< Inapoi la Cuprins Referate

Referat trimis de: Ploscaru Cosmin | ADAUGA UN REFERAT! - APASA AICI!

ATENTATUL IMPOTRIVA LUI NAPOLEON AL III-LEA

Situatia politica generala a perioadei

Contextul gerneral al anilor” 50 din secolul al XIX lea era dominat, în primul rând, de interesele statelor europene imperialiste ca: Franta, Anglia, Rusia, de a duce în mod continuu razboaie de cotropire în scopul de a satisface interesele marilor financiari si industriasi europeni ce erau în permanenta cautare de materii prime si piete de desfacere, cât si de începuturile luptei pentru independenta a unor state mai mici din centrul si sudul Europei.

Am putea spune ca a doua jumatate a secolului a consemnat un sir nesfarsit de aliante si conflicte armate soldate cu multe jertfe omenesti si pierderi materiale ce în realitate nu au adus nici un profit.

În acea perioada, si Franta este angrenata într-o serie de conflicte armate cu Rusia în Razboiul Crimeii 1853-1856, pentru ca în 1857 sa se alieze cu cu aceasta în scopul de a lovi în interesele Angliei, iar în 1859 începe un razboi cu Austria concomitent cu sprijinirea revolutionarilor italieni ce doreau formarea unor state independente pe care de altfel îi va si trada prin stingerea conflictului cu Austria si alierea cu aceasta.

Jocurile politice europene au permis penetrarea intereselor straine între state determinând aparitia spiritului revolutionar dar si a anarhiei politice de au dat nastere unor noi fenomene sociale cum a fost si încercarea de asasinat asupra lui Napoleon al III-lea.

Cine a fost Napoleon al III-lea?

Evolutia pe scena politica a Frantei a lui Napoleaon al III lea începe în mai 1849 odata cu aprobarea noii Constitutii franceze ce acorda toata putera presedintelui ales al republicii. Pe 10 decembrie 1849 au avut loc alegerile presedintelui, la care a biruit Louis-Napoleon Bonaparte.

Poporul francez credea în el cum a crezut si în unchiul sau – Napoleon Bonaparte – în primul rind spera ca va apara interesele claselor de mijloc si a micilor proprietari de pamânt.

Spirit revolutionar pe 2 decembrie 1851 (ziua aniversarii biruintei lui Napoleon I în batalia de la Austerlitz) Louis-Napoleon înfaptuieste o lovitura de stat, dizolva Adunarea Legislativa si da ordin sa fie arestati conducatorii regalistilor si republicanilor, astfel toata puterea a trecut în mâinile presedintelui care se alegea pe 10 ani.

Dar lucrurile nu se opresc aici peste un an pe 2 decembrie 1852 Louis Napoleon s-a proclamat împarat.

În imperiul lui Napoleon al III-lea a fost adoptata Constitutia din 1852 ce declara ca ea recunoaste marele principii ale revolutiei din anul 1789 si mai ales suveranitatea poporului, dar în realitate Constitutia a stabilit un regim autoritar, în care legile erau erau promulgate de catre împarat.

Anii ’60 ai secolului al XIX-lea sunt marcati prin niste greseli grave ale lui Napoleon al III-lea în politica externa. O lovitura enorma prestigiului Imperiului al II-lea si personal lui Napoleon I a adus esecul aventurii mexicana o alta gresala a lui Napoleon al III-lea a fost când el a permis Prusiei si Italiei sa încheie o întelegere militara împotriva Austriei, sperând ca prim-ministrul Prusiei – Bismark nu va împiedica Frantei de a iesi împotriva Belgiei si Luxemburgului sau va “compensa” neutralitatea ei prin transmiterea la al doilea imperiu a unui oarecare teritoriu german.

Neutralitatea Frantei a usurat Prusiei sa obtina victoria asupra Austriei în Razboiul din anul 1866. Însa dupa formarea în anul 1867 a Uniunii Germane de Nord, Bismark a refuzat categoric realizarea promisiunilor sale catre Napoleon al IIII-lea. Dupa aceasta relatiile între Franta si Prusia s-au înrautatit brusc. Pâna atunci relatiile Frantei cu majoritatea tarilor europene erau stricate: refuzarea lui Napoleon al III-lea la obligatiile sale fata de întelegerea franco-rusa din 1859 si încercarea în 1863 de a da un sprijin diplomatic rascoalei poloneze l-a dispus pe Alexandru al II-lea împotriva Frantei; aventurile coloniale ale lui Napoleon al III-lea au întetit relatiile cu Marea Britanie, la aceasta a contribuit si constructia în 1869 a canalului Suez, facut în pofida împotrivirii Marei Britanei si nimerit în mâinile capitalistilor francezi; urmari negative pentru Franta a avut si politica ei în Italia ce împiedica unificarea ei. Astfel politica externa a lui Napoleon al III-lea la sfârsitul anilor ’60 a adus la ceea ca Franta s-a aflat într-o stare de izolare deplina.

Tot din aceasta cauza în tara a început o criza economica noua. Astfel în alegerile în Corpul Legislativ opozitia liberala a biruit. Macar ca erau înfaptuite reforme muncitorii faceau greve. Toate acestea spuneau ca în Franta a venit o criza guvernamentala mare si al doilea imperiu abia retine puterea sa.

Cine era Felice Orsini?

Atentatorul se numea Felice Orsini si unii istorici il prezinta ca pe un revolutionar de profesie.

Acesta s-a nascut in anul 1819 într-o mica localitate italiana, tatal sau, Andrea, fusese un luptator activ pentru progres, iar micutul Felice avea sa se întilneasca de timpuriu cu rezultatele teroarei politice.

Nu avea decât trei ani când in casa lor isi facura aparitia citiva politisti care il arestara pe tatal lui si-l dusera la inchisoare, iar apoi mai tirziu, sub escorta, il trimisera in exil. Maria Orsini, mama lui, ramasese singura cu copiii, fara mijloace, drept care micul Felice se muta la un unchi instarit din Imola.

Acolo Felice a crescut in bunastarea unui mediu burghez in care nici nu putea fi vorba de idei revolutionare. Însa lui Felice ii curgea de mic prin vine un singe fara astâmpar. Cind implini nouasprezece ani lua parte la demonstratii anti austriece. Mercenarii Vaticanului si ai Elvetiei, impreuna cu detasamentele austriece inarmate le reprimara, pe demonstranti ii arestara sau ii imprastiara, însa pe baiatul cu cocarda pe brat nimeni nu-l baga in seama.

Felice insa nu renunta, cariera lui de revolutionar debuta printr-un episod trist. Felice isi procura un pistol cu butoi cu care ii placea foarte mult sa se joace. Odata insa porni din el un glont, care il nimeri din greseala pe Domenico Spada, bucatarul unchiului sau. Speriat de consecinte Felice disparu in munti si reusi sa se strecoare printr-o trecatoare peste granita in Toscana, dar Unchiul lui Felice era un cetatean bogat si de vaza, cu relatii influente, care reusi, fara prea multa bataie de cap, sa repare fapta nefericita a nepotului sau astfel ca din partea arhiepiscopului Feretti, viitorul papa Pio Nono (Pius al IX-le-a), primi asigurarea ca Felice se putea intoarce acasa fara a fi pedepsit.

Tinarul Orsini avu noroc. Oficialitatile uitara cele intamplate iar el se putea consacra in liniste studiilor de drept. De aceea se duse la Ravenna, iar mai tirziu la Bologna si ajunse tocmai acolo unde unchiul lui n-ar fi vrut sa ajunga pentru nimic in lume : in centrul miscarii revolutionare. Aici fiul se intilni cu tatal, isi unira fortele si aparura, mai tirziu, la Imola. Cineva ii vazu si-i trada. Peste noapte se pomenira cu politia pe capul lor. Andrea si Felice Orsini ajunsera la inchisoare fiind considerati niste revolutionari periculosi.

La accea vreme autoritatile erau neinduplecate cu adversarii regimului. La trei zile dupa arest lui Felice ii pusera catusele ca unui asasin de rind ,si-l escortara la Pesaro. Nu ramase insa mult timp acolo, peste o saptamina se intilni iarasi cu tatal sau. Ajunsera amindoi la Urbino, iar pe drum, dar mai ales in inchisoare, cei doi se convinsera de teroarea pe care politia o folosea ca sa-i sperie pe cei din opozitie.

La Roma ajunsera in fata unui tribunal bisericesc, un faimos tribunal care ii condanma la munca silnica pe viata pentru revolta impotriva tuturor guvernelor Italiei. Urma sa fie trimisi in lanturi la galere.

Cu toate acestea au fost pusi in libertate. Cu o zi inainte de a avea loc transportarea detinutilor muri papa Grigore al XVI-lea. Oficialitatile amânara transportul condamnatilor, pe tronul Vaticanului se urca Pius al IX-lea, cunoscut apropiat al unchiului din Imola al lui Felice, arhiepiscopul Feretti de odinioara. Acesta ii salva viata lui Felice pentru a doua oara. Ii anmistie si se multumi cu angajamentul scris al celor doi Orsini ca nu se vor mai revolta niciodata impotriva guvernului si a suveranului.

Obosit, de viata de ciine pe care o dusese, tatal lui Felice renunta la ideile sale, tinindu-se de promisiunea facuta. S-ar fi putut ca o astfel de atitudine sa fi urmat si fiul sau daca, intre timp, n-ar fi devenit un revolutionar respectat si stimat. Anarhistii urmarisera calvarul lui prin inchisori si desfasurarea procesului din sala sfintului tribunal si-l luara drept model de partizan al miscarii de eliberare „Tinara Italie''. Felice Orsini tinjea de cind era copil dupa fapte mari, iar acum anarhia reprezenta pentru el chemarea vietii lui.

Se-ntelege ca Felice era urmarit cu atentie. Cind, imediat dupa aceea, a fost prins din nou, a fost condus peste granita fara prea multe dezmierdari pe drum. Izbucni apoi revolutia si se schimba roata. Orsini a fost reabililat si a devenit, pentru scurt timp, in anul 1848, deputat in tinutul natal. Pe teritoriul eliberat se intoarsera insa destul de repede armatele austriece si totul redeveni ca mai inainte. Felice Orsini se deghiza in chelner si pleca cu acte false mai intii la Florenta, de acolo la Genova. iar cind se convinse ca politia ii prinsese urma pleca mai departe la Nisa.

In timpul sederii sale la Nisa se intilni cu revolutionarul rus Aleksandr Ivanovici Herzen, precum si cu revolutionari din alte tari ale Europei si se convinse ca lupta Italiei pentru libertate nu era o actiune singulara in Europa, ca fortele progresului incepusera sa se trezeasca si in alte tari. Calatori mai departe, o scurta perioada si-o petrecu in Elvetia. Iar mai tirziu, la Viena fiind, planui un atentat impotriva împaratului Franz Joseph.

Nu s-alese decit cu planul, dar, cu toate acestea, ajunse in fata tribunalului pentru agitatie anarhista impotriva imparatului. Sentinta : inchisoare pe viata. Il dusera la o fortareata din Mantova unde, ferecat in lanturi intr-o celula subterana, urma sa-si petreaca anii ce-i mai ramasesera de trait. Nu peste mult timp evada si ajunse din nou in libertate.

Fugi la Genova, apoi, trecand prin Elvetia, ajunse la Paris de unde, cu acte false, poposi la Londra. Aici se intilni cu Giuseppe Mazzmi. La Londra Orsini deveni profesor de limba italiana, tinea prelegeri de literatura italiana si continua sa urzeasca planuri revolutionare.

In acea perioada se hotari sa organizeze un atentat impotriva imparatului Napoleon al III-lea. Motivul era, la prima vedere, simplu si logic.

Louis Napoleon Bonaparte luptase cindva de aceeasi parte a baricadei cu Orsini impotriva Papei pentru eliberarea Italiei si jurase sa-si consacre toate fortele resturnarii regimului, dar dupa anul 1848 a tradat, devenind dusmanul oricarui efort indreptat spre eliberare.

Complicii

Primul ajutor al lui Orsini in organizarea pregatirilor pentru atentat era doctorul Simon Francois Bernard, un emigrant politic din sudul Frantei, din Carcassonne. Acesta facu cunostinta si cu alti conspiratori, cu Rudio si Pieri. Mai tirziu li se alatura si Antonio Gomez, fost membru al Legiunii straine.

Giuseppe Andrea Pieri provenea din Lucca, lucrase la Lyon si Paris si nu avea un trecut prea curat. Cei cinci conspiratori se intilnira cu al saselea, inginerul Taylor, un bun specialist in construirea de masini infernale. Era tocmai omul de care avea nevoie Orsini, iar cu cu acesta grupul atentatorilor era complet.

Felice Orsini avea o experienta bogata, stia ca trebuie sa fie din cale-afara de prudent, de aceea îsi incepu pregatirile cu o consecventa de strateg profesionist. Mai intâi isi procura acte false. Din italianul tipic care era, deveni englezul Thomas Alsopp. Locui in hotelul Ginger o buna bucata de vreme, apoi mai tirziu, se muta in Bruxelles. Aici se instala chiar in centrul orasului, intr-unul din cele mai bune hoteluri din Place Royale. La Bruxelles isi facu o intrare de rentier bogat.

Între timp inginerul Taylor cofectiona bomba, o dadu doctorului Bernard, acesta o demonta, o puse intr-un geamantan pe care il incredinta unui oarecare Josep Georges pe care îl facu sa creada ca este vorba de prototipul unei inventii valoroase pentru a o transpotra la Paris.

Acest Joseph Georges trebuie sa fi fost un om credul mai ales pentru ca, neavind idee de ce anume transporta, le arata calm vamesilor partile componente ale bombei pe care le prezenta ca fiind partile componente ale unei instalalii de gaz. La ora convenita sosi la cafeneaua din Place de la Monnaie unde il astepta insusi doctorul Bernard ce reusise astfel sa realizeze mai repede decât presupunea sarcina primita si nu mai trebuia sa se ingrijeasca de un alt intermediar.

Între timp Giuseppe Andrea Pieri deveni Joseph Andreas Piercy, functionar de stat prusac, iar colegul sau Rudio, se dadu drept portughez, ce lucra ca reprezentant comercial al unei fabrici de bere si se numea da Silva, Gomez avea actele pe numele Bryan Swiney. seful conspiratorilor bineînteles era Thomas Alsopp alias Felice Orsini ce controla desfasurarea pregatirilor si urma sa dea ordinul de începere a primei parti a operatiunii.

Prima data se stabili locul atacului: coltul strazii Le Peletier, deoarece acolo exista o cotitura unde caleasca imparatului va reduce din viteza si astfel va fi suficient timp pentru aprinderea încarcaturii explozive.

Pieri si Rudio se vor stationa cât mai aproape de intrarea la Opera, în buzunare vor avea bombe iar în cazul in care masina infernala va da gres, ei vor repara greseala cu ajutorul bombelor.

Orsini prevazuse toate posibilitatile, cunostea istoria atentatului din anul 1800 impotriva lui Napoleon si de aceea se asigura pentru absolut toate împrejurarile neprevazute.

Gomez urma sa puna masina infernala la locul stabilit, va alerga apoi pâna se va simti in siguranta si va astepta. Daca imparatul va scapa cu viata, el va iesi din foaierul Operei, si va arunca bomba ce o avea asupra luit.

Cam acesta le era planul. Nu se stie cum a reusit Orsini sa obtina amanunte in legatura cu programul zilnic al imparatului, când si de la cine a aflat ca acesta va merge în accea zi împreuna cu sotia la Opera.

Dar, în acelasi timp nu se stie cine l-a informat pe prefectul politiei pariziene despre existenta unui barbat suspect, este posibil ca prefectul sa fi avut vreun agent în cercurile revolutionarilor sau, sa-i fi atras atentia vreunul dintre oamenii de incredere de la hotel.

Desfasurarea atentatului

In dimineata zilei de 14 ianuarie 1858, Felice Orsini alias Thomas Alsopp se scula tirziu, asa cum ii statea bine unui englez bogat, facu baie, se imbraca cu grija, apoi, a verificat continutul gentii cu bomba care statea pregatita o lua si a plecat. Din acest moment el nu a mai lasat din mâna masina infernala ce era pregatita pina în cele mai mici amanunte.

Intre orele zece si unsprezece dimineata Orsini s-a oprit in Rue Montmartre la stabilimentul „Hotel de France et de Champagne" unde Orsini a intrat cu servieta pentru a se întâlni cu ajutoarele sale : Pieri, Rudio si Gomez.

Era ziua de joi, la Opera din Paris avea loc spectacolul de adio cu celebrul Massol si cu o populara primadona pe nume Ristori. Loja imperiala era pregatita deoarece Napoleon al III-lea promisese ca va veni impreuna cu imparateasa Eugenia, iar Orsini aflase despre aceasta cu doua zile inainte..

Dar, la putin timp dupa prinz pe masa prefectului politiei pariziene aparu din nou aceea informatie neasteptata conform careia la Paris si-a facut aparitia un strain, se numeste Pieri, este suspect si pregateste un atentat impotriva Împaratului Frantei.

Bineînteles ca prefectul a declansat alarma iar inspectorii politiei iesira pe strazi în câteva minute. La acea data politia secreta pariziana avea o experienta bogata deoarece nu era pentru prima data cand detectivii in civil desfasurau o vânatoare a unui suspect de o asemenea amploare dispunând de oameni de incredere în fiecare cartier câtiva dintre ei atrasera atentia asupra lui „Hotel de France et de Champagne". Aici detectivii reusisera sa dea de urma lui Pieri, iar seara, în jurul orei opt, practice cu numai o ora inaintea planificatei plecari a imparatului la Opera, acestia îl surprinsera si-l arestara.

În acel moment prefectul politiei isi freca miinile de bucurie, informatorul nu mintise. Pieri avea in buzunar o bomba, un pistol cu cinci gloante si multi, multi bani. Greseala prefectul politiei a constat însa în faptul de a considera ca actiunea se sfirsise cu succes si nici prin cap nu i-a trecut ca af fi putut exista mai multi atentatori , deja el gindea la laudele pe care i le va aduce imparatul si se pregatea sa-l surprinda cu vestea inabusirii atentatului tocmai în pauza dintre acte. O alta greseala a constat în faptul ca Pieri a fost inchis in celula fara a fi interogat, iar în acest timp prietenii lui se gaseau la locurile stabilite gata de actiune.

Alaiul imparatului a plecat de la palat în jur de ora noua si jumatate. Primii erau calaretii din garda personala, o trasura cu ofiteri, dupa care urma caleasca cu imparatul si imparateasa. Pe scaunul de rezerva se gasea aghiotantul lui Napoleon, generalul Bouget, in cea de-a treia caleasca printesa Matilda si doua doamne de la Curte.

Parizienii sint oameni curiosi, si ca toti orasenii, se strinsera la marginea trotuarului strigind „ura".

La accea ora pe strazi era destul de intuneric, Parisul nefiind luminat suficient. Gomez s-a furisat spre locul stabilit, a asezat pachetul la picioare, ca si cind ar fi vrut sa aiba miinile libere pentru a putea aplauda. A executat totul conform planului, a scos arcul mecanismului,a asezat masina infernala pe marginea de piatra a trotuarului, asteptând sa apara caleasca imperiala la cotitura cînd scoase siguranta si s-a amestecat rapid prin multime.

Însa mecanismul de declansare a bombei nu a functionat. Caleasca trecut iar masina infernala nu a explodat, dar pentru orice eventualitate, Orsini si ceilalti aveau pregatite bombe pe care le-au aruncat cu mâna în directia calestii iar una din ele a explodat chiar sub aceasta.

Peste câteva secunde caleasca imperiala zacea linga trotuar aproape rasturnata într-o parte , iar din multime au început sa apara politistii ce au deschis usa pe unde întii a coborât imparatul dupa care, galant a ajutaat-o pe imparateasa sa coboare din caleasca inclinata. Pe nas avea o zgirietura neinsemnata, iar sotia lui o rana la git., în rest nu li se intimplase absolute nimic. Viata lor fusese salvata de un amanunt pe care Orsini nu a avut de unde sa-l stie : caleasca imperiala era blindata pe dedesubt cu placi puternice de otel pentru a proteja viata ocupantilor.

Pentru a face lumina, politistii au ordonat imediat locuitorilor de pe strazite invecinate sa aprinda luminari la geamuri, iar imparatul si imparateasa au trecut în alta caleasca care pleca imediat deoarece Napoleon se temea, banuia ca pe strazi s-ar fi putut gasi înca un atentator si de aceea ceru sa ajunga cit mai grabnic la palatul sau.

Bilantul atentatului este cutremurator pentru accea vreme doi oameni ramasesera morti pe pavaj — un politist si un functionar, iar peste o suta cincizeci de parizieni au ajuns la spital cu schije in corp.

Politia începu imediat cercetarile si era limpede ca atentatul fusese pus la cale de un grup de conspiratori, iar Joseph Andreas Piercy, pe numele adevarat Pieri, se gasea inca din seara precedenta arestat dupa zabrele.Interogând-ul anchetatorii aflasera ca era italian si ca pasaportul lui prusac era fals. Dupa atentat politistii se dusera in camera lui de la hotel, unde mai arestara un barbat: pe da Silva, portughez, dar dupa cercetari reiesi ca si el avea acte false si ca în realitate se numea Cario de Rudio si era tot italian.

Detectivii au demarat ancheta iar din interogarea personalul hotelului au aflat care erau persoanele cu care cei doi se întilneau. Astfel ajunsera la Gomez si-l arestara si pe acesta intr-un han italian, situat nu departe de Opera, aflând despre el ca era sluga unui rentier bogat, aparu curind pe scena si englezul Thomas Alsopp de fapt Felice Orsini.

La orele patru dupa miezul noptii, adica la numai sase ore de la atentat, toti complotistii se gaseau in spatele gratiilor.

Cercetarile le conducea insusi prefectul Pietri, iar rezultatele erau raportate ministrului de externe. In dimineata urmatoare cei doi se prezentara impreuna in fata imparatului pentru a-i aduce la cunostinta succesul repurtat, dar Napoleon al III-lea nu a fost prea entuziasmat când a aflat a ca atentatorii erau italieni si, in plus, membri ai organizatiei „Tinara Italie". El stia foarte bine ca acestia erau doar câtiva dintre numerosii atentatori posibili. Miscarea pentru eliberarea Italiei era o organizatie mult mai periculoasa decit toti emigrantii republicani la un loc si nu puteau fi invinsi cu mijloacele obisnuite. Imparatul Napoleon ii cunostea foarte bine , cindva se aflase alaturi de ei pe aceeasi baricada, jurind credinta ideii unitatii Italiei, pentru ca apoi sa-i tradeze si din aceasta cauza se temea imparatul. Pe parcursul ancchetei detectivii ajunsera la ooncluzia ca bombele folosite nu erau de origine franceza, ci erau aduse din Belgia. si mai aflara ca cel care le adusese era doctorul Bernard, care traia la Bruxelles. Pornira asadar pe urmele lui. Era prea tirziu insa ; acesta se imbarcase pe un vas la Le Havre si, in timp ce politia efectua cercetari, el ajunsese deja la Londra. Ministrul francez de externe a facut presiuni pentru a-l adduce pe Bernard la Paris însa englezii nu voiau sa-l predea. Autoritatile il pusera pe doctor in libertate si, in plus, ii eliberara o autorizatie privind sederea lui pe teritoriul englez. Aceste imprejurari vor sta la baza unei grave crize politice datorita careia relatiile dintre Franta si Anglia au inregistrat o fisura. Se vorbea chiar despre posibilitatea unui conflict deschis.

În Franta procesul anarhistilor a demarat iar Felice Orsini nu putea avea un aparator mai vestit decit era avocatul parizian Jules Favre, însa practic acesta nu l-a ajutat cu nimic.

Publicul din sala si opinia publica franceza se aflau intr-o situatie deosebita. Francezii tineau la imparat, dar atentatorul italian, care nu pregeta sa-si sacrifice viata pentru realizarea unui tel nobil, le era la fel de simpatic deoarece el lupta doar pentru redobindirea libertatii tarii sale, iar francezii stiau dintotdeauna sa pretuiasca astfel de fapte. Chiar în timpul procesului , cind aparatorul a citit în fata tribunalului scrisoarea de motivatie a lui Orsini adresata din inchisoarea in care se gasea, lui Napoleon al III-lea, multi francezi trecura in mod neconditionat de partea acuzatului.

Totusi justitia controlata de Napoleaon al III-lea a fost neiertatoare Orsini, Pieri si Rudio au fost condamnati la moarte iar Gomez la inchisoare pe viata. La 13 martie anul urmator calaul ii aduse la ghilotina. Venira in fata mortii desculti, imbracati in haine lungi, albe, cu gluga pe cap, asa cum mureau ucigasii de parinti, caci, orice s-ar spune, Napoleon III-lea avea si titlul de „parinte al tarii".

În concluzie, lui Orsini nu i-a reusit complotul prin care sa-l asasineze pe imparatul francez, dar, prin atentatul lui, reusi sa conduca istoria pe firul pe care l-a dorit.
 

   Daca referatele nu sunt de ajuns, va recomandam pagina de download gratuit, unde veti gasi prezentari PowerPoint, programe executabile, programe pentru bacalaureat, teze nationale, etc.