Frabato magicianul

Inapoi la Sumar

Capitolul XI

Frabato se reîntoarse în corpul său pământean. Bineînţeles că nu se putea gândi să doarmă vreun pic. Zorile se iviseră şi înţelese că fusese plecat câteva ore. Întâmplările de la adunare i se învălmăşeau în memorie. În zilele care au urmat el îşi făcu multe probleme referitoare la noua sa misiune, fiind foarte greu să se concentreze asupra îndatoririlor sale cotidiene.
Urmând sfatul Providenţei Divine, el începu curând să studieze pe larg ştiinţele medicale, deşi aceasta era adesea posibil numai în condiţii grele, pe lângă munca sa de fiecare zi. Terminându şi studiul se devota în întregime artei medicale şi curând îşi făcu un renume ca diagnostician şi ca practician.
El încă spera că publicarea „Cărţii înţelepciunii” va fi amânată un timp nedefinit, deoarece ştiinţele oculte se confruntau cu timpuri grele.
Temându se de opoziţie şi de darea în vileag a propriilor afaceri murdare, conducătorii de state au început persecutarea cu cruzime a scriitorilor şi suporterilor ştiinţelor oculte. Loje şi societăţi metafizice au fost dizolvate şi mulţi dintre membri acestora au fost persecutaţi, arestaţi şi executaţi.
Frabato, care era cunoscut în cercurile oculte, avu mult de suferit de pe urma acestor persecuţii crescânde. Din nefericire, corpul fizic în care se întrupase era împovărat de o Karma grea. Şi el era, de asemenea, împins în acest vârtej infernal. El împărţea această greutate cu sute de mii de alţi oameni, fiindcă fu trimis, pentru trei ani, într un lagăr de concentrare. De când a refuzat să şi pună forţele magice la dispoziţia acelora care conduceau ţara, el se expuse la cele mai mari umilinţe şi cele mai nemiloase torturi, cărora Ie a supravieţuit totuşi cu neînfricată credinţă. Războiul bântui timp de şase ani cu o aşa putere distructivă, cum lumea nu mai încercase vreodată.
Cu puţin timp înainte de sfârşitul războiului, Frabato fu condamnat la moarte, dar înainte ca sentinţa să poată fi executată, lagărul de concentrare fu bombardat. Frabato fu eliberat de câţiva dintre prizonierii de acolo şi evada. Providenţa Divină îl protejase şi, în cele din urmă, îl ţinuse în viaţă. Jefuit de toate, lovit de boli, dar eliberat din lanţurile închisorii, Frabato se întoarse la casa sa de la ţară.
După ce se restabili, el începu imediat să lucreze pentru cei suferinzi, folsindu şi toate cunoştinţele medicale. Mai târziu, veneau la el îndeosebi pacienţi care prin medicina tradiţională fuseseră declaraţi ca incurabili şi pe care avea posibilitatea să i vindece parţial sau complet, în concordanţă cu Karma fiecăruia. Când uneori era prea târziu să mai salveze corpul pământean, el dădea consolare printr o psihoterapie adecvată.
Numărul celor care veneau la el după ajutor era în creştere, graţie metodelor sale neobişnuite de tratament, reuşite, aşa că, în final, el se dedică cu totul celor bolnavi şi neputincioşi.
Când, într o noapte, după o zi încordată, vru să se odihnească câteva ore, fu chemat de Urgaya cu numele său spiritual.
„Ce o fi însemnând asta?”, gândi Frabato. „Nu e o dată pentru vreo întâlnire. Probabil că vor să mi reamintească îndatoririle pe care le am.”
Fără ezitare el se separă spiritual şi fizic de corpul său şi, după ce l proteja împotriva influenţelor demonice, apăru în faţa lui Urgaya în momentul imediat următor.
Frabato îl salută pe Conducătorul Fraţilor Luminii cu o plecăciune adâncă, după care acesta din urmă răspunse cu un gest de binecuvântare. Frabato era singur cu Urgaya, care stătea cu picioarele încrucişate pe o mică carpetă, într o grotă. Doar o lumină difuză ilumina împrejurimile. Grota era situată la marginea unui munte foarte înalt, însă orice fiinţă din cosmos s ar fi uitat în zadar după ea, fiindcă Urgaya o făcea vizibilă numai pentru aceia pe care voia el să i întâlneasacă.
„Fii binevenit, Frabato! Aşează te, te rog, lângă mine!” spuse Urgaya, arătând cu mâna spre o a doua carpetă, aşezată acolo tocmai pentru asta. Frabato îi mulţumi şi făcu precum i se spusese.
Câteva minute le petrecură într o rugăciune mută în onoarea Providenţei Divine. Acesta era un obicei al Fraţilor Luminii, de câte ori se întâlneau. Apoi, Urgaya îşi fixă privirea pe Frabato, spunând:
„întâlnirea de astăzi nu e oficială, ci doar o discuţie între noi doi, de la suflet la suflet. După cum ştii, eu nu chem pe cineva individual, decât atunci când cred că ajutorul meu personal este necesar în îndeplinirea misiunii sau când am de învinuit pe cineva. Totuşi, nu acestea sunt motivele pentru care te am chemat, ci altceva. Trebuie să ţi mulţumesc, în numele Providenţei Divine şi al Fraţilor Luminii pentru credinţa, devotamentul şi, mai ales, pentru respectarea legilor karmice în timpul conflictelor marţiale, tragice. Providenţa Divină priveşte şi te protejează.
Unul dintre fraţii din grupul celor doisprezece şi a dizolvat individualitatea după ce şi a îndeplinit misiunea şi s a întors la Lumina Originară. Locul său a devenit liber, iar Providenţa Divină m a autorizat să ţi l ofer ţie. Aceasta înseamnă că ai fost admis în consiliul Bătrânilor şi, de acum încolo, tu, ca şi ceilalţi unsprezece fraţi, aveţi cel mai înalt rang pe care o fiinţă umană îl poate obţine în ierarhia iniţiaţilor. Desigur, ai de luat asupra ta toate câte le datorăm Luminii. Nu e un pas înapoi pentru tine şi poţi renunţa oricând la individualitatea ta pentru a te dizolva în Lumina Originară. Providenţa Divină speră că vei continua să rezolvi multe sarcini în folosul dezvoltării cosmice. Sunt foarte fericit că eşti acum irevocabil legat de Providenţa Divină şi că eu am fost acela care ţi am transmis aceasta.”
Cuvintele lui Urgaya îl umplură pe Frabato de emoţie şi fericire, fiindcă admiterea în Consiliul Bătrânilor reprezenta cea mai înaltă distincţie posibilă.
„Sublime Stăpân”, răspunse Frabato, „îţi mulţumesc pentru această informaţie. Sunt adânc mişcat că Dumnezeu m a considerat destul de merituos să mă admită în Consiliul Bătrânilor. A fost întotdeauna o onoare pentru mine să slujesc Providenţa Divină cu toată energia mea şi procedând astfel, ţelul meu suprem a fost întotdeauna progresul umanităţii.”
Urgaya încuviinţă binevoitor şi replică:
„Dragă frate, mă aşteptam să mi spui asta. Dintre toţi fraţii, tu eşti unul dintre cei mai maturi şi sunt mulţumit că intenţia de a sluji omenirea îţi rămâne ideal în continuare. Cu siguranţă că îţi aminteşti că ţi s a dat sarcina de a revela primele cinci file din „Cartea înţelepciunii”. A sosit momentul ca aceasta să se realizeze. Acesta este unul dintre motivele întâlnirii noastre şi trebuie să te rog să îi acorzi o mare importanţă.”
Speranţa negrăită că din anumite motive Providenţa Divină îi va lua această sarcină lui Frabato se spulberă. Nu era nici o cale de ieşire: sarcina aceasta dificilă trebuia îndeplinită.
Urgaya observă o anume rezistenţă ce persista împotriva acestei sarcini. Aşa că încercă să explice din nou motivele ei:
„Dragă Frabato”, spuse el, „ultimul război mondial dezastruos şi alte războaie purtate în permanenţă pe pământ au trimis milioane de oameni în cealaltă lume, în zona ce înconjoară pământul, în ultimii ani, şi sunt din nou mulţi printre ei cărora, în timpul existenţei lor, nu li s a dat şansa de a învăţa adevăratele legi ale iniţierii. Ei s au plâns serios în lumea spirituală că numai destinul Ie a fost profesor, în timp ce calea spre individualitatea umană liberă fusese păstrată în secret.
Pentru a pune capăt plângerilor de acest fel, în cele din urmă, Providenţa Divină te a ales pentru sarcina de a iniţia fiinţele umane care iubesc adevărul şi preţuiesc înţelepciunea şi adevărata ştiinţă spirituală.
Deşi spiritele negative vor continua să pună obstacole în calea ta am încredere că Providenţa Divină îţi va da întotdeauna sprijinul necesar pentru publicarea acestor taine. Fii sigur, în sufletul tău, totdeauna, că arăţi semenilor tăi drumul spre perfecţiune.”
„Onorabile Stăpân”, încercă Frabato să obiecteze, „când voi publica misterele magiei, adevărata mea personalitate nu va mai putea fi ascunsă. Mulţi dintre cei care vor citi cărţile mele vor afla, mai devreme sau mai târziu, că aparţin unui alt stadiu de dezvoltare. Vor veni la mine cu problemele lor materiale şi mă vor ruga să le dau ceea ce doresc. Sublime Stăpân, chiar tu mi ai spus la ultima întâlnire să fac din maturitatea mea spirituală un secret, prin orice mijloace.
Cum îmi voi păstra secretă identitatea când voi dezvălui toate secretele?”
Se părea că Urgaya aşteptase această întrebare, fiindcă răspunse, zâmbind delicat:
„Dragă frate, din câte cunosc eu, te ai descurcat cu toate fiinţele pe care le ai întâlnit în cosmosul nostru, timp de mii de ani. Aşa că sunt convins că ştii destule feluri şi căi de a te adapta şi nu i nevoie să ţi dau sfaturi.
Când vei scrie despre căile magiei, oamenii, fără îndoială, vor realiza că eşti un iniţiat şi nu trebuie să negi aceasta în faţa cititorilor tăi. Nu trebuie să consideri aceasta b încălcare a tăcerii, ci o parte a misiunii tale. Providenţa Divină îţi va trimite acei oameni pe care îi vei avea de ajutat. Fără doar şi poate că vei spune ceea ce trebuie acelora care vor fi doar curioşi şi dornici de senzaţii. Vei arăta celor care vor avea curajul de a cunoaşte cum se pot autoeduca, pentru a putea să facă faţă propriului lor destin.
Nu va fi nevoie să ţi utilizezi forţa magică pentru a convinge oamenii, deoarece aceia care au nevoie de a fi convinşi înainte să aibă credinţă nu sunt suficient de maturi pentru drumul în magie. Asemenea oameni nu ştiu să ţină soarta în frâu, prin forţe proprii, astfel încât aceasta să le fie singurul învăţător. Pe de altă parte, oamenii vor veni la tine şi pentru că luptă pentru adevăr şi îţi vor cere sfaturi. Sigur că nu le vei refuza ajutorul tău spiritual, dacă vor pune întrebări legate de dezvoltarea lor spirituală.
Dragă Frabato, chiar dacă, în prezent, doar câţiva oameni de pe pământ ar reuşi să capteze maturitatea necesară pentru iniţierea lor prin seriozitate, rezistenţă şi muncă grea, sarcina ta ar fi îndeplinită. Aceia care doar îşi lărgesc cunoştinţele prin lucrările tale, sprijinindu se pe teorie doar, în actuala lor încarnare, vor avea posibilitatea de a începe munca practică asupra lor înşişi în încarnarea lor următoare.
Sarcinile tale se vor răspândi în lumea întreagă. În timp, fiecare căutător de adevăr şi înţelepciune va ajunge să le cunoască. Oricum, fără cercetări serioase, nimeni nu va culege roadele înţelepciunii, Providenţa Divină va urmări aceasta şi doar aceia care sunt destul de maturi pentru conţinuturile ei se vor bucura de ele. Apoi, plângerile celor decedaţi în Zona Centurii Pământului vor înceta, fiindcă nimeni nu va mai putea afirma că drumul spre lumea spirituală nu a fost accesibilizat!”
Cuvintele impresionante ale lui Urgaya făcuseră clară sarcina lui Frabato, încă o dată.
„Sublime Stăpân”, se adresă el lui Urgaya, „cea ce ai spus m a convins complet şi definitiv şi voi duce până la capăt misiunea încredinţată. Fie ca Providenţa Divină să protejeze misterele, fiindcă eu îmi voi face doar datoria.”
Urgaya a mulţumit lui Frabato, îi mai dădu câteva instrucţiuni referitoare la misiunea sa şi, după ce îl binecuvânta, se despărţiră.
Reîntors în corpul său fizic, se gândi la felul în care să şi îndeplinească sarcina şi astfel nu dormi toată noaptea.
Începu curând după aceea. Pe deplin încrezător în ajutorul Providenţei Divine, el trecu la executarea sarcinii sale cu credinţă şi apelând la cele mai vaste cunoştinţe ale sale. Scrise într un limbaj comun, accesibil, înţelepciunea Divină îşi găsea drumul în lume, iluminând calea mai ales acelora însetaţi de cunoaşterea adevărată şi care au înţeles că drumul spre perfecţiune a fost într adevăr revelat de către Frabato.
 

<Pagina anterioara                                                                                                 Pagina urmatoare>