Marketingul serviciilor

Agroecosistemele

Reglarea relatiilor dintre daunatori si agroecosisteme

Se cunoaste faptul ca, pentru înfiintarea unei culturi, este absolut necesar sa fie suprimata vegetatia naturala, adica, un tip de ecosistem este înlocuit cu altul. Din aceste motive, problema protectiei culturilor se pune chiar de la început.

Protectia culturilor înfiintate se face fata de plante, cunoscute sub denumirea de buruieni si care concureaza pe primele pentru principalii factori de vegetatie, adica: apa, hrana si lumina. Solul, poate cel mai specific ecosistem, conserva numeroase seminte, carora noi le spunem rezerva biologica de seminte a solului, capabile oricând sa refaca populatiile primare, înlocuite, adica buruienile.

Al doilea gen de protectie este fata de diversi daunatori. Acestia provin, îndeosebi, din ecosistemele înconjuratoare si sunt constituiti din specii care, într-un fel sau altul, paraziteaza speciile primare. Aceste specii, multe dintre ele foarte specializate, pot provoca pagube foarte mari agroecosistemelor. Daunatorii din aceasta grupa sunt, fie insecte, fie boli. Ei sunt deosebit de periculosi, atunci când, având origine exotica, se dezvolta în absenta unor concurenti, fie boli, fie daunatori, altminteri traditionali, dar care ar constitui inamicii lor.

Asa cum am aratat deja, buruienile si daunatorii constituie adevarate calamitati ale culturilor agricole. Cu riscul unor repetari, reafirmam ca pierderile mondiale de alimente datorate daunatorilor, se cifreaza astazi la 48%, adica, jumatate din recolta lumii. Specialistii împart aceste pierderi, dupa cum urmeaza:
- 35% pierderi înainte de recolta;
- 20% pierderi pe stocuri, adica dupa recolta.

SUA, o tara cu multiple posibilitati de lupta împotriva daunatorilor, raporteaza pierderi anuale de 40%.

Problema combaterii bolilor, daunatorilor si buruienilor este foarte complexa, necesitând implicarea unor produse chimice care, adeseori, intra în conflict cu ecosistemele.

Trebuie subliniat, în primul rând, faptul ca, la începuturile agriculturii, competitia între plantele de cultura si daunatori era una a rezistentelor genetice. Foarte aproape de o comportare naturala, plantele aveau o rezistenta genetica remarcabila, capatata în procesele competitiei si evolutiei naturale, daunatorii, la rândul lor, fiind aproximativ aceiasi. O data cu inducerea genetica prin ameliorarea unor functii de productie si calitate crescute prin obtinerea unor soiuri si hibrizi foarte performanti, fluidul genetic a fost concentrat, îndeosebi, pe aceste functii, neglijându-se capacitatea genetica de rezistenta naturala la boli, daunatori si buruieni. În acelasi timp, daunatorii si-au creat functii de adaptare pentru a putea ataca mai usor noile organisme performante. În acest moment, necesitatea aplicarii pesticidelor, ca mijloc de reglare a relatiilor dintre plante si parazitii lor, a devenit absolut obligatorie.

Material elaborat de Popa Roxana Maria