< Inapoi la Cuprins Referate

ADAUGA UN REFERAT! - APASA AICI!

Liviu Rebreanu - Padurea spanzuratilor

Tematica războiului, prin bogatul ei material de viaţă, cu nesfârşitele implicaţii de ordin sufletesc şi social, prin ceea ce reprezintă ca dramatică încleştare de forţe, a atras în chip deosebit preocupările artistice ale lui Rebreanu atât în nuvelă cât şi în roman. Momentul suprem obţinut de scriitor în această direcţie este romanul Pădurea spânzuraţilor.

Geneza romanului se poate reconstitui cu precizie după destăinuirile directe ale scriitorului, reluate şi de alţi membri ai familiei, între care de către soţia sa Fanny Rebreanu.

Un prim strat genetic îl constituie impresia profundă lăsată asupra scriitorului de ororile războiului pe diferite câmpuri de luptă şi mai ales de uciderea în masă prin spânzurătoare a unor ostaşi cehi, scenă înregistrată pe o fotografie care i-a căzut în mână. Manuscrisele sale păstrează câteva schiţe, inclusiv planul acestei întâi faze, în care eroul reprezentativ se numea Virgil Bologa.

Încercat pe această bază, romanul a fost repede părăsit, întrucât felul propriu al inspiraţiei lui Rebreanu şi anume nevoia unor temeiuri de observaţie şi cunoaşterea obiectivă, a unor date concrete de referire pentru intuiţia sa artistică, nu se realizase, totul rămânând în sfera deducţiei şi a abstracţiunii. O spune limpede el însuşi: "Subiectul Pădurii spânzuraţilor, o construcţie cerebrală la început, s-a umanizat numai când a intervenit contactul cu viaţa reală şi cu pământul".

Acest contact l-a adus cel de-al doilea strat formativ şi anume vestea execuţiei fratelui său Emil de către austro-ungari şi dezvăluirea până în amănunt, prin cercetări la faţa locului, a felului în care s-a întâmplat tragicul eveniment. Faptul e precizat de scriitor: "Fără de tragedia fratelui meu, Pădurea spânzuraţilor sau n-ar fi ieşit deloc, sau ar fi avut o înfăţişare anemică, livrească, precum au toate cărţile ticluite din cap, la birou, lipsite de seva vie şi înviorătoare pe care numai experienţa vieţii o zămisleşte în sufletul omului".
Eroul principal al romanului, Apostol Bologa, tânăr transilvănean este mobilizat ca ofiţer de rezervă în armata austro-ungară la începutul primului război mondial.

După o confruntare vitejească pe alte fronturi decât cel românesc, el este apăsat de o adâncă remuşcare, când este adus în situaţia de a lupta împotriva propriilor lui fraţi. Surprins când încerca într-o noapte să treacă frontul la ei, este condamnat la moarte prin spânzurătoare şi executat, asemenea ofiţerului ceh Svoboda, la a cărui condamnare Bologa însuşi participase în prima parte a romanului.

Problematica psihologică a romanului, înfruntarea morţii, spre a nu prejudicia datoria faţă de patrie, impunea încadrarea faptului de conştiinţă în complexitatea împrejurărilor sociale, luate în sens larg, care l-au născut.

Aceasta cu atât mai mult la un scriitor ca Rebreanu, a cărui intuiţie artistică simte constant nevoia raportării la concretul vieţii, pe de o parte, iar pe de altă parte preferă situaţiile dramatice, crispate, pe care, pline de semnificaţie, singur dinamismul social le iscă. De aceea aspectul psihologic este împlântat în cel social.

Cu putere de analiză psihologică deosebită, crescută prin intense experienţe de viaţă trăită şi prin numeroase lecturi, dintre care în primul rând se impune cea a lui Dostoievski, Liviu Rebreanu s-a adâncit în frământările conştiinţei lui Bologa, dezvăluindu-le şi cea mai fină nuanţă, descriindu-le succesiunea, fără însă a căuta, să le şi explice, să introducă luminile lucidit1ţii în nebulozitatea lor.

Observator încercat al vieţii, Rebreanu identifică stările din adâncuri ale subconştiinţei autorilor după reacţiile instinctive, organice, stârnite de ele.

Ideea fundamentală a romanului, ilustrată prin destinul tragic al lui Apostol Bologa, susţinut artistic de destinul asemănător al lui Svoboda şi al celorlalţi spânzuraţi, este condamnarea războiului imperialist. Rebreanu vede limpede caracterul lui odios şi-l realizează artistic fără emfază, lăsându-l să se desprindă cu forţa elementară din realităţile zugrăvite. Statul plurinaţional austriac, închisoare a popoarelor cum a fost numit, este văzut ca atare de numeroşi eroi ai romanului. Discuţiile înverşunate care au loc la popotă între ofiţerii de diferite naţionalităţi au nu ascuţiş critic fără echivoc.

Deşi zugrăvirea propriu-zisă a războiului ca aspect obiectiv de viaţă nu intră direct în raza interesului cărţii, preocupată cu precădere de urmărirea frământărilor de conştiinţă ale eroului principal, totuşi Rebreanu reuşeşte să dea, din creionări parţiale, o imagine a frontului plină de adevăr şi dramatism, străină de idealizări artificiale, de retorismul ocazional, frecvent întâlnite la alţi prizonieri. Edificatoare sunt în această privinţă numeroase momente: peisajul sinistru al câmpului de luptă în timpul nopţilor de toamnă târzie, când plouă într-una şi vântul rece pătrunde în oase, când soldaţii înoată buimăciţi prin noroiul adânc şi cleios din tranşee, iar văzduhul este străbătut de lumina reflectoarelor, ori de şuieratul obuzelor aducătoare de spaimă şi moarte; toropeala din conştiinţa oamenilor, a căror personalitate, complet anihilată, redusă la comportări mecanice, cade adeseori pradă unui pustiu sufletesc fără sfârşit, tradus în mistuitoare doine de jale, sau în neputinţa de a mai aduna şi gândurile; atmosfera apăsătoare din spitale; întâlnirea terifiantă cu copacii de care atârnă, rotite de vânt după voie, cadavrele celor spânzuraţi.

Pe acest fond lugubru de fapte, se desfăşoară tragedia lui Apostol Bologa. Rebreanu îşi realizează eroul, privindu-i în special partea ultimă a vieţii, aceea în care, mustrat de obsesia participării la condamnarea cehului Svoboda, el se îndreaptă ca un halucinat, spre spânzurătoare. Comportarea de-a lungul obsesiei e urmărită cu o extraordinară forţă de scrutare în zonele cele mai adânci ale conştiinţei. De asemenea, scriitorul o motivează cu grijă, prin raportarea şi la antecedentele eroului, care îşi dovedesc astfel o funcţie organică, nu ornamentală. Numai altoite pe elemente biografice precum: amănuntele revelatoare despre părinţi; evoluţia sufletească de la crizele de misticism spre concepţia ateistă; ancorarea fermă, ca suport de viaţă, în ideea datoriei, care în sfera ei largă şi abstractă include iniţial, printr-un reflex natural, deşi insidios, şi ideea datoriei faţă de statul austro-ungar; reacţiile contradictorii în iubire şi încă altele, cele ce se întâmplă cu Bologa apar rezultatul unui proces firesc. Trei sunt etapele semnificative ale procesului: a) organizarea vieţii după criteriul subordonării exemplare faţă de statul austro-ungar; b) trezirea sentimentului patriotic şi căutarea înfrigurată de a răspunde imperativelor lui; c) acceptarea morţii ca liman izbăvitor de sub apăsarea contradicţiilor şi remuşcărilor ce-l sfâşie, împletită, sub impulsul credinţei regăsite, cu exaltări mistice şi umanitariste, cu nădejdea iluzorie a înălţării în altă lume, eliberată de patimi, dreaptă, senină, eternă.

Văzut sub raportul construcţiei de ansamblu, romanul atestă aceeaşi rotunjime ca şi Ion, aceeaşi strictă ordonare a materialului în jurul fluxului principal de viaţă urmărit. Romanul începe şi se încheie cu peisajul sinistru al spânzurătorii.
 

   Daca referatele nu sunt de ajuns, va recomandam pagina de download gratuit, unde veti gasi prezentari PowerPoint, programe executabile, programe pentru bacalaureat, teze nationale, etc.