Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

In aceasta biblioteca virtuala veti gasi diferite opere atat din literatura romana cat si din literatura universala. Momentan, biblioteca dispune doar de cateva lucrari, dar cu timpul, "rafturile" se vor umple speram chiar cu ajutorul vostru...

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa

 

 

 

<Inapoi la Cuprins

Duiliu Zamfirescu

Viata la tara

Inapoi la Sumar


 

XXIII

 

Ieșind de la Scatiu, conu Dinu și Matei luară drumul subprefecturii, tăcuți, amărâți, parcă s-ar fi întors de la o înmormântare. Începuse să plouă cu zăpadă. Vizitiul opri caii să ridice coșul trăsurii. Un moment, Matei avu percepțiunea limpede a singurătății și pustiului fără capăt, ce se desprindea din întinderea câmpului. Bulgări negri pe arătură; bălării plouate; țelina suhaturilor pe care putrezeau târtani răsuciți de vânt. El își îndesă pălăria pe ochi și se vârî mai adânc în fundul trăsurii.

Bătrânul simți ce se petrece într-însul, și-l atinse cu mâna peste umăr.

— Cam ușurică pălăria ta. Matei se uită la unchiu-său, preocupat de gânduri. Conu Dinu adăugă:

— Ar fi bine să-ți iei o căciulă. Matei dete din cap, zâmbind.
— Da, da. Trebuie să te faci ca noi, om al nevoii. Să te îmbraci de ploaie, să te îmbraci de soare și să-ți oțelești sufletul în necazuri, ca să știi pune preț pe bunurile vieții. Sus ini

ma!... că ești tânăr și te așteaptă norocul... Ei!... Dă-mi anii tăi, și-ți dau tot...

Drumul trecea pe lângă casele lui Matei. Conu Dinu, în loc s-o ia spre subprefectură, zise vizitiului să intre în curte.

— Lasă pe mine, că știu eu cum să le vorbesc. Dumneata să mi te gătești ca de ginere — precum și ești — și s-o pornești la Sașa, că nu se cuvine s-o faci să aștepte mai mult.

Și fiindcă Matei vroia să protesteze, bătrânul se făcu serios.

— Aibi încredere în mine. Sunt până în suflet scârbit de ceea ce am văzut. Intră, băiete, în curte la conu Matei, zise vizitiului.

După ce trăsura se opri la scară, bătrânul adause:
— Ești cam iute din fire. Palma aceea năstrușnică de pe obrazul bețivanului, ce e drept, mi-a răcorit sufletul, dar putea să aibă urmări displăcute... Da, da. Trebuie să te gândești, că toată mulțimea asta de pușlamale e așa crescută. Tu nu vezi, bre, că toată lumea face politică și toți ăștia de la noi, care țin politica în mână, fac gheșefturi?... O palmă!... Ce-ai îndreptat cu o palmă?... Dar du-te că te plouă. Și spune Sașei că viu și eu... Intreab-o ce mi-a adus de la Paris... Haide, băiete...

Matei urcă scările zâmbind. Ce idealist ciudat mai era și unchiu-său în felul lui!... Cu încetul, oroarea celor văzute îi reveni în minte, și se simțea nefericit, mic la suflet, că nu făcuse mai mult pentru bieții nenorociți. Dezbrăcându-se de blană, se uita în oglindă și vedea mișcarea ciudată ce o face brațul când iese din mânecă; dar percepțiunea faptului nu ajungea până la conștiință. Oare la ce lucru plăcut se gândea când era în trăsură? Și, fiindcă nu și-l putea aduce aminte, repetă întru sine toate cele ce vorbise cu unchiu-său, sperând să poată da peste faptul ce-l interesa.

Intră astfel în odaie la dânsul. Aici îl aștepta o surprindere plăcută: pe o masă din fața ușii, un portret mare al Sașei, rezemat de două sfeșnice, părea că vrea să-i vorbească. El se apropie de masă, se plecă binișor spre portret și se uită lung la dânsul... Ce transparență sufletească în ovalul obrazului acela!... Luă portretul în mână și veni la fereastră. I se părea că niciodată nu văzuse așa de aproape pe Sașa. Pentru întâiași dată băgă de seamă ce păr minunat avea. Fotografia reproducea toate cutele bogate cum se împleteau unele după altele, ca o coroană, împodobindu-i capul cu o găteală naturală.

Aglaia, care de la un cârd de vreme se hotărâse să pară foarte fericită de căsătoria lui Matei, întră în vârful picioarelor și-i spuse că Sașa venise s-o vadă de dimineață, că-i adusese un dar preafrumos, un "necessaire" de argint, și că tot ea, cu mâna ei, așezase portretul pe masă, pentru el.

Matei zise să-i puie caii, și porni la Comănești. Deși ploua când intră în curte, Victoria și Mary începură a striga în gura mare că vine nenea Matei, și ieșiră înaintea lui în cerdac. Sașa se luase după ele, fără să-și dea seama de ce face.

Matei se coborî din trăsură, și urcă scările repede, ducânduse drept la dânsa, cu brațele întinse. Sașa își ridicase mâinile până în dreptul gurii și parcă și le ținea strânse una întralta, ca să le împiedice de a se duce către el cu prea mare grabă: fetele erau de față. Roșie, râzând într-aiuri, îl scutură de mână cu o nespusă emoție, pe când Mary sărea voioasă înainte, iar Victoria venea zâmbitoare în urmă.

— Să deshămăm caii, coane? întrebă vizitiul.
— Ba nu, să aștepți.
— Ba nu, să-i deshame, zise Victoria: nu dejunezi la noi?
— N-am lăsat vorbă acasă, dragă.
— Zi-i să-i deshame, întări Sașa, dând din cap cu autoritate.

El începu a râde:
— Deja?...
— Da, deja. Apoi cu un aer comic de supărare:
— Je voudrais bien voir ça... Sunt aici de ieri, și dumneata vii de-abia după 24 de ore, și chiar atunci ai vrea s-o ștergi numaidecât...

El începu a râde. Ea părea foarte necăjită.
— De ce râzi! îi zise, bătând din picior. Victoria tocmai se întorcea.
— Fetițo, fii bună, și spune din capătul cerdacului, vizitiului meu, să nu deshame caii, ci să se întoarcă acasă, că eu vin cu nenea Dinu.

Fata ieși, sărind de bucurie că venea la masă și conu Dinu. Mary se luă după dânsa în vederea gravului eveniment al dejunului.

Ei rămaseră amândoi, unul în fața altuia. Sașa plecase ochii în pământ.

— Deja?... zise el din nou, zâmbind. Ea ridică ochii către el, dând din cap.
— Îmi scriai să viu mai curând... ca să nu lovești pe la mine decât din an în Paște?

— N-am putut, zău așa.
— Știu, am auzit că s-a întâmplat o revoltă cu țăranii — dar, de țineai la mine cât de puțin, ai fi găsit un minut să vii să mă vezi... Dacă în locul meu soseai dumneata, iar în locul dumitale așteptam eu, desigur că n-ar fi fost putere în lume care să mă împiedice de a veni la gară...

El rămase uitându-se la dânsa nedumerit; îi trecu prin minte, ca un fulger, că toate femeile, chiar și cele mai alese, sunt mici la suflet, când amorul lor propriu este în joc. Dar forma și accentul cu care spusese cum ar fi făcut totul ca să-i iasă întru întâmpinare, dacă ar fi venit el, i se părură atât de sincere și de duioase, încât îi luă o mână într-ale lui și i-o mângâie, mișcat până la suflet.

Sașa părea că aude tot ce se petrece în conștiința lui. Ridică privirile către dânsul și zise zâmbitoare:

— Nu-i așa?
— Ba-i așa.
— Atuncea zi-mi pardon și te iert. În același timp ridică mâna-n dreptul gurii lui. Matei îi dete mâna ușor la o parte.

— Cum!... nu te simți fericit de o așa mare cinste? Vorba ei purta intențiunea unei mirări comice, dar nu ascundea destul de bine umbra unei păreri de rău adevărate.

— Ia să ne înțelegem, mă rog: au oare eu n-am venit cândva din străinătate, și era toată lumea la gară, numai... cineva nu? zise el.

Această aducere aminte plăcu Sașei mai mult decât oricare răspuns. Ea rămase în picioare uitându-se drept înainte.

— Într-adevăr, zise ea. Dar eu nu puteam veni.
— Ca să nu rămâie biata mamă singură?
— Ca să nu rămâie singură, da, și ca să nu afli dumneata prea curând ceea ce vroiam să ascund și ceea ce totuși ai aflat foarte repede.

Zise vorbele acestea în fugă, ca cineva care vrea să se descarce deodată de tot ce are pe suflet.

El se uita la ea lung... Fără a mai rosti un cuvânt, îi luă capul în mâini și o mângâie pe păr, lipind-o de pieptul lui. Ea se desfăcu încet de el:

— Cum ai găsit portretul?
— Minunat... Nici nu ți-am mulțumit... Unde l-ai făcut?
— La Nadar, îți place?
— Foarte mult.
— Da?...
— Da.

— Atunci stai să-ți mai arăt unul. Ieși repede și se întoarse numaidecât, cu o cutiuță în mână.
— Ți-am adus ceva... În același timp scoase din cutie un lanț de ceasornic cu două capete. De o parte atârna un creion și o boabă de cristal.

Matei se uită la el cu mare interes, îl admiră cât putu de mult și făgădui să-l poarte toată viața.

— Va să zică îți place? întrebă ea.
— Foarte mult... Da' boaba asta de cristal ce e? Sașa râdea. Dacă ajungeai să fixezi într-un anumit mod globușorul de sticlă, se vedea portretul Sașei. De asemenea creionul avea o ferestruie, pe unde se vedea iarăși portretul ei.

— A trebuit să mă duc de trei ori la fotograf, ca să-ți pot aduce lucrurile astea. E cea din urmă modă... pentru logodnici.

El se uita la ferestruia creionului, închizând un ochi și privind cu celălalt chipul încântător al Sașei, talia ei elegantă. Fără să-și dea seama, îi era mai dragă acolo, în depărtarea iluzorie a unei sticle, decât în realitatea de alături, deși chiar în realitate îi era foarte dragă; așa cum era acolo, semăna parcă mai mult cu acea din mintea lui, senină și nespus de dulce; pe câtă vreme cum era aici, era în partea ei omenească și reală.

Sașa pierdu răbdarea și-l atinse binișor peste braț.
— Ce-ai găsit acolo așa de interesant?
— Tare mai ești frumoasă! zise el fără a o privi.
— Da?... Și seamăn?...
— Foarte mult... Ești încântătoare!... îmi pare că ai să te miști acuma și ai să vii către mine, ca într-o feerie... cu o frază din Gl ück și două versuri din Homer aș crede că te văd sosind din pământul fericit al câmpiilor Elys ée, unde primăvara eternă încinge trunchiul copacilor cu iederă verde și...

— Vin fetele!...

El își lăsă mâna în jos cu încetul:
— Ei și?
— Nu-i nimic, dar... nu mai aiura. Se făcuse roșie de fericire, îl luă de braț și se lipi cu capul de umărul lui, uitându-se pe fereastră:

— O să ningă.
— Da, o să ningă.
— Ce fericiți o să fim după... când... mă vei lua. N-o să ne ducem nicăierea, nu-i așa? Am să-ți cânt câte ceva, seara, aici în casa noastră, singuri la foc...

— Da...
— N-are să fie tocmai ca în câmpiile Elys ée, dar o să fim fericiți, nu-i așa?

— Da...
— Acum să mergem dincolo. Pune lanțul la ceasornic, și nu uita că mă ai în boaba de cristal, în creion și în... realitate.

Când veni conu Dinu, îi găsi jucând tablele, foarte liniștiți. Bătrânul îmbrățișă pe Sașa din toată inima; dete mâinile fetelor să i le sărute, ca un mitropolit; bătu pe Matei pe spate și se așeză jos. Se vedea bine că era preocupat de cele ce auzise de la judecători. I se spusese că țăranii se răsculau sistematic în diferite părți ale țării, îndemnați de agenți străini, ce cutreierau satele. El zicea că nu crede în asemenea povești, dar totuși nu era liniștit.

La masă, cu ajutorul lui Dumnezeu și a unui vinișor de Odobești, începu a i se descreți fruntea. Miss Sharp (care se întorsese de demult) plăti cu amorul său propriu buna dispoziție a lui conu Dinu: ea făcea chestiune personală din toate sosurile și conservele englezești ce o înconjurau și de care râdea bătrânul.

Pe la sfârșitul mesei veni coana Sofița cu Tincuța, și mai în același timp cu ele sosi și Tănase Scatiu, oblogit la cap. Tincuța intră în fugă, râzând să se topească de mutra lui Scatiu. Acesta ofta și ridica ochii în podele, parcă ar fi fost victima cea mai nevinovată a nedreptății omenești.

— Ce mai faci, domnule Tănase? îl întrebă Sașa.
— E!... știe Dumnezeu!...
— Da' ce ai la cap? ce ți s-a întâmplat?
— Suferim... suferim mult... Privirile fulgerătoare ale englezoaicei se plimbau de la Mary la Victoria și înapoi, fiindcă erau umflate de râs la vederea caraghiosului cap al lui Scatiu. Guvernanta avea un dispreț ascuns pentru Tincuța, fiindcă aceasta nu era pregătită la lupta vieții după principiile din "Vanity Fair".

După masă, conu Dinu chemă pe Matei și pe Sașa într-o odaie vecină, unde-i spovedi ca un duhovnic asupra planurilor lor de căsătorie, și, fiindcă amândoi erau nestrămutați în hotărârile lor, se întoarse cu ei unde erau ceilalți și, serios, zise către cei de față:

— Ascultați la mine: știți că Sașa este fata mea, fiindcă tată-său, Dumnezeu să-l ierte, m-a lăsat cu limbă de moarte părintele ei sufletesc. Acuma vine dumnealui, Matei Damian, nepotu-meu, și mi-o cere de legiuită soție, — iar eu i-o dau.

Sașa se făcuse roșie ca un măr. Conu Dinu se apropie de ea și, luându-i mâna, o puse într-a lui Matei. Toți se sculară în picioare.

Această solemnitate improvizată făcu pe conu Dinu să nuși mai găsească cuvintele ce pregătise. Îi veni în minte un psalm al lui David, din psaltirea pe care de atâtea ori o cetise la biserică, și se puse să rostească tinerilor, ținându-le mâinile unite:

"Luați aminte norodul meu la legea mea, plecați urechea voastră spre graiurile gurei mele.

Deschide-voi în pilde gura mea; spune-voi vorbele cele din început.

Și s-au ridicat mărturii întru Iacov, și lege au pus întru Israil.

Câte au poruncit părinților noștri, ca să le arate pe ele fiilor săi.

Ca să cunoască alt neam: fiii cei ce se vor naște, și se vor scula, și le vor spune fiilor săi.

Ca să-și puie întru Dumnezeu nădejdea lor, și să nu uite lucrurile lui Dumnezeu și poruncile lui să le caute."

— Asta este: să umblați în poruncile Domnului și să fiți norociți, voi și copiii voștri!... zise bătrânul ca încheiere la cuvântarea sa.

El sărută pe Sașa și pe nepotu-său, foarte mișcat, și bătându-l pe umăr îi mai zise:

—Iar dumneata, logofete, să nu te mai miști de pe pământurile astea... m-ai înțeles? că aici ai găsit fericirea cea adevărată!...

Îmbrățișările și sărutările împiedicară pe Matei de a răspunde...

După câteva luni, o sanie mergea în fuga cailor, de la Comăneșți la Ciulniței, pe pârtia sclipitoare de zăpadă. Matei și Sașa, de când fetele plecaseră cu conu Dinu la București, ieșeau în toate zilele, singuri, bătând câmpiile întinse, pe luciul cărora orizontul se făcuse parcă mai larg. Amândoi se uitau departe, în zarea albă, căutând un înțeles personal firii aceleia mărețe, și amândoi se întorceau unul către altul, găsindu-l în sufletele lor. Sașa, roșie de frig, cu o dantelă răsucită deasupra căciuliței, zâmbea din ochii ei de femeie fericită, iar el, serios, îi strângea mâna într-ale sale. Totul părea așezat pentru o lungă viață, calmă, limpede, căreia naturile lor puțin expansive îi dau o ușoară umbră de ideal.

Când trecură pe lângă armanul de la moșia lui, Matei zise vizitiului să oprească și se dete jos să aprindă o țigară la Floarea. Ea veni să sărute mâna Sașei.

— N-ai mai aflat nimic de Micu, Floareo? o întrebă Matei.
— Dară... Ce să afli, boierule... că s-a dus în lume.
— Păcat de el.
— Apăi... cum e scris omului, coane.

 

  Puteti copia si distribui liber lucrarile prezentate in aceasta sectiune.

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania