Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

Sectiunea de psihologie este realizata de studenti si profesori pasionati de acest domeniu. Va invitam sa explorati acest domeniu si sa va bucurati de resursele online publicate aici!

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

< Inapoi la cuprins

 

STRESUL DE LUPTA. IMPLICATII PROFILACTICE SI TERAPEUTICE
Cristina Amuraritei*

 


În aceasta lucrare am încercat sa surprind, fara pretentia de exhaustivitate, principalele aspecte legate de complexa problematica a stresului de lupta. Dupa o scurta clarificare a conceptelor utilizate, m-am referit, în cel de-al doilea capitol, la agentii stresori ai câmpului de lupta, factorii moderatori ai impactului acestora si modul de manifestare a stresului de lupta. Ultimele doua capitole trateaza problematica mijloacelor profilactice si terapeutice care pot fi utilizate în combaterea stresului de lupta, precum si doua cazuri ce ilustreaza interventia terapeutica la militarii cu tulburare de stres posttraumatic. Lucrarea se încheie cu concluziile ce rezulta firesc în urma parcurgerii problematicii abordate.


Argument

Începând cu anul 1990, a crescut ponderea misiunilor de impunere/mentinere a pacii, destinate limitarii conflictelor religioase sau interetnice din diverse regiuni ale lumii. În aceste misiuni au fost angajati militari de diferite nationalitati, fiind dislocati, uneori, la distante foarte mari de tarile lor de origine, în medii de viata cu totul noi pentru ei. si tara noastra participa la astfel de misiuni, cu batalioane profesioniste, special create si antrenate pentru acest scop. Totusi, acest tip de misiuni implica frecvent situatii neprevazute, episoade de lupta sau criza care pun în pericol viata si integritatea fizica a militarilor. Prezenta pericolului implica solicitari psihice maxime, generatoare ale unui stres mai mare decât al oricarei alte profesiuni.
Lupta moderna se caracterizeaza prin varietatea, continuitatea, complexitatea si deosebita intensitate a actiunilor. Desfasurate, ziua si noaptea, în orice conditii meteorologice, pe orice forma de teren si cu o tehnica de lupta tot mai sofisticata, misiunile de lupta necesita tot mai multe aptitudini si atitudini specifice la cei care le desfasoara. De aceea, în ultimii ani se produce o reevaluare a conceptiilor privind rolul factorului uman în razboi, precum si o reconstructie a practicilor de limitare a pierderilor umane, în general, si a celor de ordin psihologic, în special.

I. Stresul - delimitari conceptuale


În 1956, Hans Selye defineste stresul ca fiind "orice raspuns al organismului consecutiv oricarei cerinte sau solocitari exercitate asupra organismului. Deci stresul reuneste reactiile de raspuns cu caracter nespecific, comune ca expresie fiziolofica oricarei solicitari care implica efort de adaptare".


Patruzeci de ani mai târziu, Reynold si Malarewiez definesc stresul ca "o reactie a organismului la orice solicitare, ca atare,el este interactiunea dintre subiect si mediu atunci când apare un dezechilibru care antreneaza o tentativa de ajustare bio-psiho-sociala, pentru obtinerea unei noi homeostazii". "Aceasta reactie se manifesta în registrele fiziologic, psihologic si comportamental".


Este vorba, deci, de raspunsul care apare la confruntarea subiectului cu o situatie periculoasa (reala sau perceputa ca reala) sau la o agresiune (fizica) care necesita efort de adaptare, deci consum de energie.


Stresorul desemneaza orice factor sau ansamblu de factori, endogeni sau exogeni, care impun un raspuns adaptativ sau comportament nonrutinier, o provocare sau o amenintare la adresa echilibrului, bunastarii sau imaginii de sine, care conduce la aparitia unor conflicte între motive si posibilitatile de satisfacere a acestora, un conflict între scopuri si valori. Stresorul poate fi fizic sau specific uman, psihic.


Conform definitiei date de Mihai Golu în 1981, stresul psihic este "o stare de tensiune încordare si disconfort determinata de agentii afectogeni cu semnificatie negativa, de frustrarea sau reprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unei probleme".


Ceea ce este specific uman este capacitatea de interpretare a situatiilor de viata. Stresul psihic poate fi primar sau secundar. Cel primar este rezultatul unei agresiuni repetate în sfera psihicului iar cel secundar este determinat de constientizarea unui stres biologic, fizic sau de alta natura, caruia i se acorda o semnificatie de amenintare.


Mai putin patrunse în vocabularul curent, Selye a reliefat în 1973 doua tipuri de stres : eustresul si disstresul.
Eustresul reprezinta o stare psihica cu tonalitate afectiva pozitiva puternic exprimata, care nu devine niciodata cronica. Putem include în eustres emotiile produse de revederea unei persoane foarte dragi, aflarea reusitei la un examen, fericirea dragostei împartasite etc.


Disstresul
desemneaza starea psihica cu tonalitate afectiva negativa, cu efecte nocive asupra persoanei. De exemplu emotiile provocate de aflarea esecului la un examen, despartirea de o persoana foarte draga, participarea la un conflict care implica violenta etc.


În literatura, disstresul acopera, în general sfera notiunii de stres, motiv pentru care voi folosi si eu cuvântul "stres" numai cu semnificatia de disstres.

II. Stresul de lupta

Stresul de lupta reprezinta rezultatul complex si în continua schimbare al procesului de interpretare a agentilor stresori de lupta, proces realizat de militar în timpul îndeplinirii misiunilor sale. Luptatorul se confrunta atât cu agenti stresori fizici, cât si cu agenti stresori psihici. Stresul de lupta este un tip complex de stres psihic, deoarece el devine si o componenta a strategiei de concepere, organizare si desfasurare a luptei. El este conditionat de scopul urmarit : obtinerea victoriei. Fiecare parte încearca sa creeze conditii prin care sa amplifice stresul adversarului si sa micsoreze stresul pentru sine.

2.1. Agentii stresori ai câmpului de lupta.

Agentii stresori ai câmpului de lupta pot genera stresul psihic numai daca militarul le acorda semnificatia de amenintare. Pe câmpul de lupta modern, ei se caracterizeaza printr-o mare diversitate, complexitate si putere si pot fi clasificati dupa mai urmatoarele criterii :
1) dupa numarul lor, agentii stresori sunt:
- unici (de exemplu zgomotul unui obuz explodat, survenit brusc în timpul noptii);
- multipli (de exemplu utilizarea zvonului înaintea, în timpul si dupa încheierea unei actiuni de lupta);
2) dupa asociere, pot fi:
- convergenti (de exemplu actiunea convergenta a loviturilor artileriei, aviatiei si influentarii psihologice);
- situationali (de exemplu supraevaluarea puterii inamicului);
3) dupa profunzimea afectarii psihice, ei pot fi:
- principali (de exemplu ramânerea în lupta la încercuire o perioada mai îndelungata);
- secundari (de exemplu primirea unei vesti neplacute de acasa dupa o actiune militara nereusita);
4) dupa numarul indivizilor afectati, ei sunt:
- cu semnificatie individuala (de exemplu epuizarea completa a munitiei si sanse minime de a primi alta)
- cu semnificatie colectiva la nivelul grupei, plutonului sau unitatii (de exemplu pierderea legaturii cu esalonul superior si cu vecinii)
5) dupa natura lor, agentii stresori sunt:
- biologici (de exemplu epuizarea, setea, foamea, privarea senzoriala, utilizarea armelor nucleare);
- intrapsihici (de exemplu teama de moarte, teama de necunoscut, gemetele ranitilor);
- socio- culturali (de exemplu sitatiile conflictuale din grup, coeziunea scazuta a grupului, incompetenta comandantului).

2.2. Factori moderatori ai impactului agentilor stresori


Agentii stresori pot determina în grade diferite manifestarea stresului psihic de lupta, în functie de ecoul pe care îl au asupra personalitatii luptatorului, ecou care depinde, la rândul lui, de trasaturile de personalitate ale acestuia. Astfel, personalitatile imature sunt mai vulnerabile la actiunea factorilor de stres, în vreme ce personalitatile sociopate se dovedesc rezistente la stres si eficiente în lupta.


Extravertii îsi pastreaza, în general, sângele rece, abordeaza situatiile de risc cu ingeniozitate si curaj, sunt rareori tulburati de tensiune sau anxietate si au o capacitate buna de adaptare la stres. Introvertii sunt vulnerabili la esecul îndeplinirii misiunii, la situatiile competitive de pe câmpul de lupta, intra usor în stare de tensiune si devin mai usor vistime ale stresului.


Personalitatile flexibile sunt orientate catre realitatea câmpului de lupta, sunt capabile sa descifreze si sa urmareasca schimbarile, sunt alaturi de grupul militar din care fac parte si sunt în masura sa ofere si sa aplice solutii noi în îndeplinirea oricarei activitati. Personalitatile rigide sunt dirijate de standarde interne, de principii si valori care tin seama mai greu de presiunea celorlalti, sunt putin sensibile la modificari si se adapteaza cu mai mare dificultate cerintelor luptei moderne. Cei care sufera mai mult de pe urma agentilor stresori sunt militarii flexibili, dar tot acestia sunt cei mai apti pentru îndeplinirea sarcinilor complexe ale câmpului de lupta.


Perceperea agentului stresor si evaluarea semnificatiei sale mai au drept sistem de referinta si experientele similare anterioare, tipul si consistenta suportului social, cât si credinta în anumite valori, chiar religioase.


Toate aceste trasaturi ale personalitatii concura la crearea asa-numitului "tonus psihic", care cuprinde optimismul, umorul, eficacitatea si rezistenta.

2.3. Manifestari ale stresului de lupta

Principalele moduri de manifestare a stresului de lupta sunt stresul bazal, stresul cumulativ si stresul traumatic.


Stresul bazal
este determinat de experientele zilnice, de caracterul monoton, rutinier al unor misiuni, precum si de restrictiile severe în privinta parasirii zonei de dislocare.


Stresul cumulativ
este rezultatul surmenajului frecvent, de durata si intens la carea sunt supusi militarii pe timpul misiunii. Acast surmenej se datoreaza pericolului permanent de a fi ucisi sau raniti, de a se accidenta, reprimarii propriilor sentimente în favoarea ratiunii, conflictelor interpersonale prelungite etc.


Stresul traumatic
este provocat de actiunea unui singur agent stresor, care actioneaza brusc si violent, cum este cazul masacrelor, bolilor, exploziilor de mine, ambuscadelor etc.


Simptomele stresului bazal sunt scaderea capacitatii de cconcentrare a atentiei, iritabilitate, oboseala, sentimente de tensiune, furie etc.


Simptomele stresului cumulativ se împart în doua grupe. Prima grupa alcatuieste sindromul "burn out" iar cea de a doua grupa - sindromul "flame out". "Burn out" cuprinde epuizare psihica si modificarea radicala a atitudinilor (fie orientare catre munca sa, fie catre sine, cu neglijarea totala a celorlalte laturi ale vietii), pierderea încrederii în sine, sentimente de vinovatie si tristete. "Flame out" cuprinde oboseala intensa, simptome ale depresiei, dureri de cap, de spate, de stomac, scaderea semnificativa a performantelor intelectuale, incapacitate de evaluare obiectiva a performantelor profesionale personale.


Principalele simptome ale stresului traumatic se înscriu fie în sfera tulburarii de stres acut, fie în sfera tulburarii de stres posttraumatic.


Criteriile de diagnostic pentru tulburarea de stres acut sunt urmatoarele :
A. Persoana a fost expusa unui eveniment traumatic în timpul caruia au fost îndeplinite urmatoarele doua conditii :
1) persoana a trait sau a fost martora la un eveniment care a implicat risc vital actual sau potential sau o amenintare la adresa integritatii fizice proprii ori a altora;
2) raspunsul persoanei implica frica intensa, neajutorare sau groaza;
B. Fie în timpul trairii evenimentului, fie dupa acesta, persoana are cel putin trei din urmatoarele simptome : senzatie subiectiva de amortire, detasare sau absenta a responsivitatii emotionale, reducerea constientizarii mediului înconjurator, derealizare, depersonalizare, amnezie disociativa;
C. Evenimentul traumatic este retrait persistent în cel putin una din modalitatile urmatoare: imagini recurente, gânduri, vise, flashback-uri,disconfort psihic în cazul expunerii la stimuli ce amintesc de eveniment;
D. Evitarea marcata a stimulilor ce amintesc evenimentul traumatic;
E. Simptome marcate de anxietate sau hiperreactivitate;
F. Tulburarea determina disconfort semnificativ clinic sau disfunctie sociala sau în alte arii ale functionarii;
G. Tulburarea dureaza cel putin doua zile si cel mult patru saptamâni si apare în primele patru saptamâni de la producerea evenimentului;
H. Tulburarea nu este datorata efectelor directe ale unei substante sau unei conditii medicale generale, nu se poate pune diagnosticul de tulburare psihotica scurta si nu este doar exacerbarea unor tulburari psihiatrice preexistente.


Diagnosticul de tulburare de stres posttraumatic se pune în urmatoarele conditii :
A. Persoana a fost expusa unui eveniment traumatic în timpul caruia au fost îndeplinite urmatoarele doua conditii :
1) persoana a trait sau a fost martora la un eveniment care a implicat risc vital actual sau potential sau o amenintare la adresa integritatii fizice proprii ori a altora;
2) raspunsul persoanei implica frica intensa, neajutorare sau groaza;
B. Evenimentul traumatic este retrait persistent în cel putin una din modalitatile urmatoare : imagini recurente, gânduri, vise, flashback-uri, disconfort psihic intens si reactivitate psihica în cazul expunerii la stimuli ce amintesc de evenimentul respectiv;
C. Evitare persistenta a stimulilor asociati cu trauma si tocirea responsivitatii generale, indicata de cel putin trei din urmatoarele : efort de evitare a gândurilor, sentimentelor sau discutiilor despre trauma, efort de evitare a activitatilor, locurilor si persoanelor asociate cu amintiri despre trauma, incapacitate de a-si aminti un aspect important al evenimentului, reducerea marcata a interesului pentru/participarii la activitati importante, sentiment de detasare/înstrainare de ceilalti, restictionarea gamei afective, neîncredere în viitor;
D. Simptome persistente de hiperexcitabilitate indicate de cel putin doua din urmatoarele: insomnie de adormire sau mediana, iritabilitate sau crize de furie, dificultati de concentrare a atentiei, hipervigilenta, raspuns de tresarire exagerat;
E. Durata tulburarii este mai mare de o luna;
F. Tulburarea genereaza stres semnificativ clinic sau disfunctie în domeniul social, ocupational sau în alte arii importante ale functionarii.


Tulburarea de stres posttraumatic este considerata un raspuns patologic care, prin intensitste, simptomatologie si durata, difera de o reactie normala la diverse evenimente psihotraumatizante severe. Multi pacienti cu aceasta tulburare dezvolta depresie majora cu risc suicidar înalt, tulburari anxioase, abuz de substante, furie, slab control al impulsurilor, probleme de adaptare sociala.


Nevroza traumatica de lupta
apare fie ca urmare a stresului cumulativ datorat lipsei de somn, luptelor intense si prelungite, luptei pe timpul noptii etc, fie ca urmare a stresului traumatic datorat bombardamentelor, ambuscadelor, masacrelor. Pacientul prezinta, în proportii variabile, urmatoarele simptome : dezechilibru emotional, anxietate, confuzie, stari delirante, simptome isterice, tulburari psihosomatice, stari depresive. Astfel, militarul prezinta semne de stupoare, mutism, achinezie/agitatie psihomotorie extrema, stare tipica de confuzie, sincope anxioase, socuri emotionale care pot provoca stari delirante sau anxioase trecatoare.

III. Profilaxia si terapia manifestarilor stresului de lupta


Primul pas al demersului profilactic îl constituie o selectie psihologica riguroasa la intrarea în sistemul militar, si aici ma refer la angajare/prelungire de contract, admitere în institutiile militare de învatamânt. Prin aceasta se urmareste evitarea intrarii în sistem a persoanelor vulnerabile la stres, cu antecedente personale/familiale de tulburari psihice. Dar, deoarece sub influenta diferitilor factori din mediul profesional sau personal, pot aparea destructurari psihice si la indivizii sanatosi, este necesara si o selectie psihologica chiar înainte de misiune. Acesta este cel de-al doilea pas în demersul profilactic.


Selectia pentru misiune se realizeaza sub îndrumarea Sectiei de Psihologie din Statul Major General, prin aplicarea unor metodologii specifice pentru obiectivul urmarit. Structurile de cunoastere si asistenta psihologica ale unitatilor ce vor desfasura misiunile respective participa, de asemenea, la selectia psihologica dar fara drept de avizare. Cu toate acestea, în avizul obtinut pentru misiune se regasesc si recomandarile facute de structurile de cunoastere si asistenta psihologica în urma aplicarii metodologiilor specifice domeniului lor.


Pentru cei care au primit avizul "Apt" în urma selectiei si vor participa la misiune, profilaxia stresului de lupta continua cu pregatirea psihologica pentru lupta. Ea se realizeaza de catre comandantii subunitatilor participante la misiune, sub îndrumarea directa a unui psiholog din structurile de operatii informationale si psihologice sau din structurile de asistenta psihologica. Între cele doua structuri exista o relatie de colaborare permanenta, în vederea asigurarii unei pregatiri psihologice optime pentru lupta. Este de dorit ca psihologul respectiv, indiferent de structura din care face parte, sa fi participat anterior la misiuni similare cu cea pentru care se realizeaza pregatirea. O pregatire realista si eficienta asigura la militari deprinderi de combatanti performanti si atitudine de învingatori, ceea ce duce la o desensibilizare în fata factorilor de stres pe perioada misiunii.


Pregatirea psihologica pentru lupta trebuie sa se realizeze atât în plan teoretic, cât si în plan practic. Pregatirea teoretica se face prin prezentarea cât mai realista a conditiilor mediului de lupta din teatru, a situatiilor ce pot sa apara si a modului în care militarii trebuie sa le faca fata, într-o prima faza. Mijloacele de prezentare sunt variate: expuneri, dezbateri, materiale audio-video, materiale scrise etc. Pregatirea practica se realizeaza prin urmatoarele tipuri de activitati :


a) instruirea militarilor în conditii normale, cu o intensitate medie a solicitarilor fizice si psihice, într-un interval de timp determinat si într-un mediu relativ cunoscut;
b) antrenarea în conditiile actiunii factorilor stresanti specifici câmpului de lupta modern, pâna la realizarea performantelor obtinute în conditii normale (ea implica modificari esentiale în ceea ce priveste ritmul de executie, intensitatea solicitarilor fizice si psihice, durata si dificultatea misiunilor, mediul de desfasurare si crearea de situatii problematice care sa induca stari psihice negative);
c) parcurgerea, în paralel, a unui ciclu de exercitii speciale pentru dezvoltarea unor calitati interpretative ale gândirii, memoriei, atentiei, spiritului de observatie si pentru autoreglarea starilor psihice, în vederea controlarii efectelor stresului (tehnica respiratiei controlate, antrenamentul autogen Schultz, relaxarea progresiva Jacobson, imageria mentala dirijata, perceptia pozitiva permanenta.); la sfârsitul pregatirii, fiecare militar trebuie sa poata utiliza cel putin un procedeu de autoreglare a starilor psihice;
d) antrenarea în conditii de solicitare fizica si psihica prin modelarea complexa a câmpului de lupta, astfel încât acesta sa corespunda cât mai fidel conditiilor din teatrul de operatii.
Pregatirea fizica riguroasa are si ea urmatoarele efecte antistres : mareste toleranta la stres în timpul actiunilor prelungite; elimina excesul de adrenalina produs de organism ca reactie la stres; asigura o mai buna utilizare a oxigenului si o mai buna termoreglare; îmbunatateste circulatia sangvina.


O alta modalitate profilactica si de diminuare a efectelor negative ale stresului de lupta este "gestionarea" stresului. În aceasta activitate sunt implicati atât institutia militara, cât si individul însusi, atât înaintea misiunii, cât si pe timpul si dupa încheierea acesteia.


Actiunile care tin de institutie înainte de dislocarea în teatrul de operatii constau în:
- pregatirea militarului pentru separarea temporara de familie;
- pregatirea familiei pentru a face fata separarii si pentru a acorda sprijin moral sotului care pleaca în misiune.


În timpul misiunii, institutia actioneaza pentru :
- detensionarea militarilor care au fost martorii/actorii unor evenimente dramatice prin organizarea unor sedinte de debriefing;
- încurajarea relatiilor interpersonale pozitive si întarirea coeziunii subunitatilor;
- oferirea unor alternative viabile si atractive de relaxare si petrecere a timpului liber;
- asigurarea conditiilor pentru mentinerea legaturii militarilor cu familia;
- asigurarea conditiilor necesare hranirii, odihnei si echiparii corespunzatoare;
- informarea periodica a militarilor despre originile conflictului si perspectivele sale de solutionare;
- stabilirea unui raport optim între efort si odihna pe timpul operatiilor dificile si prelungite;
- asigurarea unei comunicari neîntrerupte, pe toate palierele si nivelele.


Dupa încheierea misiunii, institutia are urmatoarele responsabilitati :
- evaluarea psihologica a celor întorsi din teatru, imediat ce acestia ajung în tara;
- asigurarea asistentei psihologice tuturor militarilor care manifesta afectiuni grave datorate stresului de lupta;
- asigurarea consilierii familiale pentru readaptarea si reintegrarea în viata sociala si familiala a sotilor întorsi din misiune;
- mentinerea contactului cu cei întorsi din misiune prin implicarea acestora în diverse asociatii, activitati culturale, organizatii nonguvernamentale s.a.
Înaintea plecarii în misiune, militarul va actiona pentru :
- abordarea unei atitudini pozitive fata de despartirea de familie, care sa ofere încredere de ambele parti;
- rezolvarea tuturor problemelor de acasa;
- perceperea misiunii ca pe o încercare în vederea autodepasirii, maturizarii, acumularii unei experiente inedite.
Printre actiunile care tin de individ pe timpul misiunii se numara :
- identificarea surselor de stres;
- constientizarea limitelor personale;
- adoptarea unei atitudini pozitive în abordarea oricarei probleme;
- detensionarea imediata, prin exteriorizarea afectului corelat evenimentului dramatic trait;
- rezervarea periodica a unui interval de timp, clar delimitat, pentru relaxare si distractie;
- consultarea unui specialist (psiholog) atunci când apar probleme personale si respectarea recomandarilor acestuia;
- evitarea abuzului de substante.
Printre reperele de care militarul trebuie sa tina seama la întoarcerea din misiune, se numara :
- întelegerea faptului ca reintegrarea în viata sociala si familiala este un proces de durata;
- manifestarea rabdarii în procesul revenirii la normal sub aspect fizic si psihic;
- constientizarea faptului ca afectiunile grave datorate stresului traumatic sunt o reactie normala la niste stimuli socanti si surprinzatori;
- consultarea psihologului atunci când simte nevoia si respectarea recomandarilor acestuia;
- evitarea abuzului de substante.

IV. Interventia terapeutica în cazurile de tulburare de stres posttraumatic (TSP)


În terapia TSP se pot utiliza atât mijloace farmacologice, cât si psihoterapeutice.
Cu cât interventia psihoterapeutica se instituie mai aproape de momentul declansarii tullburarii, cu atât recuperarea va fi mai rapida si mai completa.


Tehnicile psihoterapeutice pot fi utilizate numai de catre psihologi acreditati în acest domeniu si numai într-un cadru organizat (cabinete psihologice). De aceea, este imperios necesar ca psihologii din teatrul de operatii sa aiba acreditare psihoterapeutica si sa îsi desfasoare activitatea într-un spatiu amenajat ca un cabinet psihologic.


Obiectivele psihoterapiei sunt restabilirea sentimentului de control asupra propriei vieti, diminuarea impactului evenimentului traumatic asupra experientelor actuale si reconstruirea autostimei pacientului.


Principalele etape ale psihoterapiei sunt urmatoarele : evaluarea situatiei pacientului; planificarea actiunilor comune ale pacientului si terapeutului; educarea psihologica a pacientului (despre TSP); învatarea pacientului sa se autoobserve; dezvoltarea unor abilitati de coping,care îl vor ajuta pe pacient în procesul de refacere; reducerea/eliminarea simptomelor prin metode si tehnici specifice; prevenirea recaderilor.


Din experienta psihologilor americani, terapia cognitiv-comportamentala s-a dovedit a fi cea mai eficienta în tratamentul TSP. Dintre tehnicile specifice ale acestui model, frecvent folosite sunt restructurarea cognitiva, inocularea stresului si expunerea.


Prin restructurarea cognitiva, pacientul este ajutat sa-si modifice felul de a gândi si credintele despre sine, despre evenimentul traumatic, despre lume si despre viitor. Obiectivul acestei tehnici este redobândirea modului optimist de a privi viitorul.


Tehnica inocularii stresului consta în discutii lejere, dar dirijate, prin care terapeutul masoara raspunsul pacientului la diferite situatii din ce în ce mai stresante, printre care este inclusa si situatia traumei sale. Apoi, terapeutul îl învata pe pacient diferite metode de coping, pentru reducerea anxietatii si corectarii gândurilor inadecvate legate de trauma.


În cadrul terapiei prin expunere, militarul îsi imagineaza situatia traumatica în detaliu, în mod repetat, dar într-un mediu sigur, controlat, sub îndrumarea terapeutului. Astfel, el este ajutat sa-si controleze frica si stresul care îl coplesesc în momentul impactului cu evenimentul traumatic.


O alta metoda eficienta în tratamentul TSP este participarea la întâlnirile grupurilor de militari care sufera de TSP. Astfel, pacientul leaga prietenii cu acestia, feneficiaza de suport si feedback din partea lor si se ajuta reciproc învatând fiecare din experienta celuilalt.


Daca functionarea profesionala si capacitatea de integrare sociala nu sunt serios afectate, tratamentul se poate institui chiar de la aparitia simptomelor, în unitate, fara dezafectare militara. Obiectivele urmarite sunt descarcarea tensiunii psihice prin catharsis, redobândirea perceptiei de sine ca fiind sanatos si reluarea grabnica a comportamentului adaptat functional.


Daca functionarea profesionala si capacitatea de integrare sociala sunt grav afectate iar simptomele anxioase si depresive sunt severe, militarul trebuie dezafectat si internat în spital, unde va fi tratat medicamentos si psihoterapeutic. Obiectivele urmarite sunt redobândirea optimismului, încrederii în viitor si perceperea spitalizarii ca pe o perioada de tranzitie spre urmatoarea misiune.


Cazul 1.(Flack Jr., Litz, Keane)


Domnul G., în vârsta de 55 de ani, casatorit, cu 2 copii, contabil liber profesionist si veteran al razboiului din Vietnam, s-a prezentat la psiholog la sugestia unui prieten si coleg veteran. Simptomele constau în cosmaruri cronice si amintiri dureroase despre Vietnam, retragere sociala, probleme sexuale, tulburari de somn, hipervigilenta si dificultati de concentrare a atentiei. Ele aparusera la putin timp de la întoarcerea din Vietnam. Dl.G. a declarat un consum minim de alcool si marijuana în zona de conflict. Însertia sociala înainte si dupa misiune a fost destul de buna, desi dl. G a remarcat ca relatiile cu sotia s-au racit. În schimb, relatiile cu copiii sai au fost sanatoase si constituiau una din putinele sale surse de bucurie, dupa cum a declarat psihologului.
Întrebat de ce a venit la psiholog, dl. G. a spus ca s-a saturat de cosmaruri si amintiri tulburatoare si ca spera sa gaseasca un pic de alinare.


În zona de conflict, dl. G. îndeplinea functia de comandant de grupa într-o companie de infanterie. El a luptat în timpul ofensivei lui Tet, câstigata de nord-vietnamezi si în care multi soldati americani au fost raniti/ucisi. A declarat ca are numeroase amintiri despre evenimente terifiante din toata perioada razboiului, dar acestea pareau sa se focalizeze pe un anumit eveniment. Astfel, în timpul unei batalii, toata compania d-lui G. a fost tintuita pe loc trei zile de catre inamic. Militarul în cauza si cel mai bun prieten al sau din Vietnam au fost prinsi în capcana într-un buncar, situatie soldata cu uciderea prietenului sau. A încercat, în van, sa îngrijeasca ranile acestuia si a fost nevoit sa astepte în buncar înca 24 de ore, alaturi de trupul neînsufletit, pâna ce au sosit întariri.


La momentul prezentarii în cabinetul psihologic, dl. G. nu se afla în criza acuta. În urma evaluarii psihodiagnostice complete a reiesit ca el suferea de o tulburare de stres posttraumatic si depresie majora. Dl. G. a recunoscut prezenta unei palide ideatii suicidare dar a declarat categoric ca niciodata nu a ajuns în pericol de a se autorani sau de a rani alta persoana.


Terapeutul i-a recomandat d-lui G. sa înceapa terapia într-un grup. Mai întâi a fost un grup de educare psihologica despre TSP, în care a aflat despre simptomele si starile asociate acesteia. Clientului i-a fost de ajutor sa afle ca nu este singurul si sa discute cu altii asemeni lui. A optat pentru continuarea tratamentului. A fost introdus într-un grup de management al stresului, care i-a fost de mare folos în gestionarea hiperexcitabilitatii sale si certurilor zilnice. Dupa reevaluarea conditiei d-lui G., s-a optat pentru terapia prin expunere. Clientului i s-au dat explicatii detaliate despre acest tip de terapie si a fost prevenit asupra posibilitatii ca el sa evite experientele prea dureroase. De asemenea, terapeutul a accentuat faptul ca în aceasta etapa vor "cadea" tocmai bine tehnicile de gestionare a stresului pe care dl. G. le învatase anterior. Dupa aceasta pregatire, cei doi au trecut în revista amintirile cele mai deranjante. Erau patru în total. Au stabilit sa înceapa cu evenimentul cel mai putin tulburator si sa încheie cu cel descris mai sus. sedintele au început cu identificarea amintirilor asupra carora trebuia lucrat si au continuat cu expunerea imaginara, ghidata de terapeut. Dupa cum era de asteptat, dl. G. a avut dificultati în confruntarea cu anumite aspecte, mai ales cu cele legate de experienta mortii prietenului sau. Chiar a lipsit de la câteva sedinte, din motive aparent întemeiate. Dupa ce si-a rezolvat tendinta de evitare, dl. G. a putut relua sedintele de expunere, pe care le-a încheiat cu succes. Durata acestei etape a fost de trei luni, cu doua sedinte pe saptamâna. Rezultatul a fost o reducere în mare masura a frecventei si intensitatii cosmarurilor si amintirilor la trezire. Dl. G. a fost surprins de faptul ca acum îsi putea aminti majoritatea acelor întâmplari fara sentimente aversive asa de intense ca înainte. Incidentul cu prietenul sau înca îl facea sa se simta foarte trist, dar avansase considerabil în acceptarea sentimentului de tristete.


Psihologul l-a prevenit pe dl. G. de posibilitatea recaderilor si urmatorul pas al tratamentului a rezidat în profilaxia acestora. Clientul a fost încurajat sa se concentreze asupra succeselor sale si sa utilizeze tehnicile de coping învatate în orice situatie stresanta întâlnita. Tehnicile s-au dovedit foarte utile cu ocazia comemorarii decesului prietenului sau în Vietnam.


Apoi, dl. G. a fost recomandat pentru un grup de terapie orientata interpersonal cu veterani de razboi. Experienta pozitiva din cadrul acestui grup l-a ajutat sa înceapa sa interactioneze cu oamenii dinafara familiei sale. Încet, dl. G. si-a extins reteaua de contacte sociale, chiar s-a înscris în filiala locala a unei organizatii de veterani implicata profund în activitati de voluntariat pentru comunitate.

Cazul 2.(Christenson si colaboratorii, 1981)


Maiorul A., în vârsta de 55 de ani, divortat, a fost internat având o stare anxioasa severa, multiple dureri de natura somatica, pesimism accentuat, semne somato-vegetative de depresie si ideatie suicidara. Anterior, el solicitase spitalizare la sectia de psihiatrie acuzând simptome ale unor traume psihice, imediat dupa sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial la care participase. Ulterior, mr. A. si-a revenit si s-a integrat, având si o casnicie stabila. Cu trei ani înaintea ultimei internari, ofiterul si-a parasit brusc slujba de tehnician la o sala de urgenta si a început sa bea intens. Sotia l-a parasit si, probabil, divortul a dus la precipitarea simptomelor care i-au cauzat internarea.


Mr. A. a dezvaluit ca în timpul razboiului a stationat în Pacificul de Sud, supravietuind la doua batalii în care vaporul sau fusese distrus si a vazut multi oameni morti. Dupa aceea unitatea sa a fost instruita sa pazeasca un refugiu de copii. Trebuia sa împuste orice copil care nu se supunea somatiilor. Când executa serviciul de paza, a fost fortat sa împuste un baiat de zece ani. Dupa acest moment, noptile sale au fost bântuite de cosmaruri în care predominau scene de groaza cu oameni morti si scena uciderii baiatului respectiv. Apoi cosmarurile au trecut si mr. A. a revenit la normal dupa trei ani. Noua deteriorare a starii sale a aparut dupa un episod petrecut în sala de urgenta, când i s-a cerut sa spele un copil. Nu stia ca baiatul era deja mort când a fost adus în sala. Când maiorul a descoperit ca baiatul era mort, s-a îngrozit, a parasit slujba si nu s-a mai întors. Cosmarurile au reaparut iar uneori se trezea noaptea tipând, îsi arunca sotia pe podea si o acoperea pentru a o proteja de exploziile blindatelor. Era incapabil sa discute cu sotia despre episodul din sala de urgenta. Comportamentul sau inexplicabil a dus la divortul lor.


Mr. A. a urmat o terapie de grup cu alti veterani ai celui de-al doilea razboi mondial si un tratament farmacologic. Dupa externare, el a fost capabil prima oara, dupa 35 de ani, sa poarte discutii cu oricine despre evenimentele din razboi. Treptat, simptomele au disparut iar mr. A. a ajuns sa afirme ca se simte atât de bine cum nu s-a simtit în toata viata lui. Facuse demersurile necesare pentru a-si recapata slujba si avea planuri optimiste de viitor. Tot el a spus ca cel mai important factor de însanatosire au fost discutiile despre evenimentele de "atunci".

V. Concluzie


Dezvoltarea posibilitatilor de pregatire psihologica pentru lupta, precum si dezvoltarea domeniului asistentei psihologice pentru militarii armatei, în general si pentru militarii care îndeplinesc misiuni sub arme peste hotare, în special, vor creste mult probabilitatea întoarcerii acasa a unor oameni sanatosi, usor reintegrabili social si apti pentru noi misiuni.




Bibliografie


1. CIsMILIANU, M., Efectele razboiului asupra psihicului militarilor, Caiet documentar al Sectiei de Investigatii Sociologice nr. 3/2005.
2. CLARK, J.& Mc.MAHON, G., Effective Treatment of PTSD - part2, Stress News no. 2/april, 2004.
3. COSMA, M., Gestionarea stresului psihic de lupta, Academia Fortelor Terestre, Sibiu, 2000.
4. DOBRE, C., Manifestari ale stresului de lupta semnalate la militarii români din Afganistan, Psihologie aplicata în Fortele Armate, Ed. U.N.Ap., Bucuresti, 2004.
5. FLACK, W., LITZ, B.& KEANE, T., Cognitive-Behavioral Treatment of War Zone-Related PTSD, Cognitive-Behavioral Terapies for Trauma, Goisman, R.(coord.), Guilford Press, New York, 1998.
6. KAPLAN, SADOCK, B.& SADOCK, V., Manual de buzunar de psihiatrie clinica, Ed. Medicala, Bucuresti, 2001.
7. RADU, I., Pregatirea psihica pentru lupta a militarilor, Agresiune si aparare psihologica, Ed. A.I.S.M., Bucuresti, 1994.
8. RADU-TOMsA, I., Optimizarea stresului, Ed. A.I.S.M., Bucuresti, 2002.
9. TURC, D., Modalitati de asigurare psihologica ante si poststres în cazul militarilor din fortele de interventie rapida, Psihologie aplicata în Fortele Armate, Ed. U.N.Ap., Bucuresti, 2004.
*** , Returning from the war zone- A guide for Military Personnel, National Center for PTSD, november, 2005.
 


 

* Psiholog, S.M.F.T.

 

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania