< Inapoi la Cuprins Referate

Referat trimis de: Ion Cristian  ADAUGA UN REFERAT! - APASA AICI!

Liviu Rebreanu

Paralelă între romanul “Moromeţii” de M. Preda şi
romanul “Ion” de L. Rebreanu

Debutul extraordinar al lui Marin Preda cu "Întâlnirea din pământuri" -1948) nu l-a impus, pe cât era de aşteptat, ca prozator, poate şi din prejudecata ca un volum de nuvele nu poate consacra un mare scriitor. Abia apariţia "Moromeţilor" (vol. I 1955) a atras atenţia asupra dimensiunii talentului sau si a noutăţilor pe care o reprezenta formula sa epica. Romanul a fost întâmpinat favorabil si nici mai târziu interesul criticii nu a scăzut. S-a pronunţat destul de repede cuvântul "capodopera" si de aici înainte toate scrierile prozatorului au avut de înfruntat comparaţia cu acest model.
Judecat in ansamblu "Moromeţii" e un mare roman prin originalitate, întâi, a tipologiei, şi profunzimea creaţiei. Tipologia este, ca la Slavici si Rebreanu, ţărănească, totuşi, câtă deosebire! Sufletul rural este acolo rudimentar, obsedat de acumulare în ordine materiala şi numai după ce acest proces s-a încheiat, el poate sa audă şi alte glasuri ce vin din interiorul lui.
Marin Preda înlătura imaginea acestui mecanism simplu, previzibil, mişcat mai mult de instincte, şi face din ţăranii săi indivizi cu o viata psihica normala, apţi prin aceasta de a deveni eroi de proza moderna. Sub influenta probabil şi a romanului american (Steinbeck, Faulkner) Preda prezintă nişte ţărani inteligenţi si ironici, complecşi ca stare morala, în măsura prin aceasta sa-şi reprezinte şi să trăiască în modul lor caracteristic marile drame ale existentei.
Un debut extraordinar a avut şi Liviu Rebreanu cu romanul „Ion” care îi va aduce scriitorului consacrarea academică . Academia îi acordă premiul Năsturel , iar , 2 ani mai târziu , după apariţia romanului “Pădurea Spânzuraţilor” primeşte marele premiu al romanului .
In cadrul evoluţiei romanului romanesc, se poate vorbi de “momentul Rebreanu”. Prozatorul continua şi adânceşte cercetarea societăţii româneşti, în tradiţia lui Nicolae Filimon, Duiliu Zamfirescu si Ion Slavici, printr o vasta documentare şi compoziţie, printr un studiu atent de analiza psihologica.
Ne aflam în faţa unui scriitor obiectiv, care uimeşte prin puterea de a prezenta viaţa în complexitatea ei sociala şi psihologica.
Mulţi critici literali au remarcat că între capodoperele literale ale celor doi autori – M. Preda şi L. Rebreanu – există asemănări şi deosebiri. În continuare voi încerca să evidenţiez câteva asemănări şi deosebiri ale personajelor principale din operele literale „Moromeţii” ( Ilie Moromete ) şi „Ion” ( Ion al Glanetaşului ).
L. Rebreanu ne oferă o creaţie în care Ion este privit din exterior şi este caracterizat prin gesturi (îmbrăţişarea şi sărutul pământului ) şi fapte (seducerea Anei ), la care se adaugă referinţele făcute de autor „iute şi harnic ca măsa. Unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, iar pământul îi era drag ca ochii din cap.” De asemenea contribuie la caracterizarea lui şi alte persoane ca: Baciu, Doamna Herdelea, Preotul Belciug.
M. Preda îşi priveşte personajul mai mult din interior, adică îi analizează mai mult stările sufleteşti. Tehnica folosită de autor este cea a analizei psihologice prin care M. Preda urmăreşte dinamica gândurilor şi sentimentelor lui I. Moromete.
Când autor îl priveşte din exterior autorul foloseşte tehnica decupajului; din viaţa personajului sunt selectate momente semnificative, care pun în lumină trăsăturile lui definitori ( cina, secerişul, discuţiile din poiana fierăriei lui Iocan, confruntarea cu agenţii fiscali ).
Dincolo de toate deosebirile cele două personaje principale au totuşi în comun faptul că amândouă evoluează şi se definesc în raport cu problema pământului. Este un raport de intercondiţionare, căci dacă pe de-o parte temperamentul vârsta şi starea civilă a fiecărui personaj marchează atitudinea lui faţă de pământ şi pământul la rândul lui îşi pune pecetea asupra evoluţiei şi destinului fiecăruia.
O altă deosebire o reprezintă plasarea în timp şi spaţiu a personajelor cât şi vârsta şi sarea civilă a acestora.
Ion îşi consumă scurta şi zbuciumata sa existenţă în primele decenii ale secolului XX în satul Pripas, sat pitit undeva pe valea Prahovei.
Colectivitatea satului joacă rolul unui adevărat „cor tragic”, care comentează întâmplările prin care trece protagonistul. Scena pe care tânărul ambiţios caută să se remarce, dar este cel mai adesea umilit este: hora satului, cârciuma, şi biserica.
Băiat de ţărani săraci, dornic de îmbogăţire Ion este flăcău de însurat, amănunt semnificativ, care conţine de fapt cheia întregii evoluţii ulterioare a lui.
Satul lui Ilie Moromete, Siliştea-Gumeşti este aşezat în câmpia Dunări. M. Preda datează acţiunea în preajma celui de-al doilea război mondial. Este un moment de relativă şi aparentă acalmie când se părea că timpul este foarte răbdător cu oameni, când ameninţările mari se sfărâmau în puzderie de ameninţări mai mici pe care cu ajutorul timpului le duceau fiecare în spinare.
În aceste împrejurări viaţa se scurge aici fără conflicte mari, iar marea plăcere a ţăranilor o constituiau discuţiile din poiana lui Iocan.
Om în puterea vârstei, Ilie Moromete, se căsătorise a doua oară şi astfel devenise capul unei familii destul de numeroase a cărei linişte este tulburată de certurile pentru avere dintre copii din prima căsătorie şi cei din a doua.
Familia lui Moromete avea 14 pogoane de pământ ce le asigurau o poziţie privilegiată în cadrul colectivităţii satului. La adunările duminicale din poiana fierăriei lui Iocan, Ilie Moromete face lectura cu voce tare a ziarului şi comentează mai multe evenimente sociale şi politice cu multă competenţă. Singurul sătean capabil să-i de-a replica este Cocoşilă, prietenul şi rivalul său politic.
Spre deosebire de Moromete şi familia lui, Ion al Glanetaşului nu beneficia de o poziţie socială privilegiată în cadrul satului (pentru că nu avea mult pământ) lucrul pe care îl resimţea dureros în ciuda calităţilor pe care le are.
Astfel scopul vieţi lui Ion devine acela de a obţine cât mai mult pământ şi astfel o poziţie socială privilegiată.
Gândul de a lua în căsătorie pe fata lui V. Baciu pentru a scăpa de sărăcie îl urmăreşte pe Ion pe tot parcursul primei părţi a romanului. La început este mai reţinut apoi devine din ce în ce mai insistent după ce înfrânge oarecum opoziţia lui V. Baciu care îl consideră un „sărăntoc” şi un „tâlhar”.
Între cei doi se angajează o lungă şi îndârjită luptă în care când unul când altul par a fi victorios. În lupta dintre cei doi este implicată şi Ana care joacă mai mult rolul de „bumerang”, de jucărie a fiecăruia. În finalul romanului remarcăm că lupta dintre cei doi pentru pământ a fost zadarnică pentru că pământul intră în proprietatea biserici.
Modalitatea prin care Ilie Moromete crede că va putea să salveze integritatea loturilor de pământ este tergiversarea. Cu convingerea neclintită că lucrurile se vor rezolva de la sine el tece prin momente dificile jucând comedia disimulării. Nici una din ameninţările care plutesc asupra familiei nu capătă o rezolvare definitivă ci numai amânarea scadenţei.
În cea ce priveşte profilul moral al lui Moromete, critici afirmă că el este un ţăran filozof, primul din literatura română, este un spirit contemplativ pentru care viaţa reprezenta un spectacol continuu.
Cei din jurul său constată cu uimire că avea ciudatul dar de a vedea lucruri care lor le scăpau pe care ei nu le vedeau. Profitând de inteligenţa sa pătrunzătoare şi de disponibilitatea sa pentru umor Ilie Moromete face haz pe socoteala altora, aceasta fiind una din marile lui plăceri dar şi un mijloc de a depăşi momentele grele.
În ciuda calităţilor deosebite cu care este înzestrat Ilie Moromete, greutăţile sociale îi vor marca negativ evoluţia, personajul trecând într-un declin latent, dar neiertător.
Începutul acestui declin îl constituie tăierea salcâmului care era un simbol al vechimii şi unităţii familiei Moromeţilor iar punctul culminant al decăderi sale este hotărârea de a vinde lui Tudor Bălosu jumătate din loturile de pământ.
Între aceste două momente asupra lui Ilie Moromete se abat lovituri după lovituri spulberându-i iluzia că răul mai poate fi păcălit.
Spre deosebire de Moromete care decade lent, Ion are o evoluţie sinuoasă, zbătându-se permanent între „glasul iubiri” şi „glasul pământului”. Această confruntare face din el un personaj dilematic contradictoriu, iar din cartea lui Rebreanu un roman social şi psihologic în acelaşi timp.
Pe cât de mult dorise căsătoria cu Ana (de fapt cu averea ei) pe atât de mult doreşte refacerea legături cu Florica după ce află că urma să e căsătorească cu George; „tot a mea ai să fi tu!” – îi spune el Floricăi, şi apoi continuă „Să ştiu bine că fac moarte de om şi tot a mea ai să fi”
Moare de om a făcut nu Ion ci George. Sfârşitul lui Ion este brusc însemnând o anulare brutală şi totală a fiinţei sale, anulare venită ca un blestem.
În acest sens cuvintele lui V. Baciu sunt edificatoare sau revelatoare: „Dumnezeu nu bate cu bâta … iaca mi-a furat pământurile şi la săturat Dumnezeu de pământ”.
Felul în care a murit Ion este în perfectă concordanţă cu modul în care a trăit. Întreaga sa evoluţie către acest deznodământ tragic ilustrează consecinţele tragice pe care le determină goana după avere.
În romanul lui M. Preda avem parte de un sfârşit mai „blând” decât la L. Rebreanu, pentru că eroul principal moare de bătrâneţe la o vârstă înaintată şi nu omorât de propriile dorinţe care sau dovedit a fi prea lacome.
Sfârşitul lui Moromete este intuit încă din perioada de glorie a acestuia de un alt personaj al romanului, de Vasilescu, care modelând din humă capul lui Moromete oferă celor adunaţi în faţa fierăriei lui Iocan o imagine uimitoare prin forţa ei de anticipare: „era aşa cum îl cunoşteau ei, dar parcă singur, fără familie, fără Iocan şi Cocoşilă, fără Nae Cismaru şi … fără politică”.
O altă deosebire între romanul lui M. Preda şi cel al lui L. Rebreanu este acea că planurile acţiuni sunt paralele în „Moromeţii” iar în „Ion” destinele familiilor ţărăneşti nu se intersectează şi nu se determină reciproc. Există un plan al familiei Moromete care este în centrul întregii naraţiuni şi un plan al celorlalte destine şi familii din sat care evoluează paralel.
Lupta pentru existenta, şi aici crâncena ca peste tot, nu desfigurează pe indivizi. Marin Preda înlătura din viziunea lui imagine omului înlănţuit de instincte, iar când, pentru o clipa, instinctele ies la suprafaţa textului, prozatorul aduce imediat alte elemente care luminează faţa sufletului ţărănesc.
Pilduitoare în acest sens este povestea cuplului Birica – Polina, asemănătoare în latura ei sociala cu cea a cuplului Ion – Ana din romanul lui Rebreanu. Preda reia, astfel, tema tânărului ţăran care se foloseşte de fata unui om înstărit pentru a pune mâna pe avere, însa schimbând sensul strategiei şi umanizând timpurile. Odata cu răpirea fetei rolul lui Birica se încheie. E pe cale de a se resemna faţă de refuzul socrului de a-i da zestre Polinei, însa, intervine, neaşteptat, tânăra lui femeie care dovedeşte o energie extraordinara. Polina nu-i ca Ana o victima între avariţia tatălui şi lăcomia inumana a soţului.
Devenind nevasta, în ea se trezesc energii nebănuite. Văzând modul hotărât în care conduce ostilităţile între tata şi soţ, avem pentru o clipa impresia ca nevasta lui Birica face, structural, parte din familia Marei şi a Victoriei Lipan, cealaltă fata (bărbăteasca, întreprinzătoare) a tipologiei tradiţionale. Polina nu lupta însa decât pentru zestrea ei, şi după ce îşi duce bărbatul pe mirişte pentru a smulge cu forţa grâul ce i se cuvine şi a da tatălui nedrept o lecţie, se retrage cu discreţie în umbra bărbatului.
Demonstraţia epica s-a făcut, femeia de la sat, nu-i, in viziunea lui Preda, o simpla unealta in mâinile bărbatului, ambiţios si posesiv, iar ţăranul tânăr şi sărac nu căuta cu obstinaţie să parvină călcând în picioare legea şi sentimentul. Birica e sfios, asculta cu respect de părinţi, iar pe Polina o iubeşte cu o duioşie de licean. Scena posesiunii pe pământul reavăn, sub lumina zilei, e simbolica.

 

   Daca referatele nu sunt de ajuns, va recomandam pagina de download gratuit, unde veti gasi prezentari PowerPoint, programe executabile, programe pentru bacalaureat, teze nationale, etc.