Frabato magicianul

Inapoi la Sumar

Capitolul VIII

De cum se trezi în camera sa de la hotel, pe Frabato îl cuprinse îngrijorarea pentru momentele istorice cu care omenirea se confrunta.
Neputința oamenilor de a gândi binele și de a acționa în virtutea lui era o trăsătură generală. Persecuția politică, tortura și crima erau la ordinea zilei și generau numai distrugere. Ochii săi spirituali au întrevăzut prin Akasha evenimentele ce aveau să urmeze, dar legile stricte ale tăcerii nu i permiteau să facă cunoscute lucrurile în public. Chiar și destinul său urma să ia un curs tragic, dar nu i era permis să l influențeze prin forța sa magică, deoarece legea Karmei era obligatoriu de respectat pentru orice ființă din univers.
Se consola cu faptul că Providența Divină va asista la tot ce i se va întâmpla rău. Știa că este protejat de „Frații Luminii” pentru a și îndeplini cu succes misiunea sa pe pământ. Pentru a se elibera de gândurile sale negre, el se refugie pentru câteva minute într o meditație adâncă. Apoi făcu o baie și în scurt timp părăsi hotelul destul de înviorat.
Locuitorii acestei metropole păreau să și fi făcut din „agitație” și „grabă” sloganurile lor, pentru că, pe multe străzi ale orașului era deja, la acea oră, o agitație cumplită.
Frabato alese un restaurant de pe o străduță liniștită unde își servi micul dejun. La o masă alăturată, trei domni purtau o conversație animată. Contrar obiceiurilor sale, luă un ziar din care să afle date despre locurile pe unde ajunsese.
Nu se grăbea fiindcă nu și făcuse nici un plan de viitor. În timp ce citea ziarul a auzit ceva din conversația vecinilor săi de la masa alăturată, în special pentru că unul dintre ei își susținea punctele de vedere destul de tare și entuziast.
Deodată, atenția sa fu reținută de faptul că cei trei domni discutau despre metafizică și spiritism. Ii privi mai atent, fără a fi însă observat și fără să și folosească clarviziunea. Presupuse că unul dintre domni era om de știință, iar ceilalți doi păreau a fi oameni de afaceri. După ce ascultă câtva timp părerile celor trei domni, Frabato nu și putu reține un zâmbet, deoarece, în tot ce spuneau erau o mulțime de confuzii și idei greșite. Întâmplător, unul dintre domni se uita la Frabato și îi observă zâmbetul reținut. Pentru moment, el nu putu să și dea seama ce însemna zâmbetul său, dar presupuse că ori domnul acela știa mai mult despre subiectul respectiv decât el, ori acesta gândea că imaginația Ie o luase razna. În final decise că prima supoziție era mai aproape de adevăr, înfățișarea lui Frabato nu îngăduia nici o concluzie referitoare la persoana sa, fiindcă părea un om cât se poate de obișnuit.
Când se făcu o mică pauză în conversație, domnul care îl privise pe Frabato șopti ceva la urechea celui de lângă el. Drept urmare, privirile acestuia se îndreptară spre Frabato și apoi dădu aprobator din cap. Primul domn se ridică imediat de la masa sa și se apropie de Frabato, spunând:
„Scuzați mă că vă deranjez, domnule, se pare că sunteți expert în ocultism. Dați mi voie să vă invit să participați la conversația noastră. Numele meu este K..., fabricant de instrumente optice.”
Frabato, din fire prietenos, acceptă invitația cu plăcere. Se prezentă și luă loc la masa celor trei domni. Domnul K... Îi prezentă și pe ceilalți parteneri ai săi: domnul P..., director de bancă și domnul G..., doctor în chimie.
Profesorul nu putu să și stăpânească curiozitatea:
„Domnule Frabato, nu sunteți cumva ocultistul și clarvăzătorul despre care multe ziare au scris în ultimul timp? Dacă așa stau lucrurile, trebuie să recunosc că este un mare noroc să vă întâlnesc aici.”
Frabato care știa că nu va putea rămâne neobservat în acest oraș, dădu din cap aprobator spre profesor, zicând:
„Da, sunt cel despre care ați citit în ziare. Sunteți într adevăr norocos să mă întâlniți pentru că, sincer vorbind, prezența mea aici e pur întâmplătoare. Nu am avut în intenție să mă amuz pe seama dvs., dar unele din punctele dvs. de vedere metafizice nu sunt deloc corecte.”
Desigur, domnii au dorit să știe de ce Frabato ajunsese întâmplător în acest oraș. Acesta le spuse întreaga poveste și, puțin șocați, ei îi promiseră să îl ajute dacă ar fi fost necesar. Fu invitat de fiecare din ei și pentru că nu avea nici un program stabilit se decise să dedice următoarele trei seri noilor sale cunoștințe. Una dintre seri trebuia petrecută la un mic festival, la care prietenii și noile sale cunoștințe fuseseră invitate. Frabato fu de acord, luând o ca pe o șansă oferită de destin. Chiar găsi mai târziu atât de mult sprijin în acest cerc, încât reuși să depășească situația sa materială precară.
Întâi, domnii îi puseră multe întrebări despre fenomenul ocult, la care Frabato încercă să răspundă cât se poate de clar. Oricum, el scoase în evidență faptul că multe cunoștințe în acest domeniu pot fi explicate numai practic. În orice caz, ei realizară repede că multe lucruri le vedeau în mod greșit. După două ore, începură să discute problema destinului. Profesorul susținea că nu există un destin predeterminat și că omul este arhitectul propriei sale vieți. Deși profesorul își susținu punctul de vedere cu argumente plauzibile, Frabato râse zgomotos.
„Profesore”, spuse el, „acela care poate să și determine propriul destin trebuie să străbată o cale lungă în plan spiritual și să ajungă la o maturitate certă în dezvoltarea sa spirituală, trebuie să capete un echilibru mental, psihic și fizic, dacă dorește să și ia în stăpânire destinul său. Dacă apreciați că aveți această maturitate și că vă puteți determina propriul dvs. destin, eu vă voi oferi o mică demonstrație despre influența destinului asupra omului.”
Se făcu o pauză șl cei trei domni îl priviră pe Frabato fermecați. Se putea observa pe chipul profesorului că a fost deranjat, întrucât el fusese întotdeauna liderul grupului și se simți întrucâtva lezat. Lui Frabato nu i scăpă aceasta și de aceea spuse binevoitor:
„Nu doresc să neg că știți multe din punct de vedere teoretic. Ați citit mult, chiar în limbi străine, aveți o bibliotecă bogată și ați publicat articole' despre metafizică în diferite reviste străine care au impus numele dvs. Dar în știința ocultă există o mare diferență între teorie și practică.”
Profesorul fu complet surprins de cunoștințele lui Frabato despre persoana sa și, devenind curios, replică:
„Domnule Frabato, dacă ce spuneți este adevărat, ar trebui să fiu foarte bucuros dacă ne ați demonstra influența destinului.”
Adâncit în gânduri, Frabato privea țintă înainte. Ochii săi păreau pierduți în neant și căpătară un aspect deosebit. Evident nu era concentrat asupra discuției sale din acel moment. Aceasta dură foarte puțin, apoi Frabato clipi din ochi ca și cum s ar fi trezit dintr un somn profund, zâmbi profesorului și îi spuse:
„În acest răstimp, am privit viitorul dvs. cu ajutorul ochilor minții. Printr o mică întâmplare vă voi dovedi influența destinului. Dacă dvs. reușiți să nu ajungeți în apropiere de turnul orașului la 12 p.m., în această noapte, demonstrați că puteți să vă conduceți destinul. Să așteptăm și să vedem dacă sunteți destul de puternic pentru a vă opune destinului dvs.”
Chipul profesorului exprima ironie și aroganță. El replică: „O să iau otravă și tot n o să fiu la turn la miezul acestei nopți.”
Frabato se făcu că nu aude aceste cuvinte și schimbă subiectul discuției. Se reînnoiseră celelalte invitații, cu toții mai băură un pahar de vin și se despărțiră.
Profesorul G... părăsise restaurantul într o stare neobișnuită. Luă un taxi spre casă. Fiind ce era, cerea mult de la viață, locuia într o vilă somptuoasă și avea o mulțime de servitori. Munca sa de cercetare era unul dintre motivele pentru care era singur, altul fiind acela că nu era foarte interesat de femei. Avea încă, când și când, afaceri amoroase, dar dorea să fie liber și nestingherit.
Ajungând acasă, găsi un teanc de corespondență, dar răsfoi numai câteva scrisori. Trecu câteva adnotări pe câteva plicuri, dar amână răspunsurile. Nu se putea elibera de proasta dispoziție care îl copleșise cu puțin înainte de sfârșitul conversației lor. N ar fi admis niciodată că orgoliul său ofensat era cauza acestei stări rele. Ce fel de om era acest Frabato, gândi el, care era capabil să i ofere atâtea detalii despre casa sa, fără ca acesta s o fi vizitat vreodată?
„Acest Frabato nu va avea niciodată dreptate”, își zise el, „îi voi dovedi că eu pot să mi conduc destinul. Voi face orice să nu plec de acasă la noapte.”
Se decise să stea în pat toată noaptea, orice s ar întâmpla. Ce satisfacție ar avea să reușească, să demonstreze că Frabato greșea. Stima sa ar crește și, în afară de aceasta, s ar verifica corectitudinea și incontestabilitatea concepției sale filozofice. Aruncă o privire pe ceas și văzu că era ora 3 p.m. Așa se explica faptul că stomacul său era atât de energic revoltat, fiindcă nici nu și luase prânzul. După ce mancă ceva, voi să se concentreze asupra unui eseu pe care trebuia să l trimită la o revistă străină. Cu toate acestea, nu putu să o facă; ceea ce spusese Frabato îl rodea ca un vierme și îl făcea să se teamă că Frabato ar putea să aibă dreptate în final.
Era deja 5 p.m. și gândurile profesorului erau încă dominate de spusele lui Frabato. Pentru a sfârși cu această tortură psihică, se urcă în pat cu gândul să doarmă până a doua zi dimineața. Dar starea sa nu i dădu pace. Se răsuci nervos și se zvârcoli în pat, în zadar, pentru că nu putea să adoarmă.
Deodată, un servitor bătu la ușă, anunțându l că un grup de binecunoscuți artiști veniseră să l viziteze și că așteptau în hol. Profesorul G... avea prieteni și printre artiști, fiindcă, în afară de activitatea sa academică, era și critic de teatru.
Vizitatorii păreau să fi băut câteva pahare de vin înainte de vizită, pentru că toți erau într o stare de totală bună dispoziție.
Când servitorul s a întors la ei spunând că profesorul nu se simte bine și de aceea se culcase mai devreme, ei nu se putură abține și năvăliră ca o furtună în camera lui G...
„Ce s a întâmplat cu tine, bătrâne, că te ai urcat în pat la această oră din zi? Nu ești bolnav și ai nevoie de o schimbare”, exclamă unul dintre vizitatori. Era unul cunoscut pentru glumele sale, niciodată nu făcea economie de vorbe.
Artiștii vorbiră insistent profesorului, până când reușiră să l convingă să se dea jos din pat. În timp ce se îmbrăca, vizitatorii săi se instalară confortabil în sufragerie. Astfel că profesorul nu putu să nu sacrifice câteva sticle de vin, întrucât se cunoștea cu acest grup de mulți ani și astfel fu obligat să i trateze pe prieteni.
Glumețul grupului, care era de fapt un bun actor pe marile scene, povesti ultimele noutăți cu atâta farmec, că îl făcu pe profesor să uite de profeția lui Frabato.
Actorul își termină poveștile și, îndreptându se către profesor, spuse:
„Dragă prietene, trebuie să vii la teatru cu noi astăzi pentru că este prima seară când se joacă o piesă, în care eu am rolul principal. Fiind critic de teatru nu poți pierde acest spectacol.” Aproape amețit de cele două pahare, profesorul acceptă invitația prin înclinarea capului. El pregăti ceva pentru o gustare, fapt care încântă nespus pe oaspeții săi. Veni apoi timpul să plece la teatru cu toții. Două taxiuri mari au fost chemate să i ducă la teatru, unde profesorul avea o lojă rezervată.
Spectacolul a fost un mare succes. Profesorul și prietenii săi îl așteptară pe actorul principal în culise. Când acesta sosi, îl felicitară entuziast, iar profesorul promise să scrie o cronică teatrală foarte bună.
După ce li s au alăturat și alți actori, tot grupul plecă la cârciumă să sărbătorească succesul.
Întrucât artiștii aveau un alt spectacol a doua zi, grupul se destramă treptat, în jurul orei 11.30 p.m. Actorul principal își luă rămas bun de la profesor în fața cârciumii, adăugând: „Noapte bună, bătrâne, ia un taxi să ajungi repede acasă!”
Dar cum era sâmbătă noaptea, cluburile erau încă pline și taxiuri nu se vedeau nicăieri. Profesorul G... Își simțea capul greu după atâta băutură și de aceea decise să meargă pe jos o bucată de drum, pentru a lua o gură de aer proaspăt. Cum strada principală era destul de aglomerată, o luă în jos pe o altă stradă mai liniștită, să scape de agitația pe care a avut o toată ziua. Mergea de a lungul străzii complet absorbit de gânduri, în timp ce muzica răzbătea prin ferestrele tavernelor și cluburilor de noapte. Deodată, lângă cea mai apropiată cârciumă se iscă o zarvă mare. Un număr relativ mare de bărbați și femei formau un grup compact. Din pură curiozitate, profesorul se apropie de ei și văzu că doi tineri, evident sub influența alcoolului, se insultau reciproc și începură chiar să se lovească. Din nefericire, profesorul interveni, spunându le celor doi tineri să meargă mai bine acasă decât să se bată în stradă. Situația se schimbă pe dată, cei doi bețivi oprindu se din luptă. Unul dintre ei începu să l insulte pe profesor, care la rându i, replică în cuvinte grele, după care, cei doi bețivi începură să se apropie încet de el, amenințător. G... Îi dădu o palmă unuia dintre ei, când acesta încercă să l lovească. Cu aceasta scandalul izbucni: oamenii din jur s au năpustit spre el, cel de al doilea scandalagiu la fel și începură să strige la profesor.
G... observă că nu are nici cea mai mică șansă, așa că ieși repede din mulțime și plecă de acolo aproape fugind. Bețivul care fusese lovit de profesor, scoțând un cuțit din buzunar, o luă la fugă după el. Gâfâind, G... intră pe o stradă aglomerată sperând să întâlnească vreun polițist, însă nu avu noroc.
De asemenea, G... era îngrijorat pentru viața sa, deoarece scandalagiul se apropia tot mai mult de el. Ajuns la capătul puterilor, profesorul dădu colțul străzii spre turnul orașului când, deodată, Frabato îi apăru în cale.
„Ajută mă!” strigă profesorul cu ochii însăpimântați, „vor să mă omoare!”
Frabato îl trase deoparte, adresându i se calm:
„Oprește te și nu ți fie teamă!” Apoi, liniștit, ieși în întâmpinarea scandalagiului care venea spre ei. Cu cuțitul încă în mână scandalagiul părea dintr o dată paralizat. Apoi se întoarse și dispăru la următorul colț de stradă.
Frabato întorsese lucrurile în favoarea profesorului prin utilizarea unui cuvânt kabalistic. Se îndreptă apoi către profesor, care între timp își limpezise mintea, deși încă mai tremura de spaimă. Bâlbâi ceva și îi spuse lui Frabato:
„Dacă nu apăreai, acum eram un om mort!”
Frabato își îndreptă umerii, și uitându se la ceas, spuse:
„Dragă profesore, tu încă nu ți dai seama că nu poți să ți conduci destinul, altfel nu ar fi trebuit să fii aici la această oră. Lucrurile s au petrecut așa cum am prezis eu. Sper că acum ești convins că cineva nu poate fi dirijorul propriului destin și nici să ia totul sub control. Vei înțelege acum că înainte de a fi capabil să faci asta trebuie să capeți așa numitul „echilibru magic”.
G... realiză înfrângerea și spuse că îi pare rău că a avut o astfel de comportare, blamându și propria aroganță.
Frabato îl conduse pe o stradă aglomerată și îl invită să bea o cafea sau un ceai pentru a și calma nervii.
Intrară într un restaurant unde cânta o orchestră de țigani și unde Frabato alese o masă liniștită, într un colț al localului.
Înfățișarea încrezătoare a lui Frabato îl liniști pe G... și curând își regăsi stăpânirea de sine. Acum dorea să afle detalii și, în timp ce serveau cafeaua, Frabato îi spuse că el prevăzuse acest eveniment în Akasha. Ar fi fost posibil pentru el să oprească încăierarea înainte de momentul luptei, însă aceasta ar fi fost mai puțin convingător.
„Cât timp ai așteptat la turn?” întrebă G...
„Aproximativ cinci minute, răspunse Frabato, „pentru că am putut să te urmăresc cu ochii minții și să știu când vei ajunge acolo.”
Profesorul G... era plin de admirație și uimire și continuă să i pună multe întrebări lui Frabato, la care acesta putu să răspundă detaliat. În final, cei doi au părăsit restaurantul, promițându și unul altuia să se întâlnească din nou la K..., seara următoare și chemă un taxi să i conducă acasă. Se înserase și toate pregătirile pentru petrecerea cea mare fuseseră făcute la vila lui K..” proprietarul unei mari fabrici. Un număr mare de prieteni și cunoștințe ale lui K..., toți interesați de științele oculte, se adunaseră mai devreme. Frabato era cunoscut multor oaspeți din știrile din ziare și erau foarte curioși și nerăbdători să l cunoască personal.
K... telefonase lui G... În timpul zilei pentru a discuta despre evenimentele din noaptea precedentă. Profesorul fusese scurt la telefon, promițând să ofere detalii în acea seară. Mașini, unele după altele, aduceau invitații la vila lui K... Gazda era foarte bucuroasă întotdeauna să fie centrul unui asemenea eveniment monden. Un grup mixt de industriași, scriitori, artiști și reporteri se strânsese. La ora 7.30, K ... ură bun venit oaspeților săi, anunță că domnul Frabato va sosi la ora 8.00 și îl rugă pe prietenul său G... să expună câte ceva din propria experiență din noaptea trecută. G... povesti întâmplarea cu lux de amănunte. Această relatare mări considerabil starea de emoție înainte de sosirea lui Frabato, pentru că mulți din cei prezenți aveau de gând să l roage pe Frabato să i sfătuiască în unele probleme personale. Când, în fine, sosirea lui Frabato fu anunțată gazdei, se făcu dintr odată liniște.
K... Îl conduse pe Frabato înăuntru, îl prezentă în câteva cuvinte și se așezară la masă pentru a destinde atmosfera. Gazda nu intenționase să facă economie: la dispoziția oaspeților săi el pusese cele mai alese mâncăruri și cele mai fine băuturi.
Frabato ocupase locul de onoare, în capul mesei și folosi această oportunitate pentru a privi neobservat pe fiecare dintre oaspeți.
Când masa se termină, el își făcuse o idee despre cele mai multe dintre gândurile secrete ale fiecăruia, el însă lăsă impresia că nu a fost interesat de nici unul dintre ei.
Acum, când cea mai interesantă parte a serii trebuia să înceapă, K... nu îndrăznea să vorbească. Frabato se hotărî să l salveze, se ridică mulțumind pentru invitație, lăudând excelenta ospitalitate și exprimându și plăcerea de a remarca că mulți prieteni ai casei erau interesați de științele oculte.
K... fu plăcut impresionat de aceste aprecieri și avu curajul să povestească cum îl cunoscuse pe Frabato,
Apoi, aproximativ o jumătate de oră, a trecut în conversații banale, iar unora dintre invitați deja le era teamă că nu vor putea sa schimbe nici măcar un cuvânt cu Frabato în acea seară. În afară de aceasta, mulți din ei așteptaseră un fenomen ocult.
Frabato tocmai comandase o cafea și, în timp ce amesteca zahărul, începu să vorbească:
„Doamnelor și domnilor, cei mai mulți dintre dvs., deja au auzit de oglinzi magice și globuri de cristal. În afară de aceasta, un inițiat este capabil să folosească orice lichid ca pe o oglindă magică, chiar dacă aceasta este o ceașcă de cafea neagră.” O actriță tocmai voi să pună o întrebare, când Frabato îi făcu semn cu mâna să tacă încă puțin.
„Știu că doriți să mă întrebați dacă reprezentația de mâine va fi un succes fiindcă veți juca un rol nou și la repetiția generală ați făcut câteva greșeli.”
Privi în ceașca sa de cafea foarte concentrat de parcă ar fi citit totul acolo. De fapt, suprafața neagră îi facilita o privire în viitor cu ochii minții.
„Puteți fi convinsă”, continuă el, „că va fi un mare succes, și veți primi multe aplauze.”
Actrița fu surprinsă vădit și realizând că Frabato putea să i citească și cele mai ascunse gânduri, nu fu în stare să mai scoată un cuvânt. În orice caz fu foarte mulțumită de ceea ce auzise.
„Niciunul dintre dvs. nu trebuie să mi spună un cuvânt”, continuă Frabato, „eu vă voi spune fiecăruia ce vă frământă cel mai mult.”
Apoi se adresă foarte serios unui comerciant ce era prezent acolo:
„Pentru dumneavoastră, lucrurile nu stau bine deloc deoarece…
Era adevărat că domnul căruia i se adresase semnase acel contract și fu șocat de această profeție. Din nefericire, ceea ce Frabato spusese în acest caz, s a adeverit mai târziu.
După ce trecuse rândul fiecăruia, o tânără era pe cale să mai pună o întrebare, dar Frabato își duse degetul arătător la buze, rugând astfel asistența să păstreze liniște. Într o clipă toți făcură o liniște deplină și l priviră pe Frabato plini de interes.
Acesta din urmă fixa cu privirea un colț al camerei ca și când ar fi aflat ceva excepțional acolo. Pentru câteva secunde el păru absent, apoi, respiră adânc și, întorcându se către K..., spuse:
„Dragă prietene, n a fost cinstit din partea ta să ți lași singură sora în camera de sus. l ai spus despre mine astăzi și ea așteaptă cu nerăbdare să mi vorbească. N ar fi trebuit să ți fie jenă să ți aduci sora alături de noi, boala nu este o rușine. O văd pe sora ta plângând amarnic.”
Aceste cuvinte, evident, îl surprinseră pe K... foarte mult și îl puseră în mare încurcătură. El admise că n a vrut ca sora sa suferindă să fie printre musafiri pentru a nu crea situații neplăcute. Acesta fusese singurul motiv pentru această decizie și mărturisi că era destul de afectat, lucru care nu i scăpă lui Frabato.
Cum nici unul dintre cei prezenți nu a avut de obiectat, a putut merge să și aducă sora chiar atunci.
Toată lumea fu de acord și două doamne se oferiră voluntar să o ajute să se îmbrace.
Astfel, K... se duse la sora sa împreună cu cele două doamne și au găsit o culcată în pat și cu ochii plini de lacrimi.
Elen, sora lui K...( suferise o hemoragie cerebrală cu o jumătate de an în urmă și de atunci i au rămas paralizate membrele de pe partea dreaptă pentru totdeauna. Cei mai buni doctori au încercat să o trateze, dar nu s a putut, deși avea numai douăzeci și trei de ani.
K... spuse surorii sale ce se întâmplase și o rugă să petreacă restul serii cu Frabato și ceilalți oaspeți. Amintind starea neajutorată în care se afla, Helen, prima dată, refuză. Dar când doamnele își oferiră ajutorul, curiozitatea și neprevăzutul o convinseră și acceptă să li se alăture.
Cum ieși K... din cameră, doamnele începură să o îmbrace. Apoi fu transportată cu un cărucior în camera de jos și toată lumea o salută cu cordialitate.
Era extrem de încântată când văzu că i s a oferit locul de onoare, alături de Frabato.
Pentru a menține petrecerea în formă, Frabato începu să povestească și să comenteze câteva evenimente interesante pe care Ie a experimentat în numeroasele sale călătorii. Oaspeții ascultau cu atenție, dar, în sinea lor așteptau plini de speranță că vor urma și alte dovezi ale facultăților magice ale maestrului. Frabato nu putu să nu observe aceasta, devreme ce gândurile tuturor acelor oameni erau atât de transparente pentru ochii minții sale. Fără a lăsa să se vadă, el intrase deja în legătură cu destinul Helenei K... Spiritul său rugă Providența Divină să i permită vindecarea acestei femei. Ca de foarte departe, el primi răspunsul: „O poți ajuta. Vindec o!”
Frabato își întrerupse meditația. În timp ce toată lumea îl fixa cu privirea, el luă mâinile lui Helen și o privi timp de câteva secunde. Ea adormi imediat. Se făcu o liniște mormântală în cameră. După aproximativ două minute, Helen începu să respire adânc, pleoapele începură să se zbată convulsiv, ca apoi să se trezească din nou. Frabato încă îi mai ținea mâinile și îi spuse calm:
„Ești iar sănătoasă. Cum te simți?”
Tânăra femeie privi împrejur, apoi, nehotărâtă, șovăind, își ridică, brațul drept și mișcă degetele. Își îndoi și întinse piciorul drept; nu putu să înțeleagă ce se întâmplase, dar ce fericită era!
„îți poți folosi din nou ambele picioare”, spuse Frabato zâmbind. Când ea se ridică, încă nesigură în mișcări, Frabato o susținu de braț și o ajută să facă primul pas. Apoi, ea păși singură, cu grijă, temându se ca nu cumva să revină la starea anterioară. După ce făcu câțiva metri fără ajutorul cuiva, se convinse de vindecarea sa. Lacrimi de fericire îi licăriră în ochi și toți cei prezenți se repeziră s o felicite pentru vindecarea sa neașteptată.
În timp ce oaspeții împărtășeau bucuria Helenei, Frabato se retrase în tăcere la bar. În acest fel evita laudele și cuvintele de recunoștință, fiindcă nu i plăcea să poarte aură de sfânt.
Cei mai mulți dintre oaspeți au privit această vindecare cu cel mai mare respect, în timp ce alții aveau un sentiment straniu, gândindu se că Frabato avea o astfel de putere asupra sănătății și bolilor oamenilor.
Helen se alătură lui Frabato la bar și, luându l de braț, îi spuse:
„Sunt foarte, foarte, foarte fericită. Mi ai redat viața și pentru asta nu știu cum să ți mulțumesc.”
Frabato îi luă mâna și replică:
„A fost o plăcere pentru mine, însă eu nu am fost decât un instrument. Mulțumirile tale nu trebuie adresate altcuiva decât Providenței Divine, care a făcut posibilă această vindecare.” Eliberată de greutatea deprimantă a bolii, Helen se amestecă din nou, fericită, printre invitați.
Petrecerea atinse punctul său culminant și evenimentele serii erau aprins comentate în grupuri grupuri. Era trecut de miezul nopții și oaspeții începură să plece unul câte unul.
După ce ultimii invitați plecară, numai K..., sora sa, Helen și Frabato mai rămăseseră. K... Îl invită pe Frabato să stea la ei peste noapte. Acesta acceptă recunoscător această ofertă, pentru că se simțea foarte obosit. Nu trecură decât câteva minute și micul grup se destramă și el, iar Frabato se1 retrase în camera pusă la dispoziție.

Razele soarelui își croiră drum prin perdea, luminând cald fața lui Frabato, trezindu l. El se bucură din plin de toaleta de dimineață, apoi se îmbrăcă și se pregăti să iasă, când cineva bătu la ușa camerei sale. Erau K... și sora sa, care îi spuneau „bună dimineața” și îl invitau la micul dejun.
Ambii dormiseră foarte puțin din cauza evenimentelor emoționante din seara precedentă, care îi marcaseră foarte mult. Totuși, prezența lui Frabato i a determinat să se scoale mai devreme.
Se așezară și își serviră liniștiți micul dejun, pe care Helen îl pregătise pentru ei.
Deodată, K... se adresă lui Frabato:
„Maestre, am dori să vă facem o propunere. Noi avem o leasă la țară, într o suburbie, care este momentan goală. Puteți locui în această casă cât timp doriți. În afară de asta, am fi foarte bucuroși dacă am putea profita de sfaturile dumneavoastră amicale, pe viitor.”
După o scurtă meditație, Frabato răspunse:
„Mulțumesc foarte mult pentru această propunere și voi fi bucuros să accept, deoarece camerele de la hotel sunt, Indiscutabil, prea costisitoare. Puteți conta, de asemenea, pe sfaturile și ajutorul meu.”
După micul dejun, ei merseră împreună la hotel pentru a lua bagajele lui Frabato și să le ducă cu un taxi la casa de la tară a lui K...

Casa era complet mobilată și era situată într un loc retras, încântător. După ce K... și sora sa se asigurară că Frabato avea tot ce i era necesar, își luară rămas bun.
Frabato fu mulțumit de cursul destinului său. Avea acum la dispoziție o casă în care putea lucra nestingherit. Devenise cunoscut celor mai importanți oameni din oraș, care, fără îndoială, l ar fi putut ajuta la nevoie. Soarta îi era favorabilă de astă dată.

<Pagina anterioara                                                                                                                                                                 Pagina urmatoare>