< Inapoi la Cuprins Referate

Referat trimis de: Marcu Alina Elena | ADAUGA UN REFERAT! - APASA AICI!

Tudor Arghezi:

Poezia framântarilor metafizice - Psalmi

Aceasta tema este foarte bine reprezentata în creatia lui Arghezi. Asemenea marilor creatori, Arghezi si-a pus marile întrebari asupra conditiei umane, meditând asupra: locului omului în univers, asupra posibilitatii sale de cunoastere, asupra sensului vietii, a absurditatii suferintei si a mortii, asupra existentei lui Dumnezeu.

În poezia framântarilor metafizice putem identifica doua atitudini fundamentale: o atitudine contemplativa de asteptare a revelatiei divine; o atitudine de cautare înfrigurata a unei certitudini, a unei dovezi materiale despre existenta lui Dumnezeu.

Poeziile redau tragismul conditiei umane, imposibilitatea omului de a depasi limitele conditiei sale biologice. Omul este o fiinta rationala înzestrata cu constiinta, care traieste dramatic imposibilitatea cunoasterii totale. Spre deosebire de poetul filozof Lucian Blaga, Arghezi ajunge la aspiratia spre absolut nu pe calea culturii filozofice, ci prin intuitie si printr-o capacitate unica de concretizare a absolutului. Originalitatea poetului nu consta deci în aspiratia spre absolut, ci în modul propriu personal în care concepe drumul cunoasterii.

Cele mai semnificative creatii care se încadreaza în aceste teme sunt Psalmii. Argezi modifica acceptia psalmului, care la origine este un cântec de lauda la adresa creatorului, facându-l cele mai dramatice framântari ale omului. Majoritatea psalmilor sunt scrisi sub forma unei comunicari interogative atât de potrivita framântarilor stintei.

1.) O idee care revine frecvent este aceea a singuratatii tragice a omului în univers:
Tare sunt singur, Doamne, si piezisi!
Copac pribeg uitat în câmpie,
Cu fruct amar si cu frunzis
tepos si aspru-n îndârjire vie.

Arghezi foloseste metafora copacului parasit în câmpie, prin care reda conditia duala a artistului, a poetului, care fiind o natura superioara este lipsit de bucuriile obisnuite ale oamenilor, dar nefiind zeu îi sunt interzise caile cunoasterii.

2.) O alta tema este aceea a omului parasit de creatorul sau:
De când s-a întocmit Sfânta Scriptura
Tu n-ai mai pus picioru-n batatura
si anii mor si veacurile pier
Aci sub tine, dedesubt, subt cer.

3.) Legate de temele anterioare este nevoie omului de a comunica cu divinitatea:
Vreau sa vorbesti cu robul tau mai des.

4.) O alta tema frecventa este aceea a cautarii disperate a unei dovezi despre existenta creatorului:

Pentru credinta sau pentru tagada,
Te caut dârz si fara de folos.
Esti visul meu, din toate, cel frumos
si nu-ndraznesc sa te dobor din cer gramada.

Vreau sa te pipai si sa urlu: Este!

Aceeasi sete de certitudini materiale este exprimata în psalmul al treilea:
În rostul meu tu m-ai lasat uitarii
si ma muncesc din radacini si sânger.
Trimite, Doamne, semnul departarii,
Din când în când, câte un pui de înger.

5.) Setea de concretizare a absolutului, a divinitatii, este exprimata de versurile:
Ard catre tine-ncet, ca un taciune
Te caut mut, te-nchipui, te gândesc.

6.) Versurile lui Argezi exprima oscilatia dramatica a poetului între credinta si tagada. Fiecare moment de speranta este urmat frecvent de negarea violenta. Versurile exprima exasperarea omului care de la creatie n-a mai putut comunica cu creatorul sau:
si te slujesc; dar Doamne, pâna când?

7.) Unele poezii exprima revolta poetului împotriva creatorului, pe care-l numeste tâlhar de ceruri. Semnificativa în acest sens este poezia Aluatul, în care revolta se-ndreapta împotriva imperfectiunii creatiei:
Când maica-mea framânta aluatul, ma-ntelegi?
Ea scoate-ntotdeauna din vatra pâini întregi.

O alta creatie semnificativa pentru aceasta tema este Între doua nopti, în care poetul insista asupra ideii ca Dumnezeu si-a luat cu buna stinta creatia:
Sapând s-a rupt lopata. Cel ce-o stirbise, iata-l,
Cu mostele-i de piatra, fusese însusi Tatal.

Cei mai multi psalmi redau încercuirea metafizica a omului, adica imposibilitatea de a depasi limitele conditiei subterestre. Poetul foloseste o multime de simboluri pentru a reda idea de închidere si de interdictie: usa, lacatul, drugi, belciuge, odaia, chilia, din care nu se poate evada:
Marea ma-nchide, lutul m-a oprit.

Cel mai frecvent simbol pentru interdictie este lacatul, ca de exemplu poezia Descântec:
Lacate, cine te-a închis
La usa marelui meu vis ?
Unde ni-i cheia, unde-i pazitorul,
Sa sfarâme zavorul
si sa vedem în fundul noptii noastre.

Exasperat de asteptare, de cautare, de atâtea piedici care îi apar în cale, poetul îsi exprima revolta împotriva creatorului:
Oriunde-ti pipai pragul, cu soapta tristei rugi,
Dau numai de belciuge, cu lacate si drugi.

Înviersunat de piedici, sa le sfarâm îmi vine;
Dar trebuie,-mi dau seama, sa-ncep de-abia cu tine.

Cele mai multe poezii exprima sentimentul înfrângerii al esecului, ca de exemplu poezia Doua stepe:
Unde ne ducem? Cine ne priveste?
În poarta cui sa cerem crezamânt?
Hai, calule, hai, câine, pamânteste,
Sa batem, frânti, cu pumnii în pamânt.

8.) O alta tema este timpul, care trece si distruge fragila conditiei umane:
Ma bate vremea, ma bate ziua, ma bate clipa.

9.) În strânsa corelatie cu timpul este tema mortii. Se pot identifica trei atitudini fundamentale fata de moarte:
• spaima fata de neant, evidenta în poezia Duhovniceasca, în care pâna si Isus fuge de pe cruce în fata perspectivei mortii.

• acceptarea senina, împacata a mortii, ca un element firesc a vietii. Semnificativa în acest sens este poezia De-a va-ti ascuns…. În aceasta poezie moartea este asemanata cu un joc în care tatal îi initiaza pe copii sai, obisnuindu-i cu idea ca moartea este o absenta din ce în ce mai îndelungata din mijlocul celor dragi. Serban Ciuculescu: nici odata în poezia noastra nu s-a dat basmului mortii… un accent mai firesc, mai împacat cu soarta si mai aproape de matca taraneasca a experientei. Imprecatia din final exprima totusi durerea în fata mortii inevitabile:
Puii mei, bobocii mei, copii mei!
Asa este jocul.
Îl joci în doi, în trei.
Îl joci în câte câti vrei.
Arde-l-ar focul!

• spaima de moarte, frica, sunt micsorate de realizarile omului, de împlinirile sale prin care da un semn vietii, trecerii sale pe pamânt. Aceste împliniri îi dau omului taria morala de a înfrunta sfârsitul. Semnificativa în acest sens este poezia De ce-as fi trist, care pune în paralel nesfârsita frumusete si bogatie a vietii, a lumii, cu regretul despartirii de acestia:
De ce-as fi trist? Ca nu stiu mai bine
Cu sunet de vioara ulciorul de pamânt?
Nu mi-e cladita casa de sita peste Trotus,
În pajistea cu crânguri? De ce-as fi trist? si totusi…

Criticul literar Eugen Simion identifica în creatia poetica a lui Arghezi, patru acceptiuni ale divinitatii:
1. religioasa în sensul unui pateism popular
2. gnoseologica, potrivita caruia Dumnezeu se identifica ca adevarul absolut
3. etica, morala, întelegând prin ea vointa de bine, adevar si frumos
4. estetica, potrivit caruia Dumnezeu este visul din toate cel mai frumos, perfectiunea

Cu toate că a debutat în plină miscare sămănătoristă, Tudor Arghezi este de la început modernist prin sinteza pe care poetica sa o realizează. Ea conservă ecouri eminesciene, influente simboliste, anuntând, totodată, prin unele aspecte ale creatiei sale (sensibilitatea zbuciumată, cerebralitatea, voluptatea metamorfozei ) avangarda care va vedea în el un precursor. Chiar teme lirice adjudecate de traditionalisti (lirica mistică, poezia socială, paradisul naturii rustice) primesc expresie modernă, în esentiala renovare a expresiei lirice si a viziunii poetice argheziene. Îndeosebi prin interesul acordat lexicului extras din toate registrele limbii - arhaic, bisericesc, cotidian, rural, argotic, filosofic -, prin calitatea poeziilor sale de a fi reflex artistic al unei constiinte zbuciumate de contradictii ăi prin eliberarea liricului de prejudecăti, clisee si constrângeri, creatia se afirmă fundamental modernistă.
 

   Daca referatele nu sunt de ajuns, va recomandam pagina de download gratuit, unde veti gasi prezentari PowerPoint, programe executabile, programe pentru bacalaureat, teze nationale, etc.