Frabato magicianul

Inapoi la Sumar

Capitolul VI

Marele Maestru al Lojei FOGC era proprietarul unei ^ încântătoare într unui din cele mai elegante cartiere ale oraşului. Splendid mobilată, era înconjurată de o grădină foarte bine întreţinută. În cercurile de afaceri, el era o persoană foarte bine văzută, un om foarte capabil în profesiunea sa, cu un venit financiar enorm.
Astăzi stătea acasă, privind mohorât spre biroul său şi frământând în mâini stiloul său cu peniţă de aur. Era atât de iritat, încât nici măcar armonia împrejurimilor nu l ar fi putut consola.
Se ridică şi începu să se plimbe prin cameră îngândurat. Servitorilor li se spusese insistent să nu l deranjeze şi să nu primească pe nimeni.
Pentru prima oară, în atâţia ani, lanţul succeselor fusese întrerupt. Până acum, fiecare plan întreprins s a realizat cu succes, numai acest caz al lui Frabato îi stătea cu îndărătnicie şi foarte greu pe suflet. Avea un presentiment sigur, că în spatele acestui ins misterios era mai multă putere decât în spatele propriei sale Loje, ai cărei membrii puteau să şi realizeze planurile numai cu ajutorul forţelor negative. Un om care era mult mai puternic decât el! Acesta părea un fapt care îi întuneca inexorabil ura şi îl îndemna fără încetare să l persecute şi să l distrugă pe Frabato, prin orice mijloace posibile.
Deşi îi era greu, el trebui să recunoască că Frabato îi contracarase toate atacurile. Nici unul dintre cei care violaseră legile stricte ale Lojei, şi care fuseseră pedepsiţi pentru asta, nu reuşiseră niciodată să scape.
Fără nici o excepţie, toate victimele sale anterioare care fuseseră condamnate la moarte de către tepafon fuseseră exterminate.
Fiecare om are un punct slab în care poate fi uşor lovit. De când Marele Maestru căutase în zadar un astfel de punct slab la Frabato, el se umpluse de mânie şi dorinţă de răzbunare.
El fusese deja informat de faptul că acţiunea poliţiei împotriva lui Frabato, datorată încălcării prohibiţiei hipnozei, a fost ineficace.
Acest eşec l a marcat profund şi în mintea sa stăruiau potop gândurile de răzbunare. Deşi, în general, el se putea controla perfect, nervii săi au avut mult de suferit de pe urma ultimelor evenimente, aşa că oricine îi putea citi starea pe chip.
Chiar şi tic tac ul superbei pendule îl irita din ce în ce mai mult, iritare amestecată cu o senzaţie de teamă şi cu un tremur pe care nu l mai simţise până acum.
Marele Maestru rămăsese cufundat multă vreme în gândurile sale negre, până când îi veni o idee. Se aşeză la birou şi scrise o scrisoare unei oficialităţi guvernamentale, care era, de asemenea, membră a Lojei FOGC:
„Dragă prietene şi susţinător,
După cum ştii, Frabato a contracarat multe dintre planurile noastre. Am încercat zadarnic să l facem membru al Lojei noastre şi să l convingem de bunele noastre intenţii. Graţie capacităţilor sale magice, el a descoperit toate secretele Lojei noastre. Nu ştie doar ritualurile noastre de iniţiere, ci ştie foarte bine chiar şi planurile cele mai secrete ale Lojei.
Acestea demonstrează clar că acest om este un pericol permanent pentru Loja noastră. Din păcate, încă nu am reuşit să scăpăm de el, precum ştii. Tepafonul n a avut nici un efect asupra lui şi nici chiar regele demonilor, aliat nouă, n a putut să ne garanteze succesul.
Prin capacităţile sale magice, acest Frabato are, fireşte, acces la cele mai secrete planuri ale guvernului şi armatei. Dacă vreun guvern ostil reuşeşte să l facă să lucreze ca spion, aceasta ţi ar face un rău incomensurabil şi ţie, dragă frate, şi întregii naţiuni.
Cum mijloacele mele s au epuizat, te rog pe tine să găseşti o soluţie pentru exterminarea acestui om periculos. Aranjamentul în această chestiune este de foarte mare interes pentru frăţia noastră şi sper că nu mă vei dezamăgi.
Cu gândul la o viitoare întâlnire, cu toată stima, S...”.
Marele Maestru puse scrisoarea într un plic pe care îl sigila presând simbolul Lojei peste ceara roşie de sigiliu. Îşi chemă servitorul şi îi spuse să ducă scrisoarea la poştă imediat.
Înfăţişarea sa era acum radioasă şi îşi frecă mâinile mulţumit. Era convins că acest plan urma să reuşească: în acele timpuri se expedia rapid problema suspecţilor poliţiei. Poliţia secretă va fi interesată în această chestiune.
Evenimentele recente afectaseră puternic sănătatea Marelui Maestru. El pierduse mult în greutate şi mâinile îi tremurau. Din cauza problemelor nerezolvate, era într o stare de permanentă încordare şi se simţea mai bătrân.
Fără să vrea, el păşi în faţa unei oglinzi foarte mari. Cum privea lipsit de orice gând la imaginea sa reflectată, remarcă, deodată, cu o spaimă crescândă, o rază fosforescentă între sprâncene. Cu ochii măriţi el îşi fixa imaginea tremurândă, pentru că ştia foarte bine ce însemna această lumină. Era cunoscut în Lojă ca semn al morţii. Paralizat de frică, Marele Maestru nu fu în stare să şi întoarcă privirile de la flacăra care devenea din ce în ce mai mare, ca, în cele din urmă, să cuprindă întreaga suprafaţă a oglinzii. În spatele ei se întrezărea o figură demonică, cu ochi penetranţi şi o voce venind ca din străfunduri se auzi: „Frate, ultima ta oră de viaţă va veni curând!”
Sudoarea trecu prin fiecare por din trupul Marelui Maestru şi simţi o răceală de gheaţă. Încet, figura demonului dispăru şi flacăra se stinse; în cele din urmă, oglinda nu mai arăta decât faţa de o paloare cadaverică a magicianului negru.
Cu toate că se simţea de parcă era paralizat, se trase din faţa oglinzii, căzu într un scaun şi stătu acolo câteva minute, în totală nemişcare, disperat, cu capul în mâini.
„Acest blestemat Frabato!”, murmură el. „Trebuie să nu mă mai gândesc la el, altfel înnebunesc!”
Marele Maestru se eliberă cu o încordare de voinţă de gândurile sale negre, îşi aprinse o ţigară şi îşi reluă plimbarea prin cameră, ca să se calmeze. Devenea conştient de faptul că a făcut faţă la numeroase emoţii în acea zi. Soarele aflat sus pe cer îi aminti că trebuia să plece curând. Era 23 iunie, ziua adunării generale a Lojei FOGC şi, fiind preşedinte, voia să apară, cu orice preţ, calm, ca unul ce trebuia să fie idolul celorlalţi fraţi.
Ceru servitorului să i pregătească masa, bău o cafea tare, îşi schimbă hainele şi chemă şoferul să l ducă la sediul Lojei.
23 iunie, în fiecare an, este o zi deosebită pentru mulţi oameni din toată lumea, pentru că soarele atinge punctul cel mai înalt şi zilei celei mai lungi a anului i se opune cea mai scurtă noapte.
Multă lume, ca să sărbătorească solstiţiul de vară, aprinde focul Sfântului Ion sau focul solstiţiului.
Frăţia Luminii, mai ales cei de grad mai mic, în această noapte .fac aşa numitele „evocări ale Sf. Ion”. În timpul acestui ritual, până la trei dorinţe sunt adresate lumii astrale invizibile. Aceste dorinţe sunt apoi îndeplinite în cursul anului ce urmează cu condiţia ca ele să nu încalce legile Karmei. Acest ritual al misterului Sf. Ion este păstrat în foarte mare secret printre fraţii Luminii.
Deşi 23 iunie era o zi specială şi pentru Loja FOGC, era fără îndoială o zi norocoasă pentru fraţi. Dar tocmai invers: era ziua din fiecare an cea mai nenorocoasă, fiindcă în această zi unul dintre fraţii Lojei trebuia să şi sacrifice viaţa pentru demonul căruia îi erau aserviţi. Toţi membrii, indiferent de rang sau grad, respectau această lege.
Loja avea 99 de membri. Al 100 lea membru era demonul căruia i se substituia Loja şi care, pe de altă parte, punea la dispoziţia fiecărui frate din Lojă câte un demon subordonat. Fiecare demon avea numele său special, semne de evocare distincte cunoscute doar de acel frate din Lojă căruia îi aparţinea şi care nu putea fi trădat fără a primi pedeapsa cu moartea.
Victima pentru demon era cunoscută prin tragere la sorţi. Pentru a înlocui candidatul ce urmaşă moară, trebuia admis un nou membru, căruia, de obicei, i se atribuia demonul predecesorului.
Cum candidatul la moarte era desemnat prin tragere la sorţi, un membru, în circumstanţe nefavorabile, poate fi sortit morţii chiar după un an de zile. Cu acest risc în minte, nu era deloc surprinzător că toţi membri umblau după interese materiale concrete şi erau persoane influente şi cu mulţi bani. Cineva dintr o clasă mai joasă, mai săracă putea deveni membru numai dacă putea dovedi talente deosebite şi capacităţi care ar fi servit scopurilor Lojei. Unui astfel de membru îi erau date apoi sume mari de bani, până când, cu ajutorul demonului său, el învăţa să stea pe propriile picioare.
Era o vreme de vară splendidă pe 23 iunie al acelui an. Aerul cald şi liniştit stăruia peste tot locul, dar, ca un nor invizibil, teama umplea minţile fraţilor din Loja FOGC. Numai la sfârşitul fiecărui an realizau faptul că această loterie stătea deasupra capetelor lor ca sabia lui Damocles.
Sala mare a clădirii Lojei era luminată solemn. În jurul unei mici platforme, unde se afla locul Marelui Maestru, erau aşezate în cerc 98 de scaune numerotate. Fiecare membru al Lojei primise un număr şi trebuia să se aşeze pe locul său.
Nimeni nu putea lipsi de la această adunare generală, cea mai importantă a anului. Fiecare frate trebuia să şi aranjeze afacerile în aşa fel încât să poată fi prezent.
Deşi şedinţa urma să înceapă la 8.00 p.m., majoritatea membrilor erau deja adunaţi la 7.30 şi discutau emoţionaţi în mici grupuri.
Cum minutarul ceasului se mişca inexorabil spre ora opt, fraţii Lojei şi au ocupat locurile pe scaunele numerotate. Vicepreşedintele, care era în acelaşi timp şi secretarul Lojei, s a aşezat, de asemenea.
Fix la opt, Marele Maestru intră în sală. Cei prezenţi se ridicară să salute din cap în tăcere. Marele Maestru, încă şocat de evenimentele din acea după amiază, se adună şi deschise şedinţa. El bătu de trei ori într un gong mare cu un ciocan pregătit acolo, care făcu să răsune întreaga sală cu putere. Apoi se adresă fraţilor, spunând:
„Dragii mei fraţi, vă mulţumesc pentru primirea bună şi vă rog să luaţi din nou loc! Sunt foarte fericit să remarc că toţi membri noştri se află aici. După cum ştiţi, astăzi este o zi istorică şi tradiţională pentru loja noastră, pentru că un nou membru va fi admis, în timp ce altul va părăsi cercul nostru. Care membru ne va părăsi, vom afla numai după tragerea la sorţi.
Îmi dau seama că o aşteptaţi cu teamă. Cu toate acestea, conform regulamentului Lojei noastre, procedura este obligatorie şi a fost anunţată fiecăruia dintre voi cu ocazia admiterii în Lojă.
Ordinul nostru există de multe secole şi este reprezentat peste tot în lume, cu aderarea la aceleaşi reguli peste tot. Nouăzeci şi nouă este un număr sfânt pentru noi şi are o semnificaţie specială, deoarece există nouăzeci şi nouă de Loje în întreaga lume şi fiecare dintre ele are exact câte nouăzeci şi nouă de membri. Toate aceste Loje aderă la aceleaşi reguli ca ale noastre.
Stăpânul Întunericului, Dumnezeul nostru, căruia ne plecăm şi pe care îl adorăm, a pus o fiinţă demonică de rang înalt la dispoziţia fiecărei Loje. Această fiinţă este, pe de altă parte, obligată să asigure fiecărui frate al Lojei câte un demon servitor.
Întrucât Marele Maestru al fiecărei Loje trebuie să poarte cea mai mare responsabilitate, acea fiinţă de rangul cel mai înalt îi este atribuită lui şi în acelaşi timp a fost numit şeful Lojei relevante prin Dumnezeul nostru cel mai mare.
În această zi istorică aş dori să vă reamintesc fiecăruia dintre voi enormele avantaje pe care le aveţi ca membru al Lojei noastre. Sunt sigur că nici unul dintre voi nu poate să numească un ordin prin care bogăţia şi puterea pot fi mai lesne dobândite. Cine îşi poate distruge duşmanii mai repede decât o facem noi? Ce fiinţă umană are o protecţie mai bună împotriva tuturor primejdiilor vieţii decât fraţii Lojei noastre? Nimeni!
Aceste avantaje pot fi obţinute numai cu ajutorul acestor forţe spirituale despre care tocmai vă vorbeam. Noi toţi am ales aceste avantaje pentru vieţile noastre şi avem, pe de altă parte, obligaţia de a sprijini răul şi de a lupta împotriva binelui, ori de câte ori avem ocazia. Sigur, niciunul dintre voi n a găsit aceasta ca fiind o treabă foarte dificilă. Numai această seară prezintă totdeauna riscul principal, dar şansele de a rămâne în Lojă sunt cu adevărat foarte mari.
Deci, sunt pe deplin convins, dragi fraţi, că niciunul dintre voi nu regretă acest pas, pentru că fiecare este bogat din punct de vedere financiar şi v aţi putut realiza planurile cu ajutorul servitorilor voştri spirituali.”
Marele Maestru bău dintr un pahar cu apă şi era cât pe ce să reia enumerarea avantajelor Lojei când, îşi aduse aminte dintr o dată de lupta ineficace împotriva lui Frabato. Roşu ca focul de mânie şi stăpânindu se cu greu, el continuă spunând:
„Dragii mei fraţi, după cum ştiţi, un inamic puternic a încercat să se opună ţelurilor Lojei noastre. Este magicianul numit Frabato. Din păcate, atacurile împotriva lui au fost pe departe nereuşite, ba chiar a fost capabil să se apere împotriva tepafonului. De aceea, vă rog, să ne sprijinim unii pe alţii în această chestiune. Acest om poate fi o ameninţare pentru fiecare dintre noi. De aceea, în acest caz, trebuie să aderăm la sloganul «Toţi pentru unul, unul pentru toţi!»„
Marele Maestru exclamă aceste cuvinte într o stare apropiată extazului. În ciuda acestui fapt, câţiva fraţi au stat deoparte, deoarece nu doreau să susţină răzbunarea personală a Marelui Maestru. Alţii se înfiorară, feţele lor reflectând teamă.
Cu toţii realizau că se aflau în faţa unui om a cărui putere era mai mare decât a Lojei. Nimeni nu se putuse împotrivi tepafonului, care putea aduce moarte oricui, indiferent în care loc de pe pământ ar fi fost.
Trebuie să fi existat un motiv special pentru că Marele Maestru se ocupa de această problemă personal, ba chiar discuta dificultăţile cu fraţii săi. Gândul Ia un inamic atât de puternic a provocat o extremă nelinişte între fraţi şi aceasta n a putut fi ascunsă Marelui Maestru.
Cu un hohot triumfător şi batjocoritor el continuă:
„După cum văd, mulţi dintre voi sunteţi deja teribil de înfricoşaţi, numai la gândul despre Frabato. Nu poate rămâne un secret faptul că acest om mi a adus multă nefericire. Dar Loja noastră cunoaşte multe mijloace de a ne distruge inamicii.
Ştiţi cu toţii că Stăpânul Întunericului este la dispoziţia mea de câte ori am nevoie de ajutor sau de vreun sfat. Puteţi de aceea să aveţi încredere, dragii mei fraţi: graţie relaţiilor mele, l am raportat pe Frabato ca suspect politic. Deşi ştiu că nu este angajat politic în nici un fel, nu va trece mai mult de o săptămână, până când va fi închis. Din acel moment numai un singur pas va mai fi necesar pentru a i determina moartea, pentru că vom putea găsi destui gata să facă asta pentru un preţ bun. În orice caz, vă pot promite că Frabato nu va mai fi peste câteva zile.”
Ultimele cuvinte ale Marelui Maestru au adus un suspin de uşurare printre cei prezenţi, deoarece „cazul Frabato” devenise deja pentru mulţi un coşmar. Marele Maestru băgă de seamă că unitatea Lojei fusese restabilită. Întrucâtva liniştit, el dădu cuvântul Secretarului şi se aşeză. Secretarul mulţumi Marelui Maestru pentru ceea ce spusese şi apoi se adresă tuturor:
„Dragii mei fraţi, aşa cum ştiţi, astăzi sunteţi obligaţi să predaţi rapoartele scrise în cod secret. Ele trebuie să acopere activitatea depusă în timpul anului trecut cu ajutorul demonului servitor şi trebuie să ne înlesnească verificarea respectării condiţiilor înţelegerii făcute cu forţele demonice.
Aceia dintre fraţi care au avut şi au probleme deosebite sau dificultăţi cu spiritele aservite pot discuta cu Marele Maestru la sfârşitul şedinţei. El va lămuri atunci chestiunea cu fiinţa spirituală relevată. Acum, dragii mei fraţi, vă rog să mi predaţi rapoartele şi vă reamintesc că acestea trebuie să fie însemnate cu numărul fiecăruia dintre voi.”
Doi membri au fost rugaţi să strângă toate rapoartele şi să le înmâneze Secretarului, care Ie a numărat şi s a uitat peste ele cu atenţie să se asigure că sunt toate.
În spatele locului ocupat de Marele Maestru să afla un scrin foarte bogat ornamentat. Cu mişcări lente, ca şi când ar fi vrut să oprească timpul, Secretarul a închis rapoartele în scrin. Apoi, deschise alt scrin, scoase din el o cutie de lemn şi o aşeză pe masa alăturată scrinului.
Cu o înfăţişare gravă Secretarul se întoarse spre adunare şi deschise cutia fatală, în care se aflau 99 de mici plicuri pentru tragerea la sorţi. Plicurile conţineau numerele membrilor Lojei, numere care nu puteau fi văzute (prin plic) din afară.
O tăcere apăsătoare cuprinse sala, fiindcă această oră era cea mai întunecată şi mai teribilă oră a anului pentru fiecare dintre membri.
Secretarul se duse după o urnă în camera adiacentă. Această urnă era montată pe un cadru, în aşa fel încât se putea roti în jurul axei sale manual cu o manivelă. Fu plasată în mijlocul sălii de către Secretar, care deschise o clapă, cu care urna era prevăzută. Apoi se duse după cutia cu cele 99 de plicuri şi, după ce puse deoparte plicul cu numărul fratelui Silesius care decedase, el le aruncă unul după altul în urnă sub ochii fraţilor, apoi închise la loc clapa.
Unul dintre fraţii Lojei o aduse în încăpere pe Eli, fiica îngrijitorului. Ştia ce trebuie să facă, pentru că o foloseau de mulţi ani special pentru aceasta. Totuşi, ea nu cunoştea gravitatea acestui moment. Ideea că prin tragerea la sorţi urma să fie găsit un alt membru pentru o misiune specială fusese întotdeauna de ajuns pentru ea. Plata generoasă pe care o primea pentru micul serviciu pe care îl făcea o determina să nu mai fie curioasă. Ştia foarte bine că prea multă curiozitate ar putea să provoace mult rău poziţiei tatălui său.
Secretarul o legă pe fată la ochi şi o conduse la urnă. Apoi, a apucat manivela şi făcu ca urna să se rotească, de zece ori spre stânga şi de zece ori spre dreapta. Deschise clapa, luă mâna Elisei şi o duse deasupra ei, apoi o rugă pe fată să scoată un plic. Fără nici o ezitare, Eli introduse mâna în urnă, scoase un plic pe care Secretarul îl luă şi îl puse pe masă să l poată vedea toată lumea.
Stăpânindu se cu greu, Secretarul scoase banderola de la ochii lui Eli, îi dădu bacşişul şi o conduse afară din clădire, cu cuvinte prietenoase.
Când se întoarse în sală, fraţii îl aşteptau cu feţele împietrite. El ridică plicul fatal şi citi numărul cu voce tare, tremurătoare:
„Este numărul Unu, numărul Marelui nostru Maestru!”
Tensiunea fraţilor Lojei se eliberă în cele mai variate reacţii. În timp ce unii comentau şi discutau emoţionaţi rezultatul, alţii stăteau calmi cu feţele proptite în mâini.
Marele Maestru, care se ridicase în picioare în timpul tragerii la sorţi şi urmărise totul foarte atent, căzu în scaun, pălind de moarte după anunţul rezultatului. Privirea îi rămăsese fixată în tavan şi murmura ceva de neînţeles. În faţa ochiului său interior figura distorsionată a unui demon începu să prindă contur. Sudoarea agoniei îi udă fruntea şi strigă în disperare: „Frabato!”
Acest incident umplu de oroare nefirească pe toţi membri, fiindcă în ultimii ani nimeni nu şi a primit moartea cu atâta laşitate, câtă demonstra Marele Maestru însuşi. Deşi candidaţii la moarte anterior fuseseră loviţi de aceeaşi soartă, au putut – măcar – salva aparenţele. Dar Marele Maestru, care ar fi trebuit să fie un exemplu pentru toţi fraţii Lojei, era în acest moment o imagine a mizeriei. Îi luă ceva timp până îşi recâştigă calmul. În cele din urmă, cu muşchii feţei tremurând vizibil, se adresă tuturor cu o voce spartă:
„Dragii mei fraţi, ştiţi cu toţii că în ultima vreme am avut de purtat un război cu Frabato. Am încercat să l ucid de mai multe ori, dar n am reuşit. Aşa cum v am spus, el rezistă chiar şi tepafonului, care este arma noastră cea mai puternică. Din asta rezultă că Frabato este aliat cu cele mai puternice forţe. De vreme ce sunt cel mai mare duşman al lui, n am nici o îndoială că Frabato a influenţat tragerea la sorţi cu puterile sale magice, aşa încât să iasă, eventual, numărul meu.
Mulţi dintre voi aţi fost prezenţi la demonstraţiile prin care dovedea public că poate influenţa fiinţele umane prin puterea voinţei sale la orice distanţă şi că poate să şi le aducă la picioare.”
Marele Maestru se opri şi privi de jur împrejur, în aşteptare. Mulţi aprobau ceea ce a spus dând din cap, pentru că fuseseră la demonstraţiile la care se referea. Când Marele Maestru văzu că ei arată simpatie pentru el, prinse curaj şi continuă:
„Dragii mei fraţi, vă rog să consideraţi că sunt singurul care încerc insistent să l distrug. De aceea, eu sunt sigur că a influenţat o azi pe Eli să scoată numărul meu din urnă! Pentru acest motiv întemeiat nu pot accepta alegerea.”
După aceste cuvinte, tăcerea a fost împrăştiată de murmure de nemulţumire; cu excepţia Marelui Maestru, fiecare din sală ar fi renunţat bucuros la altă tragere la sorţi.
Fraţii Lojei au realizat, fără îndoială, că doar laşitatea şi agonia l au împins pe Marele Maestru la un astfel de pas. Contradicţie deschisă, oricum, nu era posibilă, pentru că în regulamentele Lojei era prevăzut că Marele Maestru putea cere ca tragerea la sorţi să se repete de trei ori. Aceasta era ceva care rar se întâmpla şi a avut loc numai de două ori în cele două secole în toate cele 99 de Loje. Marele Maestru a rămas credincios speranţei că el ar putea să evite soarta încă o dată. Oricum, fiind un candidat la moarte a pierdut dreptul de a conduce Loja. Potrivit statutului, Secretarul a fost promovat în funcţia de Mare Maestru şi preşedinte. De aceea, acesta din urmă s a adresat adunării:
„Dragii mei fraţi, spre regretul nostru, Marele Maestru a fost afectat de această tragere la sorţi. El a condus Loja noastră mulţi ani şi şi a câştigat stima noastră. Aşa cum ştiţi, el are dreptul să ceară ca tragerea la sorţi să aibă loc de trei ori. Explicaţia sa că Frabato a transferat sentinţa la moarte asupra persoanei sale prin puterea magiei este destul de clară pentru noi. Vă sugerez că la a doua tragere la sorţi trebuie luate anumite precauţiuni, deoarece avem la dispoziţia noastră forţele cu ajutorul cărora orice influenţă a lui Frabato să poată fi eliminată. Este hotărât ca înainte de tragerea' următoare fiecare membru să rotească urna de trei ori. Cine este pentru, să ridice mânai”
Toţi membri au răspuns la această cerere şi chiar Marele Maestru, speriat de moarte, a ridicat mâna dreaptă. Această a doua tragere la sorţi apăsa greu pe sufletele tuturor fraţilor Lojei; chiar dacă Marele Maestru avea dreptate, oricare dintre ei putea fi afectat.
„Propunerea a fost acceptată în unanimitate”, a continuat secretarul. „Vă mulţumesc pentru înţelegerea pe care aţi arătat o faţă de Marele nostru Maestru. Urmează acum să găsim, cu ajutorul mediumului nostru, dacă Frabato exercită vreo influenţă asupra Lojei noastre în acest moment. Frate H., mergi din nou la custodele Soreil”. Fratele care a fost desemnat să îndeplinească această sarcină a părăsit sala şi, după scurt timp, s a reîntors cu fata. Secretarul, care nu era numai un magician netru, ci şi un diplomat foarte iscusit, a urat bun venit fetei, spunând:
„Dragă Eli, trebuie să ţi cer scuze pentru că te deranjăm la această oră târzie, dar avem nevoie încă o dată, urgent, de ajutorul tău. Au apărut câteva probleme pe care trebuie să le rezolvăm cu ajutorul tău. Noi îţi vom compensa deranjul tău printr un onorariu dublu.”
Deşi Eli era familiarizată cu ce o înconjura, i se păru că o stare sufletească rău prevestitoare, ciudată a umplut sala.
În ciuda acesteia ea a răspuns în felul ei natural: „Nu mă supăr pentru faptul că este deja foarte târziu. Primind o astfel de răsplată bună sunt bucuroasă, natural, să vă ajut.”
O canapea a fost adusă repede în mijlocul sălii şi Eli s a întins bucuroasă pe ea, deoarece ea era familiarizată cu astfel de proceduri.
Acum, cei 21 de fraţi au format un cerc în jurul lui Eli şi Secretarul a adormit o pe fată într un somn hipnotic adânc, prin puterile sale magice. Apoi, el a trezit starea clarviziunii în ea şi i a dat următorul ordin: „Acum, spiritul tău să l viziteze pe Frabato şi apoi să mi spună ce face el în acest moment.”
După o scurtă ezitare, Eli a descris în puţine cuvinte, că Frabato făcea anumite experimente. Ea a negat fără doar şi poate întrebarea Secretarului dacă Frabato a exercitat vreo influenţă asupra sa. Aceste informaţii fiind date, emoţia în sală a crescut, pentru că fraţii au crezut acum că afirmaţiile Marelui Maestru au fost astfel infirmate. Secretarul Ie a spus să fie calmi. Marele Maestru a luat loc în scaunul său, arătând foarte palid, cunoscând destul de bine că valurile emoţiei au fost direcţionate către el. Deodată, s a ridicat şi a ţipat în sală:
„Frabato vă influenţează pe toţi! Şi dacă nu face aceasta el însuşi, a trimis această fiinţă, din care are mii la dispoziţia sa!”
Afirmaţia că Frabato are mii de fiinţe spirituale la dispoziţia sa, pe când fiecare membru al Lojei FOGC avea numai un singur spirit servitor, nu numai că a surprins pe cei prezenţi în mod considerabil, dar a crescut mult neliniştea în sală.
Marele Maestru a devenit conştient de faptul că a făcut o greşeală. În schimb, în loc să l umilească pe Frabato, s a umilit pe el însuşi, în propria sa Lojă. Epuizat, şi a rezemat capul în mâini, murmurând în disperare: „Nervii mei sunt toţi loviţi, nu pot continua prea mult.”
Secretarul i a admonestat tare şi energic, cerându le să fie liniştiţi şi a reuşit să calmeze adunarea. Cei 21 de fraţi erau încă în cerc, în jurul fetei adormite, când Secretarul s a adresat din nou cu o voce pătrunzătoare:
„Când te vei trezi, vei fi liberă de orice influenţă. Nici o putere din lume nu va fi capabilă să te influenţeze, nici conştient, nici subconştient. Nici o fiinţă străină nu va putea să ţi mişte mâinile, tu vei putea să execuţi totul potrivit voinţei tale proprii.”
În gândurile sale el a citat apoi patru forţe negative ale elementelor în colţurile sălii, ca suporteri ai lor, prin care s a dat o mai mare protecţie împotriva oricărei influenţe. Vizibili numai ochiului spiritual, aceşti prinţi negativi ai elementelor priveau ceremonia. Formulele de evocare a prinţilor elementelor erau cunoscute numai de Marele Maestru şi de Secretar. După ce s a terminat evocarea, el era sigur că Loja fraţilor era complet protejată împotriva oricărei influenţe străine şi că numai cea mai înaltă Providenţă Divină ar putea acum revendica influenţa LUI.
Numărul Marelui Maestru a fost pus într un plic nou şi plasat înapoi în urnă. Fraţii formând cercul au repetat formula magică în minţile lor, formulă care era necesară pentru eficacitatea cercului magic. Secretarul a trezit apoi mediumul prin formula corespunzătoare şi fata, părând uluită de feţele stoarse ale fraţilor care o înconjurau, a devenit conştientă că în timpul somnului său ceva neobişnuit s a petrecut.
Secretarul a legat acum personal mediumul la ochi, a condus o spre urnă şi a rugat o să scoată un alt plic. Eli, calmă, a ajuns la urnă şi a scos un plic. O linişte mormântală s a lăsat în sală şi fiecare privea fix plicul fermecat.
Secretarul a luat plicul şi l a pus pe masă. Apoi a dezlegat o pe Eli de bandajul care i acoperea ochii şi a condus o afară din sală. l a oferit un loc într o cameră adiacentă şi a rugat o să aştepte liniştită acolo un sfert de oră, deoarece este posibil ca ajutorul ei să fie necesar încă o dată.
Întorcându se în sală, a deschis repede plicul fatal cu mâinile tremurânde şi a scos afară din el numărul. A fost numărul unu, din nou. Un geamăt de durere a ieşit din pieptul Marelui Maestru, pentru că acum se considera irevocabil pierdut, în timp ce un alt frate a avut un oftat de uşurare. Toate dubiile au fost şterse, sentinţa la moarte a fost în realitate dată cuiva care a fost ales. Influenţaţi de aceste evenimente, unii dintre fraţi erau plini de remuşcare. Fraţii au privit expectativ la Marele Maestru care trebuia să accepte sentinţa.
Acesta, însă, a ţipat în agonie: „Imposibil! Nu cred că această pedeapsă este reală! Ceva este orientat aici împotriva mea personal, pentru a mă distruge!”
„Chiar dacă Frabato nu face aceasta el însuşi, el are forţele la dispoziţia sa, care au început totul! Îmi cer dreptul pentru o a treia tragere la sorţi. Numai după aceea voi dispare eu însumi!”
Cea de a treia tragere la sorţi trebuia aprobată de majoritatea fraţilor Lojei. Secretarul s a ridicat să vorbească: „Este dreptul comandantului să ceară o a treia tragere. Oricum, aceasta, ar putea fi prevenită, dacă nu există majoritatea simplă a voturilor. Vă rog să aveţi în consideraţie că o respingere va cauza un dubiu sever în adevărul unei asemenea trageri, în adevărul statutelor Lojei noastre. Cei care sunt de acord cu cea de a treia tragere să ridice mâna.”
Evenimentele dramatice ale după amiezii au răscolit sufletele multor fraţi. Teama pierderii capului propriu şi speranţa că pedeapsa va fi confirmată şi a treia oară au provocat fiecăruia o luptă violentă. După câteva minute, 60 dintre fraţi au ridicat mâinile pentru a treia tragere la sorţi şi soarta şi a spus cuvântul.
În timpul pregătirilor pentru a treia tragere, Marele Maestru s a ridicat în picioare brusc şi a ţipat în sală, ca şi când ar fi fost în afara simţurilor sale: „De această dată voi trage la sorţi propria mea soartă, pentru că nici Frabato, nici o altă forţă din lume nu mă poate influenţa!”
După aceste cuvinte spuse, Secretarul s a grăbit să plătească lui Eli şi s o scoată din încăpere, pentru că prezenţa ei viitoare nu mai era necesară.
După ce s a întors în sală, Secretarul – încă o data – a pregătit urna pentru ultima tragere. Deşi toţi membri Lojei s au grăbit să învârtească de trei ori urna, mulţi din ei păreau să aştepte sfârşitul procedurii.
Când urna a fost gata, Secretarul a legat la ochi pe Marele Maestru cu acelaşi bandaj cu care fusese legat mai devreme mediumul. Din nou, liniştea fără suflare a cuprins sala. Marele Maestru, înfierbântat, a scormonit plicurile. Apoi a apucat un plic şi l a scos afară din urnă. Cu mâna tremurând, a desfăcut plicul şi a scos din el numărul.
Era din nou numărul un.
Ca hipnotizat, el privea fix la număr; din nou, faţa deformată a demonului a răsărit în faţa sa şi un râs batjocoritor i a umplut urechile. Inconştient, s a prăbuşit pe podea.
Fraţii l au luat pe Marele Maestru şi l au dus în camera adiacentă, lăsându l să se odihnească pe canapea fără a lua cu el ceva. În final, el şi a pierdut poziţia de Mare Maestru şi preşedinte al Lojei şi acum nu era nimic altceva decât un candidat la moarte.
În una din viitoarele sesiuni, Secretarul urma să fie numit oficial Marele Maestru al Lojei, în timp ce, cel mai apt frate, avea să devină Secretar.
Ultimele ore, cu evenimentele lor tragice şi dramatice, au produs o mare impresie asupra tuturor membrilor, pe care nu vor trebui să ie uite toată viaţa lor. Un asemenea eveniment nu şi amintea nimeni dintre fraţi, deşi unii dintre ei erau de mulţi ani în Lojă.
Noul Mare Maestru a anunţat o pauză de o jumătate de oră, timp în care sala s a golit. Mulţi membri au dorit să respire aer curat şi au mers în parc pentru a discuta evenimentele în grupuri mici. Alţii au încercat să se liniştească la bufet.
În vremurile preistorice multe fiinţe umane au fost sacrificate lui Dumnezeu. Acesta era, de asemenea, cazul şi în acest incident, cu excepţia faptului că mijloacele prin care a fost făcut erau adaptate zilelor noastre. Era prevăzut în statutul Lojei că un membru trebuie să fie sacrificat de demonul şef în fiecare an. Deoarece sentinţa la moarte nu depindea de durata de când erai membru, putea să afecteze pe oricare dintre fraţi, indiferent dacă acesta abia devenise membru sau dacă el era membru de mai mulţi ani. Gongul a sunat, anunţându i pe fraţi să se întoarcă în sală. După ce fiecare şi a ocupat locul, noul preşedinte s a ridicat şi s a adresat adunării, spunând:
„Dragii mei fraţi, astă seară a trebuit să decidem asupra victimei pentru Dumnezeul Lojei noastre. A fost o mare victimă, pentru că noi am pierdut pe Marele nostru Maestru în persoană. În ciuda acestui fapt, eu cred că toţi putem merge acasă în această după amiază cu convingerea că nu este posibilă nici o fraudă când tragem la sorţi victima noastră anuală. Chiar dacă toate activităţile Lojei noastre se sprijină pe înşelăciune şi minciună, nu există nici o înşelătorie posibilă la această tragere la sorţi. Tragerea de azi ne a arătat că regulamentele Lojei sunt supervizate de marile, nemiloasele forţe ale soartei. Meritele fostului nostru Mare Maestru nu vor fi însă diminuate de purtarea lui şi numele lui va rămâne printre membri onorabili din istoria Lojei noastre.
Potrivit statutului Lojei, fraţii care părăsesc loja trebuie înlocuiţi cu alţii noi. Astăzi noi vom completa numai numărul meu. Fratele F. a pledat pentru unul din prietenii săi şi ne a asigurat că garantează loialitatea şi discreţia candidatului cu propria lui viaţă. Un nou membru va fi adus în locul fratelui Silesius în una din întrunirile noastre viitoare. «Vă rog, frate F., aduceţi l înăuntru pe prietenul dvs.!»„
Un membru din cerc s a ridicat şi a plecat din sală, pentru ca să se reîntoarcă, după câteva minute, cu un bărbat tânăr pe care l a prezentat ca fiind prietenul său.
Noul Mare Maestru a dat mâna cu el şi i a urat bun venit în numele Lojei. S a scuzat pentru perioada lungă, cât a trebuit să aştepte arătând că neprevăzute complicaţii, cu anumite ritualuri, au determinat această întârziere.
Străinul deja fusese de acord cu condiţiile de admitere amintite înainte, în aceeaşi zi, aşa că el, simplu, a fost pus să depună jurământul, apoi i s a dat un nume şi un număr. Deoarece Marele Maestru a luat numărul unu, noului membru i s a dat numărul doi şi numele „C”...
După ce „C... a depus jurământul prin promisiunea convingătoare a respectării statutelor Lojei, o fiinţă demonică i a fost desemnată, în vederea realizării dorinţelor sale. El a fost instruit asupra metodelor de lucru cu această fiinţă şi a selecţiei cărţii lui de activităţi. I a fost dezvăluită o formulă pe care putea s o folosească în combaterea telepatiei şi a practicilor magiei negre. El a fost, de asemenea, informat despre numele de Lojă al altor fraţi, însă nu şi despre cel civil al lor. În interiorul Lojei erau folosite numai numele speciale.
După ceremonia de admitere a noului frate „C”, Marele Maestru a închis sesiunea. Era trecut de miezul nopţii, de aceea cercul s a împrăştiat repede, lăsând în urmă numai pe Marele Maestru care trebuia să facă rapoartele Lojei. Când şi a terminat activitatea, acesta a mers în camera în care fusese dus fostul Mare Maestru după condamnare. Spre marea lui surprindere, acesta era încă întins pe canapea, jumătate inconştient şi incapabil să plece fără ajutor. Deoarece noul Mare Maestru era de profesie medic, a rezolvat problema în felul său. El a mers repede după geanta sa cu echipamente medicale şi i a făcut o injecţie puternică, pentru circulaţia sângelui, care I a pus pe picioare în câteva minute. Marele Maestru a însoţit victima complet deprimată la maşina sa. Şoferul a tresărit la vederea celor doi, căci adormise ca urmare a perioadei lungi de aşteptare. A deschis repede uşa maşinii pentru şeful său. Membrii Lojei şi au spus „la revedere” unul altuia şi fostul preşedinte al Lojei, s a lăsat să cadă pe perna de sprijin din spate. Apoi uşa a fost închisă şi maşina a pornit în noapte. Noul Mare Maestru a urmărit tot timpul maşina cu ochii. În cele din urmă s a întors acasă, a închis cu atenţie toate uşile şi s a culcat.
După o oră de călătorie, Marele Maestru deposedat al Lojei FOGC a sosit la vila sa. A fost condus în casă de către şofer, care a trebuit să l susţină, deoarece îi era rău şi avea o stare apatică. Întrebărilor şoferului pentru aceste dispoziţii, el i a răspuns printr o mişcare defensivă a mâinii, după care servitorul a dispărut repede şi în linişte. Slăbit şi obosit, Marele Maestru a mers în camera sa de lucru şi s a întins pe canapea. Nu putea să se gândească la somn, ochii lui erau permanent fixaţi, fără expresie, pe tavan. Ca într un film, cele mai importante evenimente din vată îi treceau prin faţa ochilor. Imagini de defăimare, fraudă, minciună şi crimă. Durerile usturătoare ale simţului etic au fost necunoscute lui pentru o lungă perioadă. Chiar viitorul său necunoscut ca servitor al demonilor nu a fost suficient să dea gândirii sale o direcţie pozitivă. Din contră: furia şi ura pentru orice fel de forţă pozitivă l au ţinut prizonier şi l au condus într un mod care era posibil numai magicienilor negri.
Cu ce blesteme s a împovărat singur, numai pentru a aduna bunuri pământeşti! Acum, trebuie să lase totul în urmă, pentru că el ştie legile spirituale, ştie că nu există salvare în această situaţie: nu există şansa scăpării de demoni. Distrat, s a sculat, şi a turnat puţin vin în pahar, a luat puţină pulbere dintr un mic dulap şi a aruncat o în vin. Apoi, a ridicat paharul cu mâna tremurând, pentru că un râs batjocoritor părea să umple camera. S a simţit zăpăcit şi a golit paharul dintr o înghiţitură. A stat acolo, înspăimântat, privind în gol. Apoi, paharul i a căzut din mână şi s a spart pe podea. S a bălăbănit şi apoi s a prăbuşit pe podea, nemişcat. Otrava îşi făcuse efectul.
Astfel, viaţa magicianului negru S... s a sfârşit, executat de propriile i mâini.

<Pagina anterioara                                                                                                                                                               Pagina urmatoare>