Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

In aceasta biblioteca virtuala veti gasi diferite opere atat din literatura romana cat si din literatura universala. Momentan, biblioteca dispune doar de cateva lucrari, dar cu timpul, "rafturile" se vor umple speram chiar cu ajutorul vostru...

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa

 

 

 

<Inapoi la Cuprins

 George Toparceanu

 

Migdale amare
 

Prefață

Prin ce ținuturi rătăcești
Pribeagă?
În care grotă din povești
Ai hibernat — o vară-ntreagă?

O, Muza mea cu nasul mic
Și coapse fine,
Abia sculptate din nimic,
De ce te-ai dus de lângă mine?...

ți-am prins în părul inelat
Vreo floare artificială?
Te-am ofensat
Cu vreo metaforă banală?

Ori mi-ai bătut vreodată-n geam
Și, spionând perdeaua trasă,
Te-ai supărat că nu eram
Acasă?...

Vrei poate macii din livezi
Pe toți cu mâna ta să-i scuturi?
Sau te distrezi
Cu pălăria după fluturi?

N-ai adormit cumva pe-afară
Și te-ai trezit sub un umbrar,
Îndrăgostită de-un măgar
Ca-n Visul unei nopți de vară?

Cu Demonul lui Lermontof
Te-i fi-ntâlnit și ți-a fost frică?...
Nu ți-a intrat cumva-n pantof
O pietricică?

(De-aceea-mi iese șchiop și mic
Un vers, în fiecare stanță...
Vezi, tot m-ai inspirat un pic
De la distanță!)

Ori m-ai zărit vreodată stând
Cu Muza altuia? Se poate.
Le-am spus cuvinte dulci, pe rând,
La toate...

Dar n-am făcut-o pe furiș
Cum fac confrații mei cu tine,
Ci pe afiș
Mi-am spus păcatul la oricine,

Și confidențele, tu știi,
Le-am dat pe față, tale-quale,
Într-un volum de Parodii
Originale...

Oricum, de-o fi ca-n viitor
Să placă stihurile mele,
Las mărturie tuturor
Că n-ai colaborat la ele.

Că singur m-ai lăsat să scriu
O carte-ntreagă fără tine...
Și dacă totuși mai târziu
Te vei întoarce lângă mine,

Nici nu te-alung, nici nu te-mpac,
Ci-n fundul călimării crunte
Muind un deget, am să-ți fac
Un benghi în frunte!

***

Călimara

Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint
Cu două guri întunecate, ca două porți de labirint,
Prin care gândurile mele s-or afunda neștiutoare
Și-adesea n-or găsi ieșire din bezna umedă, la soare.
Cu două guri ca de fântână, din care ultimul meu vis,
Scafandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis,
Va încerca, zadarnic poate, s-adune înșirată-n salbe
Recolta de mărgăritare a viitoarelor nopți albe.
În călimara asta nouă roiesc ca fluturii imagini
Ce vor cădea cândva, inerte, pe câmpul alb al unei pagini,
Închipuiri neplăsmuite și gânduri negândite încă
Pe care stropul de cerneală le-nchide-n noaptea lui adâncă,
Cuvinte șterse peste-o clipă, fantome de idei defuncte,
O ploaie miniaturală de-accente, virgule și puncte —
Și-acele negre arabescuri pe care-o vagă fantezie
Sau numai mâna mea distrată le zugrăvește pe hârtie.
În ea, tăcute și smerite stau viitoarele regrete,
Alături de bilanțul zilei și de adresa unei fete;
Scrisoarea de condoleanțe pe care, poate, o voi scrie
Unui amic în doliu după vreo rudă care-i încă vie;
O epigramă inedită; figura unui tip ridicol,
Pe care nu-l cunoaștem încă; un titlu mare de articol,
Asupra unei chestii care va fi de actualitate,
Cu siguranță, peste-o lună sau peste-un an și jumătate, —
Și toate cifrele arabe stau, de la 1 pân' la 9,
Amestecate și stupide, în călimara asta nouă...
În cupa ei de întuneric dorm viitorul și prezentul,
Cuvintele prin care, poate, îmi voi începe testamentul;
O poliță abia schițată, un madrigal, o amintire
A unei clipe viitoare, — sau o poemă de iubire
Pe care voi citi-o, poate, atras de noaptea lor bizară
În ochii tăi cei mari și negri ca două guri de călimară....

***

Cioara

Câmpul alb, ca un cearșaf,
Până-n zări se desfășoară...
Sus pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,

Nemișcată-n vârf de par
Ca o acvilă pe-un soclu,
Oacheșă ca un hornar
Și macabră ca un cioclu;

Neagră ca un as de pică,
Sub nemărginitul cer;
Singuratică și mică
Cât o boabă de piper;

Gârbovă ca o feștilă
Într-un cap de lumânare;
Ca o mutră imobilă
De harap cu nasul mare,

Dar sinistră și pârlită
De la coadă până-n plisc,
Ca o pajură trăsnită
Într-un vârf de obelisc;

Încrustată-n atmosferă
Ca un ou de ciocolată;
Amărâtă și stingheră
Ca o prună afumată;

Cu alura interlopă
Ca un muzicant în frac,
Cuvioasă ca un popă
Și smolită ca un drac;

Demnă, ca un om celebru;
Mistică și fără chef
Ca un basorelief
De pe-un monument funebru;

Încomodă-n soare, ca
Un gunoi în ochi; nefastă
Ca un chibiț ce-ți stă-n coastă
La un joc de bacara;

Suspendată ca o notă
Pe un portativ gigant;
Slută, ca o hotentotă
Părăsită de amant;

Mică-n mijlocul naturii
Ca un fir de praf de pușcă;
Neagră cum e cerul gurii
La un câine care mușcă;

Cruntă ca o vânătaie
Cauzată-n match de box;
Ca un bulgăre de cox
Care-a stat o noapte-n ploaie;

Resemnată, ca-n vitrină
O reclamă pentru vulg,
Și ușoară ca un fulg
De funingine-n lumină;

Tristă ca un crep de doliu
În văzduhul diafan, —
Ca un punct aerian
Pe-al zăpezii alb orgoliu;

Stranie ca un ponos
Al priveliștii de cretă;
Solitară și cochetă
Ca un cuc de abanos;

Neagră, ca o muscă-n lapte,
Și fantastică-n contur,
Ca un miez adânc de noapte,
Cu lumină împrejur;

Fină ca o acadea
De țiței topit la soare;
Prinsă-n falduri de ninsoare
Ca un fiong de catifea;

Ireală, ca un duh
Cu penajul ei feeric, —
Ca o cupă de-ntuneric
Răsturnată în văzduh;

Gravă ca o rugăciune
Și posomorâtă ca o
Figurină de cărbune
Cu nuanțe de cacao;

Tragică, ca o emblemă
A obștescului sfârșit;
Sumbră ca o anatemă
Arucată-n infinit;

Mută-n liniștea câmpiei
Ca un bloc de piatră arsă,
Ca un ghem de beznă toarsă
Din fuiorul veșniciei, —

Atârnând de bolta goală
Ca un uger de catran
Unde pruncii lui Satan
Vin, plângând, să sugă smoală;

Piază-rea, ca un blestem
Azvârlit așa-ntr-o doară
Creatorului suprem, —
Și banală... ca o cioară!

***

Fum

Vis albastru al Naturii!
Cum se-nalță-ncet din sfera
Pământeștilor combustii, spre azur,
Spre Infinit,
Cu podoabe ireale decorează atmosfera
Anunțând Nemărginirii opera unui chibrit.

Colonade fără număr leagă cerul cu pământul
Și-n ogeagurile albe stau înfipte...
Dar acum
Peste case, ca o mare de lumină, trece vântul
Spulberând arhitectura colonadelor de fum.

Din cădelniți și din pipe prin văzduh se întretaie
Fum albastru de tămâie
Cu fum galben de tutun,
Ori plutește-n trâmbe albe peste câmpuri de bătaie
Fumul sângelui și-al morții,
Fumul gurilor de tun...

Alteori, din mari dezastre izvorăște ca un fluviu,
Dar cu aceeași nepăsare îl primește cerul trist:
Din incendiile Romei,
Din Stambul
Sau din Vezuviu,
Din altarele lui Buda sau din templele lui Crist.

Orientul își înalță fumul greu de mirodenii:
Visul pagodelor albe și-al fachirilor gângavi.
Miazănoapte, ceața deasă care-nchipuie vedenii,
Iar Apusul, fum de fabrici,
Jertfa turmelor de sclavi.

Sus, în spații reci, adună cataracte de zăpadă.
Lungi corăbii, la hotarul infinitului, străbat
Altitudini glaciale care-amestecă grămadă
Cu buhai de pe Negoiul aburii din Eufrat.

Sunt acolo scări înalte, străvezii ca floarea spumii.
Dar cu ochii către ele, în zadar aștepți mereu
Să se clatine azurul din catapiteazma lumii
Și pe treptele de marmur să coboare Dumnezeu...

Fum! Învăluie pământul ca să-l apere de soare.
Fum! Cu-ncetul ne cuprinde și ne strânge ca un zid
Și ne-năbușe de veacuri în rotundă închisoare
Cu ferestre de lumină care nu se mai deschid.

***
Aeroplanul

Spre apusul de jăratic
Cu livezi scăldate-n aur,
Trece-un nour singuratic
Alb și mare cât un taur.

Iar în urma lui s-abate,
Gata-gata să-l ajungă,
Un țânțar cu coadă lungă
Și cu aripi nemișcate.

Crește-n asfințit pojarul.
Dealurile stau s-adoarmă.
Norul tace, dar țânțarul
Umple liniștea de larmă...

***

Sonet estival

Din cerul mat, încovoiat pe zare
Ca un imens cuptor de porțelan,
Un soare imobil și diafan
Trimite raze perpendiculare.

Orașul "adâncit ca-ntr-o visare",
Cu tot aspectul lui cotidian,
E bântuit în fiecare an
De felurite boli imaginare.

Prin atmosfera plină de insecte,
Vin de departe adieri suspecte:
Se furișază molima perfidă...

Trag storul la fereastră și, de frică,
Simt inima cum mi se face mică
Cât un microb de febră tifoidă.

***

Albumul

O, blestemată curiozitate!
Deunăzi, cu gânduri indiscrete,
Am profanat odaia unei fete, —
Acest muzeu de lucruri parfumate.

Albumul ei cu scoarțe violete
E plin de cărți poștale ilustrate:
Vederi din țară și străinătate,
Orașe, fluvii, parcuri și portrete.

Pe una scrie: ,,Dragă verișoară,
Ai auzit că P.P.K. se-nsoară
Și vrea să ia o fată din Buzău?..."

Pe alta scrie numai: ,,Cugetare.
Amorul e un lucru foarte mare."
Și iscălește: Guță Popândău.

***

Sonete pluvioase

De-o săptămână ține-ntruna ploaia, —
Și-mi pică-n pat, de sus, din bagdadie...
O noapte încă de-ar mai fi să ție
Nu m-aș mira să-mi cază-n cap odaia!

Avea simptome vagi de nebunie
Peninsula Balcanică... și d-aia,
De când s-aprinse-n Orient văpaia,
Pământul face hidroterapie!

Sau poate că divinul Mizantrop
A hotărât al doilea potop?...
Oricum ar fi, eu nu mă tem de moarte.

Dar când o-ncepe altă veșnicie,
Fac cerere să mă permute-n Marte,
C-aici avem prea multă igrasie!

*

Sunt izolat ca Robinson Crusoe,
Nu vine nime-n ușa mea să bată,
Și dacă stau cu ușa încuiată
E că nici eu de nime n-am nevoie.

Mai fericit ca legendarul Noe,
Din toată omenirea inundată,
În arca mea nu am decât o fată...
Deasupra lumii noi plutim în voie...

Degeaba vă-ndesați ca la pomană,
Reprezentanți ai faunei terestre, —
Nu iau cu mine nici o lighioană!

Căci e destul o singură pereche:
Un trubadur și-o fată fără zestre,
Ca să refacă toată lumea veche!

***

La vanatoare

I. Decorul

Sus, pe dealuri, Toamna pune
Miriști galbene-n lumină,
Arături ca de cărbune
Și mohoare de rugină.

Rânduri-rânduri, spre câmpie
Se perindă nori de plumb
Peste larga simetrie
De coline cu porumb.

Iar când soarele străbate,
Luminând peisajul vast
De dreptunghiuri colorate
Într-un limpede contrast,

Saltă-n valuri jucăușe
Și foșnește lung sub soare,
Cu mătasă la pănușe,
Mămăliga viitoare...

*
II. Un iepure

Scurt, mohorul a foșnit...
Și spre neagra arătură
Într-o clipă s-a ivit
Un măgar-miniatură!

Din căpiță sare pleavă,
Sar gunoaie dintr-un snop.
Pușca scoate fum pe țeavă
Și pornește ca un dop...

A căzut... ba nu! Din goană,
Mic, elastic și urgent,
Lâng-o tufă de simziană
A făcut un compliment.

Spre porumb acum s-abate...
Un scaiete zăpăcit
Îl întreabă: — Ce e, frate?
— Sunt teribil de grăbit!...

Alungat ca de furtună,
Cu picioare de lăcustă,
Se destinde și s-adună
Peste-o miriște îngustă.

Ca o minge se prăvale,
Se coboară și se suie
Prin hârtoapele din vale:
Uite-l — nu e, uite-l — nu e!...

Liniștea coboară iarăși
Peste țarinile moarte...
— L-ai scăpat! zice-un tovarăș.
— Mi-a sărit cam de departe...

*
III. Masa

Din văzduh abia s-aude
țipăt jalnic de prigorii...
Cu ciubote mari și ude
Stau la masă vânătorii.

Toți cu pușca lângă geantă,
Guralivi și orășeni,
Pun o pată discordantă
Pe căpița de strujeni.

Și e frig, și toți îngheață...
Și din când în când nu strică,
Începând de dimineață,
Câte-un strop de săcărică...

— Într-o toamnă, zice unul,
La un capăt de răzor
M-am oprit să scot tutunul...
Când, de jos, de la picior,

Fără veste văd că-mi sare
Un șoldan cât un vițel,
Și stârnește-n goana mare
Alți vreo șapte după el!

Trag cu ploaie în grămadă,
Fără să țintesc deloc...
Cine s-aștepta să-mi cadă
Patru iepuri dintr-un foc?...

— Astea sunt invenții pure...
Mie mi s-a întâmplat,
La o goană-ntr-o pădure,
Un mister adevărat.

Nici nu m-așezasem bine,
Stam cu pușca subsuoară...
Când deodată lângă mine
Se oprește-o căprioară.

Stă și-ascultă, imobilă...
Eu atunci — mă știți cum sânt —
M-a cuprins un fel de milă:
Am oftat... și-am tras în vânt.

Când văzu că ,,umplutura"
Trece fără s-o atingă,
Ea și-a-ntins la pușcă gura
Și-a-nceput... așa s-o lingă...

— I-auzi colo, ce curaj, mă!
Asta și-a-ntrecut perechea!
... Buruienile din preajmă
Trag și ele cu urechea.

Un măceș de două șchioape
Zice-n taină unui spin:
— Dumneata ești mai aproape,
Ia-l de mânecă puțin!

*
IV. la întoarcere

Vântul curge spre câmpie
Transparent și uniform.
Toate ierburile-nvie,
Toate țarinile dorm.

Ici și colo se ridică
Câte-un nour alb de praf...
Străjuind șoseaua mică
Stâlpii rari de telegraf

(Tot mai singuri, ceafă-n ceafă,
Suluri vinete de fum
Lungi ca gâturi de girafă),
Înșirați pe lângă drum,

Spre orașul plin de turle
Stau privind c-un aer tâmp...
Și deodată-ncep să urle
Că-i apucă noaptea-n câmp.

***

Octombrie

Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene și roșii.
Trec nouri de argint în valuri
Și cântă-a dragoste cocoșii.
Mă uit mereu la barometru
Și mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice și mai
Subtile...

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Și cum abia plutește-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Privește-n urmă-i cu surpriză, —

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnișoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Și de emoție-a-nflorit
A doua oară...

***

Noiembrie

Plouă stupid...
Cerul își scutură
Ca dintr-o ciutură
Frigul lichid.

Cârduri de ciori —
Neagră pecingine,
Flori de funingine
Zboară sub nori...

Plouă perfid.
Și-n doză minimă
Picură-n inimă
Neant acid.

Plouă de sus...
Toamna ironică
Îmi scrie-o cronică
Cât un Larousse.

(O Halimà, —
Pentru că nu cere
Nici introducere,
Nici "va urma"...)

Plouă placid:
A...e...i...o...u...ă...
Dacă continuă,
Mă sinucid!

***

Fantezie de toamnă

Acesta-i un cântec pe care de mult
Am vrut să vi-l cânt dumneavostră.
Natura-l repetă cu aspru tumult.
Acesta-i un cântec pe care-l ascult
Cu nasul lipit de fereastră.

Ca vechiul ceasornic cu muzică, port
Cântare latentă în mine.
Se pune-n mișcare un tainic resort
Și-mi cântă romanța trecutului mort
În freamăte lungi de suspine.

Cu crengile ude și fără veșmânt
Salcâmii la poartă se-ndoaie.
Pe stradă se plimbă iernaticul vânt
Și fluieră-n tactul aceluiași cânt
Și plânge cu lacrimi de ploaie.

În casă tac toate. Un singur covor
Atacă, pe nas, uvertura.
Și cărțile toate-l urmează în cor,
Începe să cânte întregul decor, —
Ceasornicul bate măsura.

Și-acuma-i un cântec adânc, ne-ntrerupt:
Dulapul cu-o aripă frântă,
Și patul, și soba, și scaunul rupt,
Și vechile cadre cu flori dedesubt
Se uită la mine și cântă.

Ca undele mării izbite de dig
Pereții-mprejur fredonează...
Și numai o muscă surprinsă de frig
Pe masă, alături de-un rest de covrig,
Cu labele-n sus, hibernează.

***

Primăvară

După-atâta frig și ceață
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheață
Nasul și picioarele!

Cu narciși, cu crini, cu lotuși,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuși
Nu-i decât o copie.

Sub cerdac, pe lăuruscă,
Cum trecură Babele,
A ieșit un pui de muscă
Să-și usuce labele.

Păsările migratoare
Se re-ntorc din tropice.
Gâzele depun la soare
Ouă microscopice.

Toată lumea din ogradă
Cântă fără pauză.
Doi cocoși se iau la sfadă
Nu știu din ce cauză.

Un curcan stă sus, pe-o bârnă,
Nu vrea să se bucure.
Moțul roșu îi atârnă
Moale ca un ciucure.

Doar Grivei, bătrânul, n-are
Cu ce roade oasele.
Că de când cu postul mare,
Toate-i merg de-a-ndoasele.

Pentru câte-a tras, sărmanul,
Cui să ceară daune?...
Drept sub nasul lui, motanul
A venit să miaune.

Dar acum l-a prins potaia
Și-a-nceput să-l scuture...
Peste toată hărmălaia
Trece-n zbor un fluture.

Pe trotuar, alături saltă
Două fete vesele...
Zău că-mi vine să-mi las baltă
Toate interesele!

***

La Paști

Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite și mânjite,
Zece ouă înroșite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
— Ce vă este, frățioare,
Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Stați gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-ați fi ouă...
— Suntem fierte!
Zise-un ou rotund și fraise
Lângă pasca cu orez.
Și schimbându-și brusc alura,
Toate-au început cu gura:
— Pân'la urmă tot nu scap!
— Ne gătește de paradă.
— Ne ciocnește cap în cap
Și ne zvârle coaja-n stradă...
— Ce rușine!
— Ce dezastru!
— Preferam să fiu omlet!
— Eu, de m-ar fi dat la cloșcă,
Aș fi scos un pui albastru...
— Și eu, unul violet...
— Eu, mai bine-ar fi să tac:
Așa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!...

***

Un duel

Eroii mei sunt doi cocoși
De rasă, pintenați, frumoși
Ca ofițerii la paradă.
Doi cavaleri aristocrați.
Dintr-o privire ofensați
Încep duelul fără spadă.
Au martori puii speriați.
Teren — o parte din ogradă,
Dar n-au motiv de sfadă,
Căci nu se știe-a cui e vina —
Misteru-nvăluie pricina, —
Deci: căutați găina...

Din amândouă părțile
Se-ncep ostilitățile.
Ei stau o clipă față-n față
Cu ciocurile la pământ,
Apoi deodată-și iau avânt
Și lupta-ncepe săltăreață:
Sar deodată,
Dau cu ciocul.
Cad alături,
Schimbă locul.
Bat din aripi,
Dau din gheare.
Unul cade,
Altul sare...
Iar s-atacă,
Iar se pișcă...
Dar deodată nu mai mișcă...
Față-n față, multă vreme,
Stau așa, ca două gheme
Neclintite
Și zburlite,
Până când, pe nesimțite,
Unul părăsește sfada,
Întorcându-se cu coada...

*

Atunci ieși de sub șopron
Un folozof-clapon,
Urât
Ș-atâta de bătrân încât
A dat în mintea puilor...
El s-a oprit în fața lor
Cotcodăcind sonor:
— Eu dezaprob acest conflict.
E o rușine, un delict
Nedemn de vremi civilizate.
Dar așteptăm un viitor
Când, mândri de chemarea lor,
Cocoșii nu se vor mai bate...
Voi vă certați pentr-o găină,
Dar nu vedeți? E curtea plină!
Ba treceți gardul la vecini,
Că și p-acolo sunt găini...
De ce vă puneți gheara-n gât?
Să lase unul cât de cât,
Să dea și celălalt ceva, —
Eu, cât de cât, socot c-o da!

***

Balada corbilor

Posomorâți, cu gheara lungă,
Cu pliscuri negre de oțel,
Ne-am înfruptat cât să ne-ajungă
Din prânzul marelui Măcel.
Cu patrioții la paradă,
Amestecați printre eroi,
De-a valma coborâm în stradă, —
Dar nu ne ducem la război!

Când geme-n vaier lung câmpia,
Când stau întorși spre bolta cruntă
Cei logodiți cu veșnicia
Sub ploaia rece și măruntă;
Când moartea seceră flămândă
Făcând mormane de eroi, —
În dosul frontului, la pândă,
Noi nu ne ducem la război!

Târziu, cu penele mânjite
De sânge negru — și sătui,
În cuiburi calde și ferite
Ne-mperechem și scoatem pui
Ce s-or hrăni ca și părinții
Din hoituri slabe de eroi, —
Căci, soli voioși ai suferinții,
Noi nu ne ducem la război!
Alteță, zvonul crește iarăși,
Adună-ți ceata de eroi...
Cu moartea suntem buni tovarăși,
Dar nu ne ducem la război!

***

Singur

Cu cea din urmă rază ce tremură-n amurg,
Se-ntunecă palatul bătrânului Habsburg.
E noapte. Vântul toamnei aduce de departe
Un freamăt de suspine prin sălile deșarte,
Căci a pornit monarhul încovoiat și chel
Oștiri din șapte neamuri să moară pentru el!

Făclia luminează fantastice vitraiuri
Și-n umbra colorată ca umbra din seraiuri,
În liniștea capelei pe-o treaptă-ngenuncheat,
Cu fruntea-n mâini se roagă bătrânul împărat:
— Stăpâne, codrii urlă și râurile gem,
Din fiece colibă se-nalță un blestem
Și-n inima mea scrumă părerile de rău!
Stăpâne, slobozește de-acum pe robul tău...

Dar vântul geme-n noapte:
"E prea târziu, bătrâne!
Pe țărmurile noastre de-a pururi va rămâne!
Pe țarinile noastre de-a pururi va rămâne
Sinistră, ca o pânză de doliu, umbra ta.
O, dacă El te iartă, noi nu te vom ierta!..."

Tresare împăratul. Mișcând încet din buze,
Încearcă să-și adune gândirile confuze...
Dar două diamante strălucitoare curg
Încet-încet pe nasul bătrânului Habsburg,
Și-n liniștea solemnă, cum pică pe parchet,
Par două lacrimi grele și mari — de spermanțet.

***

În jurul unui divorț

Mișu St. Popescu vrea să divorțeze.
Lung prilej de vorbe și de ipoteze!
Unii spun că Mișu singur e de vină,
Că la ei în casă n-a fost zi senină.
Că nu poate nimeni să-i mai intre-n voie
Și-a avut norocul de-a găsit pe Zoe,
Care-i rabdă toate de când l-a luat.
Că desigur alta nu l-ar fi răbdat
Nici măcar o lună, însă biata fată
Este bunătatea personificată!
Că-nainte Zoe până nu-l luase
A respins partide mult mai serioase:
Jorj Athanasiu, cînd era flăcău...
Goldman de la Credit... Guță Popândău,
Angrosist de vinuri, — o partidă rară
Și cu care Mișu nici nu se compară —
Toți cu situații și destul de "bine",
Refuzați de dânsa, ca să ia... pe cine!
Că săraca Zoe când l-a cunoscut
Era fără slujbă și dator vândut.
Că de-atunci încoace ea zadarnic speră,
Că el n-are-n casă nici o manieră,
Nu respectă seara orele de masă,
Rareori cu leafa nimerește-acasă,
Frecventează cele mai de jos localuri
Și se ține noaptea numai de scandaluri...
Dar mai e un lucru mai fenomenal:
Mișu St. Popescu este imoral!
Parcă ea nu știe că, de-acum un an,
Dumnealui se ține cu madam Vârlan?
O caricatură... un chibrit... o aia
Cu piciorul mare și c-un păr cât claia,
O mahalagioaică... Afectată... rea, —
De se miră lumea: ce-a găsit la ea?

Alții spun că totuși nu-i de vină el,
Că din contra, Mișu e un soț model,
Însă ea, Popeasca, este o ingrată.
C-ar fi stat și-acuma tot nemăritată,
Dacă din păcate nu s-ar fi găsit
Un neghiob ca Mișu, un îmbrobodit...
C-a luat-o tocmai de pe la Vaslui
Unde se dusese la un văr de-al lui
Care-avea la dânșii casă cu chirie.
Că vorbeau adesea la bucătărie,
Mai cu seamă ziua când trecea la masă.
Că duduca Zoe scutura prin casă
Și — nu zice nimeni că era bigotă —
Însă franțuzește nu știa o iotă!
Că găsind odată niște cărți franceze,
A rugat pe Mișu "s-o inițieze"...
(Promitea fetița!) Tot așa mereu,
Azi o sărutare, mâine... mai știu eu?
Ba cu franțuzeasca, ba cu scuturatul,
Până când la urmă a-ncurcat băiatul!...
Toate astea însă la un loc denotă
C-a luat-o goală, fără nici o dotă.
Trei perechi de case? Știe Dumnezeu...
Trei perechi de mofturi! — N-o spun numai eu.
Întrebați pe Lambru, pe madam Palade
(O persoană-n vârstă, foarte cumsecade)
Și pe toată lumea care-o cunoștea,
C-a luat-o numai cu ce-a fost pe ea...
El putea desigur altfel să se-nsoare, —
Dar în loc să-i fie recunoscătoare,
Să-l respecte-n casă și să-l menajeze,
Dumneaei, din contra, ține să dicteze!
Mișu nu e liber nici măcar un pas,
Toată lumea vede că l-a dus de nas.
Dar în schimb, firește, ea, de la-nceput
Fără nici o jenă a făcut ce-a vrut,
Seara, când o cauți, pleacă la cucoane.
Ziua se ocupă numai cu romane,
Iar bucătăreasa (c-au schimbat femeia)
Are tot pe mână, până când și cheia
De la magazie și de la dulap, —
Care va să zică și-a făcut de cap.

Alții spun că Zoe, la madam Lipan,
A-ntâlnit pe unu, Iorgu Damian, —
Flutur de saloane, mare pușlama.
Că-ntre ei desigur exista ceva,
Fi'ndcă ea-ntr-o clipă de sinceritate
A scăpat o vorbă la madam Stamate:
"Ah, ma chere, ce nobil și distins băiet!..."
Iar madam Stamate n-a ținut secret,
Și-i destul să afle câteva persoane...
Tot atunci, se vede, una din cocoane
I-a făcut pesemne lui o anonimă
Unde iscălise doar atât: ,,Cu stimă..."
Și-i scria acolo — spun din auzite —
Că ,,madam Popescu prea se compromite..."
Dar el n-a citit-o, nefiind francată.
Și-a trecut și asta.
În sfârșit, odată
Trebuind să plece Mișu la Vaslui
Pentru niște case, — un amic de-al lui,
Unul de la Bancă, l-a pornit cu sila
Să ia trenul numai până la Chitila
Și să stea acolo tocmai timpul strict,
Ca să-i poată prinde în flagrant delict...
Că venind Popescu și văzând lumină,
A intrat în curte tocmai prin grădină
Și bătând la ușa care dă-n salon,
Cineva din casă i-a strigat: "Pardon!"

Zoe sta de vorbă, nici nu s-aștepta
(Că era devreme... zece și ceva)
Și crezând că-i mâța sau vrun alt ecou,
Când văzu că-i Mișu, a rămas tablou,
El păru deodată foarte încântat.
— Mă iertați — le zise — că v-am deranjat!...
Puse-apoi paltonul peste geamantan
Și venind cu-ncetul către Damian
Care sta să plece, zise: — Bună seara.
(Damian atuncea s-a făcut ca ceara.)
Nu mai stați de vorbă? Poate că ți-e somn...
Te grăbești prea tare, mult stimate domn!
Și zicând acestea cu o voce calmă,
Vru să-l ia de guler și să-i dea o palmă.
— Domnule Popescu... nene! stai un pic...
Pe parola noastră că n-a fost nimic!...
Damian, săracul, nu știa ce zice, —
Dar găsind la urmă un moment propice,
Când văzu că treaba tot mai rău se-ncurcă,
A fugit...
Iar soții se certară furcă.
Ea-l lua cu bine, nu-l scotea din "dragă",
Socotind că astfel va putea s-o dreagă,
Dar la urma urmei, ca să-l deie gata,
A-nceput să facă, ea, pe supărata.
Că odinioară l-a iubit un pic,
Dar nu-l cunoscuse chiar așa mojic...
Și-ntorcând o clipă capul îndărăt,
I-a strigat din ușă: — Te-ai prostit di tăt!...

*

Toate astea însă n-au nici un temei,
Că nu știe nimeni ce-a fost între ei.
Vineri toată lumea a putut să-i vadă
Amândoi alături, braț la braț, pe stradă...
Ei, și știți, aseară, după ce-a stat ploaia,
Ce-a aflat Tănțica de la Procopoaia
Când s-a dus să-i ceară un model de șorț?...
Că madam Popescu nu mai dă divorț.

***

Dedicație

Lira spânzurată-n cui
Cam de mult am părăsit-o,
De urâtul tău, iubito,
Și de dragul nimănui.

Degetele-mi amorțite
De-abia lunecă pe strune.
Toate coardele sunt bune,
Doar a' inimii-s plesnite.

Pentru tine, adorato,
Vreau să-mi cânt de azi încolo
Bucuriile-n tremolo
Și tristețea-n pizzicato.

Și de s-o-ntâmpla ca tonul
Ori măsura să nu-ți placă,
Vom întoarce patefonul
Și vom pune altă placă.

***

Gelozie

Dacă nu ne-am fi-ntâlnit
(Absolut din întâmplare),
Tu pe altul oarecare
Tot așa l-ai fi iubit.

Dacă nu-ți ieșeam în drum,
Ai fi dat cu bucurie
Altuia străin, nu mie,
Mângâierile de-acum.

Ai avea și vreun copil
Care, poate (idiotul!),
Ar fi sămănat în totul
Cu-acel tată imbecil.

Dar așa... ce lucru mare
Că-ntr-o zi ne-am întâlnit
Și că-s foarte fericit, —
Absolut din întâmplare!

***

Populară

Ah, războiul blestemat
Câte văduve-a lăsat
În durere — și câți prunci
Au rămas orfani de-atunci!

Dar când stai să te gândești,
Toate cele pământești
Sunt ca umbra norilor,
Ca mireasma florilor.

Nu-i mirare că, de-atunci,
Au crescut sărmanii prunci
Și văd încă soarele
Toate văduvioarele...

Doar pe morții din război
Putreziți în vânt și-n ploi
N-are cine-i întreba
Dacă-s fericiți ori ba.

***

Toamna în parc

Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.

Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea strivește foi uscate
Sub pantofii mici de lac.

Și-ntr-o fină discordanță
Cu priveliștea sonoră,
Merg așa, cam la distanță,
El major și ea minoră...

***

Balada unei stele mici

Ții minte tu, iubita mea,
O noapte de argint în care
Mi-ai arătat pe cer o stea
Din Carul mare?

Cu fața-n sus spre Dumnezeu,
Lăsându-ți capul să se culce
Pe brațul meu,
Te legănam, povară dulce.

Deasupra noastră, un castan
Cu frunze pudic răsfirate
Pentru-a servi de paravan
Iubirilor nevinovate,

Tinzând o ramură-n zadar
Ca să ne apere de stele,
Fusese martor ocular
La toate cele.

Și nu mi-ai spus atunci nimic,
Dar când mi-am coborât privirea,
Un deget mic
Mi-a arătat Nemărginirea.

Un strop de-argint a lunecat,
Și, cu paloarea-i siderală,
Pe cerul negru a-nsemnat
Un fir subțire de beteală...

Ții minte ce fior străin
Trecu atunci, din constelații,
Prin bluza ta de crepe-de-Chine
Cu aplicații?

Ce vești din cerul depărtat
A nins pe fruntea ta zenitul?
Ce gânduri tainice-ai schimbat
Cu Infinitul?...

Sclipind departe, prin frunziș,
O stea smerită și albastră
Sta singuratică, pieziș
Deasupra noastră.

Și ca un spin,
Cu raza-i rece și subțire,
Mi-a strecurat un gând străin
În visul meu de fericire.

Zicea: — Sub cerul vast și mut
V-a aruncat aceeași soartă
Pe-un strop de lut
Ce-n învârtirea lui vă poartă.

Sărman atom sentimental!
Nu știi tu oare
Că viața voastră-i colosal
De trecătoare?

Zicea: — Mă mir că te-ai gândit
Să-mi cânți o odă.
De când poeții s-au prostit,
Amorul nu mai e la modă.

Oricum, voi sunteți prea mărunți
Și eu, prea mare...
N-ar fi mai bine să renunți
Și să vă duceți la culcare?

Că nu există pe pământ
Mai venerabilă manie
Decât — sub stele jurământ
Pe veșnicie.

Și nu există-n univers
Mai mare crimă
Decât — la coada unui vers —
Să pui o rimă...

***

În Iași

Două, post-meridiane...
Sună lung și monoton
Ornicul cu trei cadrane
De la Sfântul Spiridon.

Toamna prin văzduh adie
Ca un zbor de libelulă.
În lumina străvezie
Merge-agale o patrulă.

Pe trotuarul plin de soare
Saltă-n mers grăbit perechi
De studente zâmbitoare
Cu frizete la urechi,

Și spre Universitate
Trec, ducând pe serviete
Clarități întunecate
Și sclipiri de baionete.

***

Expunere de motive

Pentru ce n-am concurat niciodată
la premiile Academiei.

Întâi, fiindcă mi-a fost lene...
Al doilea, nu-s modernist
Sentimental ca Demostene
Și nici ca Blaga — futurist...

Al treilea, mi-e imposibil:
Eu dezaprob și versul șchiop
Și orice premiu divizibil...
Al patrulea — sunt mizantrop.

Al cincilea, din fudulie...
Al șaselea, fiindcă n-am
Încredere-n Academie
Și nici la cine s-o reclam...
Al șaptelea, — mi-a fost rușine...
Al optulea, n-aveam nici eu
Părere bună despre mine...
Al nouălea, îmi vine greu

Să mă prezint cu opu-n mână
Pe la iluștrii mei confrați
Din Academia Română,
Să zic: "E bun — mi-l premiați?..."

Al zecelea, nu pot admite
Să fiu învins la handicap —
Și când m-ar scoate din sărite
Le-aș da, pardon, cu opu-n cap!

Al unsprezecelea, — valuta
Reduce-o parte din talent.
Când mia face azi cât suta,

Ori dai un spor echivalent,

Ori tragi oblonul la fereastră...
Și-al doisprezecelea — nu pot,
Fiindcă printre dumneavoastră
E unul cârn și idiot...

***

Cocostârcul albastru

Cu prilejul intrării
dlui Mihail Sadoveanu la Academie.

Răsună cobza și vioara,
Fac gospodinele pomeni...
Ce chef la noi în Viișoara,
Ce praznic mare-n Rădășeni!

Chiar Hanul-Boului învie!
Iar jos, la Crâșma lui moș Precu,
E-atâta zvon și veselie
De parcă azi se lasă secu!

La vodă Tomșa vin răzeșii
Să afle astăzi crezământ.
Șoimaru bea cu megieșii
Izbind căciulile-n pământ

Pe când Duduia Margareta,
Rămasă singură-n ietac
Să-și facă-n grabă toaleta,
S-a-mpuns la deget cu un ac...

Vuiesc pe Bistrița nahlapii
Și cântă volbura la Toance.
Plutașii dârzi, în sforul apei,
Înfig prăjina, ca o lance.

Spre-o lume care-a "fost odată"
Duc vestea undele-n răspăr...
Stă Zâna Lacului mirată,
C-un nufăr galben prins în păr...

Pe grindul unui lac sihastru,
Din depărtări și din trecut
Un mândru Cocostârc albastru
Misterios a apărut...

El vine cu mișcări atente,
Înaintează fără glas,
Făcând ușoare complimente
Din cap, la fiecare pas.

Și-n urmă zice către Zână,
Oprindu-se într-un picior:
—Când falnic m-am lăsat din zbor

Pe Academia Română,
Eram demult nemuritor...

***

Poetul
Frumos ca un erou de melodramă,
El se expune-n poze studiate:
Profil... trois-quarts... din față... de la spate.
Și tuturor surâde ca o damă.

Știu până și vardiștii cum îl cheamă,
A devenit o personalitate.
Cotidiana lui celebritate
Ca un balon se umflă din reclamă.

Și scrie... scrie... și nimic nu șterge,
Având mereu impresia că "merge"
Și că-ntr-o zi va cuceri Parnasul.

Zadarnic, totdeauna, la intrare
Cu politețe i se taie nasul,
Că-i crește iar, din ce în ce mai mare!

***

Scrisoare

Răspuns dlui Al. O. Teodoreanu

...Ba mata ești tip ridicol!
Eu n-am scris nici un articol
Întru apărarea Muzii,
Despre cel care
Pare
Că-mi faci treizeci de aluzii...

Criticul pe care-aici
Îl ataci în versuri mici
Nu-i, desigur, măscărici,
Colibri sau licurici...
Însă nici
Bou sau vacă, precum zici.

E profesor (onorabil),
Autor (interminabil),
Om politic (execrabil),
Critic (foarte vulnerabil,
Dar pasabil),
Președinte (incurabil).

Când își laudă ciracii,
Îi compară cu toți dracii.
Fără spirit diplomatic,
Cu-ale lui precepte
Drepte,
Are cioc, dar e simpatic.

*

Cel pe care-n adevăr
L-am luat cândva-n răspăr
E un tip mai fistichiu.
Când îl iei în pripă,
țipă...
Lasă-mă să ți-l descriu.

Are-o mutră anodină
De frizer cu mandolină,
O privire clandestină,
Nas de parafină
Fină,
Și la gură vaselină.

Braț rotund și crupă plină,
Organism de gelatină,
Cu structură androgină, —
Iar la-nfățișare
Pare
O statuie de slănină.

Și mai are... Ce mai are?
Când se duce la culcare
E de genul feminin,
Dar când scrie proză
Roză,
Iscălește masculin.

În al Criticii domeniu
Orice Eu se crede geniu,
Dacă-i secondat de proști...

Alte semnalmente?
Niente!
Trebuie să-l recunoști.

*

Deci scriind el prin reviste
Cronici impresioniste
Cu dantele împrejur,
Într-o zi și-a zis că
Riscă
Să rămâie prea obscur.

Cum avuse țara pace,
El ieși din carapace,
Și cu pagini din război,
Dup-acel masacru
Sacru,
S-a vârât printre eroi.

Știu, pe astfel de specimeni
Astăzi nu-i condamnă nimeni,
Au ajuns la apogeu.
Ei, dar ăsta să mă-nfrunte?...
Pun'te
Un moment în locul meu!

Că mă știe fiecare,
Sunt sfios ca fata mare
Și blajin de obicei, —

Însă când mă apăr
Scapăr
Ca din cremene scântei!

În cuptor îmi vâr colacii
Când s-arată vârcolacii.
Spada-mi gata de atac,
Luminoasă ca o dâră,
Vâră
Spaima-n orice vârcolac!

*

Ce folos avui de-acolo?...
Cu săgeata lui Apollo
În zadar l-am săgetat,
Căci o epidermă
Fermă
Este greu de perforat...

Nimeni pace nu-ți dă dacă
Ai nevoie de dădacă.
Dragul meu, de-aceea zic
Că scriind sudalme
Calme
Nu poți câștiga nimic.

Ci, mai bine, — Muzei cale
Să-i deschizi cu muzicale
Rime, ca de obicei, —
Iar pe păr să-i scuturi
Fluturi
De imagini și idei.

***

Ripostă

Unui gazetar care cerea să fiu spânzurat

Vrei să mă spânzuri, vasăzică?...
Când te-am citit, în adevăr,
Îți dau cuvântul că de frică
Mi s-a zbârlit un fir de păr!

Cum? ți-a venit așa, deodată,
Netam-nesam?
Păreai un om cu judecată —
La asta nu mă așteptam.

Te-ai supărat și-ți pare rău
Că-s încă viu?
Păcat că ești de la Tazlău,
Păcat că trebuie să-ți scriu!

Dar asta-i datoria mea:
Să dau cu zacherlină-n proști.
Talent avem — o recunoști.
Atunci, păzea!

Păzea, să nu dai de rușine,
Să nu te strâng într-un sonet.
Să nu te spânzur eu pe tine
De-un epitet!

Păzea, că muza mi-i fecundă
Și când te-oi prinde nu te scap:
Cu șapte rime pe secundă
Îți dau la cap!

Păzea, să nu te-aștern pe-o filă
Și-n roca unui vers masiv
Să te-ncrustez definitiv
Ca pe-o fosilă!

Păzea, să nu-ți înfig în coastă
O epigramă ca un cui.
Să-ți sparg în cap o odă proastă,
Să faci cucui!

Să nu-ți arunc în ochi o stanță
Cu versuri mici,
Să nu te ard de la distanță
C-un hexametru ca un bici!

Și-apoi, în hazul galeriei,
C-un vers subțire ca un ac,
Pe frontispiciul Veșniciei
Să te fixez ca pe-un gândac!

***

Bene merenti

Cu prilejul decorării dlui Ibrăileanu

Credeam că-i numai o poveste.
Când colo este
Adevărat!
Aflai aseară trista veste...

Eu am pe cap proiecte grele
Cu care lupt,
Dar vestea asta m-a-ntrerupt
Din ocupațiile mele.

Și la moment
Mi-am zis: "Să-i fac vreo două stanțe,
Să-i telegrafiez urgent
Condoleanțe..."

Citesc și recitesc misiva,
Nedumerit mă uit la plic
Și nu-mi explic:
Ai publicat ceva-n Arhiva ? ...

Te-i fi aflat cândva-n eclipsă
Și-ai scris un studiu analitic?
Sau poate Spiritului critic
I-or fi găsit vreo lipsă?

Cum aș putea descoperi
Mașinăria?
Să știi că N. N. Zaharia
A iscălit ceva: G. I.

Sau altă pană anonimă
Te-a lăudat cumva la Motru?
Păcat că n-am aici o rimă
În otru!

(Vezi, eu... cu toate că n-am dat
Lucrări mai vaste,
Am scris destule versuri proaste
Și totuși nu m-au decorat.)

Dar trebuie să lămurim
Acest mister...
Nu ai cumva vrun omonim,
Funcționar la minister?

Să știi c-aici e-ncurcătura!
Eu îți spuneam
Că toți aceștia se cam
Ocupă cu literatura...

Ai vreo protecție de fustă?
O, aș putea
Să-ți fac aluzie... dar nu stă
În firea mea.

...Degeaba caut înainte
Că nicidecum
Nu-mi vine-n minte...
M-am întrebat și azi pe drum,

Mă-ntreb și-acum, când stau alene
Cu brațele sub căpătâi:
De ce te-au decorat cu "Bene
Merenti" clasa I?

Da, știu că te-a-njurat la Noua
Revistă tipul clandestin...
Dar cel puțin
Să ți-o fi dat de clasa a II-a!

Ce? Ai ucis pe cineva?
O, dimpotrivă,
Nu ai alură ofensivă...
Ce-or fi avut cu dumneata?

Că ziua-ți oblonești odaia,
Nici nu te-auzi, nici nu te vezi,
Și-n toate nopțile veghezi
Ca cucuvaia.

Încât ne speriem acum
Când îți zărim pe stradă mutra,
De parcă ne-ntâlnim în drum
Cu Brahmaputra !

Ci mulțumește-te încalte
C-un singur hap.
Căci omului îi vin și alte
Nenorociri mai mari pe cap.

Ce-ai zice dacă, bunăoară,
Într-o privință,
Te vor distinge-a doua oară
Cu "Bărbăție și credință"?...

 

  Puteti copia si distribui liber lucrarile prezentate in aceasta sectiune.

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania