Gesellschaft der Germanisten Rumäniens (GGR) - www.ggr.ro

Zeitschrift der Germanisten Rumäniens, 7. Jg., Heft 13-14 / 1998, S. 133-140

UN FIU AL TRANSILVANIEI - GENIU EUROPEAN: IGNAZ VON BORN

Mihai Mitu
 

În secolul al XVIII-lea, alături de cunoscuţii fruntaşi ai Şcolii Ardelene (S. Micu, G. Şincai, P. Maior, I. Budai-Deleanu), care au militat cu arma scrisului pentru emanciparea social-politică a românilor, pentru răspândirea culturii şi ştiinţei în rândurile poporului, tot Transilvaniei îi aparţin şi unele personalităţi de origine maghiară sau germană - istorici, filologi, publicişti, oameni de ştiinţă, a căror operă, concepută în spiritul epocii, este, pe drept cuvânt, reconsiderată astăzi ca un bun cultural al întregii noastre ţări. Dintre saşii transilvăneni amintim numai câţiva, printre cei mai reprezentativi: Georg Soterius, Valentin Franck von Franckenstein, Martin Schmeizel, Johann Filstich, Martin Felmer, Michael Lebrecht, care, născuţi aici, pe pământ românesc, trăind alături de români, cunoscându-le viaţa, limba, obiceiurile, au scris cu căldură despre frumuseţile şi bogăţiile Transilvaniei, despre firea şi caracterul românilor, despre originea lor latină (1). Lor li se poate alătura şi savantul şi literatul Ignaz von Born (1742-1791).

Este bine cunoscută opera mozartiană Flautul fermecat, prin care genialul compozitor a pus bazele operei naţionale germane. Dar, furaţi de frumuseţea neasemuită a muzicii, prea puţini sunt cei care - deşi cunosc bine subiectul - şi-au propus să pătrundă mai adânc tainele acestei capodopere. Aşa s-ar putea afla că în figura înţeleptului Sarastro, apostol al adevărului şi dreptăţii, Mozart l-a ilustrat pe bunul său prieten, „fratele Born”.

Ignaz von Born s-a născut la 26 decembrie 1742, la Cavnic, în Maramureş, ca fiu al lui Ludwig von Born, ofiţer de artilerie, aflat aici ca „Grübenpächter” (arendaş de mine). Până la vârsta de şase ani îşi petrece copilăria la Alba Iulie (2), după care, în urma morţii tatălui, se mută cu familia la Sibiu. În 1755, este trimis la un colegiu iezuit din Viena; după absolvire, intră în ordinul iezuiţilor, pe care-l părăseşte însă după numai 16 luni, ca „anticlerical convins”. Pleacă la Praga pentru a studia dreptul; încheindu-şi studiile (cu o disertaţie De finibus iuris naturae, 1763), călătoreşte prin Germania, Ţările de Jos, Franţa, Spania. Întors la Praga, se consacră studiilor şi cercetărilor din domeniul ştiinţelor naturale (geologie, mineralogie, chimie), care vor rămâne principala sa preocupare tot restul vieţii. Se remarcă aici ca unul dintre principalii animatori ai vieţii ştiinţifice, lucrările sale fiind apreciate şi peste hotare. Societăţi ştiinţifice şi academii din Suedia, Italia, Anglia şi din alte ţări îl aleg membru al lor.

Dintr-o călătorie de studii prin Banat, Transilvania şi Ungaria în vara anului 1770, Born trimite scrisori către prietenul său, geologul german Johann Jakob Ferber (1743-1792), relatând în amănunt cele văzute, începând cu peisajul şi bogăţiile naturale din locurile vizitate şi încheind cu observaţii de mare interes privind limba, obiceiurile, cultura românilor, maghiarilor, sârbilor (Briefe über Mineralogische Gegenstände, auf seiner Reise durch das Temeswarer Bannat Siebenbürgen, Ober - und Nieder Hungarn, Frankfurt und Leipzig, 1774) (3). În anii următori cartea a fost tradusă în engleză de R.E. Raspe (Londra, 1774) (4), în italiană de F. Grisellini (Veneţia, 1778) (5) şi în franceză de A.G. Monnet (Paris, 1780) (6), cunoscând un mare succes printre specialişti . Din călătorie se va întoarce însă suferind pe viaţă, datorită unei puternice intoxicaţii cu gaze în timpul coborârii într-o mină.

În 1776 Maria Teresa îl cheamă la Viena pentru a ordona şi descrie colecţiile de mine-rale din cabinetul imperial de ştiinţe naturale, numindu-l totodată consilier aulic la Departamentul geologic-numismatic; după numai doi ani, rezultatul muncii sale se concentrează în Index rerum naturalium Musei Caesarei Vindobonensis (Viena, 1778), aducându-i consacrarea în lumea ştiinţifică vieneză. Cel mai mare merit al său este punerea la punct a unei metode de „extragere a metalelor perfecte din minerale şi alte substanţe, prin amalgamare cu mercur“ (Über der Anquicken der gold - und silberhältigen Erze, Rohrsteine, Schwarzkupfer und Huttenspeise, Wien, 1786) (7); metoda mai fusese experimentată de spanioli în minele mexicane, dar Born o perfecţionează prin aplicaţii practice în minele din Ungaria, dând o sinteză a tuturor acestor cercetări în manualul său de mineralogie (Bergbaukunde, 2 vol., Leipzig, 1789-1790). Un model de clasificare a unei colecţii de minerale este Catalogue méthodique et raisonné de la collection des fossiles de Mlle Eléonore de Raab, 2 vol., Viena, 1790 (8).

Ignaz von Born n-a fost numai un pasionat om de ştiinţă. El a rămas în istoria culturii europene a secolului al XVIII-lea şi ca scriitor satiric. Alături de alte mari figuri ale intelectualităţii austriece a vremii, Sonnenfels, Denis, Blumauer, Alxinger, Leon, Ratschky, şi nu în cele din urmă, marele Mozart, Ignaz von Born a devenit unul dintre principalii reprezentanţi ai „Aufklärung“-ului vienez. Mare iubitor de carte, de ştiinţă, de adevăr, duşman al obscurantismului, al abuzurilor marilor feudali, înzestrat cu mari scăpărări de spirit, având în acelaşi timp o fire înclinată spre prietenie şi comunicativitate, Born s-a bucurat mereu de aprecierea lui Iosif al II-lea, fiind şi consilier intim al acestuia (la 24 aprilie 1785 împăratul îi acordă înaltul titlu de „Reichsritter“, cavaler al imperiului). Încă în 1773, pe când abia se făcuse cunoscut în domeniul ştiinţelor geologice, Born compune prima sa scriere satirică, pamfletul Die Staatsperücke (Peruca oficială), apărut fără indicarea numelui autorului. Numeroasele invective la adresa nobili-mii parvenite, mereu în goană după privilegii şi onoruri - puse în gura perucii vorbitoare care-şi povesteşte aventurile, făcând portretul decăderii morale a celor pe capul cărora i-a fost dat să treacă pe rând - au stârnit furtuni de proteste din partea celor vizaţi, care se împotriveau din răsputeri politicii iosefiniste de promovare a adevăratelor valori.

O capodoperă a literaturii satirice anticlericale a secolului al XVIII-lea, nu numai în Austria, ci şi în întreaga Europă, este pamfletul Specimen Monachologiae methodo Linneana, tabulis tribus aeneis illustratum (1782) (9), în care, sub pseudonimul „Joannes Phisiophilus“, Born pune cunoştinţele sale ştiinţifice în slujba artei literare, clasificându-i pe călugării diferitelor ordine ca pe nişte animale, după metoda naturalistului suedez Linné. Scris din inspiraţia şi cu încurajarea împăratului însuşi, care, prin patentul asupra toleranţei religioase (1781) stârnise nemulţumirea papalităţii, scrierea aceasta, publicată în 1000 de exemplare (neobişnuit tiraj pentru acea vreme), însoţită şi de tabele şi ilustraţii, înfăţişând diferitele specii de călugări (dominicani, carmeliţi, franciscani, benedictini etc.), ca masculi, cu femelele lor, călugăriţe-le, inclusiv părţi ale corpului şi îmbrăcăminţii etc. - a făcut deliciul publicului vienez. Protestele cardinalului Migazzi însuşi n-au avut nici un rezultat, împăratul răspunzându-i că autorul n-a intenţionat să atace biserica şi clerul, ci numai ordinele monahale parazitare, mănăstirile în care-şi făcuseră cuib le-nea, îmbuibarea şi viciile de tot felul. Încurajat de succes, Born publică în anul următor o nouă ediţie, la care adaugă textele pro şi contra cărţii şi a sa, apărute între timp, inclusiv un fel de „anatomie a călugărilor“, sub forma relatării unui medic anatomist care prezintă rezultatele disecţiei unor corpuri de călugări într-un spital din Viena (călugărul apare acum ca o specie de mamifer, intermediar între om şi maimuţă, având patru burţi, totdeauna pline de mâncare, cu rinichii obosiţi de băutură etc.): Physiophili opuscula. Continent Monachologiam, accusationem Physiophili, defensionem Physiophili, anatomiam monachi. Collegit, edidit et praefatus est P. Aloysius Martius, Augusta Vindelicorum (Augsburg; de fapt, tot Viena), 1783, 73 p. Aspectul de palinodie al acestui text, în care, sub pretextul apărării de atacuri, autorul îngroaşă de fapt satira iniţială, ducând-o până la ultimele limite, aminteşte de Monachomachia şi Antymonachomachia, poeme eroi-comice ale polonezului Ignacy Krasicki (1735-1801), apărute cu numai câţi-va ani mai înainte, prima circulând şi în traducere germană (10). Asemeni acestei capodopere a literaturii iluministe poloneze, cu totul voltairiană prin puterea ironiei şi sarcasmului, pamfletul lui Born a avut o răspândire extraordinară, fiind tradus imediat în germană (11), franceză (12) şi polonă (13). În secolul al XIX-lea a cunoscut alte ediţii şi traduceri (14), ultima apărând la Paris acum vreo 25 de ani (15) .

Cu asemenea calităţi intelectuale şi realizări literar-artistice în spiritul Epocii Luminilor, ni se pare firesc să-l găsim pe Ignaz von Born şi printre fruntaşii francmasoneriei secolului XVIII-lea. Se ştie că societăţile secrete de tip masonic au jucat în primul secol de existenţă (până pe la 1848), în multe privinţe, rolul de ferment al mişcărilor progresiste, revoluţionare, antifeudale, în multe ţări europene, inclusiv la noi (16). În deceniile şapte şi opt ale secolului al XVIII-lea, francmasoneria trecea prin mari frământări, care au divizat-o, practic, în două aripi, diametral opuse ca ideologie: una care punea accentul pe simboluri, ocultism, magie, cabalistică ş.a., mergând până la şarlataneria de tip Cagliostro, şi alta, care punea pe prim plan – în ciuda unor ritualuri şi mode devenite tradiţionale – idealurile umaniste de libertate, egalitate şi fraternitate, ce vor deveni şi lozincile Revoluţiei Franceze (17). Mari conştiinţe ale epocii, filozofi, scriitori, artişti, ca Voltaire, Goethe, Herder, Mozart, Wieland – ca să amintim numai câţiva dintre cei mai de seamă, au fost membri ai lojilor masonice; dintre români pot fi socotiţi, ca membri sau simpatizanţi ai ideilor acestor societăţi, Ioan Piuariu-Molnar şi Ioan Budai-Deleanu, alături de mulţi alţii din Ţara Românească şi Moldova (18). În Austria, ca şi în alte părţi, în Prusia şi Rusia, societăţile secrete de tip masonic au fost tolerate atâta timp cât nu-şi propuneau deschis răsturnarea ordinii sociale, limitându-se la acţiuni de binefacere sau activităţi ştiinţifice şi de propagandă culturală. Iosif al II-lea le-a privit cu îngăduinţă ani la rând, permiţându-le chiar activităţi deschise, cu adunări şi publicaţii devenite notorii. Prin despotismul său luminat a reuşit să dirijeze mişcarea „de sus în jos“, să-şi subordoneze prin control permanent acţiunile acestora, astfel încât să servească interesele statului habsburgic (19).

Ignaz von Born a fost şi el unul dintre principalii promotori ai francmasoneriei austriece. În 1781 a înfiinţat loja „Zur wahren Eintracht“ (Adevărata Concordie) (20), devenită curând cea mai influentă, datorită organului ei trimestrial „Journal für Freymaurer“ (apărut între anii 1784-1787) (21). În paginile acestuia se promova – prin disertaţii ştiinţifice şi scrieri literare – tendinţa raţionalistă, deistă, anticlericală; şirul de disertaţii despre „misteriile“ vechilor indieni, egipteni, etrusci, iudei, persani, greci (unele aparţinând lui Born însuşi) (22) erau departe de a exacerba latura mistică, ocultă a vechilor religii, ele punând în evidenţă mai degrabă dualismul lor permanent, lupta între bine şi rău, triumful binelui, al raţiunii. Sub influenţa ideologiei iluminaţilor, promovată de Adam Weishaupt, profesor la Universitatea din Ingolstadt, Born a imprimat activităţii lojii sale caracteristicile unei academii, ale unui club de discuţii, în care se vehiculau, alături de teoriile ştiinţifice cele mai noi, unele idei foarte radicale privind formele de guvernământ, viitorul omenirii şi altele asemenea. În casa sa de pe Dorotheergasse, la nr. 1144, îşi dădeau întâlnire vârfuri aristocratice, bancheri, negustori, profesori şi poeţi, alături de funcţionari mai mărunţi din administraţia de stat, cu toţii simţindu-se deopotrivă de înfrăţiţi, egali între egali, pentru a dezbate pe marginea disertaţiilor ce urmau să fie publicate în „Journal“, pe marginea evenimentelor politice, pentru a primi noi iniţiaţi, sfârşind în sunetele cantatei „Auf den hochwürdigen Bruder Born“, compusă de W.A. Mozart. Born însă nu va mai apuca să-şi vadă alter-ego-ul Sarastro (nume modelat după al magului persan Zarathustra) din „Flautul fermecat“ (prezentată în premieră la 30 septembrie 1791), căci se stingea din viaţă cu două luni mai devreme, la 24 iulie 1791, după ce, într-o lucrare rămasă în manuscris, intitulată Fasti Leopoldini, demascase fără reţinere noul regim de restituţii instituit de Leopold al II-lea, urmaşul lui Iosif al II-lea (23).

Ignaz von Born în istoria ştiinţei, în artă şi literatură.

Numele lui Born a fost imortalizat nu numai de Mozart în muzica sa încântătoare, ci şi în nomenclatura ştiinţelor geologice. Două dintre mineralele descoperite de el îi poartă numele: bornina şi bornitul. Bornina este o tellurură de bismut, substanţă minerală foarte rară, în formă de romboedru ascuţit, cu densitatea 7,5 şi duritate 1,5; cea mai interesantă variantă este bornina argintiferă, cunoscută şi sub numele de „argint molibdic“. A fost numită după numele lui Born de către renumitul mineralog francez François Sulpice Beudant (1787-1850), descoperitorul legii cristalizării substanţelor minerale (24). Bornitul este o sulfură naturală de cupru şi fier, care se găseşte în formă de cristale cubice, de culoare roşie-arămie, cu luciu metalic (25); numele i-a fost dat, ca omagiu adus lui Born, de către Wilhelm Haidinger, un celebru mineralog austriac din secolul al XIX-lea, director al Institutului Imperial de geologie din Viena (26). Nelipsit din enciclopediile, dicţionarele biografice şi alte lucrări de referinţă austriece, germane, franceze, italiene, engleze din ultimele două secole (27), opera sa ştiinţifică şi literară face în zilele noastre obiectul unor monografii de amploare (28).

Chipul lui Born ni se păstrează graţie unor gravuri contemporane, una fiind opera vienezilor C. Beirin şi Jakob Adam; din medalion ne priveşte o siluetă firavă, cu faţa uscăţivă, cu trăsături severe, un zâmbet ironic, aşa cum l-a desprins de pildă Joseph Hormayr în vol. IX din Oesterreichischer Plutarch (Viena, 1807, p.158-164):

Von Gestalt war er nicht gross, schmächtig und schwächlich, die Farbe schwarzbraun, Haar und Augenbraunen schwarz und stark. Das feurige durchdringende Auge, die Winkel des Mundes nannten auf den ersten Blick den Juvenal seiner Stadt, den scharfinnigen, vielseitig gebildeten, wahrhaft genialischen Mann.

Medalionul acestui „Juvenal vienez“, înconjurat de inscripţia: Ignatius a Born Eques S.C.R.A.M. in re metallica et monetaria a Consilius Aulicis, este aşezat pe un soclu cu un citat din Ovidiu (Quae sit rerum natura, requirit). De jur împrejur, cununi de laur, cărţi, tăbliţe, monede, cristaluri minerale şi, evident, o seamă de simboluri, fie artistice (harfa, penelul, paleta), fie tipic masonice (şarpele, oglinda, trompeta, compasul, ciocanul) (29).

Born este prezent şi în opere literare. Îl găsim, ce-i drept, fugitiv, în romanul Joseph der Deutsche de Adam Müller-Guttenbrunn (Leipzig, 1917), în strălucitoarea carte a lui Marcel Brion, La vie quotidienne ŕ l’époque de Mozart et de Schubert (Paris, Hachette, 1959, p.25-26) sau în romanul scriitorului slovac contemporan Anton Hykisch, Adoraţi regina, consacrat vieţii Mariei Teresa (30). Este, în schimb, figură centrală în romanul Roata al lui Petru Vintilă (Bucureşti, Cartea Românească, 1984), romanul răscoalei lui Horia. Aici, Born este înfăţişat ca având mare înţelegere şi compasiune pentru fruntaşii răscoalei, găzduindu-i în două rânduri în casa sa din Viena şi folosind trecerea sa pe lângă împărat, pentru a le înlesni audienţa la acesta; spre sfârşit însă, apare oarecum un alt Born, cel care, convins de dreptatea răsculaţilor, se eschivează până în ultima clipă de la îndeplinirea ordinului imperial de a pleca la Alba Iulia, asistând apoi neputincios la executarea sentinţei. Nu ştim cât din toate acestea este rodul imaginaţiei autorului, căci o monografie a răscoalei, ca cea a distinsului istoric clujean David Prodan, atât de documentată, nu-l aminteşte absolut deloc pe Born; oricum, o întâlnire a lui Born cu Horia şi Cloşca la Viena este de admis, având în vedere faptul că savantul a rămas o fire deschisă faţă de tot ce era transilvănean (printre scrisorile din lucrarea despre Banatul Timişoarei, din 1774, a treia este elocventă pentru frumoasa caracterizare dată de el românilor: „Trebuie să se spună, spre gloria acestei naţiuni, că a dat oamenii cei mai inimoşi şi mai merituoşi“) şi orice contact cu locurile natale, cu oamenii acestor locuri, nu putea decât să-i trezească, cel puţin, nostalgia originii sale. O asemenea întâlnire putea avea loc chiar în casa sa din Viena, ţinând seama de faptul – neobservat până acum – că cel care i-a făcut portretul lui Born, gravorul vienez Jakob Adam, este şi autorul cunoscutei gravuri a lui Horia (31); şi, cum legătura posibilă între revoluţia lui Horia  şi sprijinul francmasoneriei transilvane şi vieneze se apropie de certitudine (32), prezenţa lui Born în această relaţie nu poate fi pusă la îndoială.

În planul legăturilor, certe sau posibile, ale lui Ignaz von Born cu fiii Translivaniei, cea mai interesantă ni se pare a fi relaţia Born – Budai-Deleanu, care, atât în plan biografic, cât şi literar-artistic şi filozofic, poate face singură obiectul unui studiu aparte. Ne rezumăm, deocamdată, a prefigura numai unele elemente (pe care ne-am îngăduit a le sugera în câteva din studiile noastre de până acum) şi anume: prezenţa lui Budai („Johann Buday“) alături de Born pe aceeaşi pagină a listei de prenumeranţi la „operele alese“ ale lui Sonnenfels (Gesammelte Schriften, vol. II, Viena, 1783) (33); indicii sigure, deşi neatestate documentar, asupra apartenenţei lui Budai la una din lojile vieneze; elemente ale ideologiei şi simbolisticii masonice în „Ţiganiada“ (numeroase şi elocvente, în comparaţie cu scrierile lui Born, cu articolele sale din „Journal für Freymaurer“); reînvierea momentelor de contact cu Born, cu atmosfera din lojile masonice vieneze, cu prilejul reprezentării operei mozartiene Flautul fermecat la teatrul din Lemberg în toamna anului 1792, pe când Budai se afla aici în calitate de secretar de tribunal nobiliar, alături de contele Brigido, guvernatorul Galiţiei, fost administrator al Banatului Timişoarei şi bun prieten al lui Born; similitudini de teme şi procedee literar-artistice între poemul eroi-comic al lui Budai pe de o parte şi producţia literară vieneză, în frunte cu Born, libretul lui Schikaneder la opera lui Mozart şi multe altele.

Cărţile lui Born în biblioteci româneşti.

Unele din cărţile lui Born, chiar în ediţii din timpul vieţii sale, se mai găsesc şi azi în biblioteci din ţara noastră. Sunt mai ales exemplare din lucrările sale ştiinţifice de mineralogie, dar putem admite că, mai ales în biblioteci transilvane (Biblioteca Teleki din Tg. Mureş; Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia; Muzeul Bruckenthal din Sibiu ş.a.) mai pot fi găsite şi exemplare din cărţile sale satirice. După ştirea noastră, un exemplar din pamfletul Monachologia se găseşte la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca (cota 42.508), dar acesta este abia al ediţiei latino-franceze din 1844!

În biblioteci din Bucureşti s-au păstrat până acum câţiva ani şase exemplare din lucrările ştiinţifice ale lui Born, toate apărute în timpul vieţii sale, interesante şi prin faptul că au aparţinut unor cunoscuţi colecţionari bibliofili (C. Karadja, Octavian Goga). Cinci din cele şase exemplare sunt ale aceleiaşi lucrări, şi anume:

1. Briefe über Mineralogische Gegenstände auf seiner Reise durch das Temeswarer Bannat, Siebenbürgen, Ober- und Niederüngarn, Frankfurt-Leipzig, 1774 (la Biblioteca Naţională, fond Constantin Karadja, cota 519/II; text marcat cu linii verticale, trase cu creionul, în dreptul fragmentelor referitoare la români) (34).

2-3-4. Ediţia în limba engleză a acestei lucrări: Travels through the Bannat of Temeswar, Transylvania and Hungary in the Year 1770 (…) By Baron Inigo Born (…) Translated from the German (…) By R.E. Raspe, London, 1777 (lucrarea lui Born, la p.1-227; la p. 229-320, lucrarea lui J.J. Ferber, Mineralogical History of Bohemia, traducerea aceluiaşi R.E. Raspe, care semnează şi o bogată prefaţă (p. III-XXIX). Primul exemplar se găseşte la Biblioteca Academiei Române (cota II-108.218), fără însemnări; al doilea, la Biblioteca Institutului de istorie „N. Iorga“ (cota II-4717 L), fără însemnări; al treilea, la Biblioteca Naţională (fond Karadja, cota 265/III, cu însemnări pe foaia de gardă privind ediţiile în germană şi franceză, precum şi cu numeroase linii verticale, pe margine, marcând textul cu creionul, ceea ce denotă că a fost citită cu interes, probabil de către posesorul C. Karadja).

5. Ediţia franceză a aceleiaşi lucrări: Voyage minéralogique fait en Hongrie et en Transylvannie par M. de Born (în traducerea lui F. Monnet), Paris, 1780. La Biblioteca Academiei Române (cota: I-266.222); achiziţionată în 1950; textele scrisorilor XIV, X şi XVI, însemnate marginal cu creionul (la p.256, „Capnic“ (forma corectă a numelui localităţii, în loc de Rapanick, cum apare în text).

6. Ultimul exemplar este (mai degrabă, a fost) al altei lucrări a lui Born: Catalogue méthodique et raisonné de la collection des fossiles de Mlle Eléonore de Raab, par Mr. de Born, A Vienne, Aux Dépens de J.V. Degen, par I. Alberti, tome premier, 1790, şi t. II, (…) Sels minéraux, bitumes fossiles, substances métalliques 1790. Două volume masive, de câte 500 de pagini; în primul volum, o prefaţă substanţială a editorului J. V. Degen (Avis de l’Editeur, p.3-6), din care aflăm că este o ediţie rarissimă (a fost tipărită iniţial în numai 70 de exemplare, pentru prietenii familiei colecţionarei şi pentru specialişti, apoi în supliment de tiraj). Cu atât mai mult trebuie să deplângem dispariţia acestei lucrări (împreună cu un număr însemnat de alte cărţi vieneze din sec. XVIII-XIX, cumpărate de Octavian Goga la Viena). Ea a ars în incendiul provocat în decembrie 1989 la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, unde se păstra (fond de carte veche, cota 094/11597). Provenea din biblioteca personală a lui Goga (cf. ex-libris-ul acestuia pe coperta I a fiecărui volum (nr.271-272)). Am avut inspiraţia de a copia sugestiva prefaţă a editorului Degen.

În afara acestor cărţi de specialitate din domeniul mineralogiei, nu avem cunoştinţă de existenţa în Bucureşti a vreuneia din scrierile satirice ale lui Ignaz von Born, fapt explicabil prin marea raritate a acestora. Ne îngăduim a semnala unicul (până în prezent) exemplar al ediţiei în limba polonă a pamfletului Specimen Monachologiae, aflat în colecţia noastră, achiziţionat la licitaţia de carte a Anticariatului General din Cracovia la 14 decembrie 1970:

Dzieła Jana Naturalisty, zamykające w sobie Mnichopismo, oskarżenie i obronę Mnicha. Zebrane, wydane i powiększone przez O. Aloyzego Marca. W Augszburgu, Kosztem Ojca Marca (fără an; prefaţa este datată: Viena, 28 octombrie 1782; după K. Estreicher, Bibliografia polska, vol. IX, Kraków, 1888, p.522), cartea a apărut în 1783, traducătorul fiind A. Kłosowski (numele acestuia a fost adăugat cu creionul, evident după Estreicher, pe foaia de titlu). Este traducerea ediţiei palinodice a pamfletului lui Born, cuprinzând „condamnarea, apărarea Naturalistului, precum şi anatomia călugărului“ (35). Legătură în pânză, în bună stare. Format 80, 14+109 p.

Prin tot ceea ce a reprezentat în ştiinţa şi cultura românească şi europeană, Ignaz von Born merită din plin şi o ediţie în limba română măcar a principalelor opere, eventual, selectiv, a unor fragmente din celelalte, cu un studiu monografic. Până atunci, lărgirea cercetărilor pe diferite planuri (cu deosebire pe urmele cărţilor lui în biblioteci româneşti, dar şi urmărindu-se eventualele ecouri ale ideilor sale în scrieri ştiinţifice din domeniul mineralogiei româneşti, ca şi în scrieri literare) ni se pare a fi o datorie, în contextul eforturilor de restituire a valorilor trecutului (36).
 

NOTE:

(1) Amănunte în ampla şi documentata monografie a lui A. Armbruster, Daco-Romano-Saxonica, Bucureşti, 1980.

(2) Pornindu-se, desigur, de la mărturisirea lui Born însuşi cu privire la locul naşterii (în Briefe über Mineralogische Gegenstände, Frankfurt-Leipzig, 1774), în unele biografii, ca şi în lucrări de referinţă (dicţionare, enciclopedii etc.) se afirmă că Born s-a născut la Alba Iulia. În antologii ale germaniştilor români (J. Livescu ş.a., Antologie der österreichischen Literatur, I. Bis 1848, Bucureşti, 1965, p.143; Aufklärung. Schrifttum der siebenbürgischer Sachsen und Banater Schwaben, Bucureşti, 1974, p.159) se spune că, în realitate, el s-a născut la Cavnic, în Maramureş, în scurta perioadă cât a funcţionat acolo tatăl său, Ludwig. Desigur că părăsind Cavnicul la o vârstă foarte fragedă, împreună cu părinţii, Born a rămas toată viaţa cu conştiinţa faptului că Alba-Iulia, oraşul copilăriri sale până la vârsta de şase ani, a fost şi locul în care s-a născut („mein Geburtsort”). Primul care a arătat localitatea maramureşeană Cavnic („Kapnik“), ca loc de naştere al lui Born a fost Joseph Trausch (Schriftsteller-Lexicon oder biographisch-literärische Denk-Blätter der Siebenbürger Deutschen, I. Kronstadt, 1868, p.162-168).

(3) Lucrările apărute în perioada pragheză a vieţii sale sunt: Prager gelehrte Nachrichten, 2 vol. (1771-72); Lythophylatium Bornianum seu Index fossilium, 2 vol. (1772-75); Schreiben des Herrn Ignatz von Born an Grafen von Kinsky über einen ausgebrannten Vulkan bey der Stadt Eger (1773); Effigies virorum eruditorum atque artificum Bohemiae et Moraviae, 2 vol. (1773-75). Alte lucrări au apărut în „Abhandlungen einer Privatgesellschaft für Aufnahme der Naturgeschichte, Mathematik und vaterländische Geschichte im Böhmen“, 6 vol. 1775-85, editată de el, şi în alte numeroase periodice ştiinţifice ale vremii. Despre meritele sale de organizator al vieţii ştiinţifice din Boemia şi Austria, vezi J. Haubelt, Studie o Ignáci Bornovi, Praga, 1972 („Acta Universitatis Carolinae. Philosophica et Historia. Monographia, XXXIX); M. Teich, Ignaz von Born als Organisator wissenschaftlicher Bestrebungen in der Habsburger Monarchie, în vol. Wissenschaftspolitik in Mittel- und Osteuropa, Berlin, 1976 („Studien zur Geschichte der Kulturbeziehungen in Mittel- und Osteuropa“. Bd. 3); J. Vavra, Ignaz von Born als führende Personlichkeit der Aufklärungsepoche in Böhmen, în Beförderer der Aufklärung in Mittel- und Osteuropa, hgb. von Eva H. Balázs, L. Hammermayer, H. Wagner und J. Wójtowicz. Redaktion H. Ischreyt, Berlin, 1979, p.141-146.

(4) Travels through the Bannat of Temeswar, Transylvania and Hungary, in the Year 1770. Translated (…) by R.E. Raspe (…), London, 1777. Rodolph Eric Raspe (1737-1794), anticar şi mineralog german, a editat şi operele filozofice ale lui Leibniz (cf. Grande Dictionnaire Universel, XIII, p.714. Despre J. Born - călător prin părţile noastre, vezi Dan A. Lăzărescu, Imaginea românilor prin călători. Vol.I, Bucureşti, 1985, p. 240-252 (cu unele greşeli şi confuzii, în legătură cu J.J. Ferber).

(5) Este acelaşi Francesco Grisellini (1717-1783), care-l completează în câteva rânduri pe Born, în lucrarea sa Versuch einer politischer Geschichte des temeswarer Banats in Briefen an Standspersonen und Gelehrte, 2 vol., Viena, 1780; cf. ediţia românească, Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei. Prefaţă, traducere şi note de Costin Feneşan. Timişoara, 1984, unde găsim, între altele şi o frumoasă apreciere a lui Born: „Domnul von Born, al cărui nume şi nobilă râvnă întru istoria naturală nu mai necesită nici o laudă…“ (p.247). Fără îndoială că cei doi savanţi s-au cunoscut şi s-au preţuit reciproc, după cum rezultă şi din faptul că Born a tradus disertaţia savantului italian în germană (cf. prefaţa lui Feneşan în ed. cit., p.9). Recent, E. Coseriu, Limba română în faţa Occidentului, Cluj-Napoca, 1994, p.84, nota 6, pornind de la faptul că pe carte nu apare numele traducătorului, consideră că „probabil“, Grisellini şi-a tradus el însuşi în germană scrisorile redactate în italiană sau a compus câteva scrisori direct în germană“.

(6) Este Antoine Grimoald Monnet (1734-1817), partizan al chimiei tradiţionale, oponent al lui Lavoisier, mineralog, farmacist, autor al Atlasului mineralogic al Franţei, membru al unor academii din Suedia, Franţa şi Italia (cf. Grand Dictionnaire Universel, XI, p. 457). Titlul ediţiei franceze este: Voyage minéralogique fait en Hongrie et en Transylvanie par M. de Born. Traduit de l’allemand, avec quelques notes, par M. Monnet (…), Paris, 1780.

(7) Tradusă în engleză de acelaşi R.E. Raspe: New Process of Amalgamation of Gold and Silver Ores, and other Metalic Mixtures, London, 1791.

(8) Editorul J.V. Degen, în prefaţa cărţii, are numai cuvinte de laudă faţă de lucrarea lui Born, considerată un model de catalog ştiinţific al unei colecţii de minerale (vezi mai jos).

(9) Apărute la „Eridanae“ (nume fictiv, căci nu l-am găsit în cartea Sidoniei Puiu Fărcaş, Index locorum, Cluj-Napoca, 1984). O nouă ediţie având ca loc de apariţie „Augsburg“ (de fapt, tot Viena“, a apărut în anul următor, 1783.

(10) Monachomachia oder Mönchenkrieg (Hamburg, 1782), în traducerea lui Ecker von Eckhofen (cf. Bibliografia literatury polskiej. Nowy Korbut. Vol.5, Varşovia, 1967, p.190). Nu este exclus ca Born să fi cunoscut versiunea germană a satirei lui Krasicki, căci librarii vienezi (un J.T. Trattner, de pildă) se aprovizionau prompt cu noutăţi literare din întreaga Europă.

(11) P. Ignaz Loyola Kuttenpeitscher Neueste Geschichte des Mönchentums, beschrieben im Geiste der Linnéischen Sammlungen und mit drei Kupfertafeln erklärt. In Osterreich, 1783. Alte două versiuni au apărut în germană în 1786 (Johann Physiophilus, Versuch einer Monachologie nach linnéischer Methode, neueste Ubersetzung, Augsburg) şi în 1802 (Monachologie nach linnéischer Methode von Born, des H.R. Reiches – Ritter, neueste weder vermehrte, noch verbesserte Auflage, Frankfurt-Leipzig).

(12) Essai sur l’histoire de quelques espèces de moines, ouvrage traduit du latin par Jean l’Antimoine, Monachopolis (!), 1783; ediţia a doua, Paris, l’an VI (1798). A fost considerată mai mult o imitaţie decât o traducere; autorul este Pierre Marie Auguste Broussonnet (1761-1807), medic şi naturalist francez, adjunct la şcoala veterinară de la Collège de France (cf. Grand Dictionnaire Universel du XIXe siècle, II, p.1009 şi 1322).

(13) Dzieła Jana Naturalisty, Zamykające w sobie Mnichopismo, oskarżenie i obronę Naturalisty, z anatomią Mnicha. Zebrane, wydane i powiększone przez O. Aloyzego Marca. W Augszburgu, (de fapt, Cracovia; cf. W. Smolenski, Przewrót umysłowy w Polsce wieku XVIII. Studia historyczne, Varşovia, 1979, p.317). Este traducerea ediţiei a II-a din 1784, cuprinzând „condamnarea şi apărarea Naturalistului“.

(14) O ediţie bilingvă, latino-franceză: Monachologia figuris ligno ilustrata. Monachologie illustrée de figures sur bois, Paris, 1844 (alte ediţii: Rouen, 1879 şi Paris, 1883). O primă traducere şi în italiană: La Monachologia ossia descrizione metodico de Froti die Giovanni Fisiofili, dalla latina recata de Carlo Bolta, Eridanio, f.a. (ed. II, Milano, 1860).

(15) Histoire naturelle des moines, écrite d’aprčs la méthode de M. de Buffon (!), Paris, 1970 (Este o reeditare a versiunii lui Broussonnet, cf. supra, nota 12).

(16) Vezi D. Berindei, RRH, XVII, 1978, nr.3, p.427-445; C. Göllner, Aspekte der Aufklärung in Siebenbürgen im 18. Jahrhundert, în vol. Beförderer der Aufklärung in Mittel- und Osteuropa. Freymaurer, Gesellschaften, Clubs. Redaktion Heinz Ischreyt, Berlin, 1979, p.153-160; D. Berindei, ibidem, p.161-173.

(17) Din bogata bibliografie a problemei semnalăm numărul special, consacrat relaţiei dintre francmasonerie şi Revoluţia Franceză, al revistei „Annales historiques de la Révolution Française“, Paris, 1969, nr.196. Vezi şi R. Amadou, Liberté, égalité, fraternité: la devise républicaine et la francmaçonnerie, în Renaissance traditionelle, Paris, 1974; P. Hazard, La pensée européenne du XVIIIe siècle (ed. rom., traducere de V. Grecu, Gândirea europeană în secolul al XVIII-lea, Bucureşti, 1981, p.253-252); A. Schaff, Istorie şi adevăr, Bucureşti, 1982, p.26-27. Pentru stadiul actual al problemei, vezi L. Hammermayer, Zur Geschichte des europäischen Freimaurerei und der Geheimgesellschaften im 18. Jahrhundert, în Beförderer der Aufklärung in Mittel- und Osteuropa. Redaktion Heinz Ischreyt, Berlin, 1979, p.18-20, 30-31, 56 (nota 185).

(18) Lucia Protopopescu, în „Tribuna“, XIV, 1970, nr.35 (709), 27 august, p.6-7; M. Popa, Ioan Molnar Pi-uariu, Cluj-Napoca, 1976; M. Vaida, Ion Budai-Deleanu, Bucureşti, 1977; M. Mitu, RITL, XXVIII, 1979, nr.3, p.351-363; Elvira Sorohan, Introducere în opera lui Ion Budai-Deleanu, Bucureşti, 1984.

(19) Cf. D. Prodan, Supplex Libellus Valachorum. Din istoria formării naţiunii române. Ediţie nouă, cu adăugiri şi precizări, Bucureşti, 1984, p-312-313.

(20) H. Wagner, Die Loge „Zur wahren Eintracht“ 1781-1785. Das Ende der österreichischen Freimaurerei im 18. Jahrhundert, în Festschrift „Fünf Jahre Libertas“, Wien, 1965, p.25-68; Edith Rosenstrauch-Königsberg, Freimaurerei im josephinischen Wien. Aloys Blumauers Weg vom Jesuiten zum Jakobiner, Wien-Stuttgart, 1975.

(21) A. Giese, Das „Journal für Freimaurer“, în Festschrift der Grossloge von Osterereich zum 250. Jahrestag der Gründung der englischen Grossloge, Wien, 1967, p.34-59; Edith Rosenstrauch-Königsberg, Ausstrahlungen des „Journals für Freimaurer“, în Beförderer der Aufklärung in Mittel- und Osteuropa, Berlin, 1979, p.105-117. Întreaga colecţie a acestui jurnal a fost retipărită de Ernest Krivanec, vol. 6, Graz, 1979. Colecţia completă la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca provine din biblioteca lui J.H. Benigni von Mildenberg.

(22) Dintre lucrările lui Born, apărute în „Journal für Freimaurer“, pot fi reţinute în acest sens: Über die Mysterien der Aegypter (I, 1784, 1. Quartal, p.15-132); Über den Ursprung der Tafellogen (I, 3. Quartal, p. 97-120); Über die Mysterien der Indier (I, 1784, 4. Quartal, p. 5-54); Geschichte einiger merkwürdigen Verfolgungen der Maurerei in neueren Zeiten (II, 1785, 2. Quartal, p. 52-107).

(23) J. von Hormayr, Ignaz Edler von Born, în: Österreichischer Plutarh oder Leben und Bildnisse aller regenten und der herühmtesten Felderren Staatsmänner, Gelehrten und Künstler der österreichischen Kaiserstaates, Neuentes Bändchen, Wien, 1807, p. 158-164. Despre Born şi legăturile sale cu iluminaţii lui Weishaupt şi Knigge, vezi: R. von Dülmen, Der Geheimbund der Illuminaten. Darstellung - Analyse - Dokumentation, Stuttgart - Bad Cannstatt, 1975, Despre opera Flautul fermecat a lui Mozart şi relaţia Born-Sarastro, vezi, între altele, H.W. von Waltershausen, Die Zauberflöte, München, 1920; B. Walter, Vom Mozart der Zauberflöte, Frankfurt, 1955; E. Zellweker, Das Urbild von Sarastro: Ignaz von Born, Kissingen, 1956; J. Chailley, The Magic Flute, Masonic Opera, London, 1972; A. Rosenberg, “Die Zauberflöte”. Geschichte und Deutung von Mozarts Oper, München, 1972 ş.a.

(24) Cf. H. Landrin, Dictionnaire de minéralogie, de géologie et de métallurgie, Paris, 1856, p.66 şi 465: Grand Dictionnaire Universel du XIXe siècle, Paris, II, p.656.

(25) Se găseşte la noi, în Dognecea (Banat) şi Băiţa Bihorului (Crişana), cf. C. Diaconovich, Enciclopedia Română, I, Sibiu, 1898, p.537; Dicţionar enciclopedic român, I, Bucureşti, 1962, p.398; Mic dicţionar enciclopedic, ed. II, Bucureşti, 1978, p. 123; Virgil Ianovici, Victoria Ştiopul, Emil Constantinescu, Mineralogie, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1979, p.63-64 şi 73.

(26) Cf. Fr. von Kobell, Geschichte der Mineralogie. Von 1650-1860, München, 1864, p.597-598; Grand Dictionnaire Universel, IX, p.21.

(27) Lista acestora la C. von Wurzbach, Biographischen Lexicon der Kaiserstum Oesterreich, II, 1857, p.71-74, la care mai adăugăm: A. Deutsch, Ignaz von Born 1742-1791, Zeulenroda-Leipzig, 1931; Dictionary of scientific Biography, Ch. Coulston Gillspie, editor in chief, II, New York, 1970, p.315-316 (autor: J.B. Gough).

(28) P.M. Hofer, Ignaz von Born. Leben - Leistung – Wertung, Wien, 1955; P.P. Bernard, Jesuits and Jacobins. Enlightenment and enlightened Despotism in Austria, Urbana, 1971; H. Haberzettl, Die Stellung der Exjesuiten in Politik und Kulturleben Österreichs zu Ende des 18. Jahrhunderts, Wien, 1973; D. Lindner, Ignaz von Born - Meister der wahren Eintracht. Wiener Freimaurerei im 18. Jahrhundert, Wien, 1986.

(29) Portretul a fost reprodus în numeroase lucrări (prima dată de Hormayr) şi destul de răspândit în epocă: un exemplar în cabinetul de stampe de la Biblioteca Universităţii din Varşovia (provenit din colecţia regelui Stanislaw August al Poloniei).

(30) Tradus în româneşte de Ondrej Štefanko şi Florin Bănescu, Timişoara, 1991; despre Born, la p. 474 şi 536.

(31) Cf. Gh. Bartoş, Răscoala lui Horia. Bibliografie analitică. Cuvânt înainte de acad. D. Prodan, Bucureşti, 1976, p.136-137.

(32) Cf. Lucia Protopopescu, art. citat în nota 18. Este de reţinut informaţia dată de H. Nestorescu-Bălceşti, Ordinul Masonic Român, Bucureşti, 1993, p.46, conform căreia revoluţia lui Horia nu a fost străină de spiritul şi sprijinul francmasoneriei, între altele, şi prin rolul jucat de unii masoni transilvăneni, ca un „conte Gyulay din Zalău“ (!), membru al lojii „Zu den drei Adler“ din Viena.

(33) Între alţii, tot aici şi Samuel Vulcan, aflat la studii la seminarul „Santa Barbara“ din Viena.

(34) Lucrarea se află şi în Biblioteca Teleki din Tg. Mureş, cf. Bibliothecae Samuelis com. Teleki de Szek. Pars Tertia. Scriptores rerum hungaricarum et transilvanicarum complexa…, Viennae, 1811, p.142; tot aici, la p.146, altă lucrare a lui Born, Nachricht von dem gediegenen Spiessglaskönig in Siebenbürgen.
N-ar fi lipsit de interes să se urmărească soarta cărţilor lui Born şi în biblioteci din alte ţări în afară de Aus-tria, unde, desigur, se găsesc destule exemplare. În Polonia, de pildă, un exemplar din Briefe… (1774) se găseşte la Biblioteca Jagellonă din Cracovia; tot aici, un exemplar din Monachologia, în latină, 1783 şi două exemplare din ediţia poloneză; aceasta se mai găseşte şi la Biblioteca Naţională din Varşovia (cota XVIII-2.2617). Catalogul tipărit al Bibliotecii Széchenyi din Sopron (Ungaria) cuprinde 14 exemplare din cărţile lui Born.

(35) Pe a doua foaie de titlu stă scris: Jana Naturalisty Wzór Mnichopisma porządkiem Linneusza piąciu tablicami objaśniony (Jan Naturalistul, Model de descriere a călugărilor, după regula lui Linné, explicat în cinci tabele). În exemplarul achiziţionat de noi tabelele lipsesc; păstrăm o fotografie, după alt exemplar complet.

(36) Dintre lucrările care pot fi luate în consideraţie pentru completarea datelor despre viaţa şi opera lui Born, semnalăm: H. Stănescu, Ignaz von Born, în Österreich in Geschichte und Literatur, Graz, XIV, 1970, Heft 7, p.369-371; Leslie Bodi, Tauwetter in Wien. Zur Prosa der österreichischen Aufklärung 1781-1795, Frankfurt, 1977; H. Reinalter, Aufgeklärter Absolutismus und Revolution. Zur Geschichte des Jakobinertums und der frühdemokratischen Bestrebungen in der Habsburgermonarchie, Wien-Köln-Graz, 1980 (bogată bibliografie); Ludwik Hass, Wolnomularstwo w Europie Środkowo-Wschodniej w XVIII i XIX wieku (Francmasoneria în Europa Centrală şi de Est în sec. XVIII şi XIX), Wroclaw, 1982; Hans Schebesch, Ignaz von Born, în „Südostdeutsche Vierteljahresblätter“, Wien, XXXIII, 1984, p.136; Arnold Huttmann, Ignaz von Born, ibidem, p.167 ş.u.; Edith Rosenstrauch-Königsberg, Erste Schritte auf dem Weg zum österreichischen Nationalbewusstein, în vol. Österreich im Europa der Aufklärung. Kontinuität und Zäsur in Europa zur Zeit Maria Theresias und Josephs II, Band 2., Wien, 1985, p.895-918; H. Reinalter, Ignaz von Born, în vol. Gesellschaft und Kultur Mittel-, Ost- und Südosteuropas im 18. und beginnenden 19. Jahrhundert. Festschrift für Erich Donnert, Frankfurt am Main, 1994; Hans Meschendörfer, Reiseberichte über Südosteuropa, insbesondere über Siebenbürgen, im 18. und 19. Jahrhundert und ihre Bedeutung als historische Quelle, în vol. Die Deutschen in Ostmittel- und Südosteuropa. Geschichte. Wirtschaft. Recht. Sprache. Band 2. Herausgegeben von Gerhard Grimm und Krista Zach, München, 1996, p.183-222.
 

Gesellschaft der Germanisten Rumäniens (GGR) - www.ggr.ro

Zeitschrift der Germanisten Rumäniens, 7. Jg., Heft 13-14 / 1998, S. 129-132