Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

Sectiunea de psihologie este realizata de studenti si profesori pasionati de acest domeniu. Va invitam sa explorati acest domeniu si sa va bucurati de resursele online publicate aici!

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

< Inapoi la cuprins

 

STRESUL ÎN ORGANIZATIA MILITARA

FACTORI PERTURBATORI ÎN ACTIVITATEA INTELECTUALA
Psiholog Carmen CIOBANU*

 


Prin implicatiile ei directe în toate domeniile în care factorul uman are scopul decisiv, psihologia a depasit cadrul de stiinta teoretica, devenind indispensabila prin importanta ei practica. În învatamânt sau în activitatea sportiva, în ancheta juridica sau în pregatirea militara, nu se pot obtine performante ridicate fara o abordare corecta si specifica a trairilor interne, a factorilor de conduita implicati.


Printre factorii care pot afecta activitatea intelectuala putem identifica:
- motivatia
- emotiile/ stresul
- atentia
- efortul/ oboseala
- vointa

MOTIVATIA

Motivatie este un cuvânt foarte utilizat, mai ales de când a început invazia cartilor americane despre afaceri si management. Patronul trebuie sa-i motiveze pe angajati, vânzatorul pe clienti, antrenorul pe sportivi, profesorul pe studenti s. a. m. d. Dintr- un punct de vedere strict teoretic, nu pare ceva prea complicat: de fapt, este vorba doar de a furniza cuiva un motiv suficient de puternic pentru ca individul respectiv sa actioneze în felul dorit. (Asta înseamna motivatie - un motiv de actiune). Practic, stim foarte bine cât de greu este sa împingi pe cineva la actiune, mai ales daca trebuie sa folosesti numai puterea convingerii si nu ai instrumentele necesare pentru a-l forta. Fiecare om actioneaza pentru motivele lui, nu pentru ale noastre. Mult mai interesant mi se pare a descoperi felul în care fiecare dintre noi reuseste sa se motiveze pe sine însusi. De fapt, aceasta capacitate nu lipseste nimanui, doar ca uneori nu reusim sa gasim butonul potrivit ca sa trecem la actiune. Este clar ca un subiect atât de complex, cum este analiza motivatiilor personale, nu poate fi epuizat rapid. Totusi, a întelege niste mecanisme mentale poate fi un lucru extrem de pretios pentru a depasi situatii dificile cu care toti, mai devreme sau mai târziu, ne vom confrunta.


Fortele care ne motiveaza se dezvolta foarte devreme în viata, deseori în mod complet inconstient. În general, exista doua feluri principale de motivatii, externe si interne: cele externe apar când exista un premiu sau o pedeapsa stabilite de altcineva; în cazul celor interne, noi suntem cei care stapânesc întregul proces, când urmarim un rezultat pe care noi îl dorim si pe care nimeni nu ne obliga sa-l atingem. (De fapt, orice motivatie nu poate fi decât interna, fiindca depinde de valoarea pe care o dam noi însine unui anumit rezultat). Chiar daca, la prima vedere, s-ar putea crede ca valorile sunt nenumarate, de fapt ele se pot regrupa în numai sapte categorii principale, care definesc niste valori naturale pe care toti le împartim. Acestea nu sunt valori învatate, ci sunt parte din noi însine si ne vor însoti pentru toata viata.


Ele sunt:
1. Senzualitatea - importanta relativa pe care dam oricarei experiente fizice;
2. Empatia - importanta relativa pe care o dam faptului de a ne simti conectati cu ceilalti;
3. Bogatia - importanta relativa pe care o are orice proprietate;
4. Puterea - importanta relativa pe care are controlul asupra mediului;
5. Estetica - importanta echilibrului, a frumusetii, a ordinii etc.
6. Angajamentul - importanta faptului de a urmari un anumit obiectiv;
7. Cunostinta - importanta învatarii si întelegerii.


Ca de fapt orice om, împartim aceste valori, dar daca ar trebui sa le aranjam în ordinea importantei este foarte probabil ca le vom aranja într-un fel diferit. si, de aceasta diferenta depinde felul în care vom reactiona într-o anumita situatie. daca valoarea mea cea mai importanta este puterea, iar a voastra cunostinta, comportamentele noastre, în mod clar, vor fi destul de diferite. Nu exista un aranjament al valorilor mai bun decât altul, dar este foarte important sa cunoastem în ce ordine stau aceste valori pentru noi însine, pentru a fi în stare sa descoperim cum putem sa ne împingem spre rezultate pozitive, în afaceri sau în alt domeniu.


a. Factorii de motivatie interna pot fi identificati astfel:
1. Nivelul “oglinda”(persoana din oglinda sunt eu nu altcineva): auto identificare, auto constiinta, constiinta sociala;
2. Nivelul "Oedip": identificarea cu un model si acceptarea propriilor puteri;
3. Nivelul de identificare “adult”: identificarea si acceptarea super egoului;
4. Piramida lui MASLOW.

 


b. Factori externi de motivatie:
1. Conditiile locului de munca si calitatea managementului
2. Câmpul psihologic al operatiilor (G. VERNON)



 

3. Exista o relatie liniara între motivatia interna si performanta



4. Nu exista nici o relatie liniara între factorii externi ai motivatiei si performanta


YERKES&DODSON


EMOTIILE Si STRESUL


1. Emotiile
- reactii globale si intense ale corpului provocate de obiecte sau situatii foarte deosebite;
- reactii neurovegetative controlate de arheo cortex si creierul limbic (roseata, râsul, plânsul);
- reactii de intensitate foarte variata: vaga mijlocie, foarte mare (emotie soc).


Exista patru emotii-soc, tipice: frica (teroarea), furia, tristetea în forma sa acuta(disperarea) si bucuria exploziva. Acestea pot aparea în conditii obisnuite cu o intensitate mijlocie. Emotiile- soc sunt o categorie aparte de stari afective datorita intensitatii lor deosebite si exteriorizarii lor puternice prin diferite expresii emotionale, modificari fiziologice si reactii slab controlate. Ele apar când exista o stare de tensiune nervoasa acumulata si intervine brusc o situatie neasteptata. Sunt declansate adesea de situatii sociale, de relatii complexe, când reactiile depind de atitudini cristalizate, de sentimente. Emotiile, ca si sentimentele nu pot fi întelese decât studiind relatiile globale dintre om si mediu, dintre individ si societate, dar nu în general, ci în functie de fiecare situatie tipica.


2. Stresul
- reactia individului în situatii care îi depasesc capacitatile sau sunt percepute ca situatii ce îi depasesc capacitatile.
- reactii ale sistemului nervos central
- hipotalamus- hipofiza
- glanda medulo-adrenala produce hormoni de adrenalina si efecte neurovegetative
- glanda cortico-adrenala produce hormoni cortisol cu efect antiinflamator


Stresul este acceptat ca una dintre particularitatile definitorii ale vietii moderne. daca ne referim la profesii, el poate fi întâlnit în forme si la intensitatea variate, în oricare dintre ele. Cu toate acestea, exista profesii al caror nivel de stres este recunoscut ca fiind mai ridicat. Aceasta se datoreaza naturii intrinseci a activitatii, riscurilor, complexitatii tehnologice sau programului de activitate. într-un studiu comparativ, pe aceasta tema, Wilby citat de Sloan si Cooper (1986), a sintetizat opiniile unor experti în problematica stresului ocupational. Acestia au evaluat un mare numar de profesii pe o scala de intensitate a stresului de la 1 la 10. O mica parte a profesiilor sunt prezentate în tabelul urmator.

 

Miner

8. 3

Polițist

7. 7

Pilot civil

7. 5

Actor

7. 2

Medic

6. 8

Pompier

6. 3

Profesor

6. 2

Psiholog

5. 2

Farmacist

4. 5

Funcționar bancar

4. 3


Chiar si fara a absolutiza astfel de studii comparative este usor de acceptat faptul ca profesiunile aeronautice, pilotajul si controlul traficului aerian în special, se caracterizeaza printr- un nivel ridicat de stres.


Analizând fenomenul de adaptare a organismului la solicitari, Seyle identifica trei stadii (faze) ale adaptarii:
1. faza de alarmare - se instituie la contactul initial cu factorul solicitant si care pune în miscare mecanismele defensive
2. faza de echilibru si rezistenta - stadiul de maxima adaptare si care asigura echilibrul dintre solicitare si situatie
3. faza de epuizare - marcheaza momentul din care mecanismele de adaptare sunt depasite.
Pe scurt, putem spune ca stresul se face vinovat de faptul ca multi oameni nu mai pot tine piept vietii cotidiene. Drept urmare, el cauzeaza o serie de neplaceri cum ar fi: insomnie, hipertensiune, probleme digestive, probleme sexuale, infarct, artrita si lista e lunga. Ceea ce este poate cel mai important de stiut este ca nimeni nu este imun la stres.

 


Principala problema care se ridica în fata noastra este aceea de a recunoaste stresul si, bineînteles, de a îl putea controla. Dar ce fac cei mai multi când se simt "stresati"? Din nefericire folosesc metode mult mai daunatoare decât se crede. Sa va dau un exemplu de astfel de metode: se folosesc antidepresive sau tranchilizante sau si mai cunoscut este faptul ca sub motivul stresului se apuca de fumat si/sau de baut, poate chiar si mai rau de consumat droguri. Dar adesea, pretul utilizarii lor este mare. Vestea îmbucuratoare este ca, exista si alte metode de combatere a stresului, prin mijloace naturale. Un model simplu pentru a explica raspunsul fata de stres, este modelul care se gaseste în cadrul programului de educatie mintala "Mindstore" - Jack Black. Foarte pe scurt modelul poate fi reprezentat astfel: STIMUL > SISTEM DE OPINII > RASPUNS. Adica, pe masura ce receptionam STIMULI - care pot fi externi (de exemplu evenimentele si situatiile din jurul nostru) sau pot fi interni (propriile gânduri si atitudini) - acestia sunt procesati de creier pe baza experientelor personale, a SISTEMULUI DE OPINII. Dupa trecerea de aceasta faza, sistemul de opinii va determina o REACTIE în corp.


Cu alte cuvinte, nici un eveniment, nici o întâmplare nu are nici un înteles si nu ne afecteaza cu nimic pâna nu trece prin sistemul nostru de opinii, sistem care la rândul lui va declansa o reactie ce poate fi pozitiva sau negativa în functie de ce credem despre situatia în cauza. Evident ca o reactie negativa va determina o stare de stres pentru noi, de aceea reactia la stres se reduce odata cu îndepartarea sau diminuarea stimulului. Ceea ce conteaza de fapt în generarea stresului nu este actiunea în sine, ci ceea ce credem noi despre acea actiune; este vorba despre un proces de interpretare si de întelegere. Greseala pe care o fac cei mai multi când e vorba de stimulii interni, este aceea ca încearca sa reduca stresul prin actiunea cu diferite medicamente asupra stimulului (sau si alte substante psihoactive cu care încearca, fara succes, sa învinga stresul). Sau altii se îngroapa în munca, lucru care îi expun altui stres, care distorsioneaza perceptiile si îi împiedica sa îsi dea seama ce se petrece. Rezultatul final în acest caz fiind unul dezastruos: oboseala cronica, epuizare si poate chiar colaps. Problema consta în a întelege ca cel mai bun antidot vine din interiorul nostru si este la îndemâna fiecarei persoane, dar fiind extraordinar de simplu si aparent banal, mai nimeni nu îl baga în seama: relaxarea si atitudinea pe care o manifestam zi de zi.




ATENTIA (VIGILENTA)
Activitatea este forma principala a relatiei omului cu mediul ambiant, în concordanta cu motivatia. Activitatea are scopul si obiectul bine determinate; o disconcordanta între acestea poate fi semnalul dereglarilor psihice.


Prin atentie - care este un proces, un act de selectare psihica activa - se realizeaza semnificatia, importanta si ierarhizarea unor evenimente, obiecte si fenomene care ne influenteaza existenta (acordam atentie lucrurilor care ne intereseaza si o mentinem prin scopul urmarit).


Daca inteligenta este considerata o functie psihica complexa care asigura într-o forma superioara adaptarea între organism si mediu, atentia este un factor activ al investigarii mediului înconjurator, cu efecte favorabile asupra activitatii de cunoastere.


Atentia se impune în diverse activitati (detectarea semnalelor radar, supravegherea liniilor automate si a tablourilor de comanda în conducerea unui vehicul: avion, vapor, automobil sau nava cosmica, dar si în alte domenii de activitate.


Au fost elaborate importante studii si cercetari stiintifice pentru a fi identificati factorii care intervin în scaderea vigilentei concentratiei si în descoperirea mijloacelor ce pot întretine atentia concentrata la un nivel cât mai înalt. S-a constatat ca starile afective au un rol important în stabilirea atentiei si ca ea este un act adaptiv ce poate fi dezvoltat prin procedeul de învatare. De asemenea, interesul este tendinta de a da atentie unor obiecte, persoane sau situatii de care suntem atrasi si în care gasim satisfactii. Tot el stimuleaza dorinta de a continua o experienta începuta, în timp ce aversiunea duce la abandonare si respingere.


Suportul energetic al activitatii este asigurat de un complex motivational, alcatuit din trebuinte, intentii, aspiratii, idealuri si convingeri; într-un astfel de cadru intervin procesele psihice de autocontrol si autoreglare în raport direct cu specificul si nivelul solicitarilor. S-au analizat si fenomenele vasomotorii în timpul desfasurarii atentiei concentrate de mare intensitate si s-a constatat un nivel crescut al activitatii cerebrale (modificari respiratorii, cardiace si motorii).


Titchener pune aceasta problema sub forma unei întrebari: de ce când fac efortul sa fiu atent ma încrunt, îmi retin uneori respiratia, iar corpul ia o atitudine imobila ?


Subliniind faptul ca atentia voluntara este rezultatul educatiei, Ribot propune ca mijloc de formare trei directii: prima, în care educatorul, profesor si parinte, se bazeaza pe sentimente (teama sau tandrete si simpatie, curiozitate, interes si atractie fata de recompensa); cea de-a doua se refera la ambitie, interes practic si datorie, iar cea de-a treia se refera la faptul ca atentia se dezvolta si se întretine prin deprinderi si exercitiu impus; de aceea, rolul muncii în dezvoltarea atentiei voluntare ca mijloc de adaptare la conditiile vietii devine o necesitate.


Cercetarile psihologice experimentale analizeaza, pe lânga stabilitatea atentiei, si fenomenele de distragere, distributie si comutare a acesteia. Pentru a întelege capacitatea de mentinere a atentiei în conditii perturbatoare, excitanti colaterali (zgomot, surse de lumina, monotonie, oboseala, stari emotionale etc.), trebuie sa stim ca orice act de atentie consta în forma unei dominante prin concentrarea excitatiei într-un anumit focar si inhibarii altor centri subdominanti. Astfel, daca în timpul desfasurarii unei activitati unilaterale, monotone, procesele mobilizatoare se sting, un excitant colateral le poate dezinhiba, periodic intensificând concentrarea atentiei. De aici recomandarea psihologilor ca în anumite situatii sa nu se lucreze în liniste absoluta: o muzica în surdina melodioasa (stimulent complementar) nu stânjeneste munca, ci o favorizeaza. Dar stimulii complementari puternici sunt inhibitori si perturbatori în mentinerea atentiei, ei reduc energia activitatii dominante si determina aparitia unei noi reactii de orientare, a unei noi dominante (muzica puternica, stridenta, însotita de un text care ne antreneaza emotional distrage atentia). Gradul de distragere a atentiei depinde de motivatia, de interesul pe care îl avem pentru activitatea desfasurata si de noutatea si varietatea acesteia.


Atentia concentrata poate fi mentinuta si în cazul în care activitatea este automatizata, deprinderile sunt bine consolidate sau când suntem obisnuiti, adaptati sa lucram în prezenta unor excitanti perturbatori specifici locului de munca.


Modificarile raportului de forta între activitatea dominanta si stimulul perturbator sunt semnificativ determinate de particularitatile tipologice individuale ale persoanei; stimulii pot crea o orientare pozitiva sau negativa, agreabila sau dezagreabila, în functie de structura personalitatii fiecaruia dintre noi. De aceea, trebuie sa cunoastem, limitele capacitatii propriei noastre structuri psihice de a ne desfasura activitatea în prezenta unor elemente perturbatoare.


Starile psihice si corelatiile lor comportamentale (Lindsley)
 

 

Comportament

 

 

Starea de conștiință

 

Eficiența activității

Emoție puternică: teamă, furie, anxietate

Stare de conștiență limitată: atenție difuză, fragmentară, confuzie

Slabă: lipsă de control, imobilizare, dezorganizare

Atenție alertă

Atenție selectivă, care se poate comuta; anticipare “concentrată”, “set”

Bună: reacții rapide, eficiente,

selective; comportament organizat

pentru răspunsuri în serie

Veghe relaxată

Atenție neforțată, favorizează asociații libere

Bună: reacții de rutină și gândire

creatoare

Somnolență

Stare de graniță între somn și veghe; reverie

Slabă: neconcordanță, sporadică,

lipsită de continuitate

Somn superficial

Reducerea marcată a stării de conștiență; vise

Absentă

Somn profund

Pierderea totală a conștienței (absența memorării stimulărilor sau a viselor)

Absentă


Un operator uman îsi îndeplineste sarcinile secvential. Aceasta înseamna ca citeste instrumentele, interpreteaza indicatiile, pregateste strategii si tactici, stabileste controlul, etc., succesiv si nu în paralel, conform unei pareri generale. De fapt informatia intra în creierul operatorului, este interpretata si apoi livrata pe un singur canal. În consecinta, functionarea operatorului este numita “operare pe canal unic”. Cu toate acestea, aceasta concluzie trebuie întarita de 3 observatii importante:


a. “Citirea” informatiei este un act deliberat al operatorului indiferent daca receptioneaza semnalul vizual, auditiv, sau orice prin orice alt mod de interactiune la contact, forta, presiune, acceleratii liniare sau unghiulare (mâini, canale semicirculare, picioare, piele, întreg corpul).


Singura exceptie este o “alarma” intensa si chiar în acest caz “mesajul” receptionat nu indica eroare, doar activeaza celelalte simturi sa receptioneze informatia utila. Dupa cum am spus mai devreme, zgomotul, vibratia, mirosul, etc. nu sunt identificate în întregime, ele fac doar creierul sa lase sarcinile de rutina si sa-si concentreze simturile sa caute repede, dar nu în ultimul rând secvential, toate informatiile accesibile pentru identificarea problemei.


În consecinta, nu este de ajuns sa plasezi un instrument sub nasul operatorului pentru a avea certitudinea ca el va receptiona si utiliza informatia. Creierul va receptiona informatia doar daca operatorul decide în mod deliberat s-o citeasca la un moment dat. daca operatorul este coplesit de efort - citirea datelor, operarea cu comenzile, analizarea situatiei, planificarea actiunilor imediate si viitoare - nu are nici un sens sa generezi un semnal vizual pe care ochii ocupati ai operatorului nu- l va putea interpreta si nu poate folosi informatia aditionala. daca este coplesit de efort, operatorul va ignora si un semnal auditiv intens.


Anumite operatiuni de rutina pot produce îndoieli daca oricare din operatori lucreaza în realitate în acest mod. De exemplu, noi toti suntem capabili sa ascultam un prezentator care vorbeste relativ continuu si sa luam notite în acelasi timp. De fapt, noi nu ascultam vorbitorul în mod continuu, “prindem” doar câteva cuvinte dintr-o fraza sau chiar o silaba dintr- un cuvânt pentru a întelege ceea ce se spune. Putem deseori prevedea ceea ce urmeaza sa spuna si foarte putina informatie este necesara pentru a putea confirma presupunerile noastre. În consecinta, nu este necesar sa ascultam tot timpul ce se spune si putem sa luam si notite. Informatia este asadar receptionata si înregistrata pe hârtie secvential si nu simultan.


Toti stim ca este mai dificil sa luam notite când vorbitorul foloseste o limba straina cu care nu suntem la fel de familiarizati comparativ cu limba nativa. Asta se datoreaza faptului ca este necesar sa “prindem” mai multa informatie pentru a întelege complet mesajul, având în vedere ca este mai dificil sa identifici “cuvintele de legatura” (care contin informatie neesentiala care, în consecinta, trebuie eliminata). Mai mult decât atât, daca încercam sa luam notite în limba nativa vom gasi traducerea prea lunga si pierdem o parte din mesajul vorbitorului. Cantitatea de efort implicata în receptionarea, traducerea si scrierea informatiei este prea mare si nu putem face totul; la o parte din munca trebuie sa renuntam (ne oprim din tradus si luam notite în limba vorbitorului).


Acest exemplu ilustreaza un alt aspect de comportament al operatorului uman: odata ce am decis sa scriem o fraza, o facem automat, fara un efort constient, folosind doar cuvinte uzuale. Scrierea numelui unei persona sau a unui cuvânt complicat nu este automata si noi suntem constienti de actiune. Evident, acesta este valabil pentru operatorii care “stiu cum sa scrie”. Un copil mic, neobisnuit cu scrisul, este în general incapabil sa scrie automat totul cu exceptia câtorva cuvinte cu care este familiarizat. Adultii întâmpina dificultati când folosesc pentru prima data masina de scris deoarece necesita multa practica pâna ajungi sa tastezi caracterele apropiate automat. În consecinta, în anumite conditii, un operator este capabil sa îndeplineasca automat anumite actiuni.


b. Anumite actiuni devin “reflexe”, astfel încât creierul operatorului este capabil sa îndeplineasca în paralel alte actiuni (citirea si interpretarea semnalelor, pregatirea de tactici sau operarea cu comenzile).


Un exemplu tipic al acestui tip de reflex este modul în care, indiferent daca suntem în picioare sau asezati, ne pastram echilibrul corpului. Învatam asta în al doilea an al vietii. “Masina” opereaza semnalele vizuale periferice si cele generate de canalele semicirculare ce nu ajung niciodata în partea creierului responsabila actiunilor constiente, dar sunt procesate altundeva si comenzile corespunzatoare sunt transmise direct muschilor care mentin echilibrul corpului. În mod reflex, operatorul nu este atent când receptioneaza informatia, ia decizia si actioneaza.


c. În completarea actiunilor reflexe, exista si actiuni semi- reflexe în care doar unele din functii sunt în întregime inconstiente. Acesta categorie secunda include toate operatiunile în care informatia este receptionata printr- un proces denumit “recunoasterea tipologiilor”. Un exemplu tipic în acest sens este recunoasterea dupa silueta sau caricatura a unei persoane: nu suntem atenti la receptia informatiei, si nici la ce tip de informatie receptionam dar, fara îndoiala, recunoasterea unei persoane este imediata si mai presus de toate intuitive si reflexa.


Conceptul de “recunoastere a tipologiilor” este insuficient daca sugereaza, se aplica, doar informatiei dobândite vizual. Cu toate acestea, auzul, mirosul, simtul tactil, si gustul sunt de asemenea specifice acestui tip de însusire sintetizata a informatiei: un exemplu este pilotul care detecteaza un sunet sau o vibratie neobisnuita în pofida faptului ca era deja un nivel ridicat de sunet si vibratie. Similar un operator poate detecta o situatie anormala din ansamblu, comparând- o inconstient cu o situatie obisnuita (un indicator nu este “unde ar trebui sa fie”).

EFORTUL

Actiunile reflexe si semi- reflexe completeaza actiunile constiente si reduce numarul de actiuni necesare pentru îndeplinirea sarcinii. Actiunile reflexe si semi- reflexe nu obosesc operatorul. Cu toate acestea, o schimbare în interfata operator- sistem poate schimba secventa de operatiuni cerute si în consecinta apare riscul ca toate reflexele operatorului dobândite într-o perioada lunga de timp sa fie complet nepotrivite. De exemplu, efectul schimbarii tastaturii sau a programului de scriere pe calculator. Noua tastatura este cu siguranta mai buna (mai multe taste si functii) si noul soft ofera fara dubiu performante mai bune. Cu toate acestea, câteva zile dificile vor trece pâna operatorul îsi însuseste toate reflexele si semi- reflexele care îl vor ajuta în actiunile de rutina.


Faptul ca un operator lucreaza secvential înseamna ca exista o limita a numarului de actiuni non- refelxe pe care le poate face într-un timp dat. Exista o limita a efortului. Capacitatea de efort este frecvent intuita. Nu putem estima si vorbi despre o mare sau mica capacitate de efort. Câteodata putem compara cantitatea de efort ceruta de 2 sarcini si putem gasi criterii psihice asociate cu aprecierea subiectiva. Cu toate acestea, este extrem de dificil sa-l gasim pe cel satisfacator.


Cantitatea de efort depinde de volumul de informatii pe care operatorul îl primeste într-un timp dat, cantitatea de informatii pe care el o “proceseaza” pentru a identifica situatia si pentru a pregati tactici si strategii, de cantitatea de informatii transmise sistemului sub forma de comenzi, de efortul fizic depus de muschi pentru a roti capul si ochii, de obisnuinta însusirii informatiei si de efortul fizic necesar la operarea cu comenzile. În acest context, termenul de “cantitate de informatie” nu are acelasi sens ca în teoria semnalului. Conceptul nostru de “cantitate de informatie” trebuie definit si trebuie sa fim atenti în diferentierea informatiei însusite, informatiei procesate si informatiei transmise. În consecinta, suntem înca departe de definitia cantitatii de efort. Mai mult decât atât, este eronat sa apreciem efortul dupa un singur parametru, folosit în clasificarea sarcinilor, pentru a marii sau micsora eficienta muncii. Chiar daca ignoram aspectul fizic, tot este dificil sa gasim o singura caracteristica reprezentativa a tuturor tipurilor de informatii folosite.


Trebuie sa acceptam ca efortul ia o multitudine de forme si trebuie sa renuntam la “masurarea” sau evaluarea acestuia dupa un singur parametru. Acesta explica insuccesul multor încercari de a compara rezultatele obtinute prin metode psihologice si fizice, din moment ce acestea furnizeaza informatii despre un singur parametru sau cel mult despre o combinatie arbitrara a câtorva parametri legati direct sau indirect de efort si de metoda particulara folosita. A face o sarcina mai dificila mareste inevitabil efortul. Dupa cum efortul creste, asa creste si riscul operatorului de a face actiuni incorecte sau de a nu observa modificari privind starea unui parametru care depasesc o limita. Asadar posibilitatea de eroare creste proportional cu efortul. Este chiar dificultatea sarcinii si riscul de eroare pe care operatorii le estimeaza în loc de cantitatea de efort propriu-zisa.
În consecinta, un operator care este familiarizat cu sistemul, poate evalua daca o modificare în metoda de comanda- control a sistemului va mari sau nu riscul de eroare. Frecvent, acesta estimare este exprimata ca o variatie a cantitatii de munca. Cu toate acestea, ceea ce este în realitate evaluat este efectul schimbarii câtorva parametrii care reflecta efectul efortului asupra riscului erorii, si nu efortul propriu-zis.

Adaptarea la efort

Un operator uman este capabil sa compenseze cresterea dificultatii unei sarcini prin cresterea efortului prestat. Este important a întelege ca marind dificultatea unei sarcini nu înseamna neaparat reducerea performantei operatorului. Cu alte cuvinte, el mentine acelasi grad de acuratete în realizarea sarcinii sale în pofida cresterii dificultatii acesteia; de fapt el realizeaza verificarile mai frecvent si astfel mareste cantitatea de efort dupa cum dificultatea creste. Evident ca un operator uman nu este capabil sa suporte o cantitate infinita de efort. Exista un “maximum” care depinde de conditia fizica si mentala a operatorului peste care el nu mai poate compensa cresterile de dificultate. Este în acel punct în care performanta sa scade subit si riscul de operatii incorecte si erori creste progresiv. În anumite cazuri, operatorul îsi schimba si strategia, reducând numarul de parametri pe care- i monitorizeaza si concentrându-se doar asupra celor importanti (vitali).
Am folosit termenul de “efort” în toate conjuncturile posibile. În realitate, când un operator se adapteaza la marirea dificultatii sarcinii, ne referim la “adaptarea la efort”, el mai întâi mareste frecventa cu care interpreteaza parametrii sistemului si opereaza comenzi si, odata cu operarea pe un singur canal îl împiedica sa mareasca aceasta frecventa mai mult, îsi schimba procedurile de lucru. Aceasta corespunde la o schimbare tactica, operatorul renuntând, de exemplu la respectarea obiectivelor pe termen lung si contrarea pe obiectivele imediate. Pe scurt, el mareste efortul pâna la o anumita limita si apoi modifica sarcina sa reduca efortul la o valoare acceptabila.


Aceste observatii au doua consecinte:
a. Orice marire a dificultatii sarcinii se regaseste mai întâi în marirea efortului în corespondenta cu cresterea probabilitatii de a depasi o limita dupa care operatorul nu poate corecta fara a schimba tacticile si strategia; corelata cu asta este cresterea probabilitatii de eroare a operatorului. Aceasta justifica obiectivul de a minimiza efortul operatorului în timpul sarcinilor de rutina si sa permita cresterea acestui efort pentru perioade scurte de timp când probabilitatea unui accident este redusa. Cu toate acestea, minimizând efortul nu înseamna a- l reduce pâna la un punct în care operatorul nu mai receptioneaza informatii si sisteme automate, controleaza atât tacticile cât si strategiile; trebuie de asemenea ca operatorul sa-si mentina concentrarea.


b. O a doua consecinta o reprezinta imposibilitatea de a estima dificultatea sarcinii, proportionala cu efortul, prin simpla masurare a performantei operatorului. Precizia cu care o sarcina este îndeplinita nu este relevanta de la un operator la altul si nici chiar de la un experiment la altul al aceluiasi operator. De fapt, precizia nu este în general specificata, dar e lasata la latitudinea intuitiei operatorului. Unii prefera un control redus, utilizând corectii mari si rare, în timp ce altii prefera un control sporit prin corectii mici dar frecvente. Cu toate ca o acuratete a controlului este impusa în timpul unei evaluari, orice marire a dificultatii sarcinii va mari efortul afectând precizia controlului. daca se dovedeste a fi capabil sa controleze sistemul, efortul va fi considerat acceptabil cu toate ca operatorii sistemului nu vor fi special selectati si conditiile de munca nu vor fi foarte diferite. Este cunoscut faptul ca printr- un antrenament potrivit, un operator poate fi învatat sa duca la îndeplinire aproape orice sarcina. Asadar trebuie sa evitam concluzia potrivit careia efortul este acceptabil doar pentru ca un anumit operator este capabil sa îndeplineasca sarcina în cazul unor demonstratii simulate.


Descrierile operatorului uman evidentiaza în general inadvertentele umane, daca nu chiar greselile acestuia. Este stiut ca exista o limita a efortului la care omul rezista, apoi oboseste, îsi pierde vigilenta când îndeplineste sarcini solicitante, estimeaza greu riscul si în final este pasibil la erori de interpretare prin rationament corect dar care este bazat pe o imagine incorecta a situatiei.


Cu toate acestea, un operator uman are calitatile care îl fac de neînlocuit în comanda sistemelor mari. Aceste calitati îi permit sa faca fata la situatii în care sistemele automate sunt cel mult mediocre în pofida faptului ca sunt de neînlocuit în sarcini solicitante sau când viteza de reactie este peste capacitatile umane. Un operator stie cum sa utilizeze logica relativa, este capabil sa recunoasca tipologii si în final poate face evaluari calitative.

ACTUL VOLUNTAR

Activitatea umana presupune o înlantuire de scopuri, un proiect de existenta. Planul temporal depinde de mediul social, modelele de existenta, posibilitatile persoanei. Un rol important îl au aptitudinile individului, succesele sale, dar si circumstantele sociale. El se elaboreaza mai mult sau mai putin constient. Alegerea cere reflectare, decizie. În asemenea momente intervine acea capacitate pe care o numim vointa si are o mare însemnatate în urmarirea cu consecventa a scopurilor propuse, trecând peste tot felul de obstacole. De aceea este considerata activitatea umana ca fiind una voluntara.


Analizând actul voluntar se pot distinge patru etape:
1. Aparitia conflictului. Acesta, dupa cum arata Kurt Lewin, poate fi de trei feluri, în functie de caracterul alternativelor. E nevoie de reflectare a situatiei atunci când toate au cam aceeasi pondere, fiindca, daca una dintre ele este mult mai intensa, declanseaza actiunea imediat. În aceasta faza tocmai constatam dificultatea alegerii unei solutii si consecintele mai mult sau mai putin grave ale unei nechibzuinte.


2. Deliberarea - analiza fiecarei alternative, a consecintelor neglijarii ei. Ea presupune si alcatuirea unui plan pentru a putea elimina aparitia sau micsora riscurile în cazul alegerii unei alternative. Ea poate dura multa vreme, insa alteori e extrem de scurta. Uneori deliberarea e formala, iluzorie, caci hotarârea e luata, doar ca sa se caute argumente pentru a o justifica în fata altora sau în fata propriei sale constiinte.


3. Decizia - momentul caracteristic vointei. Unii oameni sunt capabili sa se hotarasca repede. Altii sunt foarte oscilanti si ezita multa vreme, uneori chiar trece timpul când decizia ar fi fost utila. Este una din deosebirile dintre omul practic si tipul teoretic. Pare a fi si o caracteristica de nuanta temperamentala. Sunt unele profesii care necesita decizii prompte: conducerea automobilelor si, mai ales în pilotarea avioanelor.


4. Executarea hotarârii - este edificatoare în privinta calitatilor de vointa ale unei persoane. Nu e suficient sa iei o hotarâre, trebuie sa poti lupta împotriva dificultatilor rezultate din decizia respectiva.


Vointa autentica a început sa apara atunci când societatea umana a început sa se diferentieze în paturi, apoi în clase sociale cu interese diferite, ba chiar opuse dupa ocupatie si profesie. În afara de normele generale (cele 10 porunci) au aparut obiceiuri, pareri si norme diferite. Conflictele s-au înmultit, deliberarea îndelunga si dificila a intrat în obisnuintele oamenilor, se putea vorbi despre existenta unor veritabile acte de vointa. Dar, si atunci, ca si azi, existau oameni supusi care aveau nevoie de a fi dirijati, sfatuiti si oameni independenti, autoritari, cu initiative, adica propunând începerea unor actiuni, realizarea unor proiecte. Înca din antichitate au existat si "revolutionari”, fie pe plan administrativ, fie militar. A avea initiativa presupune a rupe unele prejudecati, obiceiuri, cutume, ba chiar unele legi consfintite în acte oficiale si a începe o actiune vizând modificarea lor (initiativa în plan social). Este vorba de o analiza, apoi de o sinteza: conceperea unui mod de actiune, a unui alt mod de organizare. Initiativa este de fapt un act de imaginatie, un act creator care nu ramâne însa numai în minte, ci da nastere la aspiratii, sentimente dirijând o întreaga activitate.




BIBLIOGRAFIE


1. Ceausu, V., Pitariu, H., Toma, M., "Psihologia si viata cotidiana", 1988.
2. Cosmovici, A., "Psihologie generala", 1996
3. Popa, M., "Curs de specializare în psihologie aeronautica", 2005.
4. Popa, M., Manea, T., Rotaru, C., Oprescu, I., Ionescu, V. Trandafir, D., "Vârsta si performanta umana în mediul profesional aeronautic", 2002.
5. Salmon, M., Veron, G., "Flight safety officer course"(IFSA), 1998.
6. www.psihologie.net/articole  
7. www.presamil.ro/SMM/2004/09/pag%/2009-12htm  

 

 



* U.M. 02015 Bacau
 

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania