Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

 NOTA pentru REFERATE si ESEURI: Articolele prezentate in aceasta sectiune de referate au scop strict didactic. Ele sunt elaborate de profesori, elevi sau studenti care s-au documentat atent pentru elaborarea lor. Prezenta sectiunii de REFERATE in cadrul site-ului are un rol enciclopedic. Pagina de referate interzice strict predarea acestor materiale pentru orele de curs in gimnaziu, liceu sau facultate!

 

 
 
 
 
 + Click:  Grupuri | Newsletter | Portal | Ziare,Radio/TV | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa

 

 

 

 

  < Inapoi la Cuprins Referate

Referat trimis de: Catalina Stan  ADAUGA UN REFERAT! - APASA AICI!

 

Octavian Goga

Noi




Pe un ton de doină de jale, de jeluire sfâșietoare și calmă, stăpânită, Goga dă expresie, în poezia Noi , unei dureri nemăsurate de care este cuprins Ardealul în vechile condiții istorico-sociale. Căci pe cerul acestor ținuturi, "bătrânul soare", era atunci mai aprins, întrucât " Nu pentru noi răsare".
Titlul e simbolic: cuvântul semnifică nu numai ființa noastră națională, ci însăși țara, spațiul ei geografic și etnic. La noi este locul de baștină,cu "codri verzi de brad", câmpuri de mătase, cu plaiuri scăldate în soare , cu flori și cântec de horă. La noi e pământul străbun. Sunt Crișurile și Oltul, în apele cărora e glas de durere. Om și țară suntem noi, iar poetul, conștiința și inima îndurerată a țării.
Versurile, aluzive prin tâlcul cuvintelor simbolice, condensează în ele și nostalgii, și doruri nespuse, suferință și neliniști. Farmecul straniu, răscolitor al poeziei rezultă din simplitatea lexicului evocator, de proveniență populară, cu valoarea unor concepte de jale, suferință, patimi, cărora li se alătură altele , ce denumesc țara.Natura e socială în poezia lui Goga. Umanizată în poezia Noi, ea personifică suferința, ca în doina de jale; proiecția ei este simbolică. Relația deintre țară și om, realizată prin juxtapunerea stărilor sufletești cu elementele care definesc spațiul geografic și etnic al țării, capătă rezonanțele grave ale sentimentului de jale al unor tulburătoare neliniști.

Durerea unui neam, străin în propria-i țară, vibrează în petalele florilor, în desișul codrilor, în apele Mureșului și ale Crișurilor. Jalea unui întreg popor obidit este povestită de codri seculari, este purtată din hotar în hotar, de Mureș și de " tustrele Crișuri". Natura plânge împreună cu oamenii: nevestele ,părinții, feciorii. Însuși bătrânul Olt e " împletit " din lacrimile vărsate secole de-a rândul. Motivul acestei lamentații generale este "visul neîmplinit "," copil al suferinții ", nutrit de milenii de poporul asuprit, este visul eliberării naționale și sociale de a cărui jale "ne-au răposat/Și moșii și părinții" .
Poezia este scrisă într-un limbaj aluziv, cu aspect conspirativ, misterios. Prevestirea unei "zile
mărețe " nu putea fi făcută în acele împrejurări, în mod direct, ci prin intermediul unei abundențe metaforice pline de subînțelesuri. "La noi sunt codri verzi de brad/Și câmpuri de mătasă/La noi atâția fluturi sunt,/Și atâta jale-n casă.../Doar roua de pe trandafiri/ E lacrimi de-ale noastre.../Avem un vis neîmplinit /copil al suferinții../ Deșertăciunea unui vis/Noi o stropim cu lacrimi ".

Expresia unei revolte împotriva asupririi naționale și sociale a românilor din Ardeal, devine în poezia Noi o artă superioară, care poartă nota autenticității și originalității liricii lui Goga în general.Poetul utilizează frecvent conceptele: suferință, lacrimi, jale, patimi, pe care le asociază, în evocatoare imagini picturale, cu elemente ale naturii: câmpuri de mătasă, privighetori, tustrele Crișuri, Oltul, Mureșul. Ființa poetului se contopește cu aceea a poporului său, înlocuind pe "eu" cu "noi", ceea ce conferă poeziei o notă de simplitate, și totodată un mare rafinament artistic. Sentimentul de jale este accentuat în poezie și prin anaforicul "la noi", de trei ori în strofa întâia, de alte două ori în următoarele două strofe, precum și de epiforicul "plâng", de trei ori în strofa a treia. Versul final: " Deșertăciunea unui vis/ Noi o stropim cu lacrimi", încheie potențând tonul general al poeziei Noi.
Atmosfera de profundă tristețe din poezie este accentuată și prin numeroase personificări, acestea devenind impresionante, pentru că sunt făcute în maniera doinei de jale: codrii "povestesc de jale", și jale "duc Mureșul și Crișurile", cântecele "plâng"', hora "e mai domolită", codrii "își înfioară sânul", Oltul bătrân este "împletit cu lacrimi".

Cele cinci strofe alcătuite din câte opt versuri, iambice, sunt constituite în realitate, din câte patru versuri lungi, cu cezură, rimate independent(La noi..).În organizarea strofelor, poetul a evitat însă versul lung, cu cezură, nefolosit în poezia populară întrucât poezia Noi are caracterul unei doine și a unei litanii totodată. Impresia de doină de jale este sporită și prin faptul că poetul recurge la predicate exprimate la timpul prezent, la prezentul continuu, întărit prin unele gerunzii modale: gemând, plângând, îmbrățișând.
Lexicul poetic, procedeele și mijoacele artistice, structura versurilor asocierilor de cuvinte etc. creează, în ansamblu , atmosfera de doină și de litanie a poeziei, intitulată atât de sugestiv "Noi".

 



NOTA IMPORTANTA:
ARTICOLELE PUBLICATE IN PAGINA DE REFERATE AU SCOP DIDACTIC SI SUNT ELABORATE IN URMA UNEI DOCUMENTARI SUSTINUTE. ESTE STRICT INTERZISA PRELUAREA ARTICOLELOR DE PE SITE SI PREZENTAREA LOR LA ORELE DE CURS. Referatele din aceasta sectiune sunt trimise de diferiti colaboratori ai proiectului nostru. Referatele va sunt prezentate pentru COMPLETAREA STUDIULUI INDIVIDUAL, si va incurajam si sustinem sa faceti si voi altele noi bazate pe cercetari proprii.

   Daca referatele nu sunt de ajuns, va recomandam pagina de download gratuit, unde veti gasi prezentari PowerPoint, programe executabile, programe pentru bacalaureat, teze nationale, etc. 

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania