Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

Editorial | Acest editorial este dedicat tinerilor - stim ca iti place sa calatoresti, sa te joci, sa iubesti si sa ai prieteni. Impreuna invatam cum sa traim viata asa cum este ea...

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

 

< Inapoi la index

 Editorial / De ce avem nevoie de religie

   Despre Oana Mosoiu

Poporul roman este un popor crestin. Nu a fost mereu asa, la inceputuri am avut un Zamolxe caruia ii trimiteam prin tepe (idee reluata mai tarziu, intamplator sau nu, de Vlad Tepes) pe cei care, considerandu-se norocosi ca au ocazia sa ajunga la sanul divinitatii, se ofereau voluntari in acest ritual. Daca pe Zamolxe l-a cunoscut cineva de-adevaratelea, istoria nu spune. Nu sunt mentionate viziuni, aratari, momente de viziune in masa.

Insa pe Iisus Hristos oamenii l-au cunoscut, faptele lui au fost scrise si de la el incoace numaram anii. Daca e cineva care nu e in anul 2006, stim ca nu recunoaste existenta si semnificatia prezentei lui Iisus intre oameni.

Dupa 2000 de ani de la aceasta prezenta extraordinara care a schimbat modul de gandire al omenirii, transmitand un mesaj de dragoste, non-violenta, atentie si grija pentru celalalt, precepte ramase scrise, izvoare care ne dau dovezi ale prezentei si invataturilor lui Hristos, descoperim ca "am crescut mari" si nu mai avem nevoie de lucrurile astea. Intr-un comportament adolescentin de revolta si negare, spargem geamurile, aruncam asternuturile, ne injuram parintii si ne luam propria viata in maini.

Optiunea crestinismului la romani este acum similara cu optiunea de a alege sa fim romani sau nu. Asa cum optiunile altor popoare au fost de o maniera sau alta si le-a marcat intregul lor traseu istoric, optiunea noastra ca popor de a asculta de Sf. Andrei si a deveni crestini ne este cumva apriorica, noua ca generatie si ca popor. Oriunde mergi in lume si oricat ai renunta la cetatenia romana, intotdeauna vei fi considerat in realitate roman, "la baza", "fost", "originar din". La fel ideea ca romanii sunt crestini, si crestini ortodocsi, iar numai un mic procentaj din populatie imbratiseaza alte religii. Sunt optiuni facute istoric, carora ne supunem, pentru ca toate popoarele au un inceput si o istorie care le marcheaza prezentul si poate revela din viitor. Asa cum ne explicam diferenta intre romani si englezi, maghiari, spanioli pe baze de parcurs istoric, optiuni religioase, figuri de conducatori, asa putem sa intelegem moduri culturale de gandire pe bazele religiei.

Simbolurile sunt cele care marcheaza, ca o curte o casa, daca vreti, optiunile noastre valorice. Daca nu ne trebuie simboluri de nici un fel, traind intr-un mediu tern, anost, lipsit de alegeri culturale si valorice, nediferentiat, amestecat si amorf pana la urma, intr-o „egalitate” falsa si un drept la „nediscriminare” fals, ipocrit, pus in slujba unor interese ale unor grupuri care se simt dominate in minoritatea lor, de ce afisam stema tarii? Caci nu toti ne simtim romani si nici macar nu am optat pentru a ne naste aici. Tricolorul? Steagul Uniunii Europene? De ce se canta imnul national? Poate ca eu, un grup minoritar care nu vreau integrarea, ma voi simti lezat si discriminat de agresivitatea cu care se afiseaza o simbolistica ce imi este exterioara mie? Si va rog sa dati jos simbolurile cu VISA, MASTERCARD, Bonuri de masa, pentru ca eu nu am de nici unele si sunt discriminata! Si imediat!

Regret nespus ca ganditorii romani care ar fi putut sustine cauza religiei si simbolurilor religioase in scoli sunt ei insisi impotriva. Ramanem niste mici cugetatori pe ici-colo, niste mici habotnici impotriva progresului lumii, veti spune!

Simbolul crucii si al icoanei in institutia educationala este optiunea crestinismului care se manisfesta astfel si este optiunea valorica a mult, mult peste jumatate din populatia romaneasca, fundamental crestina! Va rog sa munciti de Craciun, sa refuzati vacanta pana pe 7 ianuarie de Boboteaza, de post nu mai spun sa nu tineti ca probabil nu tineti oricum, da, va rog eu sa injurati, sa va loviti semenii, sa ii urati de-a dreptul, nu faceti milostenie, dati-le niste pumni in cap la pustii si batranii care cersesc pe langa masinile voastre, nu o ajutati pe batranica din bloc, hoasca de ea, faceti-va statui cat Casa Poporului si iubiti-va mult chipul, bagati operatii estetice la greu, invidiati pe aia care au jepane, case si bani multi...

As vrea sa fac o interogatie in masa: Sunteti botezati? Sunteti casatoriti? La Biserica? Va veti boteza copiii? Va veti casatori si veti vrea, ca mire si mireasa, sa iesiti in mod hollywoodian din Biserica? Va ingropati mortii cu slujba? Va sfantiti casa? De sarbatorile sfintilor carora le purtati numele sarbatoriti cu prietenii, mancati si beti si petreceti cu muzica tare? Mergeti in pelerinaje? Mergeti la manastiri? Aprindeti lumanari? Va puneti dorinte in gand in ideea ca Doamne-Doamne o sa va asculte si uneori chiar o face? Sunt forme de ritual crestin cu care am crescut. Poate ca profunzimea ritualurilor acestea ne depaseste si tratam superficial, comercial si consumist toate aceste eveniment marcate in primul rand religios.

Ce e crestinismul? De ce sa te simti discriminat la vederea crucii si a icoanelor? Te-ai gandit ca poti aduce simbolul credintei tale in aceeasi sala? Ca se poate discuta despre ce aseamana si ce diferentiaza religiile intre ele? Despre modul diferit de manifestare al religiilor? Despre cum prevederile religiilor determina modele culturale, moduri de a fi ale oamenilor si societatilor lor?

Majoritatea razboaielor din istorie au baze religioase, dar ce spun eu, si razboaiele curente au baze religioase. Sigur, ele sunt acum combinate cu lupta pentru resurse, pentru putere, pentru dominare, cu interese economice si social-politice. De ce insa utilizeaza motivul religios? Pentru ca este profund afectiv, este cel care pune in miscare credintele oamenilor si ii trimite in lupta, in lupta continua, cu orice pret, pana in orice punct.

Poate nu mergeti la biserica si nu aveti vreme sa cititi istoria religiilor, dar pe un Max Weber elementar puteti pune mana sa cititi ca sa intelegi putin mai mult si sa va faceti propria opinie si nu sa adoptati nediscriminativ opinii vehiculate aiurea. In „Etica protestanta si spiritul capitalismului”, Weber explica cum protestantismul a insemnat in evolutia capitalismului tot atat de mult precum inventia tiparului. (o scurta prezentare gasiti aici http://www.roportal.ro/articole/65.htm, dar va recomand cartea, nici mare, nici grea!). Optiunea religioasa a schimbat fata unei societati. Si tot pe baza acestei optiuni religioase oameni ca Bill Gates doneaza sume imense pentru cauze caritabile si pe dolari scrie: In God we trust!

Ca manifestarile Bisericii Ortodoxe Romane din zilele noastre lasa de dorit si comportamentul multor prelati este la limita bunului simt si moralei oricarei religii – este adevarat. Aceste deficiente sunt marca societatii in care traim astazi, o societate haotica, fara reguli (am mai scris pe tema normelor in societate), lipsita de repere valorice, dominata de o teama bolnava de „scoatere a dosarelor” si de o tacere vinovata a noastra, a tuturor - si se aliniaza deficientelor din Politie (oameni pusi sa ne protejeze sunt corupti), Justitie (oameni pusi sa ne apere nu fac dreptate), Educatie (profesori si elevi in aceeasi masura la limita comportamentelor acceptabile social), Sanatate, Politica...

Modul absolut handicapat in care functioneaza toate aceste domenii ne pune la incercare credintele, principiile de viata, alegerile de valori si, daca suntem mai slabi de inger, alegem sa renuntam la toate acestea, in ideea ca absenta lor ne va face viata mai usoara si alegerile mai usor de suportat, constiinta mai usoara si, in general, ce credinte, ce valori, ce principii?

Sa nu uitam de unde am plecat in istorie, ce ne-a facut sa ajungem aici, carui fapt datoram devenirea noastra asa cum e si cum ne putem intoarce la radacinile credintei noastre. Va pot recomanda o lista intreaga de Biserici unde veti intalni profunzimea credintei si esenta crestinismului.

Scotand icoanele si crucile din scoli nu facem decat sa cedam o noua lupta cu valorile societatii noastre, ma refer la Romania, la romani! Dar, nu sunt atatea scoli din care sa aruncati simbolurile noastre sfinte cata credinta avem noi!

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania