< Inapoi la Cuprins Referate

ADAUGA UN REFERAT! - APASA AICI!

Metabolismul elementelor minerale

Elementele minerale au un rol important în organismele vii. Animalele si omul necesita anumite elemente minerale în cantitati mari, deoarece acestea pot avea rol structural sau sunt indispensabile pentru realizarea functiilor metabolice.
Elementele minerale majore sunt Ca,P, Cl, Mg, K, Na, S. Aceste elemente minerale majore sunt prezente în tesuturi în cantitati de 15 g Ca sau 0,4g Mg/kg corp.
Microelementele esentiale apar si functioneaza în organismele vii în concentratii scazute, caracteristice si variabile ca marime, în functie de natura microelementului.
Microelementele actioneaza în trei zone:
-zona de actiune biologica (unitati sau zeci de micrograme)
-zona de actiune farmacotoxicologica în care oligoelementele în doze mari, produc efecte iritative sau depresive asupra sistemelor vitale
-zona inactiva, zona de tranzitie între celelalte doua în care efectele oligoelementelor sunt neînsemnate sau absente.
Cantitatea minima în microelemente esentiale necesare organismelor vii ca si aportul lor maxim tolerabil, se exprima uzual ca proportie sau concentratie în dieta uscata consumata zilnic.
Dintre etapele metabolice ale microelementelor, absorbtia este cel mai amplu proces biologic cunoscut sub aspectul interactiunilor, care la acest nivel sunt posibile pe multiple cai.
Calciul este cel mai abundent element mineral din organismul uman. Calciul provenit din alimentatie aste absorbit la nivelul intestinului subtire cu ajutorul unor proteine specifice (calciu dependente) care înlesneste trecerea prin membrana intestinului în functie de necesitate organismului.
Absorbtia calciului este inhibata de calcitonina.
Este excretat prin fecale. La nivelul rinichiului calciul este resorbit.
In organism calciul îndeplineste numeroase functii si are un rol structural. De asemenea calciul are rol neuromuscular în controlul excitabilitatii, în eliberarea neurotransmitatorilor.
Calciul are rol enzimatic si hormonal (ca mesager secund intracelular) mediind raspunsurile celulare la un numar mare de stimuli.
Aportul alimentar insuficient de calciu sau lipsa factorilor favorizanti ai absorbtiei calciului din ratia alimentara pot conduce la diferite tulburari si simptome.
Principalele simptome ale hipocalcemiei: tetania, malformatii osoase care pot conduce la rahitism sau osteomalacie.
In cazuri grave se constata întârzieri ale timpului de coagulare si hemoragii.
Hipercalcemia conduce la hiperpartiroidism si intoxicatii cu vitamina D.
Fosforul esteraspândit la nivelul tuturor celulelor. Cantitatea de fosfor din organism reprezinta aproximativ 1% din greutatea corporala. La adult se gasesc 600-700 g P, sub forma de diversi fosfati organici sau anorganici.
Absorbtia fosforului din alimentele ingerate se face la nivelul intestinului subtire. Absorbtia fosfatului este stimulata de prezenta vitaminei D, a sodiului si de cresterea pH-ului sucului digestiv de la 3.3 la 7.9.
La nivelul glomerulului renal se absorabe 85-90% din fosfatul plasmatic. Reabsorbtia fosforului este stimulata de vitamina D3. Prin fecale si transpiratie eliminarea fosforului se face în cantitati mici.
In organism, fosforul sub forma ionului fosfat indeplineste urmatoarele functii: intra în constitutia oaselor, în producerea energiei necesare numeroaselor cai metabolice. Este principalul constituent al acizilor nucleici, participa la stimularea contractiei musculare.
Necesarul zilnic de fosfor este de 800 mg. In anumite stari, 1200 mg.
Hipofosfatemia conduce la modificarea raportului Ca/P si la aparitia unor tulburari de formare si crestere a oaselor si dintilor, artrita, anomalii celulare la nivelul eritrocitelor, leucocitelor si trombocitelor.
Hiperfosfatemia conduce la hipertermie, distrugeri tisulare, deficiente catabolice. Este asociata cu scaderea Ca seric.
Magneziul este cel mai important dintr cationii bivalenti intracelulari din punct de vedere cantitativ, desi magneziul se gaseste în cantitate mica.
Continutul total de magneziu existent la un adult normal este de 0.3 mg, aceste fiid repartizat 1% extracelular, 31% intracelular, 67 % la nivelul oaselor.
In celula magneziul se afla sub doua forme:
-liber în echilibru cu cel din plasma si o cantitate mai mare legata de componentele organismului. Cantitatea cea mai mare se afla în nucleu si mitocondrii. Necesarul zilnic este de 36-48 mg.
Este absrobit principal în jejun si ileon, în proportie de 30-40% din magneziul ingerat. Excretia se face exclusiv prin urina
Este elementul esential în toate procesele metabolice. In sinteza ADN si ARN siîn sinteza proteica, în conducerea impulsului nervos, contractia musculara. De asemenea, magneziul serveste drept cofactor în pentru enzimele care implica ATP-ul. Hipomangezemia rar întâlnita
Hipermagnezemia conduce la tetanie, tremur, convulsii, slabire musculara
Sodiul. Alaturi de clor si de potasiu, reprezinta electrolitul major în fluidele corpului. Sodiul are o concentratie intracelulara între 5-15mM si o concentratie extracelulara de 10 ori mai mare decât cea intracelulara.
In intestin, prin absorbtia de apa are loc si absorbtia activa sau pasiva a sodiului. Excretia se face pe cale renala si este foarte strict controlata, astfel încât concentratia de sodiu prin transpiratie si fecale.
Sodiul din organism este localizat cu preponderenta în lichidul extracelular si oase. Sodiul participa la pastrarea echilibrului ionic si a excitabilitatii nervoase.
Deficitul de sodiu se manifesta prin tulburari cardiovasculare.
Excesul de sodiu apare ca urmare a pierderii de apa si acumularii Na+. Apar astfle hiperfunctii ale glandelor corticosuprarenale si a unor disfunctii renale si se manifesta prin cresterea tensiunii sanguine si iritabilitate neuromusculara.
Potasiul este principalul cation intracelular.
Transportul activ în celula este mediat de Na, K si ATP-azele din membrana celulara.
Potasiul este un determinant major al volumului celular si al osmolalitatii lichidelor din organism.
Este un cofactor important într-o serie de procese metabolice.
Clorul este anion esential pentru organism existând sub forma de KCl, NaCl. In organism participa la mentinerea echilibrului osmotic extra si intracelular. Exista un sistem de transport anionic in special în eritrocite care implica deplasarea clorului si a bicarbonatului care fac aceste schimburi în sensuri inverse.
De asemenea clorul mai îndeplineste si alte functii:
-participa la pastrarea echilibrului acido-bazic
-este necesar producerii HCl din stomac
-este component al salivei, sucului gastric, bilei
-stimuleaza functiile depurative ale ficatului
-activator al unor enzime: amilaza intestinala
Fierul este implicat într-o gama larga de reactii biochimice si este un constituent esential pentru viata.
In complex cu protoporfirina IX,Fe formeaza hemul, gruparea prostetica a proteinelor: hemoglobina, mioglobina, citocromii
Fierul este transportat cu ajutorul transferine, o glicoproteina serica care poate lega 2 atomi de fier si îl transporta la toate tesuturile. Excesul de fier este depozitat în organism de feritina si este înglobat în apoferitina. Hemosiderina reprezinta histologic depozite de Fe amorf.
Nu exista o cale fiziologica de eliminare a fierului. El se pierde prin eliminarea celulelor îmbatrânite din tractul gastrointestinal, genitourinar si descuamarea tegumetului.
Cuprul. Ficatul, rinichiul, inima si creierul contin cele mai mari cantitati de cupru. 90% din cuprul plasmatic este legat de celuloplasmina. Mai mult de 60% din cupru este legat de o metal enzima si anume de superoxidismutaza.
Un numar mare de enzime necesita cupru: citocrom oxidaza, tirozinaza, ascorbat oxidaza.
Cobaltul. Toate functiile biochimice ale cobaltului sunt legate de rolul saau ca si component al vitaminei B12
Iodul. La animale este necesar pentru sinteza hormonilor tiroidieni: triiodtironina T3 si tiroxina T4.
Manganul actioneaza ca si activator enzimatic dar ca si component al metaloenzimelor: piruvat decarboxialaza si superoxidismutaza. In ser, manganul este legat de transmanganina. Se manifesta asupra enzimelor: hidrolaze, kinaze, decarboxilaze, transferazele. Toate substituie Mg în diverse procese metabolice.
Molibden. La plante si animale exista o serie de enzime dependente de molibden: xantinoxidaza, aldehidoxidaza, sulfitoxidaza.
Seleniul. Apare într-un numar de proteine selenodependente: glutation peroxidaza ca parte a mecanismului antioxidant intracelular.
Zinc. Atât la plante cât si la animale are rol în reglarea metabolismului acizilor nucleici ADN si ARN, In organism exista proteine Zn-finger care se leaga la acesti acizi nucleici. Intra în constitutia enzimelor: fosfataza alcalina, lactat dehidrogenaza, anhidraza carbonica, superoxidismutaza.
Cromul functioneaza probabil în organism ca si component al factorului de toleranta al glucozei. Exista o combinatie complexa în care cromul etse coordinat cu acid nicotinic, glicina, cisteina, glutamat si acest factor. Practic cromul potenteaza efectul insulinic.

Cercetari recente au atras în mai multe rânduri atentia asupra relatiei între microelementele si bolile cardiovasculare. Deoarece aceste boli constituie cauza principala a mortalitatii în tarile avansate, echilibrul elementelor minerale din organism si mediu, modificat în mod adecvat prin alimentatie ar putea constitui un factor important în reducerea incidentei acestora.

   Daca referatele nu sunt de ajuns, va recomandam pagina de download gratuit, unde veti gasi prezentari PowerPoint, programe executabile, programe pentru bacalaureat, teze nationale, etc.