copii rău crescuți.

Băiatul se uită lung la soră-sa și se opri în loc.
— Maman, nu mă umili. Viu eu singur să cer iertare. Soră-sa se gândi o clipă și, parcă mișcată de vorba băiatului, îi îndreptă legătura la gât și porni singură înainte. După câteva minute, el intră în urma ei la Tincuța, și, foarte firesc, îi luă mâna și o rugă să-l ierte. Fata se uita în jos, fără a zice o vorbă.

— Îl ierți, Tincuțo dragă, nu-i așa? o întrebă Sașa. Tincuța își ridică ochii spre el, bufnind încet, de râs sau de plâns, nu se știa bine.

Astfel se împăcară lucrurile. Către seară veni o depeșe de la Predeal. În sfârșit, Matei sosea...

Mare gălăgie și bucurie pe toți. Mihai și Tincuța și copiii Elenei voiau să meargă a doua zi la gară. Care mai de care sărea mai sus, țipa mai tare, după cum îl iertau puterile. Vestea fu împărtășită coanei Diamandule de către frate-său. Bătrâna, cu lacrămile înnodate în barbă, se puse să descoase telegrama, literă cu literă, parcă ar fi fost cine știe ce document. Se hotărî ca a doua zi toată suflarea să se reverse la gară. Se făcu socoteala trăsurilor și se văzu că nu era loc pentru toți. Mihai voia să se ducă pe jos; Tincuța călare. Subprefectul le puse trăsura la dispoziție. Sașa pe a sa; dar tot era prea multă lume. Elena se gândi să-și lase copiii acasă, dar o protestație universală se ridică din piepturile gălăgioase ale "țâncăriei", care nu vrea s-audă de o asemenea poznă. Conu Dinu îi împăcă pe toți, făgăduindu-le să puie caii la o cloșcărie de brașoveancă, în care intra toată corabia lui Noe.

Era vorba acum să se știe cine rămâne cu coana Diamandula. Elena, fire veselă, se lepădă, râzând pe sub ascuns ca să n-o vadă cumnatu-său; coana Sofița trebuia să meargă; Tincuța ținea să meargă; conu Dinu se cuvenea să meargă. Subprefectul propuse Elenei să rămână el, și făcură mare haz amândoi, spre părerea de rău a celorlalți, cari voiau să știe de ce râd, ca să râdă și ei.

— De ce râdeți? întrebă coana Sofița. Subprefectul o luă la o parte cu mare taină și-i zise la ureche în gura mare: "arde Iașul", ceea ce provocă o mare ilaritate generală și făcu pe coana Sofița să cărăbănească subprefectului o însemnată cantitate de pumni.

Toată lumea adormi în seara aceea fericită. Pentru cei bătrâni revenea un om iubit; pentru tineri, nenea Matei, pe care-l așteptau tot așa de vesel și caraghios precum plecase; pentru copii, un necunoscut, care însă nu mai puțin era nenea Matei, vorbă plină de farmec și noutate.

 

  Puteti copia si distribui liber lucrarile prezentate in aceasta sectiune.

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania