Frabato magicianul

Inapoi la Sumar

Capitolul IV

Marele Maestru al Lojei FOGC stătea într o cafenea elegantă din strada Prager, sorbind dintr o ceaşcă de cafea” şi parcurgând atent paginile uneia din publicaţiile din Dresda. „Nimic despre moartea lui Frabato? E imposibil! Tepafonul n a dat greş niciodată. Pentru ce am făcut acest pact cu prinţul demonilor?” erau gândurile ce i treceau cu repeziciune prin cap.
Nervii îi erau încordaţi de furie şi dezamăgire. Fraţii Lojei voiau să sărbătorească succesul în această seară, iar acum...! Acest eşec va zdruncina, fără îndoială, încrederea multora dintre membri în puterea lojei. Pe deasupra, şi a dat seama că însăşi autoritatea sa era grav compromisă.
A contramandat telefonic întâlnirea plănuită pentru acea seară, apoi merse spre casa Lojei. Ajunse şi intră chiar în sala folosită pentru operaţiuni magice speciale, executate numai şi numai de Marele Maestru.
Încăperea nu avea decât o fereastră, care putea fi automat blocată. În aripa de est a ei era un altar constând dintr o coloană tetragonală, ornamentată cu însemne magice. Pe altar, pregătite, erau câteva instrumente magice. Deasupra lor, un portret al celui mai mare reprezentant al magiei negre, pe nume Bafomet (Baphomet). Pereţii erau îmbrăcaţi în catifea de un albastru închis, iar tavanul era bleu. Din mijloc atârna un candelabru mare. Pe altar mai era o lampă mică care îţi atrăgea atenţia, fiindcă lumina în cele şapte culori ale curcubeului corespunzătoare celor cu cele şapte sfere ale planetelor. Aceasta a fost denumită de ocultişti „lanterna magică”. În fiecare colţ al încăperii erau aşezate câte două lumânări mari în suporturi de argint. Deşi camera putea fi iluminată electric, numai lumânările sau lămpile erau folosite pentru operaţiuni magice.
Marele Maestru îşi luă dintr un dulap o haină de mătase albastru închis şi o eşarfă de aceeaşi culoare. După ce închise bine uşa, se dezbrăcă şi îşi puse noua îmbrăcăminte. Eşarfa avea în partea de sus, care se aşeza pe frunte, o pentagramă brodată cu fir de argint. Era încălţat cu o pereche de pantofi din mătase violetă. Deschise apoi un seif construit în perete şi luă de acolo o carpetă albă pe care o întinse pe jos. Carpeta avea brodat pe ea, cu multe culori, un cerc magic, subţire ca un şarpe, ornamentat cu multe nume. În faţa cercului magic se afla un triunghi, iar înlăuntrul lui era o pentagramă brodată în culori purpurii. Fiecare colţ al pentagramei era ornamentat cu câte o literă; citite spre dreapta acestea formau cuvântul „Satan”.
El puse o cădelniţă în spatele triunghiului şi, de asemenea, cinci lumânări împrejurul cercului. Apoi, examina încă o dată totul, astfel încât să nu intervină nimic pe parcursul evocării. În ciuda protecţiei pe care o avea prin forţa pactului său, orice neatenţie putea avea consecinţe grave.
După ce aprinse cărbunele din cădelniţă, un miros puternic umplu încăperea. Apoi aprinse lumânările şi închise lumina electrică. Lumina zilei nu pătrundea deloc, din pricina draperiei.
Marele Maestru păşi maiestuos în interiorul cercului magic ţinând în mâna stângă sabia magică, iar în dreapta sceptrul magic. Gâtul acestuia era ornamentat cu un sigiliu magic, având pe el semnul fiinţei ce urma să fie evocată.
Se întoarse cu faţa spre est recitând entuziast formula evocatoare: „Sunt în legătură cu voi, salamandră şi spirite de foc ale infernului. Mediul vostru îmi este supus în toate cele trei lumi. Te invoc şi te conjur, prinţ al spiritelor de foc din infern! Te invoc în numele lui Satan, al Atotstăpânitorului, care este domnul şi conducătorul! Fiind supus al stăpânului tău, îţi ordon în numele lui să te supui voinţei mele, iar elementele tale să servească scopului meu. Îţi cer ca spiritele tale de foc să mi se supună şi să mă ajute' tot timpul în planurile mele. În numele celui mai înalt domn şi conducător, căruia îi sunt obligat prin jurământ, îţi cer persecutarea şi distrugerea lui Frabato. Prinţ al spiritelor de foc ale infernului! Apari acum, aici, fă te văzut în faţa cercului meu ca să mi confirmi recepţionarea ordinelor!”
După ce Marele Maestru a recitat patetic evocarea sa, flăcările lumânărilor s au înălţat şi podeaua s a cutremurat. O rază strălucitoare apăru în triunghiul magic, iar o voce stridentă se făcu auzită:
„Ţi am auzit rugămintea, mare magician! Trebuie să ne supunem ţie, fiindcă mai marele nostru îţi este obligat. Deci îl voi persecuta pe Frabato cu ajutorul supuşilor mei, atâta timp cât influenţa mediului vostru este posibilă. Totuşi nu pot garanta un succes deplin, deoarece Frabato are de îndeplinit o misiune deosebită în această lume. Destinul său nu este ca destinul muritorilor obişnuiţi!” Conturul fiinţei deveni din ce în ce mai vizibil şi limbi de foc dansau în jurul ei. O căldură insuportabilă se răspândea în jurul acestei apariţii a cărei putere era atât de pătrunzătoare, încât Marele Maestru simţi că se află în primejdie. Îşi ridică sabia şi îi îndreptă vârful înspre aceasta. Se auzi un bubuit de tunet care zgâlţâi pământul şi fiinţa de foc dispăru.
După câteva momente de relaxare şi concentrare, magicianul negru se întoarse spre sud.
„Voi, forţe ale aerului, întreaga mea personalitate este în contact cu mediul vostru! Rege al fiinţelor demonice ale aerului, ascultă chemarea mea şi supune te voinţei mele! Fiind aliat cu mai marele vostru, vă evoc în numele lui. Voi şi spiritele uraganelor care trec în viteză prin atmosferă, trebuie să mi ascultaţi ordinele! Te invoc, rege al spiritelor demonice ale aerului! Fă te văzut aici, în faţa cercului meu şi confirmă recepţionarea rugăminţii mele! Nu ezita, altfel te voi tortura şi chinui în numele Stăpânului tău! Rege al demonilor aerului, apari!”.
Cu un vuiet cumplit îşi făcu apariţia în triunghiul magic, iar vocea sa era zbierată, ca şi când ar vorbi de foarte departe:
„Tu, vierme al pământului, dacă nu erai aliat al Stăpânului meu, te aş fi rupt în bucăţele, fiindcă ai îndrăznit să mă ameninţi în felul acesta! Numai datorită pactului îţi sunt obligat. Acum, spune ce vrei!”
„Cer distrugerea lui Frabato!” ordonă Marele Maestru. „Spiritele aerului să l prigonească tot timpul şi să i zădărnicească toate acţiunile şi planurile. Trebuie să se simtă complet lipsit de putere.”
„Voi face ceea ce pot face, dar nu pot garanta nici un succes, deoarece Fraţii Luminii îl sprijină pe Frabato”, replică dispreţuitor regele demonilor aerului şi dispăru.
Indiciile poziţiei deosebite a lui Frabato, puterea şi protecţia de care se bucura făcură ca furia şi ura să crească o dată în plus în sufletul Marelui Maestru. În această stare de spirit, el se întoarse spre vest:
„Voi, forţe ale apei, vă conjur! Ascultaţi ordinul meu, voi, fiinţe ale acestui mediu! Demon prinţ al apelor, te invoc! Sunt în legătură cu mediul tău şi vorbesc limba ta. Te chem în numele lui Satan, stăpânul tău, eu, aliat al lui. Supune te imediat, ieşi din oceanul tumultuos şi fă te văzut aici, în faţa cercului meu, ca să confirmi recepţionarea rugăminţilor mele! Nu refuza să vii, căci te voi persecuta în numele Stăpânitorului infernului! Prinţ al apelor, apari!”
Cu un vuiet, apăru în triunghiul magic o fiinţă neobişnuită, jumătate om, jumătate peşte, adresându se magicianului cu o voce răguşită: „M ai chemat din mediul meu, deşi ştii că detest marile oraşe. Te aş fi prigonit pentru ameninţările tale, dacă nu erai aliat al Stăpânului meu. Spune ce doreşti şi fă o mai repede!”
Cu o voce plină de ură şi furie, Marele Maestru a ţipat: „Nu te am chemat din adâncul mării pentru nimic. În numele Stăpânitorului tău îţi cer să l persecuţi şi să l distrugi pe Frabato! Este primul om care a rezistat Lojei noastre, aşa că doresc să nu mai existe!”
„Voi încerca să îndeplinesc dorinţa ta. Ce este în puterea mea voi face, dar nu pot garanta succesul. Va depinde mult de cum îl vom surprinde pe Frabato într un moment greu al lui.”
Magicianul alungă apariţia cu un gest al sceptrului.
Era extrem de contrariat că prinţii demoni nu i au promis succes deplin şi avu o presimţire a marilor greutăţi ce avea să le întâmpine.
Ca să desăvârşească pătratul magic, avea să evoce şi prinţul elementelor demonice ale pământului, aşa că se întoarse spre nord:
„Prinţ al forţelor demonice ale pământului, aliatul Stăpânului tău te cheamă în numele lui! în numele lui Satan, fă te văzut în faţa cercului meu să mi spui dacă îmi accepţi cererea! Fă imediat ce îţi ordon, altfel te voi tortura în numele Stăpânului tău! Prinţ al pământului, apari!”
Pământul de sub picioarele Marelui Maestru se zgudui şi un omuleţ cu păr alb şi o bărbie prelungă apăru în triunghiul magic, făcând o zarvă cumplită. Ochii săi mari, întunecaţi şi adânci fixau aprins pe magician. În mâna dreaptă ţinea o lanternă care răspândea o lumină difuză. Spiritul pământului îl penetra pe magician cu privirea sa:
„Am plecat împotriva voinţei mele din împărăţia mea ca să mă supun dorinţelor tale. Prin legea spiritului îţi sunt obligat, în virtutea pactului pe care l ai făcut până când vei muri. Ce doreşti să fac?” Vocea dură, ca şi fixitatea penetrantă a privirii celui ce i a vorbit, l au făcut pe magician să simtă un fior de gheaţă prin şira spinării. Deodată îi veni în minte ideea că după ce va muri va fi servitor al acestei fiinţe.
Prinţul gnomilor aştepta liniştit în triunghiul magic. Gândurile şi simţămintele magicianului erau transparente pentru el şi acest fapt părea că l umple de o mare plăcere, de vreme ce, în viitor, acest om puternic va fi supusul său.
Deşi aproape paralizat, Marele Maestru se reculese şi spuse:
„Ştiu ce mă aşteaptă, dar nu pot rămâne inactiv, privind cum un altul ridiculizează Loja noastră. Aşa că, îţi cer să l prigoneşti pe Frabato, utilizându ţi întreaga forţă şi să l distrugi. Aruncă l pe tărâmul tău şi învăluie l în întuneric, să nu mai scape! Aceasta îţi cer! Exterminarea lui Frabato va servi imaginii Stăpânului tău şi frăţiei noastre.”
„Voi face ceea ce stă în puterea mea”, răspunse spiritul pământului, „dar nu pot garanta succes deplin în ceea ce priveşte un om ca Frabato.”
Spiritul pământului dispăru şi casa deveni liniştită ca un mormânt. Evocarea elementelor demonice îl vlăguise pe Marele Maestru într atât, încât rămase în cercul magic obosit mort. Respira greu şi avea sentimentul că i se goleşte complet capul.
Vedea pe spiritul demonilor ce l servea zi de zi, într un colţ al încăperii. Acesta fusese lângă el timp de mulţi ani, ajutându l să şi împlinească multe din dorinţe, aşa că devenise complet dependent de acesta. Fusese prevenit că nu va avea puterea să scape din lanţurile acestea. Legile spiritului nu i dădeau puterea să anuleze acest pact cu forţele demonice. Puterea pe care o câştigase prin acest pact nu putea dura la infinit şi aşa cum astăzi era stăpân, mâine putea fi sclav.
Dorinţa sa pentru putere şi averi în lumea spirituală n ar fi fost satisfăcută de propriile sale capacităţi oculte, aşa că cedase tentaţiei pactului magic. Acest sentiment al dependenţei îl cuprindea ca un coşmar mai ales acum, chinuindu l aşa cum nu i se mai întâmplase niciodată în viaţă. Ura faţă de Frabato era imensă şi încă mai creştea datorită faptului că prinţii celor patru elemente nu i garantaseră nici un succes.
„Ce putere îl sprijinea pe acest Frabato?” era unul din gândurile sale. „Vreau să l distrug chiar cu preţul vieţii mele!” Incitat de astfel de gânduri, Marele Maestru hotărî să l evoce pe Stăpânul forţelor demonice însuşi, să l roage să i îndeplinească dorinţa.
Magicianul puse sabia pe podea în cerc şi puse piciorul stâng pe ea. Ridică sceptrul magic, cu mâna dreaptă, desenând în aer semnul întunericului, cel cu care îl putea evoca pe Stăpânul Demonilor. Nici nu terminase bine de descris semnul, când o rază puternică apăru din podea, luminând întreaga cameră. Marele Maestru stătea în picioare acolo, ca străfulgerat de lumină şi se lupta să şi conserve conştienta, deoarece în încăpere se răspândise o radiaţie paralizantă. Nici un muritor obişnuit n ar fi fost capabil să reziste unei asemenea teribile tensiuni şi numai pactul l a salvat pe acest om de o moarte instantanee.
O apariţie extrem de stranie se contura în triunghiul magic din faţa cercului. Capul unui ţap cu coarne şi cu corp uman acoperit de păr se făcu văzut. Mâinile aveau degete cu gheare, iar picioarele copite ca ale unui bivol. O coadă lungă, subţire completa această apariţie.
După ce înfăţişarea sa deveni vizibilă în întregime, raza luminoasă dispăru în pământ. Foarte rar văzuse magicianul acest spirit. Era Bafomet, Stăpânul Demonilor! Cu o voce răguşită, Bafomet se adresă Marelui Maestru, care tremura:
„Mare Magician, din câte văd, vrei să l distrugi pe Frabato. Este o idee bună, pe care te voi ajuta s o împlineşti cu tot ce mi stă în putere. Totuşi, nu va fi uşor, fiindcă acest Frabato este o fiinţă cu o misiune specială. Trebuie să facem faţă unei sarcini dificile, de vreme ce metodele voastre au dat greş. Poate vrei să ţi petreci viaţă bucurându te de alte plăceri ale ei.” în sufletul Marelui Maestru se dădea o luptă între rămăşiţa de conştiinţă, teamă şi ură. În cele din urmă, ura sa a învins şi explodă într un acces de furie:
„Pentru ce am încheiat un pact? Eşti obligat să mă ajuţi până la sfârşitul vieţii. Poate vei triumfa după moartea mea, dar acum îţi cer să mă ajuţi să l exterminăm pe Frabato, altfel nu voi mai avea nici o plăcere în viaţă. În veci, fii blestemat!”
După ce magicianul rosti acestea, vizitatorul dispăru în pământ fără să spună un cuvânt.
Încordarea aceea paralizantă dispăru pe dată. Complet epuizat, Marele Magician rosti formula de eliberare faţă de toate elementele evocate, adăugând şi câteva formule de protecţie. Închise rapid toate instrumentele la locul lor şi părăsi templul magic.
Se lăsă pe o canapea din apropiere şi nu fu în stare să gândească nimic clar pentru mult timp.
După ce bău o ceaşcă zdravănă de cafea, se simţi întrucâtva mai bine, dar nu putea să se descotorosească de evenimentele dramatice petrecute în ziua aceea.
Marele Maestru plecă din sediul Lojei spre casă într o stare depresivă, deşi soarele strălucea pe cerul limpede.

<Pagina anterioara                                                                                                                                                       Pagina urmatoare>