< Inapoi la Cuprins Referate

Referat trimis de: Ana Rogozean| ADAUGA UN REFERAT! - APASA AICI!

Munca si satisfactiile ei

Dintre toate tipurile de activităţi, munca ocupă locul cel mai important în viaţa omului: un calcul sumar arată că dacă socotim viaţa activă a individului ca având o durată de 40 de ani, fiecare cu câte 48 de săptămâni lucrătoare a 40 de ore, rezultă 76.800 de ore ocupate de muncă (din totalul de 349.440 de ore ale aceloraşi ani), adică 21,9 %. Numai somnul ocupă mai mult timp… Dar nu este o activitate formativă.

Formarea personalităţii începe cu prima zi de viaţă, continuă pe tot parcursul educaţiei realizate în şcoală şi în afara ei, în copilărie şi adolescenţă, dar nu se opreşte odată cu începerea activităţii profesionale. Alegerea profesiei şi adaptarea la cerinţele ei presupun continuarea unei direcţii de dezvoltare a personalităţii care să permită dezvoltarea priceperilor şi a aptitudinilor, exprimarea unor valori şi atitudini, asumarea unor roluri agreabile, succesul profesional fiind, în ultimă instanţă, o rezultantă a interacţiunii dintre structura de personalitate şi mediul ocupaţional. Personalitatea şi identitatea de sine a adultului sunt strâns legate de principala sa activitate - munca. Devenirea personalităţii, ca proces continuu, depinde. de o serie de factori, care ar putea fi grupaţi în trei categorii: ciclurile de viaţă, alegerile pe care le facem mai mult sau mai puţin întâmplător şi automodelarea. Aceste alegeri, printre care şi cea a profesiei, exercită o influenţă modelatoare: un post înalt solicitant sub aspect intelectual îşi pune amprenta nu numai asupra dezvoltării aptitudinilor şi capacităţilor, ci şi asupra intereselor, motivaţiei, nivelului de aspiraţie, manifestărilor Eului (imagine de sine, respect de sine); o muncă monotonă şi subsolicitantă poate deveni calea unei adevărate alienări de sine.

În viaţa cotidiană este larg răspândită sintagma "deformaţie profesională", care are semnificaţia de efect modelator al muncii asupra personalităţii, fie în sens pozitiv, de îmbogăţire şi dezvoltare a personalităţii, fie negativ, de îngustare a preocupărilor prin specializare excesivă, de evoluţie spre "omul unidimensional". Individul se poate identifica cu profesia practicată, lăsându-se complet "aculturalizat profesional" de mediul şi cultura muncii, sau, dimpotrivă, poate dezvolta o duplicitate structurală". El îşi va dezvolta un Eu profesional exterior şi oarecum separat de Eul său intim, pentru a se apăra de presiunile unui mediu cu imperative excesive şi rigide. Eul intim rămâne astfel o "redută interioară" în faţa acestor presiuni, cu rolul de a contrabalansa artificialitatea Eului profesional.
Performanţa în muncă depinde atât de variabilele interne ale persoanei (vârstă, sex, aptitudini, interese şi motivaţii, sistem de valori, trăsături de personalitate, experienţă), cât şi de variabile externe, de natură fizică - ambientală (spaţiu de lucru, echipamente, metode de lucru) şi organizaţional - socială (caracterul şi politica organizaţiei, ambianţa socială).


Comportament profesional şi adaptare performantă

Definind succesul profesional ca pe o adaptare performantă la cerinţele munci, caracterul relativ al fenomenului pune în discuţie problema criteriului de evaluare a performanţei, a standardului la care se raportează performanţa. Criteriile de evaluare pot fi subiective (intra sau interpersonale), dar şi obiective (cantitative), pe termen scurt sau lung. Fiecare dintre aceste criterii are o valabilitate relativă la natura profesiei, la tipul de organizaţie, la societate în ansamblul său.
Competiţia, în orice domeniu, pune problema eficienţei personale, responsabilităţii pentru gestiunea resurselor proprii: individul este propriul său manager, el trebuie să-şi "conducă" propria persoană ca pe o întreprindere rentabilă, adică să-şi evalueze resursele cu realism, să-şi stabilească obiective şi să elaboreze proiecte existenţiale pe termen lung, mediu şi scurt, să se folosească de oportunităţi, să fie flexibil şi să-şi urmărească atingerea unor obiective de etapă, adevărate zone succesive ale proximei dezvoltări personale. În aceste condiţii, succesul profesional este nu numai un succes - reuşită, ci şi un succes - izbândă, un succes-recunoaştere, ba chiar un "succesimpunere".

Supraevaluarea resurselor proprii, direcţionată spre menţinerea momentană a unei imagini şi a stimei de sine, ca şi subevaluarea, având ca scop autoprotejarea în caz de eşec, sunt puncte de plecare neproductive pentru o strategie de reuşită. Numeroasele cazuri de persoane cu dotare intelectuală peste medie, conştiente de potenţialul lor, dar cu realizări profesionale modeste, dovedesc că evaluarea realistă a resurselor proprii, fără un nivel de aspiraţii pe măsură şi fără eforturi, nu constituie o condiţie absolută a reuşitei profesionale. Valorificarea dotării intelectuale depinde de o categorie aparte de resurse interne - trăsăturile de personalitate - care să favorizeze afirmarea de sine (aspecte ale Eului, interese, motivaţii, atitudini) şi relaţionarea cu mediul socio - organizaţional al succesului (competenţa socială).

Chiar dacă persoana se autoevaluează realist şi este capabilă de o gestiune eficientă a resurselor proprii, evoluţia sa profesională va fi condiţionată de tipul de organizaţie în care munceşte, de condiţiile economice, de alţi factori conjuncturali. Organizaţia este, prin definiţie, un mediu succesual: rostul ei este de a folosi resursele de care dispune - umane, materiale, financiare, informaţionale - pentru atingerea unor scopuri într-un mod eficient. Ca atare, orice organizaţie va căuta să stimuleze eficienţa individuală şi va promova un sistem de valori succesuale şi de sancţiuni premiale care să constituie pentru individ valori de asimilat, scopuri de atins, recompense de dorit, modele comportamentale de urmat. În viaţa profesională, succes nu înseamnă numai performanţă în sine, ci şi performanţă care este concordantă cu scopurile comune ale celor care alcătuiesc organizaţia.

Succesele culminale sunt rezervate unor elite, pe când succesul profesional este accesibil tuturor. Dar el nu este un rezultat spontan al unor merite personale sau al unor împrejurări favorabile, ci rezultatul unei adevărate "tehnologii de fabricaţie", pe care fiecare dintre noi o învăţăm observând cu atenţie conduitele succesuale ale altora (modele), citind cărţi de autoperfeclionare - atât de multe în ultimul timp - încercând şi greşind, învăţând din greşelile noastre şi ale altora.
Pentru personalităţile publice există "consilieri de imagine" ale căror atribuţii sunt tocmai de a găsi cea mai bună strategie de promovare a imaginii publice, există echipe manageriale care le asigură eficienţa. În cazul carierelor mai puţin spectaculare, fiecare este propriul său consilier de imagine, şef de campanie promoţională, manager.


Documentaţie: Revista “Psihologia nr. 5/1999”, articol scris de lector univ. dr. Marcela LUCA
 

   Daca referatele nu sunt de ajuns, va recomandam pagina de download gratuit, unde veti gasi prezentari PowerPoint, programe executabile, programe pentru bacalaureat, teze nationale, etc.