Autorii îsi propun ca în câteva pagini sa trezeasca interesul cititorilor pentru cultura si civilizatia unor spatii dar si sa înteleaga necesitatea abordarii tehnicilor de analiza (conceptuala, de mesaj lingvistic, de continut etc) pe fundamentul descifrarii elementelor de cultura si civilizatie. Învatând din esecul unor operatiuni psihologice tocmai din ignopranta acestor elemente dorim sa stârnim interesul aprofundarii acestora (a elementelor de cultura si civilizatie) în studiile de psihologie si sociologie ori de alta factura.
Concepte cheie: cultura, civilizatie, difuzie culturala, stabilitate


Este evident faptul ca, pentru a dezvolta o fisa ca cea prezentata mai sus este necesar cunoasterea formelor de cultura si civilizatie ale unui spatiu dat.

Cultura reprezinta un întreg complex ce include cunostinte, convingeri, arta, morala, lege, obiceiuri cât si alte capacitati si obisnuinte dobândite de om ca membru al societatii. De asemenea, cultura reprezinta un sistem istoric determinat de modul de viata ce tinde sa fie împartasit de toti membrii unui grup.
Cultura include limbajul grupului, traditiile, obiceiurile si institutiile inclusiv ideile motivatoare, convingerile si valorile cât si implementarea lor în instrumentele materiale si artefacte.

Conceptul de civilizatie a fost utilizat cu referire la totalitatea caracteristicilor afisate în viata colectivului a unei populatii avansate sau într-o perioada istorica cum ar fi „civilizatia greaca din timpul lui Pericle”.
Termenul de civilizatie poate fi folosit pentru a ne referi la achizitiile celei mai avansate populatii. Astfel, civilizatia apare ca un factor de progres iar cultura ca factor de stabilitate.

Elementele culturale pot trece liber dintr-un sistem în altul, aparând astfel difuzia culturala iar granita generata de diferenta dintre un sistem si altul face posibil studiul sistemului în orice moment sau pe o perioada de timp. De aceea, se poate afirma ca, orice societate umana îsi are propriul sistem sociocultural adica o expresie specifica, unica a culturii umane ca întreg.

Fiecare sistem sociocultural poseda componente ale culturii umane – tehnologice, sociologice, ideologice. Totusi, sistemul sociocultural variaza amplu în structura si organizare. Aceste variatii sunt atribuite:
- diferentelor ce apar între obiceiuri si resurse folosite pentru uzul uman,
- nivelului posibilitatilor inerente în diferitele zone de activitate cum ar fi limba sau productia si utilizarea de instrumente si,
- gradului de dezvoltare.
În scopul analizei si comparatiei sistemelor socioculturale factorul biologic al omului poate fi considerat ca o constanta. Chiar daca egalitatea sau inegalitatea raselor sau a tipologiilor fizice nu au fost determinate de catre stiinta toate dovezile si motivele conduc la evidentierea fortei influentei deosebite a traditiei externe care este cultura. De aici si actiunile psihologice de destramare a culturii anumitor spatii prin care se urmareste înlocuirea acelor cutume si traditii cu norme si valori (ex: sarbatori, aniversari) a altor state. Aceasta se realizeaza printre altele prin contagiune culturala.
Problema principala surprinsa în studiile de cultura si personalitate a fost investigarea procesului prin care personalitatea individului se formeaza, precum si dezvoltarea sub influenta mijloacelor sale culturale. Dar organismul biologic al individului reprezinta un element determinant în dezvoltarea personalitatii si se considera a fi stabil la influentele mediului. De aceea, personalitatea matura este o functie a factorilor culturali cât si biologici. Este aproape imposibil de a distinge acesti factori unii de altii si de a evalua magnitudinea fiecaruia în cazuri particulare. Daca factorul cultural ar fi constant, personalitatea ar varia odata cu variatia structurii neurosenzoriale, endocrinologice si musculare a individului.
Trebuie sa notam ca, cel putin la nivel teoretic, chiar daca ambele categorii de factori, biologici si culturali ar fi constanti, ceea ce nu se întâmpla de fapt, ar fi posibila o variatie a personalitatii.

Adaptarea si schimbarea culturala

Schimbarea de mediu

Orice sistem sociocultural îsi are mediul sau natural, exista în el si desigur acest mediu exercita o influenta asupra sistemului cultural.
Astazi, se considera ca mediul permite când timpul permite si de asemenea blocheaza achizitia sau utilizarea anumitor trasaturi culturale dar nu determina schimburi culturale.

Difuzia

Se afirma adesea, „cultura este contagioasa”. Obiceiurile, convingerile, instrumentele de lucru, tehnicile, folclorul, ornamentele se pot propaga de la un individ la altul, de la o regiune la alta. Pentru a fi sigura, o trasatura culturala trebuie sa ofere unele avantaje, o anumita utilitate sau încântare, sa fie vazuta, acceptata de populatie. Gradul de izolare a unui sistem sociocultural indus de bariere fizice cum ar fi desert, masive muntoase si întinderi de apa constituie elemente fundamentale în lejeritatea sau dificultatea de difuzare, raspândire. În limitele dorintei cât si a posibilitatii de comunicare, difuzia culturala are loc pretutindeni si în toate timpurile. Baza o constituie dorinta omului de a cunoaste, de a fi informat, curiozitatea stiintifica sau la nivel de cunoastere comuna.

Aculturatie

Difuzia sau contagiunea cultural poate avea loc de exemplu între state ce au o forta militara si politica aproximativ egala si au strabatut etape egale în ceea ce priveste dezvoltarea culturala.
În alte situatii, acest fenomen are loc între sisteme socioculturale cu totul diferite în ceea ce priveste reperele amintite. Exemple clare pot fi vazute în momentele de cucerire si colonializare a diferitelor regiuni ale lumii de catre statele Europei moderne. Expansiunea Coca Cola, McDonald constituie un fenomen de contagiune culturala, ca expresie a culturii corporatiste dar si aculturatie. În aceste cazuri se spune ca, adesea cultura celor mai puternice state este impusa celor mai putin dezvoltate popoare si culturi. Ramâne de vazut, una este sa construiesti pe un spatiu strain si alta este ca acea constructie/concept sa si fie asimilata în cultura.
Un studiu interesant asupra difuziei culturale o reprezinta lucrarea lui Jaques Servant Schreiber, „Sfidare mondiala”.
Achizitia unei culturi straine de catre un popor se numeste aculturatie. Dar chiar si în cazul cuceririlor, trasaturi ale populatiei cucerite pot fi difuzate celor cu o cultura asa zis mult mai dezvoltata. Ca exemplu, ne putem referi la situatia englezilor ce „au cucerit” India. Tot la o astfel de situatie exemplele pot include plantele cultivate, cuvinte, teme muzicale, jocuri si motive artizanale.
Fenomenul de difuziune se bazeaza în parte pe teoria ca oamenii nu sunt creativi si ca, odata creata o cultura aceasta se raspândeste peste tot.

Evolutia

Evolutia culturala adica dezvoltarea formelor de-a lungul timpului este în continua derulare. Este stiut ca nu cantitatea de imagini de scrieri raspândite produce sistemul alfabetic de scrieri ci, arta scrierii s-a dezvoltat într-o suita de etape: scriere prin imagini, scrieri hieroglifica si scrierea alfabetica. În planul organizarii sociale a existat o dezvoltare de la grupurile teritoriale compuse din familii catre segmentele societatii (clanuri, grupuri mari). Evolutia socioculturala ca si evolutia biologica, denota o diferentiere progresiva a structurii si o specializare a functiei.
Se poate întelege ca apare o neîntelegere referitoare la relatia dintre evolutie si difuzie. S-a afirmat de exemplu ca nu se poate vorbi de evolutie culturala deoarece unele populatii au depasit (au sarit) o etapa din suita de secvente determinate.

Cultura prin prisma structurii si functiilor institutionale

Organizarea sociala

Un sistem sociocultural se prezinta sub doua aspecte: structura si functie. Pe masura ce cultura se dezvolta, sistemele socioculturale (asemeni sistemelor biologice) devin mult mai diferentiate din punct de vedere structural si mult mai specializate din punct de vedere functional, procedând de la simplu la complex.
La nivele inferioare de dezvoltare, sistemele prezinta doua aspecte: grupul local, teritorial si familia. Aceasta clasificare corespunde unui minim de specializare, limitat doar cu câteva exceptii în diviziunea functiilor sau muncii alaturi de variabila „sex” si diviziunii dintre copii si adulti. Ca exceptii au fost identificati seful de trib (primarul) si samanii, ei fiind organe speciale apte sa vorbeasca în corpul politic.
„seful de trib” reprezinta un mecanism de integrare sociala, îndrumare si control exprimând consensul comunitatii.
„samanul” desi autodesemnat ca preot sau magician este de asemenea un instrument al societatii. El poate fi privit ca primul specialist din istoria societatii umane.

Clase si segmente

Toate societatile umane sunt divizate în clase si segmente.
Clasa este definita ca un numar nedefinit de grupari, fiecare diferentiindu-se fata de celelalte prin compozitie ca si femeile fata de barbati, cei casatoriti de cei divortati si de cei vaduvi, copiii de adulti.
Segementul este definit ca un numar nedefinit de grupari, toate fiind asemanatoare ca structura si functie. Ex: familiile, clanuri, neamuri etc.
La un nivel de dezvoltare superioara exista clase profesionale (ocupationale) cum ar fi taranii, mestesugarii, metalurgisti, scriitorii si segemente teritoriale precum sate, comune, judete si state.
Segementarea reprezinta procesele culturale esentiale pentru evolutia culturii. Aceste proces constituie un mijloc de crestere a dimensiunii societatii sau a unei grupari în cadrul sistemului sociocultural (ca în cazul armatei) si prin aceasta de crestere a puterii de a genera securitate vietii fara a suferi o perdere corespunzatoare a eficientei prin diminuarea solidaritatii.
Segementarea este un mijloc de mentinere a solidaritatii simultan cu cresterea gruparii sociale. O comunitate nu poate creste ca dimensiune dincolo de un anumit punct fara a apela la o segmentare: formarea neamurilor, clanurilor etc.
Conceptul trib prin care trebuie sa întelegem crearea unui ordin, a unei clici, puncteaza functiile generale ale segmentelor: de dezvoltare a solidaritatii.
În societate actuala armata si biserica, ca institutii speciale pe lânga faptul ca participa la controlul social, ofera exemple clare de sustinere a solidaritatii, climatul social.

Educatia

La oameni, indivizii sunt echipati cu anumite instincte. De aceea, ei s-au nascut fara cultura. Ca urmare, un copil trebuie sa învete multe, sa dobândeasca un numar impresionant de reflexe conditionate si de structuri în sensul de a-si eficientiza viata nu doar în societate ci si în sisteme socioculturale specifice. Acest proces are loc ca un întreg si se numeste socializare.
Educatia în sensul sau cel mai apropiat trebuie privita ca proces prin care cultura unui sistem sociocultural este impus unui copil receptiv. Acest proces permite continuitatea culturii. Educatia, formala sau informala reprezinta mijlocul specific de socializare.
Prin educatie informala persoana, învata sa-si adapteze comportamentul la ceilalti, sa fie ca ceilalti, sa devina membru al unui grup.
Prin educatia formala se urmareste caracterul intentional si efortul sistematic de a modifica comportamentul în raport cu ceilalti prin transmiterea elementelor de cultura, a convingerilor, a modelelor de conduita sau a idealurilor si valorilor. Aceste încercari pot fi deschise sau voalate.
Învatatorul poate face propunerea fata de discipol în mod aparent dar majoritatea educatiei se realizeaza într-o maniera lenta fara a se constientiza ca se transmite cultura.

Obiceiuri si lege

Sistemele socioculturale ca si alte sisteme trebuie sa detina pârghii de autoreglare si control pentru asigurarea continuitatii si functionarii. Într-o societate umana exista numeroase si variate astfel de pârghii.
Organizatiile bazate pe rudenie specifica drepturi si îndatoriri reciproce si obligatii ale unei clase de rudenie fata de altele. Pentru studiile de sociologie privind protectia psihologica (contracararea unor agresiuni la adresa) a unei populatii are o mare semnificatie structura populatiei si anume daca exista familii extinse sau familii monoparentale.
Codurile de etica guverneaza legatura individului cu bunastarea societatii ca întreg.
Codurile de eticheta regleaza structura de clasa prin faptul ca solicita indivizilor sa se conformeze clasei apartinatoare.
Obiceiul reprezinta un concept general ce înglobeaza toate aceste mecanisme de reglare si control etc. Obiceiul este o titulatura data uniformitatii din sistemele sociuoculturale. Uniformitatile sunt importante deoarece ele fac posibila anticiparea si predictia, functii importante în analizele psihosociologice incluse în cercetarile informative.
Pe de alta parte, fara acestea nu ar fi posibila asigurarea disciplinei în viata sociala. De aceea, obiceiul reprezinta un mecanism de reglare si control social, de asigurare a conformismului în sensul de a institui o conducere eficienta a vietii sociale.
Probbail ca cea mai utila distinctie dintre obiceiuri si lege poate fi redata astfel.
Daca o infractiune la regula sociala sau o deviere de la o norma este pedepsita în principal prin expresia dezaprobarii sociale, bârfa, ridicularizarea sau ostracizare, atunci regula este denumita obicei.
Daca infractiunile sau încalcarile sunt pedepsite de catre o agentie desemnata de catre socioetate si însarcinata sa actioneze în interesul acesteia atunci regula este denumita lege. Dar chiar si în acest caz apar dificultati. Un acelasi tip de ofensa poate fi pedepsita prin obiceiul unei societati si de lege într-un alt fel. De aceea, specialistii nu trebuie sa fie dezorientati de dificultatea de a face distinctie între fenomenul sociocultural si formularea definitiilor.


Importanta studierii zonei culturale

O zona culturala constituie o regiune omogena sau uniforma. Conceptul implica trei componente:
a. o populatie identificabila din punct de vedere social sau cultural,
b. un mediu „natural”,
c. o interactiune implicata sau identificata între mai mult de doua persoane.
Ponderea pe care o are una dintre cele trei componente variaza. Arealele si regiunile sunt astfel constructii intelectuale si nu entitati reale.

Problema fundamentala în încercarea de a regionaliza fenomenul cultural implica identificarea a doua tipuri principale de regiuni, una denumita regiune nodala si o alta, regiune uniforma.

Regiunile nodale sunt zonele terestre concepute ca fiind formate în jurul unui punct central sau nod. Concentrarea activitatii spatiale ce apare în astfel de zone se face în nod iar limitele regiunii sunt limitele activitatii sau activitatile ce sunt în legatura prin diferite canale de circulatie fata de nod.

Fiecare dintre indivizii acestei lumi formeaza o regiune nodala dupa cum si fiecare locuinta, sat, oras sau stat.
Individul reprezinta punctul focal al deplasarilor curente, zilnice la serviciu sau la întoarcere, a activitatilor lui sociale sau religioase, a consumurilor, comunicatiilor etc. El poate fi vazut ca un punct din care pornesc linii de interconectare. Constituie un punct în matricea sociala pe care o construieste pe baza relatiilor sale interumane, „calde”(de apropiere: familia, prietenii), „reci” (sociale: grupuri de interese). O o granita schitata în sensul de a uni toate punctele terminale ale acetor linii va structura o regiune nodala particulara.

O aplicatie a acestei descrieri apare în analiza CV-ului (a cercului de relatii a unei persoane aflate în studiu). Aceasta aplicatie este o metoda indirecta de structurare a profilului psihosociologic al persoanei prin analiza influentei cercului de relatii asupra subiectului. Sau se obtine o imagine a persoanei asupra intereselor acesteia în anumite medii culturale.

Regiunile uniforme sunt regiuni definite prin existenta uneia sau a mai multor trasaturi specifice sau complexe de trasaturi în cadrul aceleiasi zone. Ca un exemplu ne putem referi la o regiune X formata de toti membrii familiei unui individ sau unui grup de apropiati sau poate fi o regiune în cadrul careia apar toti sau majoritatea indivizilor cu acelasi prenume. În acest sens, toate statele sunt regiuni uniforme în virtutea unui cadru legislativ comun (tratatele internationale de cooperare) si adesea o limba comuna sau o religie comuna.

O probleme ce rezida din cele enuntate este delimitarea zonelor culturale.
Având elementele fundamentale de psihosociologie bine cunoscute putem trece la învatarea tehnicilor de analiza psihologica si sociologica.

* Maior psiholog drd., A.N.I. Bucuresti
** Psiholog drd., A.N.I. Bucuresti