Frabato magicianul

Inapoi la Sumar

Capitolul VII

Din nou un spectacol emoţionat. Publicul fusese martorul misterioaselor experimente magice. Apoi, timp de două ore, Frabato răspunsese întrebărilor reporterilor şi ale celor interesaţi. Era bucuros că agitaţia se terminase şi că, în sfârşit, se putea întoarce la hotel. Era trecut de miezul nopţii când intră în camera sade la hotel. Nu mult după aceasta, se trânti pe pat, obosit şi extenuat, să profite de odihnă pentru tot restul nopţii. Lucru neobişnuit, nu putu adormi, în ciuda oboselii. De câteva ori îşi schimbă poziţia, dar fără nici un rezultat. Chiar când încercă încă o dată să se relaxeze, voind să se desprindă de gândurile sale, simţi în cameră o forţă stranie. Un nor cenuşiu căpătă contur în mijlocul camerei, devenind din ce în ce mai luminos în centrul său, răspândind în jur scântei de lumină. Aceste raze formau multe şi diferite cercuri în cameră şi străluceau în toate culorile curcubeului, un amestec al tuturor culorilor, ca un caleidoscop. Pe măsură ce lumina din interiorul norului devenea mai puternică, se distingea şi un murmur. Frabato, fiind iniţiat în toate practicile magice posibile, îşi îndreptă ochiul său clarvăzător spre apariţie şi îşi dădu seama că o fiinţă foarte importantă din lumea spiritelor, binecunoscută lui, îşi anunţa vizita. Avu un presentiment că această vizită are un motiv deosebit, căci altfel nici un spirit nu s ar fi arătat ia acea oră fără a fi evocat de el. În afară de aceasta, spiritul s a conturat singur folosind puterea proprie, când, în mod normal, o astfel de materializare are loc numai cu ajutorul unei fiinţe umane.
Înaintea ochilor lui Frabato norul luminos luă forma unei fiinţe spirituale. Aceasta îşi îndreptă privirea strălucitoare către el, adresându i se cu o voce gravă”:
„Frabato, eşti în pericol! Trebuie să părăseşti această ţară, mâine, înainte de prânz. Prin minciună şi defăimare, duşmanii tăi te acuză de trădare. Această suspiciune politică îţi pune viaţa în pericol. De aceea, trebuie să acţionezi rapid. Un ordin de arestare a fost deja emis pentru tine. Nu ai altă şansă de scăpare, o luptă deschisă este fără sens. Lasă tot ce îţi aparţine şi grăbeşte te să scapi. Te avertizez!”
Ultimul cuvânt a sunat ca spus de la mare distanţă. Fiinţa se topi ca într o ceaţă de lumină, care, apoi, se împrăştie încet. În cameră se făcu din nou întuneric, numai un miros plăcut rămase în urma vizitatorului neobişnuit. Frabato era complet treaz şi conştient. Îşi dădea bine seama ce însemnau toate acestea şi, fără nici o îndoială, cuvintele de avertizare se bazau pe purul adevăr.
Înainte de a şi face planurile de evadare, nu uită să se înconjoare complet cu Akasha, astfel că gândurile şi planurile sale să rămână invizibile în lumea spirituală. În caz contrar, duşmanii săi ar fi putut citi planurile sale cu ajutorul unui medium sau al vreunei alte fiinţe. Secretul completei izolări şi al ştergerii oricărei scrieri în principiul Akasha nu era cunoscut de duşmanii săi. Numai câţiva oameni de pe pământ, aparţinând „Frăţiei Luminii”, ca Frabato, ştiau aceste secrete şi aplicarea lor practică. Apoi, Frabato îşi plănui scăparea. Nu era uşor pentru el să lase tot ce construise în ultima vreme în această ţară. Situaţia necesita salvarea vieţii sale şi, de aceea, toate bunurile şi avantajele trebuiau uitate. Era absolut necesar să şi ia măsuri de precauţie, deoarece ştia metodele pe care le foloseau duşmanii săi.
Trebuia să fie cu un pas înaintea lor şi să acţioneze înainte de a fi prea târziu. În mintea sa planul era gata înainte de revărsatul zorilor. Se întinse în pat să se odihnească puţin, gândindu se în ce mod ar putea recupera somnul pierdut.
Frabato se trezi la ora şapte, se spălă cu apă rece ca să pară proaspăt şi odihnit. În timp ce se îmbrăca, observă că arăta, într adevăr, ca şi cum ar fi dormit bine toată noaptea, îşi împărţi banii şi documentele prin buzunarele costumului. Apoi plecă spre restaurantul hotelului pentru masa de dimineaţă. Se aşeză la o masă şi comandă micul dejun. Îşi propuse să facă o vizită directorului hotelului, în biroul acestuia, însă n a mai fost nevoie, deoarece, condus de soarta bună, directorul intră chiar atunci în restaurant. Frabato îl salută din cap şi îl invită să ia Ioc la masa lui. Directorul, care era un domn prietenos şi îndatoritor, încântat, dădu mâna cu el:
„Bună dimineaţa! Aţi dormit bine, domnule? Cum vă place hotelul nostru? Pot face ceva pentru dumneavoastră?” Cum directorul luase loc în faţa sa, Frabato răspunse liniştit, fără nici o tresărire:
„Sunt foarte mulţumit de ospitalitatea dumneavoastră, de mâncarea şi personalul hotelului. Puteţi fi sigur că voi recomanda hotelul dumneavoastră de câte ori mi se va ivi prilejul. După cum ştiţi, intenţionez să stau la dumneavoastră încă o noapte şi vă rog, cu amabilitate, să primiţi ceva bani în avans, ca să nu am prea mare datorie la dumneavoastră.”
Spunând aceasta, scoase portmoneul din buzunarul de la piept şi îi dădu directorului banii. Când acesta îi spuse că nu trebuia să se grăbească, Frabato îl convinse iscusit să accepte. La scurt timp, directorul se întoarse din biroul său cu o chitanţă şi i o dădu lui Frabato. Era obişnuit cu cele mai ciudate obiceiuri ale oaspeţilor săi, aşa că nu i s a părut nimic deosebit. De când se întâmplse ca unii să plece din hotel fără să plătească nu i displăcea să primească plata în avans. În afară de asta, prezenţa unui artist, care devenise renumit în aşa scurt timp, fusese astfel asigurată. Şi se simţea foarte onorat de acest fapt.
Luând chitanţa, Frabato spuse:
„Dumneavoastră ştiţi că sunt întotdeauna asediat de reporteri şi fel de fel de oameni. Am aranjat o întâlnire cu prietenul meu şi va trebui să ajung la cafeneaua de lângă turnul oraşului. Voi fi înapoi în aproximativ două ore. Dacă cineva doreşte să mă vadă între timp, vă rog spuneţi i unde sunt.”
Directorul nu avu nici o bănuială şi îl asigură de tot sprijinul. Frabato plecă şi, imediat după aceea, dispăru în aglomeraţia oraşului. Îmbrăcat numai în costum, fără pălărie şi pardesiu, hoinări câtva timp pe nişte străduţe, înainte ca, în final, să şi îndrepte paşii către o staţie de taximetre, unde era bine cunoscut. Câteva taxiuri aşteptau, şoferii lor fumau şi discutau cu însufleţire. Frabato spuse destinaţia călătoriei sale şi unul dintre şoferi îl pofti în maşină şi plecară. Ajunseră la destinaţie după aproximativ trei kilometri. Frabato plăti cursa şi se amestecă din nou în mulţime. Ştia o altă staţie de taximetre aproape de strada pe unde o luase şi se îndreptă spre ea.
Era o singură maşină staţionată şi el îi ceru şoferului să l ducă la gara principală, unde dispăru în sala de aşteptare, de unde privea taximetrele din piaţa din faţa gării. Nu văzu pe nimeni bănuitor aşa că alese un taxi particular, o maşină mare cu motor cu şase cilindri. După ce se instala, scoase o bancnotă de 100 mărci din buzunar şi o dădu şoferului, spunându i:
Trebuie să ajung repede la frontieră. Am primit o telegramă că tatăl meu este pe moarte, aşa încât doresc să ajung cât mai grabnic acasă. Pentru fiecare kilometru pe care îl parcurgi mai repede decât ţi se permite, plătesc dublu.”
Faţa aspră a clientului său şi bancnota l au convins pe şofer imediat. În cel mai scurt timp ei porniră către frontieră. Şoferului nici prin cap nu i trecea că ar fi vorba de o fugă. În timp ce Frabato se îndrepta spre frontieră, doi domni intrară în hotelul din Dresda, unde se ştia că locuieşte şi întrebară la recepţie dacă l a văzut cineva pe Frabato. Au fost informaţi că Frabato va fi înapoi aproximativ la 10.30 a.m. Cei doi domni n au intrat în restaurant, ci s au plimbat prin faţa hotelului până s a făcut ora să vină Frabato. Cei doi vizitatori deveniră foarte neliniştiţi. Ei spuseră că doresc să l vadă pe directorul hotelului, şi au scos legitimaţiile, prezentându se:
„Departamentul Investigaţiilor Criminalistice! Ne puteţi da vreo sugestie despre locul unde ar putea fi Frabato?”
Directorul, care la început fu şocat, se simţi oarecum uşurat când auzi că îl caută pe Frabato.
„Domnilor”, spuse el, „Frabato nici nu bănuieşte că dumneavoastră îl căutaţi. În această dimineaţă şi a plătit camera, în avans, pentru încă o noapte, maşina sa este în garaj, hainele şi costumele, în camera sa. A spus că va merge la cafeneaua de lângă turnul oraşului. Cu siguranţă întârzie, va fi aici dintr un moment într altul. Cei doi domni mulţumiră directorului şi îi lăsară un număr de telefon, rugându l să i sune imediat ce Frabato se va întoarce. Apoi părăsiră în grabă hotelul. Cei doi ofiţeri de poliţie încercară apoi să afle de la personalul cafenelei de lângă turnul oraşului dacă Frabato a fost pe acolo. Suspectându l de fugă peste graniţă, ofiţerii informară biroul poliţiei şi, în scurt timp, un număr mare de ofiţeri a fost trimis să cerceteze în diferite staţii de taxi eventualele urme lăsate de Frabato. Curând ei au obţinut o informaţie despre Frabato cu ajutorul fotografiilor şi a descrierilor. Această informaţie nu i a putut însă conduce pe urmele persoanei pe care o căutau. Posibilitatea ca suspectul să scape deveni astfel evidentă pentru poliţie.
Era 11.30 a.m., când Frabato ajunse la graniţă, după o cursă primejdioasă. Îi mulţumi călduros şoferului, îi plăti dublu costul călătoriei şi o porni spre staţia de frontieră, oarecum liniştit.
Trecu graniţa fără întârziere. Fiindcă nu avea bagaje, nu fuseseră necesare formalităţi deosebite. Şoferul taxiului lăsă motorul maşinii să se răcească şi se întoarse mulţumit pe scaunul său şi îşi aprinse o ţigară. Ar trebui să aibă pasageri ca acesta în fiecare zi, reflectă el.
Frabato tocmai plecă de la punctul de frontieră a ţării natale, când o voce se auzi în difuzorul din partea germană a frontierei:
„Atenţie! Atenţie! Către toate punctele de frontieră ale REICH ului german. Artistul Frabato, care încearcă să scape de autorităţile germane trebuie să fie arestat imediat. Se presupune că foloseşte un taxi pentru a fugi peste graniţă”.
După aceste cuvinte a urmat o descriere amănunţită a lui Frabato.
Cu un oftat de uşurare, Frabato porni spre oraşul de la frontieră. A scăpat ca prin urechile acului, dar a reuşit. Viaţa sa era salvată, fiindcă în ţara lui natală era în siguranţă. El a avut încă o dată de contracarat un plan pus la cale de Loja FOGC. În orice caz, a pierdut tot ce avea şi trebuia să se adapteze la schimbările din viaţa sa. Nu avea bani suficienţi, dar spera să se descurce câtva timp. În timp ce servea masa de prânz într un restaurant al oraşului mic de la frontieră, el derula încă o dată filmul a tot ce se întâmplase în cele câteva ore care trecuseră, în timpul cărora el a scăpat de la moarte sigură. Frabato mulţumi Providenţei Divine pentru salvare. O oră mai târziu un tren expres l a adus în capitala ţării sale.

<Pagina anterioara                                                                                                                                                               Pagina urmatoare>