< Inapoi la Cuprins Referate

Referat trimis de: Ionut Piscan ADAUGA UN REFERAT! - APASA AICI!

Folclorul, izvor de inspiratie

in poezia eminesciana "Revedere"

În caietele manuscrise ale lui Eminescu s-a găsit un material folcloric, cules de poet nou copiat după alţii, cuprinzînd, basme, proverbe, cîntece epice şi, mai ales, numeroase specii ale poeziei lirice. Intenţia lui n-a fost să publice o culegere populară, cum făcuse Alecsandri, ci să cunoască prin intermediul creaţiei folclorice credinţele, obiceiurile şi limba poporului, precum şi întregul sistem al mijloacelor de realizare artistică elaborat prin veacuri şi păstrat prin tradiţii orală. În concepţia lui Eminescu, sursele folclorice ale literaturii culte contribuie în mod hotărîtor la definirea trăsăturilor proprii, a specificului ei naţional.
Ceea ce aprecia Eminescu îndeosebi la poezia populară era capacitatea ei de a găsi expresia cea mai potrivită, mai simplă şi mai naturală a numi gîndul sau a numi sentiment. Influenţa populară este evidentă în multe din poeziile lui Eminescu. El a preluat teme, motive, versuri, ritmuri, armonii, imagini pe care le-a asamblat în compuneri noi, purtînd pecetea inimitabilă stilului său. Unele sînt prelucrări folclorice adaosuri de rafinament în planul expresiei sau al ideii (Revedere, Ce te legeni, La mijloc de codru, Cartea feciorului din Scirsoarea III etc.), astfel sînt profund originale, sursa populară cunoscînd transformări esenţiale (Călin - file din poveste, Luceafărul). În toată însă întîlnim acea îmbinare inconfundabilă între glasul poetului şi glasul poeziei populare, prin care Eminescu şi-a dobîndit timbrul specific. În această privinţă G. Călinescu făcea următoarea observaţie: „Cea mai mare însuşire a lui Eminescu este de a face poezie populară fără să imite, şi cu idei culte, de a coborî la acel sublim impersonalism poporan”.
Revedere este prima creaţie în metru popular - trohaic a lui Eminescu, publicată în „Convorbiri literare” din 1 octombrie 1879, dar scirsă cu cîţiva ani mai înainte. Prin ea se poate urmări ceea ce a dat folclorul lui Eminescu şi ceea ce a dat el folclorului. Modelul depărtat este al lui lui Alecsandri din Doine, dar Eminescu adînceşte intenţiile înaintaşului său căruia îi este superior prin forţa poetică, viziune filozofică şi tehnică de versificaţie.
Poezia are o alcătuire dialogată în construcţia ei delimitîndu-se două planuri distincte: al omului şi al codrului. Planurile sînt aşezate într-o dublă opoziţie, opoziţia marcată de cele două întrebări şi de cele două răspunsuri care-i transformă pe interlocutori în simboluri ale unor realităţi diferite: omul - condiţia trecătoare, codrul - eternitate.
Planul poetului (al omului), mai concis, e predominant interogativ. Formele de adresare („codrule”, „drăguţule”, „Ce mai faci ?”) precum şi prezenţa exclamaţiilor revelatoare („multă vreme au trecut”; „tu din tînăr precum eşti / tot mereu întinereşti”) conturează dominantele sufleteşti ale interlucutorului uman. Acesta este familiar, bucuros de revedere, dar surprins de contrastul dintre propria lui înfăţişare şi fizonomia parcă neschimbată a naturii.
Planul personificat al codrului, mai extins, e predominant afirmativ, fiind alcătuit dintr-o succesiune de constatări despre ceea ce rămîne ca permanentă în mişcarea naturii: rotaţia anotimpurilor: „Iar, eu fac ce fac de mult / Iarna viscolul ascult / Crengile-îmi rupîndu-le / Apele astupîndu-le / Troienind cărările / Şi gonind cîntările / Şi mai fac ce fac de mult / Vara doina mi-o ascult” şi statornicia stelelor: „Iar noi locului ne ţinem / Cum am fost aşa rămînem / Marea cu rîurile / Lumea cu pustiurile / Luna şi cu soarele / Codrul cu izvoarele”. Pornind de la metafora codrului etern, a temporal, Eminescu prezintă în poezie codrul ca simbol al veşniciei regenerării a materiei, al permanenţei în antiteză cu omul trecător, fiinţă perisabilă: „Numai omu-i schimbător / Pe pămînt rătăcitor”. Revedere este aşadar o elegie pe tema efemerităţii omului, un cîntec melancolic despre fragilitatea condiţiei umane în faţa timpului. Punctul de plecare este doina populară, dar Eminescu rescrie totul din perspectiva poetului romantic cutremurat de spectacolul universului veşnic, ce-l face să se simte mărunt şi trecător. Poezia capătă astfel un substrat filozofic, care nu mai e de origine folclorică.
De origine populară sînt: motivul codrului ca fiinţă mitică; dialogul cu natura, originalitatea şi familiaritatea stilului trohaic, măsura 7 - 8 silabe şi rimele perechi, precum şi armonia generală a poeziei.
De origine cultă sînt: rafinamentul expresiv, accentuarea ideii de perenitate a codrulului, amplificarea cosmică a opoziţiei om - natură ; viziunea romantică asupra condiţiei, sentimentul elegiac.
Realizînd o fuziune perfectă între sursele populare ale lirismului şi cîteva din temele fundamentale ale poeziei şi filozofiei europene, caracteristică de bază a întregii sale creaţii, Eminescu a scris una dintre cele mai frumoase poezii în metru popular. 

 

   Daca referatele nu sunt de ajuns, va recomandam pagina de download gratuit, unde veti gasi prezentari PowerPoint, programe executabile, programe pentru bacalaureat, teze nationale, etc.