Marketingul serviciilor

Agroecosistemele

Mijloace de protectie a agrosistemelor

Strategia optima de control al acestor populatii va implica întotdeauna recurgerea la mai multe tipuri de interventie, cu o anumita variabilitate, dar si selectie în aplicarea lor.

Astazi, omenirea dispune de trei tipuri de mijloace de lupta si anume:
- mijloace ecologice;
- mijloace genetice;
- mijloace chimice.

Mijloace ecologice. Gestionarea corecta a populatiilor de daunatori se bazeaza, mai întâi, pe o cunoastere solida a ecologiei speciei în cauza, atât în conditiile locale ale culturii de protejat, cât si, eventual, în conditiile sale de origine. Obiectul acestei gestionari este acela de a mentine densitatea populatiei sub un prag critic de daunare economica.

Principalii factori ecologici care intervin în dinamica si stabilizarea populatiilor de potentiali daunatori sunt:
- densitatea specifica a comunitatii;
- prezenta pradatorilor si a parazitiilor eficace (îndeosebi specii specializate);
- estimarea, previzibilitatea resurselor;
- dezvoltarea (starea) fiziologica a plantelor sau a animalelor de protejat;
- spatiul vital al populatiilor de plante si animale.

Înca de la începutul secolului, numarul mare al catastrofelor cauzate de daunatori agriculturii a fost atribuit practicarii monoculturilor. Acestea se rup de eterogenitatea ecosistemelor naturale si reduc diversitatea specifica a faunei asociate.

Rezulta deci ca agricultura moderna, durabila, are absoluta nevoie de asolamente, de alternanta culturilor, care întrerupe fluxul nutritiv al fitofagilor specializati, întrerupând, în acelasi timp, fluxul de înmultire. Densitatea daunatorului se stabilizeaza sub limita critica de daunare, iar interventiile chimice sunt adesea inutile. De acest foarte important aspect nu se mai tine deloc seama în agrosistemele României la sfârsit de mileniu II.

Exista, astazi, suficiente date experimentale si practice care demonstreaza ca pradatorii, parazitii sau agentii patogeni pot fi folositi cu un anumit succes în lupta contra insectelor daunatoare sau a buruienilor. Ca exemplu, poate fi data buburuza Novius cardinalis care, introdusa în California din Australia, la începutul secolului XIX, a stopat proliferarea co-omidei Icera purchazi, un periculos parazit al citricelor de origine australiana. De atunci, au fost realizate numeroase alte lansari entomofage în diverse regiuni ale lumii, adesea cu succese notabile.

Se considera, astazi, ca protectia cerealelor fata de diverse lepidoptere ca daunatori, va fi din ce în ce mai mult asigurata cu ajutorul microhymenopterelor parazite ale oualor de fluturi.

Calamitatea de catre insecte a diferitelor agrosisteme sau a padurilor se poate datora si unor specii induse. În absenta unor inamici naturali si aprovizionati abundent cu hrana, insectele daunatoare cunosc o crestere exponentiala a efectivelor lor si provoaca, rapid, pagube considerabile. Cazurile gândacului din Colorado la cartof si ale filoxerei la vita de vie sunt bine cunoscute. Ele au obligat agricultorii sa-si schimbe soiurile si tehnologiile de cultura. Investitiile au fost imense.

Mijloace genetice. Protectia chimica a culturilor a devenit astazi foarte costisitoare, atât pentru productia, recolta în sine, cât si pentru mediul înconjurator. Din aceste motive, cercetari tot mai numeroase sunt orientate, astazi, catre selectia si utilizarea de soiuri rezistente fata de o gama larga de paraziti.

Aceasta rezistenta trebuie obtinuta, însa, fara a neglija însusirile favorabile obtinute în alte planuri (nivel de productie, calitate etc.). Geneticienii au înregistrat deja numeroase succese în acest domeniu. Astfel, grâul Roazon, creat de cercetatorii de la I.N.R.A. Franta, prin hibridare cu o specie salbatica, rezista bine la majoritatea parazitilor periculosi actuali, fara a se pierde din productivitate. Soiul de grâu românesc A-15, creat de prof. sisesti, s-a dovedit ani de zile, extrem de rezistent la boli si daunatori, nefiind nevoie de tratamente la productii relativ modeste.

Hibrizii timpurii de floarea-soarelui si porumb, având o crestere foarte rapida, sufoca prin concurenta interspecifica buruienile, tratamentele de interventie chimica fiind nesemnificative. Din nefericire, cercetarea de specialitate din România a suferit, în ultimii 10 ani, degradari de asemenea natura, încât s-a pierdut identitatea genetica a soiurilor performante de grâu (prin purificare), pierzându-se caracteristici esentiale ale soiurilor locale, precum nivelul productiei, continutul si calitatea glutenului, ca si rezistenta la bolile foliare si cele ale spicului.

Rezistenta plantelor fata de insecte si micro-organisme risca, cu atât mai putin sa dispara, cu cât ea depinde de mai multi factori genetici diversi. Atunci când rezistenta este data de un singur caracter, exista riscul ridicat de a aparea un nou descendent al parazitului, capabil sa deturneze mecanismul genetic în cauza, mai ales, daca teritorii întinse sunt cultivate cu acelasi soi sau hibrid.

Mijloace chimice. Asa cum s-a aratat, ele sunt fie substante toxice de sinteza (pesticide), fie substante biologice naturale sau de sinteza, compusi care intervin în biologia daunatorului vizat. Pesticidele trebuie considerate, întotdeauna, ca o arma de rezerva, cu care se poate interveni suplimentar sau auxiliar în interiorul unei strategii globale de gestionare ecologica a populatiei calamitate sau, si mai corect spus, a sistemului „ daunatori – planta – mediu”.

Utilizarea unor arme chimice de origine biologica da deja rezultate excelente si deschide astazi perspective foarte interesante. Se cunoaste ca reproductia, comportamentul si dezvoltarea insectelor sunt guvernate de diverse semnale chimice, eliberate de însesi insectele în cauza, sau de planta care le gazduieste. Este posibil, astazi, a se folosi aceste substante care se împart în trei grupe si anume:

- fermoni de atractie sexuala;
- hormoni juvenili;
- ecdisoni (hormoni de napârlire).

Cu asemenea produse se pot capta si elimina o cantitate considerabila de insecte sau putem împiedica dezvoltarea si, mai ales, reproducerea lor. În România s-au facut stropiri cu fermoni sexuali, produsi la Cluj-Napoca în plantatiile de meri, derutând în asa masura masculii, încât reproductia nu a mai putut fi posibila.

Protectia unei culturi sau a unei paduri implica o analiza de ansamblu a sistemului ecologic în cauza si poate aduce dificultati însasi gestiunii sale. Interactiunile sunt numeroase si complexe, mai ales în cazul ecosistemelor forestiere, dar si a sistemelor agricole. Elaborarea celui mai potrivit management de protectie a acestor sisteme, luarea unei decizii pertinente, necesita recurgerea la tehnici de modelare si simulare.

În esenta, în protectia agrosistemelor nu trebuie deloc subestimate posibilitatile oferite de tehnicile culturale. În numeroase cazuri, argumentate si de cercetarea stiintifica, agricultorii au reusit sa opreasca sau sa previna înmultirea unui anumit numar de daunatori, prin utilizarea unor tehnici agricole potrivite, care se refera la alegerea rotatiei culturilor, a asolamentului, a datei si a densitatii de semanat, a lucrarilor solului, a sistemului de îngrasare si a distrugerii resturilor si plantelor-gazda pentru daunatori.

Material elaborat de Popa Roxana Maria