Gabriel Griffin

Lament for an illegal immigrant

No moon, but fishermen

are used to that and the sea’s chanting,

the descant of the nets. The decks

silvered with sea verses,

the minims and trebles of fish

hushed into songbooks of ice.

Something didn’t sing, humped

in the net, thudding onto the deck.

Its ears heard no notes, its eyes

were blind to the men standing round,

its throat choked with words

that no-one would hear.

They let the sly octopus

sidle to the ship’s side, forgot to stop

the arch and leap of bream.

The sea moaned, the fish

slipped out of tune, the kittiwakes

hurled screeches like broken strings.

The men unfroze, thumped

what didn’t sing, what was lost for words, over the hissing deck. Tipped what had

no hope, had never had a hope,

back to the sea. No

word, no hymn, no prayer.

But the rags of its clothes cried. The sea

beat its fists on the boat. And the wind got up

and howled till dawn.

Andreea Hadambu

Gabriel Griffin

Elegie pentru un imigrant ilegal

Nu-i pic de luna, dar pescarii

sunt obisnuiti cu asta si cu cadenta marii,

cu aria mrejelor. Puntile

tivite cu argintul versurilor marine,

doimile si trilurile pestilor

redusi la tacere în repertorii de gheata.

Ceva nu a cantat si, încovrigat

în mreje, s-a pravalit pe punte.

Urechile sale nu prindeau notele, ochii

îi erau orbi la oamenii care-l înconjurau,

se sufoca cu vorbele

pe care nimeni nu voia sa le-auda.

Au lasat caracatita lunecoasa

sa se strecoare pe langa vapor, au uitat sa potoleasca

salturile si zvarcolirile platicilor.

Marea a gemut, pestii

au pierdut sirul notelor, pescarusii cu trei degete

au scos tipete ca niste coarde rupte.

Barbatii s-au dezmeticit, au îmbrancit

tot ce nu canta si nu mai rostea vorbe

peste puntea suieratoare. Au zvarlit înapoi în mare

ceea ce era lipsit de speranta,

ceea ce mereu fusese lipsit de speranta.

Fara nicio vorba, niciun imn, nicio rugaciune.

Dar zdrentele hainelor lui se tanguiau. Marea batea cu pumnii în vas. Iar vantul se porni

si urla pana în zori.