< Inapoi la Cuprins Referate

Referat trimis de: Grigorescu Patricia | ADAUGA UN REFERAT! - APASA AICI!

FORME ALE INADAPTARII SCOLARE SI FACTORII CARE LE EXPLICA -

DELICVENTA JUVENILA

Inadaptarea comportamentala a unor elevi vizeaza, în principal, tulburarile de relationare a elevilor în cauza cu parintii, profesorii, colegii si încalcarea regulilor colectivitatii scolare sau extrascolare. Paleta acestor tulburari este larga, ea cuprinzînd atît modificari comportamentale mai putin grave sub raport juridic (penal), dar suparatoare, de tipul: minciuna, inconsecventa comportamentala, violente verbale, copiatul la ore, fumatul ostentativ, bruscarea de catre baieti a fetelor, refuzul de a saluta, diferite atitudini non-conformiste; cît si abaterile grave de la normele morale si legislatia penala, cum sunt: furtul repetat, vagabondajul, actele de spargere sau tîlharie, consumul curent de alcool sau droguri, prostitutie etc. Profesorii se confrunta de obicei cu tulburarile de conduita mai usoare, neinfractionale în sensul propriu al termenului; dar destul de raspîndite sunt, în ultimul timp, si abaterile severe de conduita, care cer mult timp si efort pentru a fi eradicate.
Manifestarile cu aspect predelictual si cele infractionale rezulta, de obicei, din interactiunea unor cauze individuale si sociale cu o serie de conditii favorizante. Cauzele individuale atrag atentia atît asupra unor posibile determinari ereditare (conditii interne predispozante), cît si asupra formarii nefavorabile, la un moment dat, a personalitatii tînarului sub influenta unor factori de mediu negativi, fapt ce duce la imprimarea în comportamentul sau a unor orientari antisociale. Cauzele sociale vizeaza, de regula, influentele nocive ale situatiilor concrete de viata în care s-a aflat tînarul înainte de comiterea conduitei deviante. Conditiile favorizante cuprind, de fapt, acele împrejurari si situatii externe care faciliteaza comiterea delictului (producerea faptei propriu-zise). Notiunea de cauzalitate nu poate fi redusa, asadar, în acest domeniu al deviantei comportamentale, la o singura cauza fundamentala, ci presupune un complex de conditii, de actiuni si motivatii particulare. Desigur, este greu de surprins ponderea acestor factori individuali, sociali si favorizanti în determinarea si dezvoltarea conduitei deviante. Tendintei unor specialisti de a pune un accent prea mare pe rolul factorilor sociali (sau externi) îi raspund altii, care atrag atentia asupra faptului ca factorii externi actioneaza întotdeauna prin intermediul conditiilor interne, neuro-psihice: "Orice fenomen psihic este determinat în ultima instanta de actiunea externa, dar orice actiune externa determina actul psihic (deci si actele deviante, n.n.) numai mijlocit, refractîndu-se prin însusirile, starile si activitatea psihica a persoanei care este supusa acestei actiuni" (Bogdan, T., 1973, p. 17). într-adevar, numai asa ne putem explica de ce dintre doua persoane aflate în aceleasi conditii de mediu defavorizam (sau psihotraumatizant) doar una se hotaraste sa recurga la conduite deviante (sau aberante). Cînd motivatiile individuale devin presante (de exemplu, dorinta excesiva a persoanei de a obtine diferite satisfactii prin bani, drog, sex etc.), "factorii ambientali de precipitare" pot inspira sau declansa actul deviant, oferind mijloacele prin care delincventa se perpetueaza.
O discutie pertinenta asupra cauzelor comportamentelor deviante la elevi pretinde, asadar, o considerare simultana a celor trei grupe de factori, mentionate mai sus: tendintele ereditare (conditiile interne predispozante) se realizeaza si se manifesta întotdeauna într-un mod diferit, în dependenta de antecedentele dezvoltarii individuale, de evenimentele copilariei si de mediul în care traieste copilul (sau tînarul în cauza). Fiecare caz de inadaptare scolara are, prin urmare, o "istorie" proprie, care impune o interpretare psiho-genetica, dinamica si functionala a inadaptarii scolare.
Pentru a fi luate masurile profilactice necesare scaderii numarului de conduite deviante în scoala, trebuie sa punem în discutie, fie si succint, rolul factorilor individuali (sau interni) si al celor sociali (sau externi) în deter-minarea acestor conduite.

A. Factorii individuali tin de capacitatea personala a fiecarui elev de a reactiona, adica de resursele personale, de bogatia si calitatea "schemelor de adaptare" ; astfel, unii elevi au un potential mai mare de adaptare (de malea-bilitate, comunicare, acceptare a interdictiilor, de toleranta la frustrare), iar altii unul mai redus (sunt mai rigizi, mai intoleranti, mai putin permisivi în raportul cu ceilalti), în general, acesti factori individuali pot fi grupati în doua categorii: 1. factori constitutionali, dependenti de zestrea ereditara si de structura neuro-psihica a copilului (de exemplu, debilitate mentala, hiper-emotivitate, autism, tendinte agresive etc.); 2. unele particularitati ale personalitatii în formare (de exemplu, diferite tulburari de caracter sau atitu-dini negative, formate sub influenta unor factori defavorabili ai mediului). Spatiul restrîns acordat acestui material nu ne permite sa realizam decît unele consideratii succinte asupra factorilor mentionati.
1. Determinarile ereditare, desi importante, nu trebuie sa duca la exage-rari de genul: "inadaptat prin nastere", care favorizeaza un anumit "fatalism" educational. Adevarul este ca factorii ereditari (sau predispozanti) actioneaza nu direct, ci prin intermediul celor de mediu, care vor favoriza sau nu expri-marea acestor potentialitati ereditare.
a. Deficientele intelectuale. Se apreciaza astazi tot mai mult ca întîrzierile mintale reprezinta o premisa a deviantei comportamentale, mai ales atunci cînd nivelul mintal scazut se asociaza cu tulburari afective si cu conditii defavorabile de mediu. Deficientele intelectuale exprima, de regula, dificultatea sau imposibilitatea celui în cauza de anticipare, pe plan mental, a urmarilor inevitabile ale atitudinilor deviante adoptate. Altfel spus, ele exprima slaba capacitate de a trai anticipativ o serie întreaga de efecte sau stari emotive, motiv pentru care persoana respectiva traieste mai mult "în prezent", sub presiunea tiranica a pulsiunilor si trebuintelor sale primare.
b. Modificari accentuate ale vietii afective si ale vointei. Dintre aceste modificari, cu un puternic substrat ereditar, mentionam: toleranta foarte scazuta la frustrare ; o pronuntata labilitate afectiva ; un potential agresiv ridicat; indiferenta afectiva (absenta emotiilor altruiste si simpatetice).
- Se stie ca sentimentul de frustrare exprima starea noastra de disconfort în raport cu o trebuinta sau aspiratie care, din diferite motive, nu a fost satisfacuta. Oamenii au diferite praguri de rezistenta la privare (frustrare), în functie de cît de mult sunt dispusi sa realizeze un dialog flexibil cu ceilalti, respectiv de a face schimburi de valori materiale si spirituale cu cei care îi încon-joara. Elevii "problema" sub raport comportamental (disciplinar) sunt, de obicei, persoane încorsetate de egoism în interpretarea situatiilor sociale, sunt persoane dominate de incapacitatea de a se detasa de propriile trairi si tendinte egocentrice, ceea ce le determina sa creada ca au numai drepturi, nu si îndatoriri. Incapacitatea de a accepta o frustrare, un repros sau sugestie constructiva îi face pe acesti elevi sa recurga la încercari de satisfacere a trebuintelor lor egoiste pe alte cai decît cele legale.
- Labilitatea afectiva reprezinta una din caracteristicile personalitatii delincventilor, ea manifestîndu-se prin : sugestionarea rapida în raport cu impresiile de moment formate ; reactii imprevizibile (datorate insu-ficientei dezvoltari a autocontrolului afectiv); lipsa unei autonomii afective (determinate de o slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, îndeosebi a celor morale). Despre labilul afectiv, cunoscutul specialist în domeniul psihologiei judiciare, Tiberiu Bogdan spune ca este "un instabil emotiv, un element care în reactiile sale tradeaza discontinuitate, salturi nemotivate de la o extrema la alta, inconstanta în reactii fata de stimul. .." .
- Fenomenul de agresivitate, determinat de instabilitatea emotiva si de o structura dizarmonica de personalitate de tipul psihopatiei impulsive, sta la originea multor devieri comportamentale. Investigarea tendin-telor psihice ale delincventilor cu teste de personalitate (de exemplu, T.A.T., testul de frustratie al lui S. Rosenzweig etc.) a relevat faptul ca foarte multi dintre minorii delincventi testati au dat raspunsuri de tip agresiv, care exprima opozitia si intoleranta deschisa a acestora fata de reguli (norme, cerinte) si fata de ceilalti din jur.

2. Desi nu se poate pune semn de egalitate între "caracteriali" si delinc-venti, deoarece nu toti copiii cu tulburari de caracter devin delincventi, si nu toti delincventii au cunoscut (traversat) în copilarie sau adolescenta o faza "caracteriala", se constata totusi faptul ca, în numeroase cazuri, delincventa juvenila este precedata de tulburari de caracter care apoi, prin cronicizare, s-au fixat în structura caracterului respectivilor minori. Astfel, cercetatori cum ar fi D. Lagache (1964), R. Mucchielli (1965), G. Basiliade (1978) etc. arata ca un copil caracterial (cu un "caracter rau") se prezinta adesea, în cadrul vietii sociale, ca un inadaptat, ca un sociopat, deoarece el nu reuseste sa realizeze relatii armonioase între el si mediul social (datorita educatiei gresite primite si a experientelor dureroase de viata avute). Dupa R. Mucchielli, disocializarea copilului caracterial se exprima prin: falsa perceptie a celor din jur ; absenta aprofundarii si evaluarii corecte a consecintelor actelor comise ; respingerea sarcinilor si rolurilor propuse de parinti sau profesori. Astfel de trasaturi, care exprima insolenta, voluntarismul afectiv, opozitia fata de încer-carile educative ale adultilor se obiectiveaza, evident, în diferite reactii si acte predelictuale care apoi, prin cronicizare, se structureaza în personalitatea tînarului, dînd nastere la ceea ce se cheama un caracter deficitar (imatur sau gresit structurat).

B. O discutie asupra factorilor externi în determinarea conduitelor de dezadaptare scolara este motivata de faptul constatat de atîtea ori ca moti-vatia elevului pentru învatare, perseverenta acestuia în activitate, atitudinea sa fata de scoala sunt în relatie strînsa cu realitatea psiho-pedagogica din scoala, cu climatul afectiv din familie, cu gradul de dificultate al activitatii scolare impuse de profesori sau parinti.

1. Factori psiho-pedagogici de ordin familial. Familia, prin tonalitatea si atmosfera sa afectiva, prin dimensiunea sa culturala si gradul ei de integrare sociala, constituie un mediu educativ determinant. Orice dezacorduri si tensiuni existente în mediul familial vor genera în constiinta copilului îndoieli, reticente sau reactii neadaptative. Dintre factorii familiali care pot genera tulburari comportamentale la copii, mentionam:
a. Deficite de climat familial si de structura familiala. Familia reprezinta "un soi de personalitate colectiva", a carei armonie generala influenteaza echilibrul psihologic al fiecareia dintre parti. Faptele de viata arata, în acest sens, ca diferitele însusiri moral-volitive ale copilului, cum ar fi, de exemplu, initiativa si fermitatea în actiuni, curiozitatea epistemica, spiritul obiectiv de autoevaluare etc. depind de o serie de trasaturi pe care le are familia în care copilul traieste. Astfel, exista - spune Rose Vincent - familii reprimatoare, care înabusa spiritul de independenta al copilului, si familii liberale, care dezvolta initiativele acestuia. De asemenea, sunt familii integrate social, sigure de ele, care prezinta un grad ridicat de receptivitate sociala, si familii la limita integrarii, nesigure, închistate, refractare la tot ce apare nou pe plan social. Nu mai putin interesante sunt asa-numitele familii active si pasive, în cazul celor active, principala însusire este aceea de a se afirma, de a lupta cu greutatile, de a se impune, în sensul bun al cuvîntului, în societate; ele încurajeaza formarea la membrii mai tineri ai familiei a dinamismului, a încrederii în sine, a motivatiei muncii. Familiile pasive, indiferente, indolente, gene-reaza sentimentul de esec, de neîncredere în viata, de descurajare în lupta cu obstacolele întîlnite în activitate.
Parintii formeaza, se stie, miezul grupului familial. Absenta temporara a unuia dintre parinti, situatia de deces a unuia sau a ambilor parinti etc. reprezinta tot atîtea conditii cu rasunet diferit asupra mediului familial si al echilibrului psihic al copilului, în familia adoptiva, de exemplu, alcatuita de obicei din parinti mai vîrstnici si dintr-un singur copil, înfiat sau luat sub ocrotire, întreaga afectiune si grija se îndreapta de regula spre acest copil; saturat si plictisit de atîtea atentii, copilul va adopta atitudinea minimei rezistente fata de greutati, fata de efort, în familiile disociate, deseori cei doi parinti, desi despartiti, revendica, în aceeasi masura, copilul, fiecare dintre ei cautînd sa-1 atraga de partea lui si sa-1 instige împotriva celuilalt, pentru a-1 compromite. Impresionante sunt, în aceasta privinta, cazurile acelor copii deveniti confidentul unuia sau altuia dintre parinti: aflati în postura de consolator, de "suport afectiv" al unuia dintre parinti, acesti copii îsi dau seama de prabusirea conditiilor securitatii vietii lor de familie, ceea ce-i face sa devina blazati si neîncrezatori în oameni, în cazul copiilor orfani sau abandonati, care se afla în grija asistentei publice, cu toata atentia care li se acorda aici, le lipseste tocmai mediul afectiv familial. De aceea, din rîndul acestora se detaseaza, uneori, copilul depresiv, descurajat, aflat în continua cautare de afectivitate, de încredere si întelegere din partea celor din jur. Familiile reconstituite din persoane divortate, cu copii rezultati din casatorii anterioare, vin de obicei cu principii si deprinderi de educatie total diferite, fapt ce poate favoriza o atmosfera de nesiguranta si neliniste sau aparitia unor conflicte si tensiuni fie între parinti, fie între parinti si copii. O situatie speciala o reprezinta acele familii cu o ambianta a caminului apasatoare, ca rezultat al unor certuri continue dintre parintii. Aceste familii creeaza un mediu nefavorabil dezvoltarii psihice normale a copilului: o atmosfera fami-liala prea trista sau prea agitata, caracterizata de certuri, injurii, brutalitati, se rasfrînge în sens negativ asupra psihicului copilului, provocîndu-i tulburari emotionale puternice
b. Copilul si divergentele educative dintre membrii adulti ai familiei. Este stiut ca mediul familial nu se limiteaza strict la membrii grupului familial nuclear (adica numai la parinti si copii). Cel mai adesea si alti adulti, cum ar fi: bunici, matusi, unchi, veri, prieteni, vecini iau parte, în mod per-manent sau doar din cînd în cînd, la viata familiei respective. Aceste persoane pot sa joace un rol important influentînd, în unele cazuri, natura relatiilor copilului cu parintii. "Ceea ce complica pedagogia familiala - arata Andre Berge -, este numarul de jurisdictii carora trebuie sa li se supuna copilul. .. Sunt familii în care cea mai mica masura de ordin educativ stîrneste strigatele de indignare ale bunicilor, unchilor, matuselor, prietenilor etc., care îsi prezinta opiniile, se contrazic, reproseaza severi-tatea sau indulgenta, sugereaza sisteme si solutii salvatoare. Copiii mici sunt mesteri mari cînd este vorba sa profite de aceste divergente pentru a se elibera de orice regula". De cele mai multe ori, însa. bunicii constituie o sursa de experienta bogata si pretioasa pentru copil. Astfel, pentru copiii dintr-o familie numeroasa, bunicii ofera acel "surplus de camin", care completeaza si întregeste mediul familial propriu-zis si în care fiecare dintre copii se bucura de o atentie egala. Copilul gelos, care considera ca alt copil (frate sau sora) i-a luat locul în inima parintilor sai, vine la bunici, unde gaseste un loc de refugiu. Este adevarat însa ca uneori bunicii se arata deosebit de protectori si de îngaduitori cu nepotii, ocrotindu-i si aparîndu-i de pedepsele parintilor lor si atunci cînd nu ar trebui. Desigur, astfel de interventii directe în atributiile parintilor clatina auto-ritatea acestora, schimba pozitia copilului fata de parinti, perturba relatiile familiale, dînd nastere la tensiuni si conflicte de pe urma carora va suferi, în primul rînd, copilul. De asemenea, bunicii prea îngaduitori, care permit copilului sa se manifeste oricum, "educa" nepoti prea alintati, obraznici,
c. Grupul fratern. Este cunoscut faptul ca, în familie, copilul sufera influenta nu numai a membrilor adulti, ci si a celorlalti copii (frati si surori, verisori etc.). Desigur, aceste influente depind de numarul copiilor în familie, de vîrsta si sexul fiecaruia, de pozitia copiilor în colectivul familial. Faptul, de exemplu, ca un copil mai are 3-4 frati si surori, îl face sa intre în relatii umane mai bogate (mai variate), în comparatie cu copilul unic în familie (si anume sa cunoasca experienta rivalitatii, a competitiei, dar si raporturile de colaborare, de solidaritate la nevoi). Adesea, în sînul fami-liei îsi fac simtita prezenta, printre copii, unele grupuri ostile : cel al copiilor mici împotriva celor mari, al fetelor împotriva baietilor, al fratilor împotriva verilor etc. Faptele de viata arata ca, de cele mai multe ori, conflictele dintre frati sunt determinate de pozitia copilului pe scara vîrstei. Cel mai mare, de pilda, care a avut la un moment dat totul (atentie, dragoste etc.) traieste, din momentul aparitiei urmatorului copil cu care trebuie sa împarta dragostea parintilor, un "complex de detronare" (A. Adler) si puternice sentimente de gelozie. El poate ajunge chiar sa creada ca este ignorat, respins de parinti, ceea ce-1 va face sa-si urasca fratele mai mic, sa se închida în sine si sa-si neglijeze obligatiile scolare. Copilul cel mai mic din familie ocupa si el o pozitie aparte si destul de primejdioasa în colectivul familial. El ajunge în situatia de a fi rasfatatul familiei, fiind înconjurat de cele mai calde sentimente de duiosie si dragoste din partea parintilor, în felul acesta, el îsi va dezvolta la maximum "firea voluntara", devenind impulsiv, revendicativ, obraznic în relatiile cu cei din jur. Fratii lui mai mari sau cei intermediari de obicei nu-1 iubesc, asociindu-se pentru a-1 exclude din grupul lor, sau pentru a rezista mai bine în fata presiunilor parintilor. Problemele cele mai mari le ridica însa, pentru viata grupului familial, copilul unic, care este destul de des un "copil-problema" în scoala. Rasfatul continuu îl transforma pe copilul unic într-un mic tiran al familiei, pe cît de irational si capricios, pe atît de temut si de imprevizibil în reactii, în raport cu ceilalti din jur.
d. Dezacordul dintre cerere si oferta. Parintii trebuie sa faca dovada unui simt al masurii în atitudinea si exigentele preconizate fata de copil, dublat de capacitatea de a prevedea reactiile si starile interne ale copilului, apa-rute atunci cînd iau o masura educativa. Exigentele exagerate, manifestate de unii parinti fata de copiii lor, favorizeaza esecurile scolare, provoaca "intoxicatii intelectuale", generatoare de irascibilitate si chiar agresivitate în raport cu sarcinile scolare. Defectele copilului nu reprezinta altceva - precizeaza A. Berge - decît partea vizibila a unui conflict profund dintre parinte si copil: "Un defect nu este o imperfectiune esentiala a fiintei, ci un mod deosebit si aberant de a actiona la exigentele lumii exterioare. Defectul vadeste o dificultate de adaptare... un copil dificil este aproape întotdeauna un copil care are anumite dificultati"

2. Factori psiho-pedagogici de ordin scolar. Mediul scolar poate prezenta uneori influente psiho-pedagogice negative, care sa determine fenomene de dezadaptare scolara la elevi, lata cîteva dintre aceste posibile influente negative.
a. Sub- si supraaprecierea capacitatilor reale ale elevului. Un factor deosebit de important al reusitei scolare a elevului îl reprezinta încrederea lui în fortele proprii. Aceasta încredere este însa, în mare masura, ecoul aprecierii profesorului, al încrederii pe care el o acorda elevului. Cînd exigentele profesorului fata de un elev, considerat submediocru, sunt superficiale si formale, învatarea elevului respectiv devine formala si mecanica. Sarcinile scolare prea usoare au ca efect slabirea energiei nervoase si stingerea intereselor de cunoastere. Nestimulat de catre profesor, elevul în cauza va deveni tot mai pasiv si indiferent în timpul orelor, trecînd treptat în rîndul elevilor ramasi în urma la învatatura. De asemenea, daca, nemultumit de raspunsurile unui elev, profesorul îsi va exprima în mai multe rînduri neîncrederea în capacitatile acestuia de a se îndrepta în viitor, elevul res-pectiv va începe sa se convinga tot mai mult de "adevarul" celor spuse de profesor, dînd raspunsuri din ce în ce mai nesigure si obtinînd rezultate tot mai slabe ; "incapacitatea" acestui elev se înscrie, asadar, în categoria deficientelor "didascogene", create de profesor prin ignorarea, uneori fara voia lui, a efectelor psihologice pe care le au aprecierile verbale si auto-ritatea profesorala. Nu mai putin daunatoare, prin efectele ei, este si atitudinea de supraestimarea de catre profesor a posibilitatilor reale ale elevului. Ca efect al supraaprecierii si a încrederii deosebite pe care o manifesta în capacitatile unui elev, profesorul îl supra-încarca intelectual, elevul în cauza fiind nevoit sa faca mereu fata unei disproportii, de ordin intensiv si calitativ, între sarcinile si cerintele care-i sunt puse în fata si propria rezistenta nervoasa. Acest dezacord între "cerere" si "oferta" îl poate determina pe elev sa actioneze fie prin protest si respingere a exigentei, fie printr-o îndeplinire formala a acesteia.
b. Dezacordul asupra motivatiilor conduitei elevului, între profesor si elev pot sa apara dezacorduri importante cu privire la motivele reale care explica reusitele sau nereusitele sale scolare : astfel, în timp ce profesorul atribuie comportamentului elevului un motiv pe care el, ca educator, îl considera real, elevul în cauza nu se arata de acord cu motivele ce i se atribuie în legatura cu o fapta savîrsita de el si, în consecinta, respinge masurile luate de profesor împotriva lui. Acest dezacord si protestul launtric pot duce la aparitia sentimentului elevului ca este victima unei nedreptati sau a unei neîntelegeri, precum si a convingerii sale ca pedeapsa la care a fost supus este nemeritata. Adesea, vazînd ca nu este înteles, elevul poate sa se închida în sine si sa refuze sa dea explicatii. Daca asemenea cazuri se repeta, apare la elevul respectiv asa-numitul fenomen de "rezistenta interioara" în virtutea caruia elevul, desi întelege bine si poate sa faca ceea ce-i cere profesorul, nu-si însuseste aceasta cerinta si se încapatîneaza sa nu o duca la îndeplinire, în aceste cazuri, contactul dintre profesor si elev se întrerupe, iar întelegerea reciproca dispare. Sa ne închipuim, de pilda, ca un elev nu-si pregateste o perioada de timp lectiile sau si le pregateste în mod neglijent, fiind eti-chetat de profesorul diriginte ca un elev lenes. Lenea de care da dovada însa la un moment dat un elev în activitatea sa poate sa fie, asa cum remarca Alfred Binet, o lene "de ocazie" sau o lene "din nastere". Lenea de ocazie este tranzitorie, accidentala, fiind determinata de un eveniment neplacut, care ar fi putut lipsi. Dintre aceste evenimente neplacute putem mentiona: un elev este descurajat de o nota proasta sau de un esec la un examen; indiferenta parintilor, care nu numai ca nu se intereseaza de conduita scolara a copilului lor, dar reprezinta ei însisi exemple de lene si neglijenta; în alte familii, dimpotriva, parintii au prostul obicei de a prelua partial sau în totalitate sarcinile scolare ale copilului lor, realizîndu-i temele si dezobisnuindu-1 astfel sa mai mun-ceasca; în sfîrsit, mai pot fi influente nefavorabile venite din partea altor elevi care au ajuns si ei, în urma unor experiente scolare negative, la descurajare sau chiar dezgust pentru studiu. La lenesul "din nastere" exista, spune A. Binet, o lipsa, un defect initial în preocuparea pentru munca. Acest elev este apatic din fire, ceea ce se constata din insensi-bilitatea sa chiar fata de stimulii obisnuiti; în consecinta, el este indiferent la orice; este aton, indolent, nedecis si incapabil de a "gusta" placerea care este inspirata de perspectiva scopului de atins. Daca profesorul va lega însa, în mod invariabil, aceasta lene a elevului numai de dezinteresul acestuia fata de scoala, explicatie cu care elevul nu va fi de acord în forul sau interior, va aparea fenomenul de "rezistenta interioara" amintit, de pe urma caruia dialogul dintre profesor si elev înceteaza. Mai mult chiar, dezacordul respectiv îl va face pe elev sa devina cu adevarat lenes, el extinzîndu-si cu repeziciune resentimentele de la persoana profesorului la disciplina pe care o preda, si chiar asupra activitatii scolare în general,
c. Conflictele individuale în cadrul clasei de elevi. Aparitia unor tendinte centrifugale si a unor stari de tensiune între elevii clasei, ca urmare a competitiei acerbe care apare uneori între acestia, sau ca urmare a conflic-tului de interese dintre elevi, poate sa duca la crearea unor subgrupuri si fractiuni cu caracter închis, care nu comunica decît în cadrul lor strîmt si care se izoleaza de restul clasei, devenind "bisericute" sau "clici", cum sunt denumite de restul clasei, în aceste grupuri se cultiva, adesea, preocupari si atitudini cu caracter predelictual sau infractional, de tipul: practicarea jocurilor de noroc, vizionarea de filme pornografice, hoinarirea pe strazi, furturi sau tîlharii.
 

   Daca referatele nu sunt de ajuns, va recomandam pagina de download gratuit, unde veti gasi prezentari PowerPoint, programe executabile, programe pentru bacalaureat, teze nationale, etc.