TIPĂTESCU

(a apărut în dreapta cu aerul încruntat şi pumnii încleştaţi, a stat în uşe, a mers apoi liniştit la uşa din fund, măsurând din ochi pe Caţavencu, şi s-a oprit în fund un moment; aparte)

Ţine-mă, Doamne!

CAŢAVENCU

(jenat)

Stimabile domn, scuzaţi-mă dacă v-ar părea că mă prezint la d-voastră astfel, într-un mod neregulat... Trebuie să vă spun că am fost adus aici din arest de poliţaiul d-voastre, după ordinile... şi nu m-şteptam să vă întâlnesc...

TIPĂTESCU

(aparte)

Impertinent!

CAŢAVENCU

Pentru că mi se spusese că eram chemat de... altfel nici nu aş fi venit... În fine, dacă sunt aici prizonier, rămâi... dacă sunt liber - şi nu cer nimic mai mult - mă retrag îndată...

TIPĂTESCU

(care a tot bătut din călcâi cu impacienţă, coboară încet, rar şi cu dinţii strânşi)

Iubite şi stimabile d-le Caţavencu, nu înţeleg pentru ce între doi bărbaţi, cu oarecare pretenţie de seriozitate, să mai încapă astfel de meşteşuguri şi rafinării de maniere, astfel de tirade distilate, când situaţia lor e aşa de limpede... Eu sunt un om căruia-i place să joace pe faţă... Să-mi dai voi să-ţi spui ceva... Ia poftim, ia poftim, mă rog. (îi oferă un scaun, aparte.) Să fiu cuminte. Ce bine că-i Zoe dincolo!

CAŢAVENCU

Stimabile domn, d-tale îţi place să joci pe faţă, primesc; mie-mi place să joc scurt, scurt. (gest de retezare.) Situaţia noastră o putem dezlega numaidecât. (Tipătescu îi oferă jeţul, el îl respinge uşor.) Mulţumesc.

TIPĂTESCU

(acelaşi joc)

Ia poftim, mă rog, ia poftim!

CAŢAVENCU

(acelaşi joc)

Mulţumesc!

TIPĂTESCU

(privind ţintă la Caţavencu şi cu tonul mârâit)

Poftim de!...

CAŢAVENCU

(care s-a retras puţin, cedează în sfârşit şi cade pe fotoliu cam fără voie)

Mulţumesc.

TIPĂTESCU

Aşa. (şade aproape de el, Caţavencu se cam retrage. Tipătescu se îndeasă spre el, Caţavencu acelaşi joc, şi iar.) Astfel dar, onorabile domn, d-ta, - prin ce mijloace nu-mi pasă! - posedezi o scrisoare a mea, care poate compromite onoarea unei familii...

CAŢAVENCU

(gest)

A!

TIPĂTESCU

Mă iartă că te-am ofensat. Să fiu şi mai scurt... Iată: d-ta eşti un om practic, d-ta posedezi un lucru care-mi trebuie mie. Eu viu şi-ţi zic: (cu multă afabilitate) mă rog, onorabile domn, ce-mi ceri d-ta în schimbul acelui lucru?

CAŢAVENCU

(naiv)

Cum, nu ştii?

TIPĂTESCU

(asemenea)

Nu...

CAŢAVENCU

(asemenea)

Nici măcar nu vă dă-n gând?

TIPĂTESCU

(asemenea)

Nu... d-aia întreb...

CAŢAVENCU

Stimabile domn, (cu dignitate) un om politic...

TIPĂTESCU

(cu pofidă)

Adică d-ta...

CAŢAVENCU

Dă-mi voie... Un om politic trebuie, mai ales în nişte împrejurări politice ca acelea prin care trece patria noastră, împrejurări de natură a hotărî o mişcare generală, mişcare ce, dacă vom lua în consideraţie trecutul oricărui stat constituţional, mai ales un stat tânăr ca al nostru...

TIPĂTESCU

(impacientat, bătând din călcâi)

Mă rog, onorabile, încă o dată... (răspicat) ce-mi ceri d-ta în schimbul acelei scrisori? Scurt! Scurt! (repetă gestul de retezare al lui Caţavencu.)

CAŢAVENCU

Ei?... Dacă este aşa, dacă voieşti scurt, iată: voi (rugător) să nu mai combaţi, ceva mai mult, să-mi sprijini candidatura...

TIPĂTESCU

(vrând să izbucnească)

Candidatura d-tale! (stăpânindu-se.) Onorabile domn, nu ţi se pare că ceri prea mult?...

CAŢAVENCU

Atuncea d-ta, care mi-ai propus schimbul, care-mi faci întrebarea, trebuie să răspunzi...

TIPĂTESCU

(apropiindu-se şi îndesându-se înspre Caţavencu, se repetă jocul de scenă de mai sus)

Ba zău, spune, nu ţi se pare prea mult? 'Ai? Ce zici?

CAŢAVENCU

(naiv)

Nu.

TIPĂTESCU

(cu insinuare)

Dacă s-ar retrage Comitetul permanent şi am rezerva un loc pentru prea iubitul d. Caţavencu?...

CAŢAVENCU

(zâmbind şi cu bonomie)

E un nimic, stimabile...

TIPĂTESCU

Dacă în postul de advocat al statului s-ar numi acelaşi d. Caţavencu?...

CAŢAVENCU

(asemenea)

E puţin, onorabile...

TIPĂTESCU

Dacă în locul de primar, vacant acum, şi în locul de epitrop-efor la Sf. Nicolae s-ar numi tot nenea Caţavencu? 'Ai? (Caţavencu surâde cu un gest de refuz.) Şi dacă şi moşia "Zăvoiul" din marginea oraşului...

CAŢAVENCU

(zâmbind asemenea)

Dă-mi voie, stimabile, un om politic trebuie, este dator, mai ales în împrejurări ca acele prin care trece patri noastră, împrejurări de natură a hotărî o mişcare generală, mişcare (mângâie şi umflă cuvintele distilându-şi tonul şi accentul) ce, dacă vom lua în consideraţie, trecutul unui stat constituţional, mai ales un stat tânăr ca al nostru, de abia ieşit din...

TIPĂTESCU

(bătând impacient din călcâi şi întrerupându-l)

Ei! Să lăsăm frazele, nene Caţavencule! Astea sunt bune pentru gură cască... Eu sunt omul pe care d-ta să-l îmbeţi cu apă rece?... Spune, unde să fie! Bărbăteşte: ce vrei de la mine? (se ridică fierbând.)

CAŢAVENCU

(ridicându-se şi el)

Ce vreau? Ce vreau? Ştii bine ce vreau. Vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme; vreau ceea ce merit în oraşul ăsta de gogomani, unde sunt cel d-întâi... între fruntaşii politici... Vreau...

TIPĂTESCU

(fierbând)

Ce vrei?

CAŢAVENCU

(asemenea)

Vreau... mandatul de deputat, iată ce vreau: nimic altceva! Nimic! Nimic! (după o pauză, cu insinuare caldă şi crescândă.) Mi se cuvine!... Te rog!... Nu mă combate... Susţine-mă... Alege-mă. Poimâine, în momentul când voi fi proclamat cu majoritatea cerută,... în momentul acela vei avea scrisoarea (cu multă căldură)... pe onoarea mea!

TIPĂTESCU

(aproape să izbucnească)

Pe onoarea ta?... Şi dacă nu pot să te aleg?...

CAŢAVENCU

Poţi!

TIPĂTESCU

(pierzându-şi cumpătul din ce în ce)

Şi dacă nu voi? - Zi că nu voi să te aleg?

CAŢAVENCU

(îndârjit)

Trebuie să vrei.

TIPĂTESCU

(d-abia mai stăpânindu-se)

Uiţi că nu e bine să te joci cu un om ca mine astfel. Nu! Nu! Nu voi să te aleg!

CAŢAVENCU

Trebuie!

TIPĂTESCU

Nu!

CAŢAVENCU

Trebuie să vrei, dacă ţii câtuşi de puţin la onoarea...

TIPĂTESCU

(izbucnind)

Mizerabile! (Caţavencu face un pas înapoi.) Canalie neruşinată! Nu ştiu ce mă ţine să nu-şi zdrobesc capul... (se repede, ia un baston de lângă perete şi se întoarce turbat cătră Caţavencu.) Mişelule! Trebuie să-mi dai aci scrisoarea, trebuie să-mi spui unde e scrisoarea... ori te ucid ca pe un câine! (se repede năvală la el. Caţavencu ocoleşte masa şi canapeaua, răstoarnă mobilele şi se repede la fereastră, pe care o deschide de perete îmbrâncind-o în afară.)

CAŢAVENCU

(tremurând, strigă la fereastră în afară)

Ajutor! Săriţi! Mă omoară vampirul! Prefectul asasin! Ajutor!