Viziunea sistemica in abordarea studiului psihicului uman este pertinenta paradigmei stiintelor moderne. De la intuitia stralucita a lui Descartes privind „omul– masina" si pana la contributiile ciberneticii in interpretarea psihicului uman au fost parcursi cativa pasi cu aceeasi incarcatura explorativa. Demersul cu caracter cognitiv si reale valente .aplicative este util in demonstrarea rolului incontestabil al energiei de factura psihica in refacerea echilibrului psihic in conditiile decompensarii energetice. Sursa este individul insusi, resorturile sale interne.
Cuvinte cheie: energie psihica, eu, personalitate, consonantism, cibernetica, echilibru psihic.


I. Psihicul uman - un sistem complex

Psihicul poate fi studiat intr-un mod pertinent numai dintr-o perspectiva globala, sistemica. Premisele acesteia trebuie cautate in stiintele tangentiale psihologiei precum: filosofia, biologia, neurologia, cibernetica dar si in interiorul „stiintei despre suflet".

De exemplu, in spatiul filosofiei, Rene Descartes(1596-1650) a introdus in "Tratatul despre om" ideea omului ca o "masina vie" considerand ca toate functiile proprii acestei masini (digestia, pulsatia inimii si arterelor, respiratia) reprezinta consecinte naturale ale dispozitiei organelor masinii respective, dupa cum miscarile unui ceasornic sunt un rezultat al actiunii contragreutatii sau rotilor. Ca un ecou la tratatul lui Descartes apare lucrarea "Omul masina" scrisa de LaMettrie, care ia drept model pentru fiinta umana „animalul-masina" construit de Descartes. Aceste lucrari pot fi considerate ca premise filosofice ale viitoarelor abordari sistemice din psihologie.

Stiinta cea mai veche care si-a elaborat o viziune sistemica asupra obiectului ei de cercetare. este biologia. Organismul natural inteles ca un ansamblu, ca o totalitate de organe si aparate interdependente unele de altele dar si mediul exterior, a fost prototipul abordarilor sistemice pentru multe stiinte, implicit pentru psihologie.

P.K. Anohin din 1935 s-a preocupat de studiul aferentatiei care a prefigurat unele dintre principiile cibernetice. Cea mai importanta, constituie "analogul conexiunii inverse" din cibernetica. Acesta studiind activitatea reflex-conditionata a creierului a formulat "teoria sistemului functional". Dupa opinia lui, rolul hotarator in realizarea actelor reflexe il au centrii nervosi din etajul cortical si subcortical. Abordarea sistemica a psihicului uman a fost insa impusa de teoria informatiei, de cibernetica si mai ales de teoria generala a sistemelor (TGS).

Teoria informatiei a facilitat elaborarea unei viziuni holiste asupra psihicului. Ea a permis intelegerea mai clara a caracterului informational, deci nesubstantial, al psihicului. Faptul ca prin intermediul teoriei informatiei putem studia cum un sistem intra in contact cu altul, cum diverse constrageri biologice limiteaza seria adaptarilor posibile ale matricei socioculturale are o mare importanta pentru explicarea sistemica a psihicului.
Teoria generala a sistemelor este o alta orientare teoretica ce a reprezentat una dintre premisele fundamentale ale introducerii viziunii sistemice in psihologie. Ludwig von Bertalanffy, creatorul teoriei generale a sistemelor, a facut apel la psihologie, din care si-a extras argumentele pentru a-si ilustra ideile. In centrul preocuparilor sale se afla conceptul de sistem. Sistemul este orice ansamblu de elemente aflate intr-o interactiune ordonata (non-intamplatoare). Elementele se asociaza in "subsisteme" iar subsistemele legate si corelate intre ele formeaza "sistemul". Senzatiile, perceptiile, gandirea, memoria asociate intre ele formeaza subsistemul cognitiv; acesta, corelat cu subsistemul afectiv, cu cel motivational si volitiv, formeaza sistemul de personalitate. Relatia sistemului cu ecosistemul asigura insasi "viata" sistemului.

La elaborarea viziunii sistemice asupra psihicului a contribuit si psihologia.
Unul dintre momentele importante in perimetrul acestei teme il reprezinta psihologia gestaltista care a pornit de la sublinierea rolului formei, al intregului in raport cu partea. Gestaltismul a aparut ca o reactie impotriva asociationismului, aducand o viziune metodologica integralista. Reprezentantii acestei orientari porneau de la primatul integralitatii experientei, “formele totale" nemaifiind rezultatul unei sinteze, ci, pur si simplu fapte primare, datumuri de esenta inconstienta si de natura fiziologica sau psihologica.

Forma (gestalt) este un produs al organizarii, iar organizarea este procesul care duce la gestalt.
Intuirea caracterului de sistem al psihicului se degaja din model in care gestaltistii explicau unele legi ale perceptiei, una dintre acestea fiind legea pregnantei sau a bunei forme.

"Formele bune" sunt conditionate de coincidenta dintre 2 categorii de factori (externi, obiectivi si interni, subiectivi).

Gestaltistii reunesc intr-un circuit integral subiectul cu mediul sau ambiant apropiat, fapt facilitator al instalarii unui echilibru intre "fortele" campului.
In aceasta conceptie apare ideea interactiunii psihicului cu mediul inconjurator, ca si ideea caracterului deschis catre exterior al psihicului.

Un alt moment important din evolutia psihologiei, care a condus spre elaborarea viziunii sistemice asupra psihicului, il reprezinta aparitia structuralismului psihologic.

Roger Mucchielli releva existenta a 3 acceptii ale notiunii de structura, doua dintre ele interesandu-ne in mod expres:
A structura inseamna a ordona, a coordona elementele printr-un sistem de raporturi stabile care formeaza un elementele nu au existenta separata: fiecare “element" este functia unui tot in raport cu care el se situeaza si capata o semnificatie Acceptiunea moderna a termenului de structura vizeaza sistemele de corelatii care capata o anumita semnificatie.

Din perspectiva structuralismului, psihologia nu-si putea mentine “compartimentarea" facultatilor psihice. Nici macar trilogia psihanalitica (Sine, Eu, Supraeu) nu mai este valabila.
Prima problema care se ridica este aceea daca psihicul poate fi considerat un sistem.
Pentru a raspunde la aceasta intrebare este necesar ca mai intai sa descriem conceptul de sistem si apoi sa vedem in ce masura psihicul dispune de coordonate sistemice.

Am putea spune ca sistemul psihic reprezinta in sine un ansamblu autoreglabil de stari si procese structurate pe baza principiilor semnalizarii, reflectarii si simbolizarii si coechilibrate prin intermediul unor operatori specifici de comparare, clasificare, opunere, seriere spatio-temporala, generalizare etc.
Sistemul psihic uman este un sistem energetic-informational de o complexitate suprema, prezentand cele mai inalte si perfectionate mecanisme de autoorganizare si autoreglaj si fiind dotat cu dispozitii selective antiredundante si cu modalitati proprii de determinare antialeatorii. Ilustrative in acest sens sunt autoorganizarea motivationala, cea afectiva, cea constienta – ca specific umane. Autoimpunerea, autorealizarea, autoafirmarea, autodescoperirea, autoeducatia, autodepasirea sunt comportamente specifice prin care se exprima functia autoorganizatoarea psihicului. Datorita tuturor acestor caracteristici psihicul este considerat un sistem hipercomplex, un fel de rezumat condensat al intregii dezvoltari biologice si socio-culturale a omului, sistem ce dispune de un numar mare de elemente active, puternic saturate de legaturi interne si externe.

Ion Manzat arata faptul ca "Psihicul este un sistem, dar un sistem deosebit, diferit de alte sisteme, el este un sistem sinergetic, cu propietati pe care sistemele nesinergetice nu le detin. Daca omul este un sistem sinergetic viu (pentru ca in el sunt concentrate toate energiile si potentele din univers) si de gradul II (deoarece isi poate autocrea sinergismul, il poate cunoaste si amplifica in mod constient, asa cum considera Manzat), atunci si psihicul sau este un sistem sinergetic viu si de gradul II.

II. Energia psihica

Filosoful W.Ostwald ajunge la o teorie metafizica a valorii. Ideea valorii “e strans legata cu viata si conditionata de particularitatile vietii“. Scopul insa nu este numai in lumea organica ci si in cea neorganica. Aceasta este tema pe care incearca Ostwald sa o dovedeasca, plecand de la consideratii mecanice. Orice fiinta e un complex de energie; iar tot ceea ce se intampla in lume consta intr-o disipare a energiei libere existente. W. Ostwald, prima personalitate a energetismului elaboreaza o filosofie a naturii si o teorie pozitivista a cunoasterii fizice. Acesta pretindea ca "a trecut de la punctul de vedere al paralelismului materie-energie la punctul de vedere ca energia este realitatea primara sau altfel spus substanta"(Mircea Flonta,Perspectiva filosofica si ratiune"). Miscarea energetista si-a tras seva si puterea de influentare in mediile stiintifice in primul rand printr-o interpretare determinata a unor evolutii stiintifice din ultimele decenii ale secolului al 19-lea. Trebuie amintite in acest context succesele termodinamicii numita “fenomenologica".

Este interesant punctual de vedere al lui Daniel Munteanu care in articolul "Psihologie si termodinamica", in care realizeaza analiza pertinenta a modului in care termodinamica neliniara a proceselor ireversibile explica aparitia si functionarea sistemelor cu autoorganizare si evolutive precum si influenta rezultatelor ei asupra psihanalizei. Acesta arata in articolul amintit faptul ca utilizarea notiunilor de fizica în teoria psihanalitica aminteste de anaclisis: fizica are ca scop o mai buna stapânire a mediului, serveste pulsiunilor de autoconservare, iar psihanaliza este cea care a dovedit importanta pulsiunilor sexuale. În mare parte, modelele fizice folosite în psihanaliza apartin fizicii secolului trecut sau începutului acestui secol dar. fizica începtutului de secol nu era în masura sa explice functionarea sistemelor complexe, asa cum sunt organismele. Aceste sisteme, cu înaltul lor grad de organizare, pareau a sfida legile fizicii, mai exact principiul al II-lea al termodinamicii, conform caruia universul evolueaza în sensul cresterii entropiei. Paradoxala capacitate a organismelor de a-si creste si mentine ordinea într-un univers supus degradarii a determinat introducerea termenului de "forta vitala". În “Dincolo de principiul placerii" Freud scrie: "La un moment dat, actiunea unor forte despre care nu putem sti înca nimic a facut ca în materia anorganica sa apara proprietatile materiei vii. S-ar putea ca acest lucru sa se fi produs printr-un proces asemanator celui care, mai târziu, a facut posibila aparitia constiintei la un anumit nivel de dezvoltare a materiei vii." Pentru aceste supozitii, Laplanche considera viziunea cosmologica a lui Freud "eminamente contestabila dintr-un punct de vedere energetic". Dupa Laplanche, aceste ipoteze ar intra în contradictie cu principiul al II-lea al termodinamicii. Sistemele deschise, prin schimburile lor cu mediul, sunt supuse unor forte, unor constrângeri. Datorita acestor forte, în interiorul sistemului au loc diverse procese, în functie de natura acestuia. Autoorganizarea unui sistem se produce din cauza cuplarii acestor procese, datorita aparitiei, sub actiunea fortelor exterioare, a unor feed-back-uri pozitive între procese. Aceste feed-back-uri pozitive pot fi cercuri benefice sau cercuri vicioase; evolutia unui sistem deschis poate fi catre autoorganizare sau catre "autodezorganizare". Exemple de astfel de relatii între procese în sistemul psihic ar fi cele de sprijinire/separare a pulsiunilor sexuale de cele de autoconservare, unirea pulsiunilor sexuale partiale si unirea/separarea pulsiunilor sexuale si agresive.Sistemul perceptie-constiinta pare a se afla cel mai departe de echilibru, dovada fiind extrema sa sensibilitate si adaptabilitate. Comportarea ce decurge din alterarea eului denota functionarea repetitiva pe un ciclu limita, datorata apropierii mai mari de echilibrul termodinamic. Forta cu care se mentine un comportament repetitiv se justifica prin caracterul atractor al ciclului limita.Daca la nivelul sistemului perceptie-constiinta functionarea de tip ciclu limita este dezadaptativa, în functionarea de ansamblu a sistemului psihic ritmul veghe-somn si variatiile dispozitiei se înscriu în normalitate. Termodinamica mai foloseste termenul de exergie sau capacitate exergetica. Acesta este capacitatea unui sistem de a actiona asupra mediului. Cu cât sistemul este mai organizat, cu atât capacitatea sa exergetica este mai mare. Un sistem ajuns la echilibru termodinamic cu mediul are capacitatea exergetica zero. La nivelul sistemului perceptie-constiinta, vointa, definita de Jung drept cantitatea de libido (în sensul generalizat dat de el) utilizabila în mod constient, ar fi echivalentul capacitatii exergetice. Energia este fundamentul universului proclama in 1907 W. Ostwald. C. J. Jung considera libido-ul drept energie pandemica si nu doar sexualitate asa cum declara Freud.

C. R. Motru introduce in 1927conceptul de personalism energetic - persoana e forma de manifestare a energiei. In lucrarea “ Stiinta si energie",C.Radulecsu –Motru considera adevarul stiintific ca “o forma de enegie pe care sufletul omenesc, in tendinta sa de a se adapta mediului extern, o desfasoara alaturi de multe alte forme ale energiei sale." (“Stiinta si energie"…). De asemenea. , fenomenele naturii pot fi luate drept forme ale aceluiasi “fenomen fundamental", care este energia., sunt manifestari ale “vesnicei transformari de energie". In esenta tezele energetismului constau in urmatoarele:
a. Ultima substanta a universului este energia;
b. Materia si miscarea sunt forme ale energiei;
c. Stiinta este conditionata de cerintele personalitatii omenesti. .

Personalismul energetic se propune ca o filosofie romanesca intrucat da expresie fondului spiritual dintotdeauna al poporului, concentrat in ideea legaturii cu pamantul.. El a fost gandit de Motru in stricta consecventa cu intentiile analitice si cele de sinteza, ca stiinta obiectiva a personalitatii, ca sistematica al carui obiect il formeaza persoana umana.

Conceptia unui alt om de stiinta roman, Stefan Lupascu nu se limiteaza la materia fizica, el abordeaza si încearca sa explice si procesele psihice constiente si inconstiente. Lupascu considera sistemul uman cafiind compus de fapt din trei sisteme: un sistem fizic care, fiind controlat de cel de al doilea principiu al termodinamicii, este dominat de actualizarea omogenizarii; un sistem biologic, în care omogenizarea este potentializata si heterogenizarea este activata. Iar cel de al treilea sistem care intra în componenta fiintei umane este sistemul psihic, în care fortele antagoniste, de omogenizare si heterogenizare, sunt egale creându-se în felul acesta un sistem de echilibru

In lucrarea “ Componenta energetica a psihicului uman", Gabriel Dulea aprecia faptul ca omul este cel mai mare consumator de energie. Problema care se contureaza in acest context , continua autorul, este provenienta acestei energii absolut necesara pentru existenta finite umane. Una dintre concluzii este ca acest tip de energie face parte din energia universala supunandu-se legilor acesteia.

III. Psihologie si cibernetica

Medicul roman Stefan Odobleja nu este numai unul din parintii ciberneticii, ci el este si cel care detine prioritatea modiala a unei idei a ciberneticii generale, aceea a prioritatii buclei inchise, a feedback-ului, ca lege universala. Din cate se stie, pana la el, nimeni nu a avut o astfel de viziune asupra rolului feedback-ului in natura si societate. . Nemultumit de psihologia timpului sau, el propune un nou tip de psihologie – psihologie consonantista. Prin adjectivul "consonantista" el desemneaza tendinta specifica diferitelor tipuri de sisteme, deci si celui psihic, catre o stare de organizare interna si catre una de echilibrare cu mediul inconjurator. Consonanta reprezinta o actiune cu caracter reglator atat intre elementele componente ale sistemului cat si intre sistemul respectiv si alte sisteme, exterioare lui Stefan Odobleja este primul care a incercat implementarea legii feedback-ului in cat mai multe domenii cu putinta."."Psihologia consonantista" este lucrarea despre metodologia generala a stiintelor, cu o deschidere foarte mare catre toate domeniile, chiar si cel al tehnicii. Autorul formuleaza o premisa cibernetica cu o importanta speciala, anume existenta unor legi comune pentru toate domeniile cercetarii. Prezentarea legilor generale care guverneaza pasii cunoasterii in orice domeniu stiintific este urmata, in vasta sa lucrare de prezentarea modului in care principiile expuse se pot aplica in mai multe domenii ale cercetarii stiintifice. Aceste domenii variaza de la cele socio-economice pana la cele matematice si filozofice.

Despre activitatea psihica, de exemplu, Stefan Odobleja spune ca aceasta se desfasoara intre intrari si iesiri, si ca presupune, mai intai, memorarea operatiilor. El a facut o descriere a functiilor psihologice folosind o schema generala a unui sistem cibernetic unde organele de simt reprezinta intrarile (care primesc informatii din mediu) iar muschii sunt considerati iesirile, care transfera in mediu reactiile generate in sistemul nervos de stimuli. Organele de simt, sau portile de intrare, au si rol de codificare si selectie a stimulilor. Legea reversibilitatii este prezenta in interpretarea tuturor domeniilor pe care le-a studiat Stefan Odobleja .

Pentru a putea ajunge la un asemenea rezultat sistemul dat trebuie sa comunice cu exteriorul, sa intretina schimburi (energetico-informationale) cu exteriorul, sa-si elaboreze chiar un model interior al mediului extern.Pe scurt, sistemul trebuie sa interactioneze cu alte sisteme.

Aceasta interactiune determina. dependenta sistemului de exterior, afirmarea unei finalitati proprii sistemului dat.

Intre verigile de "intrare" si cele de "iesire" este introdusa relatia de tip circular (conexiunea inversa).
El este cel care introduce pentru prima data notiunea de conexiune inversa, ca o lege universala, cautand sa o identifice in fenomenele fizice, psihice, sociale, morale. "Psihicul este un sistem constituit din multiple elemente dinamice reversibile asociate", arata omul de stiinta roman.
Conexiunea inversa, numita de el "cerc vicios", "legatura reversibila", este identificata in diferite procese psihice.

"Afectivitatea este un cerc vicios subordonat direct marelui cerc vicios: viata. Cunoasterea este un mic cerc vicios subordonat nemijlocit afectivitatii si, prin intermediul acesteia, vietii".( “Psihologia consonantista").
Norbert Wiener, fondatorul ciberneticii, a folosit prefixul "ciber" în alt sens decât acela pe care William Gibson avea sa-l impuna. Wiener se sprijina pe etimologie, vazând în originea greaca a cuvântului metafora cârmaciului (kybernetes), care stie sa-si adapteze manevrele la fluctuatiile aleatorii ale mediului. El a oferit descrierea matematica unitara a tuturor mecanismelor de reglaj automat, prin reactie negativa, prezente în sfera biologicului, a tehnologicului si a socialului.

Dumitru Constantin-Dulcan a descris autocontrolul cibernetic ca o manifestare a "inteligentei materiei". “Înteleptii ciberneticii, arata Adrian Mihalache in articolul “De la cibernetica la cibercultura’ foloseau din plin modelul masinii de calcul al lui John von Neumann si conceptia despre informatie a lui Claude Shannon, integrându-le discursului lor în mod coerent, dar fragmentar. Sistemele de calcul aveau sa se dezvolte independent de teoriile cibernetice, iar ingineria informatiei îsi va urma, si ea, propriul drum". Cibernetica propune o serie de concepte operationale cu ajutorul carora pot fi intelese cele mai diverse masini, inclusiv cele biologice si sociale. Ea introduce notiunile de reglare si deviatie, cele de control si programare.
Cea mai importanta este insa notiunea de conexiune inversa (feed-back) cu diversele sale varietati. Cibernetica generalizeaza raporturile implicate in autoreglarea organismelor vii sau a celor nevii , recurge la exprimarea lor formalizata pe baza matematicilor superioare, la modelarea tehnica a functiilor si activitatilor organismelor vii in virtutea unor legitati generale.

Toate acestea nu puteau fi facute fara sprijinul psihologiei.
Din colaborarea ciberneticii cu psihologia s-a surprins natura informationala a psihicului si caracterul lui integrator-sistematic.Infuzia ciberneticii in alte domenii ale cunoasterii a dus la aparitia unor cunostinte: biocibernetica, neurocibernetica, cibernetica economica si sociala, cibernetica psihologica.In lucrarea “ Psihologia consonantista si cibernetica", Odobleja arata:" Cibernetica este o psihologie totala,ea nu este nici numai stiinta despre materia psihica (informatie), nici numai numai stiinta despre dinamica psihica – ci este o imbinare a ambelor portiuni din psihologie…".
Pentru a intelege mai bine pozitia lui Stefan Odobleja in cadrul aparitiei ciberneticii, il citam pe Prof. Mihai Draganescu care, in Introducere la editia in limba romana a "Psihologiei consonantiste", spune: "...Stefan Odobleja nu poate fi considerat fondatorul ciberneticii, acest merit apartine fara indoiala lui Norbert Wiener" Acesta din urma marturisea in autobiografia sa: "Alte persoane faceau acelasi lucru in acelasi timp in alte tari dar nu cred ca una din solutiile lor de putea dovedi mai buna decat cea pe care am dat-o eu". Cele doua moduri de lucru, al lui Odobleja si al lui Wiener, au fost in acelasi timp similare dar diferite. In timp ce Stefan Odobleja opera cu perechea "substanta-energie", Norbert Wiener a operat cu triada "substanta-energie-informatie". Ultimul concept, cu o valoare importanta, omul de stiinta il omitea. Impreuna cu compatriotul nostru Gheorghe M. Stefan, putem spune ca certificatele de nastere date de istorie multor stiinte nu sunt destul de bine demonstrate. De asemenea, istoria a relevat ca o idee poate fi emisa de o personalitate stiintifica, dar impunerea acesteia presupune o comunitate stiintifica care sa o sustina. Este binecunoscut faptul ca Heron din Alexandria a descoperit motorul cu abur in antichiate, dar a fost indispensabila aparitia revolutiei stiintifice pentru ca aceasta inventie sa fie pusa in aplicare. Acelasi lucru s-a intamplat si cu cibernetica.

Pantelimon Golu considera ca pentru Stefan Odobleja psihologia este ‘stiinta tuturor stiintelor" , cheie si fundament al al celorlalte discipline" (Revista. de psihologie nr.5/92). Impletirea reala a fenomenelor fizice,fiziologice si psihice, care isi corespund si sunt analoage,sugereaza importanta demersului psihologic cu cel fizic, chimic, biologic,patologic si terapeutic in cercetarea psihicului.

Fenomenele fizice se regasesc transpuse in cele psihice, iar efectele fenomenelor psihice se transpun in marimi psihice, Astfel actul de gandire si simtire se incheie printr-o reactie care angajeaza modificari fizice sau chimice. O propritate specifica psihicului uman precum caracterul dedublant al constiintei, obtinut prin tehnica introspectiei,isi are analog in lumea fizica, de exemplu in fenomelele de autoinductie.

IV. - Eul si personalitatea

Personalitatea e darul cel mai de pret pe care omul si-l poate oferi lui insusi prin autocunoastere si vointa de autodepasire, prin efort propriu si cu sprijinul factorilor educationali."Spun si magii, spun si regii ca din cate-n lume avem, personalitatea e binele suprem"scria Goethe in opera Faust.

“A atribui cuiva identitate inseamna a afirma ca acel om are constiinta" afirma Henri Ey in lucrarea “Constiinta". O astfel de calitate apare in procesul de comunicare intersubiectiva. “Se numeste personalitate individul care inceteaza de a se numi doar atat pentru a se defini ca persoana iar fiinta sa si ceea ce ajunge sa asimileze psihologic conjugandu-se in modurile caracteristice ale proprietatii de sine."

In "Dictionar de Psihologie" de Norbert Sillamy personalitatea este definita astfel: “(...) element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de o alta persoana."
Pentru sociologie personalitatea este “expresia socioculturala a individualitatii umane." (“Dictionar de Sociologie" - coord. C. Zamfir, L. Vlasceanu)

Intre nenumaratele definitii ale personalitatii, G. W. Allport da propria definitie in lucrarea “Structura si dezvoltarea personalitatii", incercand cum spune “(...) nu sa definim obiectul in functie de metodele noastre imperfecte". “Personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic."

Psihanaliza a fost dezvoltata de Sigmund Freud (1856 - 1939), ca o modalitate de a explora continutul si mecanismele vietii mentale umane. Pregatirea sa l-a facut sa aprecieze importanta factorilor biologici (natura) si a experientei sociale (educatia) pentru dezvoltarea si mentinerea personalitatii umane.Freud credea ca exista necesitati umane universale care ajuta la ghidarea si modelarea comportamentului uman. Unul este eros “instictul vetii", nevoia oamenilor de a stabili legaturi intre ei si altul este thanatos “instinctul mortii", baza inclinatiei agresive.

Personalitatea e vazuta sub aspect dinamic, adica miscarea "energiei psihice", a libido-ului intre cele trei instante psihice. Personalitatea umana se dezvolta printr-o serie de stadii succesive, universale cu substrat biologic si legate de varsta pe care Freud le-a numit “stadiile dezvoltarii psiho-sexuale".

In perimetrul cercetarii psihologice s-au conturat mai multe teorii ale personalitatii dintre care surprindem sintetic esafodajul ideatic al catorva:
Orientarea psihometrica inseamna studiul trasaturilor exprimabile sub forma unor liste de atribute ce caracterizeaza persoana in cadrul unei situatii. Au fost dezvoltate un numar mare de tehnici si instrumente de masura: scale, chestionare etc.

Necesitatea abordarii experimentaliste a personalitatii a fost formulata de Stanford (1963) astfel: „Studiul personalitatii este studiul modului in care oamenii difera pe un registru foarte intins in ceea ce au invatat: fiecare persoana deci este unica, dar toti au invatat in concordanta cu aceleasi legi generale." Au fost abordate indeosebi procesele de invatare, procesele perceptiei si procesele de cunoastere superioare.

Ideea ca personalitatea poate fi inteleasa numai luand in considerare si contextul social in care traieste individul, si numai comparand indivizii apartinand unor populatii si culturi diferite (Mead, Linton) face obiectul orientarii sociologico - antropologica. Procesul de socializare e un proces prin care individul uman, om, membru activ al societatii, parcurge transformari succesive. Este un proces social continuu de interactiune care da unei fiinte potential sociale posibilitatea sa-si dezvolte o identitate, un ansamblu de idei, o gama de deprinderi. Esenta acestui proces este ca societatea incearca sa tranforme individul (viitor actor al societatii) dupa chipul sau, astfel incat sa raspunda normelor valorilor societatii. Potrivit teoriei rolulilor fiecare dintre noi avem un status social si jucam diferite roluri in functie de cerintele, asteptarile societatii in general. Henri Ey arata ca eul nu este simplu ci compus; el nu fundeaza fiinta noastra constienta, el este o rezultanta structurala si istorica a ei., Iar in ceea ce priveste personalitatea, pentru ca ea sa fie “ plasata la locul sau" in cadrul fiintei noastre constiente, nu trebuie situate la baza ci in varful acesteia, intrucat si devenirea si circuitul sau de reverberatie se realizeaza pe structura fundamentala a constiintei. Eul nu se poate constitui decat diferentiindu-se de corpul sau si proiectandu-se intr-o existenta istorica. “ Eul este constiinta reflecsiva constituita intr-un sistem de valori propriu persoanei." ( H. Ey) "A fi constient inseamna a-ti putea povesti experienta, limbajul fiind o calitate structurala a constiintei, o calitate prin care aceasta accede la umanitate … Constiinta este un ansamblu de reactiuni ale individului la propriile lui actiuni." (Janet, 1928). Raspunsurile la intrebarea "ce inseamna a fi constient?" evidentiaza, dupa Ey, pe langa functiile constiintei, si doua modalitati mai generale, teoretico-metodologice de abordare a constiintei, una apartinand psihologiei functionale, cealalta fenomenologiei.

In lucrarea “Inter-comunicare", Corneliu Mircea acrediteaza ideea comunicarii internivelice, a momentelor nivelice pe care le traieste si le atinge persoana in devenirea ei. Eul ,dupa opinia sa, fiinteaza si se infiinteaza pe sine devenind de la un nivel psihologic la altul. Fiecare nivel psihic se deschide spre celalalt si se defineste mai adanc pe sine.: instinctualitatea se preschimba in afectivitatea care-i dezvaluie alteritatea, afectivitatea se implineste prin imaginarul ce se decanteaza in imperiul ratiunii,. fiinteaza si se infiinteaza pe sine" devenind" de la un nivel psihologic la altul. Fiecare nivel psihic se deschide spre celalalt si se defineste mai adanc pe sine: instinctualitatea se preschimba in afectivitatea care-i dezvaluie alteritatea, afectivitatea se implineste prin imaginarul ce se decanteaza in imperiul ratiunii. Norbert Sillamy defineste constiinta ca loc al senzatiilor si perceptiilor noastre, realitatea subiectiva a acestora;ea organizeaza datele simturilor, ne situeaza in timp si spatiu,este cunoasterea a ceea ce" acompaniaza activitatea spiritului." Definitia lui Sillamy sugereaza cu mai mare acuitate intrebarea: "ce inseamna a fi constient?" Wundt concepea constiinta ca o "sinteza creatoare" A fi constient inseamna a te controla permanent.

“În fizica moderna, constiinta nu mai este considerata un "câmp", precum o definea Henry Ey, ci un "sistem cuantic" (de aici si notiunea de "constiinta cuantica").
Mintea este de asemenea un sistem cuantic, flash-urile constiintei si gândurile fiind evenimente cuantice cerebrale de un nivel înalt. Henry P. Stapp, cercetator la Institutul de Fizica Teoretica al Universitatii din California concluzioneaza în lucrarea "Mind, Matter and Quantum Mechanics" (Springer-Verlag, Berlin, 1993) ca fizica cuantica ofera un ansamblu de cunostinte capabile sa dezlege unele dintre misterele constiintei: propria constientizare, constientizarea faptului ca existam si ca suntem constienti. Constiinta este un sistem cuantic, iar reflexivitatea constiintei este o trasatura care se conformeaza caracteristicilor sistemelor cuantice. Constientizarea propriu zisa este înteleasa ca un "salt cuantic" (W. Heisenberg) de la o functionare cerebrala separata a subsistemelor cerebrale catre o structurare unitara si sinergica a acestor subsisteme. În urma un "salt cuantic" la nivel cerebral, mintea trece la un nivel superior de întelegere, iar constiinta la o sfera mai extinsa de cuprindere. ´( Ovidiu Brazdau). Dupa cum spunea si Alan Turing, gândirea poate fi definita ca fiind orice tip de procesare a informatiei – indiferent daca ea este efectuata de catre un computer digital sau de o fiinta umana. Acest punct de vedere este cunoscut astazi ca functionalism al starilor mentale, adica ideea ca starea creierului este definita de catre cauzele si efectele sale.Exista numerosi oameni de stiinta care se opun acestui punct de vedere, printre care si matematicianul Sir Roger Penrose, specialistul în psihologie cuantica S. Hameroff si pionierul realitatii virtuale Jaron. Lanier, autorul cartii “Prostia artificiala", a formulat termenul de „totalism cibernetic" pentru a caracteriza credinta ca „oamenii nu sunt mai mult decât modele cibernetice." Exista din ce în ce mai multe dovezi care sustin contrariul; constiinta este cu adevarat fenomenul prin care o masina reflecta asupra ei însasi. Oameni de stiinta si filosofi cunoscuti cum ar M. Minski, Daniel Dennett aduc argumente redutabile despre natura computationala a mintii si despre cum constiinta este un efect care reiese din acest lucru.

V. Echilibrul psihic

Potrivit “ Dictionarului de psihologie “ al lui Paul Popescu - Neveanu echilibrul este o stare stationara de balans intre doua contrarii, caracteristica unui sistem. Echilibrul propriu sistemelor vii e fluent sau curgator. Gradul de rezistenta fata de perturbatii defineste stabilitatea si ea este asigurata prin reglarile de tip cibernetic.

Gabriel Dulea in lucrarea citata anterior considera ca un consum prea mare de energie conduce la dezechilibru, dar aceasta stare este temporara deoarece organismul uman revine curand la starea initiala , de echilibru relativ, printr-un schimb energetic sui-generis. In anumite conditii se realizeaza un transfer de energie intre personalitati compatibile din punct de vedere energetic. Se poate explica astfel psihoterapia. Mecanismul refacerii echilibrului psihic, temporar afectat se face prin intermediul constelarii. In articolul “ Mecanismele psihologice implicate in rezonanta afectiva interindividuala", psihologul Catalina Birau arata ca: “Mecanismul producerii rezonantei psihice include faptul ca rezonatorul-excitator evoca anumite trebuinte, însa nu toate elementele din rezonatorul-excitator sunt Forma particulara a echilibrului psihic, constînd din actiunea contrara a intensitatii celor doua trairi afective polarizate: stenice si astenice, pozitive si negative; stare de tensiune relativ omogena, nivel de activare moderata cu evitarea excesului sau deficitului de mobilizare energetica.

Dezechilibrul emotional se poate instala fie în sens negativ, fiind marcat prin indispozitie, depresie, tristete, suparare, stare de abandon, fie în sens pozitiv, prin iritare, mânie, indignare, revolta, agresivitate. Echilibrul emotional este favorabil pentru actiunile dificile, efectuate în conditii critice, întrucât permite convergenta tensiunilor asupra obiectului actiunii, nu perturba facultatile intelectuale si faciliteaza executia cu un consum economic de energie. Dimpotriva, dezechilibrul emotional restânge si perturba economia activitatii. Pentru a-l preveni si înlatura, se recomanda o serie de masuri, cum sunt evitarea situatiilor conflictuale, acordarea corecta a aspiratiilor cu posibilitatile, reprimarea reactiilor impulsive prin control voluntar etc.constitutivele rezonatorului-receptor. Acesta din urma nu percepe decât imaginile în care el se recunoaste, adica imaginile pregnante, care, de aproape sau de departe, evoca figura umana a rezonatorului-excitator; cu alte cuvinte, rezonatorul-receptor nu percepe decât acele trebuinte în care le recunoaste ca ale sale. “

Atitudinea rezonatorului-receptor este aceea de a recepta doar ceea ce poseda deja sau ceea ce poate completa ceea ce el poseda deja, în el declansându-se anumite vibratii specifice si proprii de catre mecanismul aflat la unison cu rezonatorul-excitator. Fiind fenomene energetice nuantate, având grade de intensitate progresiva si corespunzând gradelor de claritate si de evidenta, raporturile nu sunt absolute, ci relative: în fiecare moment, atât rezonatorul-receptor, cât si rezonatorul-excitator le sesizeaza în mod diferit.
Echilibrul psihic este conditia sine-qua-non pentru o stare de normalitate in care se pot derula cu succes activitatile din oricare domeniu. Dezechilibrele conduc la o raportare inadecvata si consum inutil de energie.Forma particulara a echilibrului psihic, constînd din actiunea contrara a intensitatii celor doua trairi afective polarizate: stenice si astenice, pozitive si negative; stare de tensiune relativ omogena, nivel de activare moderata cu evitarea excesului sau deficitului de mobilizare energetica. Dezechilibrul emotional se poate instala fie în sens negativ, fiind marcat prin indispozitie, depresie, tristete, suparare, stare de abandon, fie în sens pozitiv, prin iritare, mânie, indignare, revolta, agresivitate.

Echilibrul emotional este favorabil pentru actiunile dificile, efectuate în conditii critice, întrucât permite convergenta tensiunilor asupra obiectului actiunii, nu perturba facultatile intelectuale si faciliteaza executia cu un consum economic de energie. Dimpotriva, dezechilibrul emotional restânge si perturba economia activitatii. Pentru a-l preveni si înlatura, se recomanda o serie de masuri, cum sunt evitarea situatiilor conflictuale, acordarea corecta a aspiratiilor cu posibilitatile, reprimarea reactiilor impulsive prin control voluntar etc.


Bibliografie

1. Henri Ey, Constiinta, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983
2. Corneliu Mircea, Inter-comunicare, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,1979
3. Norbert Sillamy, Dictionar de psihologie,Editura Univers encyclopedic,1996
4. Gordon W. Allport, Structura si dezvoltarea personalitatii, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti,1991
5. Daniel Dennett, Tipuri mentale" Editura Humanitas, 1998
6. Maxwell Maltz, Psihocibernetica, Editura Curtea Veche,Bucuresti, 1999
7. Mircea Flonta, Perspectiva filosofica si ratiune stiintifica,Editura stiintifica si enciclopedica, 1985
8. Patricia Hedges, Personalitate si temperament, Editura Humanitas, 1999
9. Stefan Odobleja, Psihologia consonantista si cibernetica, Scrisul Romanesc,Craiova, 2003
10. Gabriel Dulea, Componenta energetica a psihicului uman, Editura Universitatii Nationale de Aparare, Bucuresti,2005
11. Colectia Revista de psihologie
12. Ovidiu Brazdau, Buletinul psihologiei transpersonale, nr. 7-8 /2003
 

* Psiholog principal, C.M.Z. Vrancea