< Inapoi la Cuprins Referate

Referat trimis de: Ana-Maria Ene | ADAUGA UN REFERAT! - APASA AICI!

SCOLI DE  MANAGEMENT

 DEZVOLTAREA  MANAGEMENTULUI  MODERN

Managementul modern implica un mare numar de abilitati si orientari, dintre care multe presupun abilitati legate de statistica, utilizarea tehnologiei informatiei, contabilitate si matematica. Managementul pune accent pe rezolvarea rationala a problemelor si pe gândirea logica. Cum managementul implica în mod necesar oameni, este de o mare importanta detinerea de abilitati interpersonale - abilitatea de a lucra cu indivizii, dar si cu echipe de lucru. Pentru a avea succes, un manager trebuie sa îndeplineasca mai multe roluri si functii.

Domeniul managementului se intersecteaza cu un mare numar de discipline - stiinte sociale, logica, filozofie, matematica, tehnologie informatica, relatii internationale, lingvistica si cultura. Pentru a fi bine pregatit, viitorul manager are nevoie de un bagaj bogat de cunostinte din domenii variate si de abilitati care sa îi permita sa îndeplineasca o serie de functii; toate acestea îl vor ajuta sa îsi îmbunatateasca din punct de vedere calitativ deciziile si abilitatile.
 
Capitolul va urmari dezvoltarea istorica a managementului modern de la formele initiale de organizare sociala, politica si economica, spre aparitia scolilor de gândire manageriala. Vor fi prezentate scoala rationala, scoala stiintifica, scoala relatiilor umane si modele contemporane de management, si vor fi discutate conceptele de baza ale fiecarui model în viziunea principalilor teoreticieni si cercetatori. Vor fi prezentate de asemenea diferitele roluri si functii ale managementului modern, si vom stabili ca notiunea de management desemneaza atât proceduri rationale sistematice, cât si abilitatea de a lucra cu indivizii si cu grupurile.

Orice societate sau cultura prezinta diverse forme de organizatii sociale, politice sau economice care necesita management si manageri. La nivel national, rolul de manageri îl îndeplinesc presedintii, regii, cancelarii etc.

Sociologul si economistul german Max Weber a urmarit evolutia organizatiilor de la conducerea despotica pâna la birocratiile moderne. Organizatiile, administrate initial de catre clasele favorizate, ai caror membri se bucurau de legaturi familiale avantajoase, au ajuns sa fie conduse de un grup de oameni care se bazeaza pe competentele lor în rezolvarea problemelor. Majoritatea organizatiilor occidentale functionau, la începutul secolului al XX-lea, ca birocratii "rationale". Notiunile referitoare la management au început sa se dezvolte si au devenit subiecte de cercetare abia în anii 1900.
 
  
SCOLI MODERNE DE GÂNDIRE MANAGERIALA
 
Complex si uneori divergent, actul de conducere este definit de eforturile depuse în practica manageriala a mai multor decenii. Pe masura ce conditiile economice si sociale s-au schimbat, s-au modificat si modalitatile prin care managerii întelegeau sa ajute la atingerea obiectivelor organizationale. Cea mai buna modalitate de a întelege dezvoltarea practicii manageriale actuale este analizarea scolilor de gândire manageriala aparute de la începutul secolului trecut.

scoala rationala de gândire manageriala a aparut în primele decenii ale secolului al XX-lea si a fost condusa de francezul Henri Fayol, care în 1916 a publicat Managementul general si industrial. Fayol privea managementul ca pe un sistem rational si considera ca în orice afacere este nevoie ca activitatile, fie ele tehnice, comerciale, financiare, contabile sau legate de securitate, sa fie conduse pe baza unor principii elementare ale managementului.

Cele 14 principii ale managementului enuntate de Fayol sunt:
1. Diviziunea muncii. Specializarea angajatilor (muncitori si membri ai conducerii), în vederea cresterii eficientei si îmbunatatirii rezultatelor.
2. Autoritate si responsabilitate. Dreptul de a da ordine si puterea de a pretinde supunerea.
3. Disciplina. Gradul în care angajatii sunt supusi, îsi dau silinta, îsi consuma energia si modul în care se comporta sunt influentate de cei care îi conduc.
4. Unitatea decizionala. Nici o persoana nu trebuie sa aiba mai mult de un sef.
5. Unitatea directiei. O organizatie trebuie sa aiba un singur plan de atingere a obiectivelor (dezvoltarea principiului unitatii decizonale).
6. Subordonarea intereselor individuale interesului general. Preocuparea fata de organizatie este mai importanta decât preocuparile individuale.
7. Plata. Asigurarea compensatiilor corecte si satisfacatoare pentru toti, recompensarea competentei.
8. Centralizare. Consolidarea functiilor manageriale în acord cu circumstantele din mediul înconjurator al organizatiei.
9. Ierarhie. Liniile de autoritate trebuie sa fie clar definite dinspre vârful catre baza organizatiei.
10. Ordine. Oamenii si materialele trebuie sa se afle în locul potrivit la momentul potrivit, iar oamenii trebuie sa ocupe postul care li se potriveste cel mai bine.
11. Echitate. Loialitatea angajatilor trebuie sa fie încurajata prin tratamentul just, corect si prin bunatate.
12. Stabilitate. Parasirea organizatiei de catre un numar mare de angajati este deopotriva cauza si efectul ineficientei; organizatiile bune sunt cele care au conduceri stabile.
13. Initiativa. Necesitatea crearii unui plan si asigurarii succesului acestuia si oferirea oportunitatii subordonatilor de a-l realiza.
14. Esprit de corps. Comunicarea orala trebuie folosita pentru a asigura coeziunea echipelor.

Principiile lui Fayol au fost, în mod evident, utile în mediul industrial al momentului respectiv. În prezent, în ciuda faptului ca unele dintre ele îsi dovedesc înca aplicabilitatea, multe par depasite.

Cercetari mai recente au demonstrat ca managementul reprezinta mai mult decât procesul rational de urmare pas cu pas a unor principii, asa cum îl descriau teoreticienii lui de început. Dr. Rensis Likert, fost director al Centrului de Supraveghere a Cercetarilor de la Universitatea din Michigan, a analizat timp de douazeci si cinci de ani principiile managementului si le-a sintetizat într-unul singur, pe care l-a numit principiul relatiilor de sprijin:

"Conducerea si alte procese organizationale trebuie sa fie capabile sa asigure probabilitatea maxima ca, în toate interactiunile si relatiile din cadrul organizatiei, fiecare membru, în lumina trecutului, valorilor, dorintelor si asteptarilor sale, sa considere experienta ca fiind suportiva si ca aceasta îi va dezvolta si mentine sentimentul valorii si importantei propriei persoane." (R. Likert)

Orientarea managementului ca stiinta a fost mai puternic definita în Statele Unite de catre Frederick Taylor, cunoscut ca parinte al managementului stiintific. Taylor a subliniat nevoia observarii pe cale empirica (examinarea unor fenomene reale), a analizarii si experimentarii si considera ca managerului îi revine rolul de a descoperi cea mai buna modalitate de desfasurare a muncii sub îndrumarea sa.

Abordarea lui Taylor a fost aceea de a analiza fiecare post în vederea identificarii elementelor sau miscarilor distincte care alcatuiesc munca fizica. Urmatoarea sarcina era aceea de a observa modul în care aceste elemente puteau fi reproiectate sau modificate în asa fel încât sa fie definita cea mai buna sau mai rapida metoda de a munci. La baza acestor cercetari statea accentul pus pe eficienta.

Taylor nu a înteles în întregime nevoile umane de interactiune sociala, respect de sine si împlinire (asa cum au fost ele explicate de Maslow sau Alderfer). Aplicarea metodelor lui Taylor avea tendinta de a se constitui într-un sistem mecanic în care totul avea drept etalon de masurare eficienta operatiei. Eforturile lui Taylor au fost continuate de mai multi cercetatori, printre care sunt de notat Frank si Lillian Gilbreth, dar accentul pus în management pe sistemele stiintifice a început sa scada odata cu aparitia altor scoli de gândire manageriala.

O varianta interesanta a taylorismului exista înca, în cercetarea manageriala contemporana: în enuntarea teoriei sale bazate pe îmbogatirea posturilor, Frederick Herzberg analizeaza, la fel ca si Taylor, elementele de baza ale postului. În timp ce Taylor dorea sa faca munca mai simpla (mai multa munca si mai putin efort), Herzberg credea în caracterul de provocare al anumitor aspecte ale postului, capabile sa îi motiveze pe muncitori. Angajatii care simt ca postul lor reprezinta o provocare simt ca îsi aduc în mod real contributia, fapt ce determina cresterea si dezvoltarea lor personala. Herzberg a fost printre primii care au subliniat ca este necesar ca managerii sa acorde atentie conditiilor elementare de munca.

Profesorul Elton Mayo de la Harvard a fost rugat sa realizeze o serie de studii privind productivitatea muncii la uzina Western Electric din Hawthorne, în Illinois. Rezultatul studiilor Hawthorne a dat nastere scolii de gândire manageriala numita scoala relatiilor umane, care subliniaza importanta pe care relatia dintre conducere si muncitori o are pentru cresterea productivitatii.

Investigatia initiala de la Hawthorne a analizat rezultatul muncii angajatilor în diferite conditii de iluminare. În anii ’20 lumina electrica abia era raspândita, iar companiile electrice sustineau ca muncitorii pot produce mai mult în conditiile îmbunatatirii iluminatului. Rezultatul studiului lui Mayo a aratat însa ca productivitatea muncii crestea indiferent de intensitatea luminii.

Analizarea acestui studiu initial a dat nastere termenului efectul Hawthorne. Cei care au analizat situatia au observat ca motivul pentru care productivitatea crestea era faptul ca muncitorii se simteau parte importanta în experiment: ei munceau mai mult datorita faptului ca stiau ca sunt observati si ca rezultatul experimentului depindea de ei. De la descoperirea acestei reactii toti cei care efectueaza cercetari bazate pe experimente încearca sa evite aparitia efectului Hawthorne.

S-a crezut de asemenea ca productivitatea crestea datorita faptului ca, pe perioada desfasurarii experimentului, stilul managerial s-a schimbat: cei din conducere acordau o mai mare atentie muncitorilor.

Studiul initial asupra iluminarii a condus la o serie de studii aprofundate asupra a ceea ce se întâmpla cu muncitorii într-o serie de conditii. Au fost alesi sase operatori pentru crearea unui grup special de testare a carui sarcina era asamblarea de relee de telefonie. Timp de cinci ani au fost culese date despre acest grup în diferite conditii: perioadele de odihna si metodele de recompensare erau modificate, s-a testat si efectul scurtarii saptamânii de lucru, si asa mai departe.

Rezultatul i-a determinat pe cercetatori sa afirme ca cel mai important factor îl constituia crearea unui sentiment al identitatii de grup, a unui sentiment de sprijin social si de coeziune, determinate de cresterea interactiunii dintre muncitori. Superiorul ierarhic a fost de asemenea observat si s-a stabilit ca faptul ca adopta un anumit comportament fata de membrii grupului experimental a condus la dezvoltarea spiritului de echipa. Iata câteva observatii ale studiului:
·         seful (observatorul sef) era personal interesat de reusitele fiecarei persoane.
·         Era mândru de ceea ce facea (înregistrarea perfor-mantelor grupului).
·         A ajutat grupul sa îsi stabileasca propriile conditii de lucru.
·         A acordat feedback privind performantele afisându-le la vedere.
·         Grupul era mândru de reusite si era satisfacut de interesul pe care cei din afara îl manifestau fata de realizarile membrilor lui.
·         Membrii grupului nu simteau ca au fost presati de schimbare.
·         Înainte de operarea unei schimbari, membrii grupului erau consultati.
·         În cadrul grupului s-a dezvoltat un sentiment de încredere si candoare.
Studiile Hawthorne, efectuate la sfârsitul anilor ’20 si începutul anilor ’30, au stabilit un tipar ce a fost urmarit de majoritatea cercetarilor care au fost efectuate în urmatoarele doua decenii. În management, accentul nu mai cadea pe eficienta, ci pe nevoile si sentimentele muncitorilor si pe impactul relatiilor sociale asupra grupurilor. Aceste studii reprezinta baza preocuparilor prezente pentru munca în echipa, construirea echipelor, precum si pentru individ.
 
Scoli contemporane de gândire manageriala
 
În prezent, domeniul managementului nu mai este dominat de o singura scoala de gândire manageriala. Preocuparea actuala este aceea de a unifica într-o perspectiva coerenta diversele accente pe care se axeaza numeroasele scoli de gândire manageriala existente.
Aceasta scoala continua o parte a traditiei deschise de Henri Fayol, prin importanta acordata functiilor managementului - activitati ca planificarea, organizarea, îndrumarea, coordonarea si controlul, care caracterizeaza munca unui manager. În aceasta scoala de gândire este inclusa si nevoia de a studia rolurile managerului.

Bazata pe studiile Hawthorne, aceasta scoala încearca sa includa rezultatele cercetarilor actuale din stiintele comportamentale, si a dat nastere unei discipline numita comportament organizational. Accentul cade pe stilul managerial, pe managementul participativ, munca în echipa, dinamica grupului, comportamentul individual, motivare si comunicare, si se considera ca este necesara integrarea într-o abordare coerenta a unui mare numar de cercetari.

Aceasta scoala, care a avut un impact puternic asupra managementului, sustine ca managerii trebuie sa priveasca organizatia ca pe un sistem - un sistem deschis care interactioneaza cu mediul si care este alcatuit din subsisteme interne legate între ele (subsistemul tehnic, subsistemul social si subsistemul administrativ). O schimbare sau o dereglare a unei parti din sistem afecteaza celelalte parti. Managerilor le revine rolul de a acorda atentie intrarilor din mediul exterior (legi, reglementari, acorduri cu sindicatele, conditii economice, oferta de forta de munca etc.), precum si rolul de a cauta metode prin care sa influenteze mediul.

Una dintre cele mai recente tendinte în gândirea manageriala este aceea de a privi organizatia ca o cultura sau subcultura. Acest cadru de referinta opereaza o distinctie între aspectul material si aspectul imaterial al culturii: aspectul material include factorii fizici (cladiri, aspect, echipament si tehnologie), în timp ce aspectul imaterial include valorile, normele, simbolurile si scopurile care definesc modul în care oamenii ar trebui sa traiasca si sa se comporte (corect si gresit, important si neimportant) si identifica scopurile pe care oamenii le considera motivante pentru a muncii.
 
Aceasta scoala accentueaza necesitatea utilizarii metodelor cantitative în management, idee sustinuta de dezvoltarea calculatoarelor si a unor modele matematice si statistice complexe. Anumite domenii ale unei afaceri (contabilitate, finante, economie) sunt atât de complexe încât nu pot fi stapânite decât prin utilizarea de modele matematice. Planificarea, previziunea si luarea de decizii bazate pe analiza rationala a datelor sunt aspecte importante pentru adeptii acestei scoli.
 
În perioada 1960-1970 accentul cadea pe încercarea de a descoperi un stil de management unic, universal eficace. Douglas McGregor considera ca managerii pot fi clasificati în functie de perceptia pe care o au asupra oamenilor si de comportamentul pe care aceasta perceptie îl genereaza. Exista deci doua tipuri de manageri: cei cu o perspectiva negativa asupra oamenilor (Teoria X) si cei cu o perspectiva optimista (Teoria Y), aceasta din urma teorie fiind considerata a fi cel mai potrivit mod de a conduce. Rensis Likert, Blake si Mouton si Abraham Maslow au definit modalitati universale de a conduce, în timp ce Woodward, Burns si Stalker (în Marea Britanie) si Lawrence si Lorsch (la Harvard, în Statele Unite) încercau sa demonstreze ca stilul de management necesar într-o organizatie este influentat de sarcinile si tehnologia utilizate. De exemplu, procese tehnologice continue de dimensiuni mari, cum ar fi cele utilizate în rafinariile de petrol, necesita un alt tip de management decât cel utilizat în ateliere auto de mici dimensiuni. Tipul de management utilizat depinde de natura sarcinilor, de tipul de oameni implicati, de cadrul temporal si de obiective.

Abordarea situationala sustine ca nu exista un stil managerial a carui eficienta sa fie universala, si ca este nevoie ca toti factorii sa fie analizati într-o situatie data, iar apoi fie sa fie aleasa o persoana cu un stil care sa se potriveasca situatiei, fie sa fie instruiti oamenii din punct de vedere managerial astfel încât sa raspunda cerintelor situatiei respective.
 
Discutie privind scolile de gândire manageriala
 
Dat fiind numarul mare de perspective asupra manage-mentului, se ridica întrebarea cum poate fi determinata orientarea cu cea mai mare valoare pentru o anumita situatie.
Nici una dintre scolile de gândire manageriala nu acopera toate domeniile care îl intereseaza pe un manager. Unele dintre aceste orientari ale managementului sunt puternic marcate de realitatile timpului în care au aparut, si au fost modificate în momentul aparitiei unor schimbari ale realitatii.

Odata cu aparitia computerelor si a progreselor în domeniul sistemelor informationale si în telecomunicatii, managerii au fost nevoiti sa abordeze un stil managerial mai accentuat orientat catre tehnologie. scoala situationala este o încercare de a sublinia importanta flexibilitatii managementului în functie de un numar cât mai mare de situatii de munca, dar nu spune managerilor cum sa actioneze pentru a fi cât mai eficace. Se pare ca exista o serie de actiuni manageriale aplicabile aproape oricarei situatii (ascultarea, acordarea de importanta oamenilor, utilizarea tuturor resurselor), în timp ce alte actiuni sunt specifice unor situatii unice. Acest lucru înseamna ca managerii de succes trebuie sa aiba cunostinte despre management în general, dar si sa înteleaga anumite aspecte specifice ale organizatiei si ale situatiei de lucru în care acestea sunt plasate.

Majoritatea cursurilor de management încearca sa transmita cât mai multe cunostinte si abilitati manageriale generale, plecându-se de la ideea ca studentul va fi capabil sa descopere aspectele particulare ale industriei si organizatiei în care se va angaja. Un element central pentru manageri este întelegerea de catre acestia a modului în care organizatia sau subdiviziunea organizatorica pe care o conduc creeaza valoare. Pentru aceasta este esentiala o buna cunoastere a tehnologiilor utilizate si a modului în care functioneaza afacerea ca si posibilitatea de a avea o viziune cât mai cuprinzatoare. De aceea, cei mai multi manageri de vârf au o dubla calificare: o pregatire de baza care poate apartine unor domenii foarte diferite: inginerie, economie, filozofie, medicina, stiinte sociale etc. si una manageriala (obtinuta în general prin cursuri postuniversitare).
  
 
ACTIUNI MANAGERIALE MODERNE
 
O metoda utila de întelegere a managementului este determinarea actiunilor pe care managerii ar trebui sa le faca pentru a atinge obiectivele organizationale si a actiunilor pe care ei le fac efectiv.

Un teoretician al managementului modern, Luther Gulick, în încercarea de a stabili ce trebuie sa faca un manager pentru a atinge obiectivele organizatiei, a întocmit urmatoarea lista de functii ale managementului:
1.      Planificarea. Determina ce trebuie facut si cum va fi facut pentru ca obiectivele organizationale sa fie atinse.
2.      Organizarea. Identificarea activitatilor necesare si stabilirea structurii formale a unitatilor de lucru si a autoritatii prin care aceste obiective vor fi atinse.
3.      Angajarea. Procesul selectionarii, instruirii si mentinerii personalului necesar functionarii organizatiei.
4.      Conducerea. Stabilirea obiectivelor, luarea deciziilor, transmiterea deciziilor si instructiunilor subordonatilor.
5.      Coordonarea. Asigurarea interactiunii dintre diferitele parti ale organizatiei astfel încât munca sa fie îndeplinita în mod coerent.
6.      Raportarea. Un proces care permite managerilor sa afle ce se întâmpla în cadrul organizatiei prin intermediul informatiilor vehiculate în înregistrari, rapoarte, cercetari sau inspectii.
7.      Bugetarea. Planificarea sistematica a utilizarii si controlul resurselor financiare.
Functiile de raportare si stabilire a bugetului sunt combinate de obicei în ceea ce se numeste functia de control.

Lista de functii descrie majoritatea responsabilitatilor unui manager. Ordonata astfel din ratiuni didactice, lista întocmita de Gullick nu trebuie perceputa ca o însiruire de activitati pe care un manager le desfasoara în mod rational, ordonat si sistematic; activitatea unui manager se desfasoara în mod unitar, iar lista functiilor manageriale se constituie ca descriere a cadrului în care un manager determina ce trebuie facut.
În opinia specialistilor români în domeniul managementului (Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu, Eugen Burdus) functiile managementului sunt urmatoarele: planificare, organizare, coordonare, antrenare si control-reglare.

În opinia noastra functiile managementului sunt:
1.      Planificarea. Este procesul de stabilire a obiectivelor si a ceea ce trebuie facut pentru a atinge aceste obiective.
2.      Organizarea. Este procesul de structurare, alocare si utilizare a resurselor pentru atingerea obiectivelor stabilite.
3.      Coordonarea si antrenarea. Este procesul de inspirare, motivare si coordonare a oamenilor pentru atingerea obiectivelor.
4.      Controlul. Este procesul de monitorizare a realizarii obiectivelor vizând adoptarea unor actiuni proactive sau corective cu caracter de reglare sistemica.

Henry Mintzberg si alti cercetatori au dedicat o perioada considerabila de timp observarii managerilor si înregistrarii de date în legatura cu activitatile acestora într-o zi obisnuita de munca. Ei au observat ca majoritatea managerilor trec cu rapiditate de la o activitate la alta si se angajeaza într-o serie de functii pe care Gulick nu le-a identificat. Guest a descoperit ca un sef de echipa era angajat în 237-1073 de incidente zilnice fara a avea o pauza (ceea ce înseamna ca aloca aproximativ 48 de secunde fiecarei activitati). Rosemary Stewart a descoperit ca managerii au posibilitatea de a lucra neîntrerupti timp de cel putin o jumatate de ora doar în 9 momente dintr-o zi de lucru.

Analiza lui Mintzberg arata ca managerii dedica o mare parte a timpului lor întâlnirilor, convorbirilor telefonice, lucrului la birou si rezolvarii corespondentei - într-un cuvânt, comunicarii. Concluzia acestor studii a fost aceea ca activitatile desfasurate de un manager definesc trei tipuri de roluri: roluri interpersonale, roluri informationale si roluri decizionale, fiecare dintre aceste grupuri fiind divizate în subroluri.

În acest domeniu este foarte important contactul managerului cu ceilalti. Mintzberg caracterizeaza situatiile în care managerul, în interactiunea lui cu ceilalti, îndeplineste rolul de reprezentare, lider sau liant.

-   Lider. Mintzberg considera ca leadership-ul reprezinta un rol foarte important al managerului, deoarece implica interactiunea cu ceilalti, determinându-l pe manager sa imprime energie si entuziasm viziunii pe care doreste sa o transmita oamenilor. Ca lider, managerul încearca sa îsi motiveze subalternii devenindu-le mentor, ajutându-i în rezolvarea problemelor si integrând nevoile indivizilor cu obiectivele organizatiei în asa fel încât sa le asigure satisfacerea. Managerul actioneaza în primul rând ca o resursa aflata la dispozitia grupului pe care îl conduce. Managerul foloseste de asemenea puterea pe care i-o confera pozitia, competenta si caracterul sau pentru a-i influenta pe oameni sa lucreze împreuna pentru binele companiei.
-    Liant. Rolul de liant se refera la actiunea managerului de a mentine relatii de cooperare cu oameni si structuri din afara unitatii organizatorice pe care o conduce. Puterea manageriala este detinuta doar în conditiile în care managerul o poate exercita ca urmare a recunoasterii si primirii unui sprijin din partea celorlalti. Pentru a avea putere si influenta si în afara unitatii pe care o conduce, este important sa aiba legaturi puternice si sprijin din partea celorlalti.
-     Reprezentare. Aceasta activitate este centrata pe calitatea de simbol a managerului. O mare varietate de situatii solicita ca managerul sa reprezinte entitatea organizatorica pe care o conduce: sedinte, tinerea unui discurs cu ocazia pensionarii unui angajat, participarea la o serbare organizata de companie etc. Acest rol solicita prezenta managerului nu atât ca resursa, cât în virtutea pozitiei pe care o ocupa în cadrul organizatiei. Chiar daca acest rol nu este foarte important în procesele de schimbare si dezvoltare organizationala, el este critic pentru functionarea în bune conditii a organizatiei, pentru crearea unui climat favorizant.
Managerul actioneaza ca un dispecer al informatiilor din cadrul organizatiilor, o foarte mare parte a timpului sau de lucru fiind utilizata în receptionarea sau furnizarea de informatii. Mintzberg împarte acest rol în trei domenii:
-    Monitorizare. Cum managerii sunt bombardati cu o multitudine de date - rapoarte, telefoane, zvonuri, bârfe, analize si minute ale sedintelor, corespondenta, reviste de specialitate, mass media, întâlniri diverse - care alcatuiesc un fel de "smog informational", ei trebuie sa decida ce informatii trebuie retinute si folosite în luarea deciziilor si ce informatii trebuie ignorate. Managerii care nu reusesc sa îndeplineasca acest rol în mod corect se lasa influentati de surse de informatii care nu sunt de încredere, sunt coplesiti de un volum foarte mare de informatii care le consuma un timp foarte pretios si iau decizii inadecvate. 
-    Diseminare. Managerul trebuie sa actioneze ca o placa turnanta a comunicatiilor din cadrul unei organizatii. El transmite informatii - fapte, opinii sau valori (sperante, idealuri, aspiratii) - din interiorul sau din afara organizatiei, atât de sus în jos cât si de jos în sus în cadrul organizatiei. Daca managerul nu îsi îndeplineste acest rol, subordonatii nu înteleg catre ce se îndreapta organizatia iar superiorii sai nu afla care sunt preocuparile, grijile si opiniile angajatilor.
-    Purtator de cuvânt. În acest rol managerul furnizeaza informatii în afara organizatiei, în mediul acesteia.
Cea mai importanta activitate manageriala este luarea deciziilor. Mintzberg identifica patru roluri în aceasta categorie:
-    Întreprinzator. În acest rol, managerul trebuie sa identifice oportunitati si sa ia decizii care presupun asumarea unor riscuri si realizarea unor schimbari. De exemplu, daca managerul decide sa actioneze într-un nou domeniu sau sa demareze un nou proiect, el poate decide sa delege responsabilitatea pentru o parte a acestei noi activitati unei alte persoane.
-    Rezolvare crize. În orice organizatie apar evenimente neprevazute care declanseaza crize sau dereglari în organizatie. În aceste momente critice managerul trebuie sa ia decizii si sa actioneze. Deoarece este practic imposibila anticiparea eventualelor dereglari (de exemplu defectarea echipamentelor, incendiile, pierderea clientilor, grevele), managerul trebuie sa îsi stabileasca o anumita directie de urmat în situatiile de criza.
-    Alocare resurse. Abilitatea de a aloca resurse reprezinta pentru multi baza puterii manageriale, deoarece aceasta activitate implica alocarea de bani, timp, echipament, forta de munca si spatiu. Rolul managerilor este acela de a lua decizii în legatura cu utilizarea timpului, de a autoriza actiuni, de a stabili programe de alocare si utilizare a resurselor. În lipsa dreptului de a aloca resurse, abilitatea managerului de a-si îndeplini rolurile este substantial redusa.
-    Negociator. Strâns legat de rolurile sale de reprezentare, purtator de cuvânt si de a aloca resurse, managerului i se poate cere de asemenea sa ia decizii cu privire la negocieri diverse. Aceste decizii privesc organizatia si includ situatii de genul negocierii contractelor colective de munca, fuziunilor sau achizitiilor, rezolvarii conflictelor, negocierii de contracte diverse.
Evident, nu toti managerii îndeplinesc toate aceste roluri. Mixul rolurilor pentru fiecare manager depinde de nivelul pe care managerul îl ocupa în cadrul organizatiei, de natura sarcinilor si de etapa în care se afla cariera managerului.
 
MIXUL ABILITATILOR MANAGERIALE
 
Un alt mod de a analiza actiunile manageriale este analizarea abilitatilor de care are nevoie un manager. Setul de abilitati de care au nevoie managerii pentru a avea succes depind de nivelul managerial la care sunt situati. Privind abilitatile manageriale drept un amestec de abilitati interpersonale, cognitive si tehnice, Katz a elaborat un model al mix-ului abilitatilor manageriale.

Abilitatile din dreapta diagonalei reprezinta mix-ul abilitatilor unui manager de pe primele nivele sau ale unui supraveghetor: sunt de observat orientarea catre aspectele tehnice ale postului si accentul pus pe abilitatile interpersonale, în conditiile scaderii rolului abilitatilor cognitive (care includ rezolvarea aspectelor administrative cum ar fi determinarea misiunii organizatiei, stabilirea relatiei cu mediul economic si planificarea pietelor, finantelor si altor resurse si servicii).

În general, un individ care intra în domeniul managerial se situeaza în dreapta diagonalei din punctul de vedere al mix-ului de abilitati, fiind de obicei responsabil pentru desfasurarea unei activitati cu caracter tehnic (supravegherea unei echipe de productie sau de vânzari, elaborarea unui plan de marketing sau stabilirea unui buget). Sunt implicate abilitatile interpersonale, datorita faptului ca managerul intra în contact cu subalternii sai, fie ei priviti ca indivizi, fie constituind o echipa de lucru. Abilitatile cognitive nu sunt solicitate, ele facându-se necesare pe masura ce managerul urca în ierarhie.

Managerii de pe nivele ierarhice superioare au nevoie de un mix al abilitatilor manageriale asa cum este descris în partea stânga a figurii si care este marcat de trecerea de la activitatile cu caracter tehnic catre cele care implica planificare, organizare si stabilirea de contacte cu mediul extern al organizatiei (clienti, guvern, sindicate, piata si influente straine).

Managerii au în prezent o profesie foarte complexa, care solicita unei persoane sa fie eficace într-un mare numar de activitati. Acest fapt poate fi pus mai clar în evidenta daca studiem inventarul abilitatilor manageriale pe care se bazeaza metoda de perfectionare manageriala utilizata în cadrul Centrului de competente manageriale de la IESE Barcelona care a initiat Programul de Conducere Sanatoasa. Specialistii din cadrul acestei prestigioase scoli de administrare a afacerilor grupeaza abilitatile manageriale astfel:

1. Abilitati strategice - faciliteaza generarea de valoare economica pentru firma prin adaptarea superioara la mediu:
-          viziunea asupra afacerii
-          orientarea spre client
-          luarea deciziilor
-          gestiunea resurselor

2. Abilitati organizationale - faciliteaza dezvoltarea capacitatii angajatilor si buna întelegere dintre acestia:
-          comunicare
-          lucru în echipa si conducerea acesteia
-          coaching
-          negociere
-          organizare
-          relationare

3. Abilitati de eficacitate personala - faciliteaza conducerea propriei persoane într-o maniera eficace:
-          autocunoastere
-          initiativa
-          motivatiei
-          învatare
-          autocontrol
-          autocritica
-          gestiunea timpului
-          optimism
-          creativitate
-          integritate
-          gestiunea stressului
-          gestiunea emotiilor (inteligenta emotionala)

Prin abilitati sau competente întelegem comportamente observabile si obisnuite, cu caracter de deprinderi. O veche controversa între specialisti se refera la educabilitatea abilitatilor manageriale. Altfel spus, managerii sunt înnascuti sau se pot crea prin educatie? Talentul si înclinatiile naturale au fara îndoiala un rol important. În opinia noastra nu este posibil ca în urma unui curs de management cineva sa si devina manager. Parerea noastra este ca a deveni manager este rezultatul unui proces de transformare personala. Largirea perspectivei si conceptiei despre lume si viata, sporirea nivelului de constiinta, munca cu sine însusi, descoperirea motivatiilor si principiilor corecte creeaza premise pentru a deveni o persoana capabila sa-i conduca pe ceilalti, adica o persoana care sa merite sa fie urmata de ceilalti si sa îi aiba în grija si nu în subordine. Persoanele optimiste, care se relationeaza usor cu ceilalti, care sunt organizate, comunica excelent, sunt dotate cu intuitie si empatie, care dau dovada de forta de caracter, care au un dezvoltat sentiment de comuniune sociala si care îsi dezvolta competentele tehnice necesare sunt clar avantajate în ocuparea si îndeplinirea cu succes a unor functii manageriale.
 
 
 
 
BIBLIOGRAFIE
·              Cornescu, V., Marinescu, P., Management: de la teorie la practica,  Editura Universitatii, Bucuresti, 2003
·              Kotler, Ph, Managementul marketingului, Ed. Teora, Bucuresti, 1997
·              Harrington, H. J. - Management total în firma secolului XXI, Ed. Teora, Bucuresti, 2000
·              http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteADM.htm

 

   Daca referatele nu sunt de ajuns, va recomandam pagina de download gratuit, unde veti gasi prezentari PowerPoint, programe executabile, programe pentru bacalaureat, teze nationale, etc.