< Inapoi la Cuprins Referate

Referat trimis de:  Sanda Sarau ADAUGA UN REFERAT! - APASA AICI!

G.Coşbuc

Poezia evocarii trecutului de luptă şi a războiului de independenţă

Pe urmele poeţilor de la 1848, D. Bolintineanu si V.Alecsandri, si în continuare lui Eminescu , G. Cosbuc a evocat într-un număr de poezii trecutul de luptă pentru libertate al poporului nostru din cele mai vechi timpuri si pînă în zilele lui. Cosbuc vede istoria ca o luptă neîncetată pentru libertate socială si naţională. Simboluri umane ale acestei lupte sunt Decebal, legendarul Gelu, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu (Decebal către popor, Moartea lui Gelu, Paşa Hassan, Oştenii lui Tudor).
În Decebal către popor, regele formulează cunoscuta maximă atribuită dacilor: „E rău destul că ne-am născut”, numai pentru a sublinia că viaţa în stare de robie ar mări chinul: „Mai vrem şi-al doilea rău?”. De aceea, Decebal, cheamă întreg poporul dac la luptă împotriva cotropitorilor romani. Lupta înseamna jertfă, -jertfa- moarte demnă. Motivarea este patetică, de sublim patriotism:
„Din zei de-am fi scoborâtori
C-o moarte tot sîntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori mos îngîrbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câne-nlănţuit.”
„Eu nu mai am nimic de spus
Voi braţele jurînd le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gîndiţi, eroi,
Ca zeii sînt departe, sus,
Duşmanii lîngă noi!”
O ură fără margini nutreşte poporul dac impotriva asupritorilor romani, cărora Un cântec de barbar le striga ameninţări înfricoşătoare:
„Vom face pe-ai vostri părinţi
S-ascundă trufaşul lor chip
În togă, plîngînd de ruşine
I-am trece sub furci candine
I-om pune cu fruntea-n nisip."
Spre deosebire de reprezentanţii curentului latinist, Coşbuc nu uită că romanii au venit in Dacia in calitate de cuceritor. Rând pe rând, sunt evocate apoi din istoria patriei figurile de eroi populari, luptători pentru libertatea naţională şi socială, începând cu voievodul Gelu.
Gelu din poezia Moartea lui Gelu, rănit, cere calului, ca în balada populară Toma Alimoş, să-l îngroape „pe margini de apă”,ca apele Cernei să-l jelească, nădăjduind în vremuri de biruinţă:
„Şi-armat voi ieşi eu afară
Şi veseli vom trece noi iară
Prin suliţi şi foc înainte,
Să ţie protivnicii minte
Că-s vii, când e vorba de tara
Şi morţii-n morminte!”
Mihai Viteazul ia în balada Pasa Hassan, publicata in „Vatra”(1894), proporţii uriaşe, pe măsura bravurii sale şi lupta de la Călugareni, povestită şi de Nicolae Bălcescu:
„Sălbatecul vodă e-n zale şi-n fier
Şi zalele -i zuruie crunte,
Gigantică poart-o cupolă pe frunte
Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger
Iar barda din stânga-i ajunge la cer, Şi vodă-i un munte.”
Inspirată după Cartea a doua, Călugarenii, din Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul a lui N. Bălcescu, poezia Paşa Hassan glorifică, prin hiperbolă şi în antiteza cu Paşa Hassan (Conducătorul ariergăzii turceşti în lupta de la Călugareni), pe Mihai Viteazul, sugerând bărbaţia, capacitatea de sacrificiu a domnitorului pentru apărarea independenţei patriei, şi a oştenilor care:
„Turcimea-nvrăjbtă se rupe deolaltă
Şi cade-n mocirlă, un val după val
Iar fulgerul Sinan,izbit de pe cal
Se-nchină prin balta.”
În Tudor Vladimirescu, Coşbuc vedea întâi de toate pe răzvrătitul împotriva ciocoilor şi pe eliberatorul social al marelor asuprite:
„Zboară corbi pe sus, băiete,
Cârduri negre se-nvîrtesc,
Şi se zbat de-atâta sete
Şi de foame se izbesc:
N-au s-aştepte-oltenii ruga
Să le dea de hrană-n văi
Oh, ciocoi, te ajung în fugă
Toţi răzbunătorii tăi!”
Volumul de versuri întitulat „Cântece de vitejie” (1904) reuneşte poeziile cu tema erotică publicate de Coşbuc începând din 1896. Cele mai multe din ele cinstesc eroismul ostaşilor români in Războiul de Independenţă din 1877.
Poetul reconstitue momente dramatice, rememorizează episoade eroice, nescrise în istoria glorioasă a Războiului, si evocă vitregia războiului în modalitatea scrisorii populare, în cele mai multe poezii (O scrisoare de la Muselim-Selo) cu înţelegerea cu care ţăranul ostaş a luptat pentru dezrobirea ţării. Alte poezii sunt scrise sub formă de cântec (Cantecul redutei) sau de povestiri (Povestea căprarului). Indiferent de forma sub care sunt ele redactate, emoţionează prin dramatismul lor, prin simplitatea limbajului care reflectă modul de a gândi şi a simţi al ostasilor care au câştigat independenţa ţării.
În Povestea căprarului este vorba despre un „căprar” care,încercănd să-şi ridice fratele mort , ucis de gloanţe, cade răpus, „părând c-ar vrea / să-l apere pe mort aşa”, iar Trei, Doamne, şi toţi trei este povestea unui bătrân zdrobit de durere, pentru că trei feciori a avut şi toţi trei au murit pe câmpul de luptă. Simbolic şi zguduitor uman este preţul de sânge al ostaşilor români, pe care-i evocă poetul, în chipul înpietrit şi demn în durere al bătrinului tată.
O scrisoare de la Muselim-Selo a fost publicata întâia oară in Gazeta săteanului din 20 Mai 1901, fiind reprodusă în acelaşi an în reviste şi ziare din Arad, Braşov, Blaj, Oradea si Oraştie, iar in anii următori în diferite calendare, în volumul „Ziarul unui pierde-vară” şi „Cântece de vitejie”.
Concepută sub formă de scrisoare, poezia emoţionează prin omenescul ei, spus simplu, fară de artificiu, in caracteristica vorbirii şi scrierii populare.
Poetul îşi imaginează că, dintr-un spital militar, din satul Muselim, de lingă Dunăre, un ostas, căprarul Nicolae, trimite „o carte” către maicuţa unui soldat, la rugămintea acestuia făcută când mai era înca în viaţă. Ion este chinuit de dorul de casă. El urează mai întâi ca scrisoarea s-o găsească în pace pe măicuţă, apoi povesteşte ce-l impresionează mai mult,suferinţa soldatului Anton al Anci, bolnav de patru luni, rămas numai cu sufletul. În război au căzut mulţi.A fost rănit şi el de un glonţ în piept, dar speră că se vindeca într-o lună. E mândru însă de faptul că i-am înfrânt pe duşmani şi că
însuşi nebiruitul Osman a fost luat prizonier. E îngrijorat însă pentru cei rămaşi acasă şi care-i sunt dragi. Are nevastă şi copil. El stie că nevestei îi este greu fără dânsul, ca feciorului, pe care-l lăsase „cu creştetul cît masa”, i-ar trebui o caciulă. Se interesează dacă preotul şi-a vândut juncanii căci ar fi vrut să-i cumpere, şi n-are acum banii. Si-ar mai dori o coasă s-o aibă când se va întoarce. O roagă pe măicuţa să pună preotul să-i citească o slujba pe care o va plăti el, la întoarcere. Toate acestea , sunt gânduri care frământa pe rănit, si-n ele e un dor imens de viaţă, dar şi înţelegere pentru cei care suferă, şi delicată grijă , ca să nu întristeze pe ai săi, pentru starea în care se află. Din ultimele rânduri ale căprarului Nicolae rezultă că dorinţa camaradului său nu s-a îndeplinit, scrisoarea având un deznodământ tragic. Este preţul de sacrificiu pe care l-a dat ostaşul român in Râzboiul pentru independenţa ţării.

 

   Daca referatele nu sunt de ajuns, va recomandam pagina de download gratuit, unde veti gasi prezentari PowerPoint, programe executabile, programe pentru bacalaureat, teze nationale, etc.