Frabato magicianul

Inapoi la Sumar

Capitolul IX

Nu peste mult timp, Frabato deveni foarte ocupat în noua sa reşedinţă. A scris o mulţime de articole ştiinţifice şi comentarii pentru diferite reviste. Veneau să l viziteze reporteri, din ce în ce mai des şi era solicitat de diferite persoane care aveau nevoie de ajutorul său, numărul acestora fiind din ce în ce mai mare. Devenise, de asemenea, un medic expert şi tratase multe cazuri cu succes, ţinând seama de circumstanţele fiecărei Karme.
Era o după amiază târzie a unei astfel de zile aglomerate. Plecase chiar şi ultimul vizitator, iar Frabato făcea câteva pregătiri pentru a doua zi, când clopoţelul anunţă un alt vizitator. În camera de primire intră profesorul G..., pe care îl salută cordial. G... era de acum un vizitator constant, ei obişnuind să discute pe larg un subiect sau altul din ştiinţele oculte.
Frabato dădu mâna cu G..., spunând:
„Au fost la mine astăzi mulţi oameni şi n am avut nici un pic de timp să mă relaxez. Aş dori să ne plimbăm puţin. Vremea ţine cu noi şi un strop de aer curat nu ne ar face rău Ce crezi?”
G... fu de acord. Plecară împreună, îndreptându se către o pădurice nu prea îndepărtată, înconjurată de câmpuri şi livezi.
Deşi soarele cobora spre asfinţit şi îşi pierduse din puterea sa dogoritoare, totuşi căldura se ridica din pământ, iar natura era aproape uscată.

Aşa cum obişnuia, G... pregătise o grămadă de întrebări pe probleme oculte, la care Frabato îi răspundea, de obicei, pe larg. Astăzi el avea de pus întrebări în legătură cu spiritele elementelor şi spiritele naturii.
Frabato îi dădu profesorului explicaţii detaliate despre diferitele forme ale spiritelor elementelor, metodele lor de acţiune în natură şi în fiinţa umană. Astfel, el punctă faptul că spiritele naturii aveau o predilecţie pentru acei oameni care aveau legături strânse cu natura.
Apoi, ei merseră în tăcere un timp, cufundaţi în gânduri şi ascultând vocile naturii.
Deşi soarele dispărea încet la orizont, era încă foarte cald şi nici un nor nu se zărea pe cerul albastru.
„Ştiu”, începu Frabato să vorbească, „că eşti un mare sceptic. Fiind un teoretician e greu să ţi formezi o părere clară despre forţa magiei. Dacă observi bine, momentan nu e nici o speranţă să plouă. În ciuda acestui fapt, prin folosirea magiei naturale kabbalistice voi provoca o ploaie de scurtă durată. Aceasta pentru a te convinge de eficacitatea acestei ştiinţe.”
„Sună incredibil”, replică G... „se pare că nimic nu ţi poate fi ascuns. Sunt într adevăr recunoscător pentru intenţia' ta de a mi demonstra o astfel de putere a magiei naturale.”
Frabato zâmbi, pentru că ştia că una din forţele evidente ale unui magician o constituie controlul asupra magiei naturale.
„Vezi”, îi spuse lui G..., „nimic nu este imposibil pentru o fiinţă umană, care este în legătură cu Providenţa Divină. Oricum, un adept adevărat va acţiona totdeauna conform ordinii divine, dacă este în întregime responsabil pentru ceea ce face. Cu cât este mai completă dezvoltarea unui iniţiat, cu atât mai mare va fi respectul lui faţă de nenumăratele secrete ale cosmosului. Nu voi face să plouă numai ca să te conving pe tine, ci şi pentru a da naturii apa de care are nevoie. Te rog să păstrezi linişte până când voi începe să vorbesc din nou şi priveşte cerul cu atenţie.”
Cei doi se aşezară pe iarbă, iar privirea lor ţintea undeva, deasupra câmpurilor întinse. Nu era nimeni prin apropiere, aşa că erau complet neobservaţi şi nestingheriţi.
Frabato adoptă o Asana, încrucişându şi picioarele şi ţinând spatele drept. Ochii săi se închiseră şi apoi păru complet paralizat.
G... privea atent în jur şi, din când în când, arunca câte o privire sfioasă către Frabato.
Nu trecură decât vreo cinci minute, după care, figura lui Frabato reveni la viaţă.
Deschise ochii, se aşeză alături de G... Într o poziţie relaxată şi îl întrebă:
„Ei, ai descoperit ceva extraordinar sau nu?”
Într adevăr, G... sesizase deja o tensiune crescândă în aer, care se amplifica din ce în ce mai mult şi care indica apropierea unei furtuni. Când Frabato începuse să vorbească, primii nori apăruseră pe cer şi G... privea în zare, total uimit:
„Priveşte cât de repede se apropie norii. Este fenomenal, într adevăr, să ai o astfel de putere la dispoziţie şi nimeni să nu poată ghici de ce eşti în stare când te vede.”
Frabato replică:
„Magicianul adevărat nu are nevoie să şi arate cunoştinţele şi forţele pe care le posedă. Fără a se băga de seamă, el se poate adapta singur la orice situaţie. Această adaptabilitate este un aspect al tăcerii şi, din punct de vedere hermetic, este una din trăsăturile elementare ale puterii divine. Tăcerea, liniştea în sens magic, nu înseamnă că cineva trebuie să se abţină de la a vorbi, ci că acel cineva trebuie să ştie să ascundă de lume forţele sale spirituale. Numai când acest principiu este respectat, Providenţa Divină va înzestra o fiinţă umană cu o putere mai înaltă.
Când m ai întâlnit prima oară nu ţi ai dat seama că sunt un iniţiat în ştiinţele hermetice şi spirituale. Chiar dacă m ai fi cunoscut de mulţi ani, ai fi putut vedea prin mine numai până acolo unde ai învăţat, datorită stadiului de dezvoltare pe care l ai atins. În orice caz, un expert adevărat nu va alerga niciodată după glorie.”
În timpul acestei scurte conversaţii, cerul se acoperise de nori şi atmosfera era atât de tensionată, încât furtuna ar fi putut izbucni în orice moment. Primele fulgere brăzdară cerul şi se auzi primul tunet.
Profesorul G... privea spre cer neliniştit şi nu părea să fie încântat să stea pe câmp în acel moment. Pentru a l linişti, Frabato îi puse mâna pe umăr, spunând: „Nu trebuie să ţi fie teamă când sunt eu aici. Este chiar cald şi câteva picături de ploaie nu ne vor face nici un rău. În plus, e în apropiere un castan foarte des sub care ne putem adăposti. Totuşi, dacă vrei să ajungem acasă înainte de furtună, te voi însoţi.”
G... păru mai liniştit şi fu de acord să se adăpostească de ploaie sub castan. Aveau de făcut doar vreo douăzeci de paşi până acolo, aşa că erau în drum spre castan când începură să cadă primele picături de ploaie. În câteva secunde începu să plouă de a binelea şi ei, alergând, ajunseră la adăpost sub copac. Începură să bată rafale puternice de vânt printre copaci, rupând crengile neîndurător. Începu potopul şi, în scurt timp, apărură peste tot bălţi, fiindcă pământul nu putea absorbi apa atât de repede. Se dezlănţuise o furtună cum nu mai văzuseră de mult timp prin această parte a ţării. Datorită vântului puternic, castanul nu putu oferi adăpostul dorit. Cei doi erau uzi până la piele. Lui Frabato nu îi era frig, însă G..., care era mai puţin rezistent, începu să tremure din tot corpul.
„Din nefericire, sunt foarte sensibil”, spuse el încercând să se scuze”, cu hainele astea ude sigur voi răci.”
„Nu ţi fie teamă”, zise Frabato, punându şi mâna dreaptă pe umerii profesorului. După câteva secunde acesta se uită la Frabato cu admiraţie:
„Ce căldură mi a fost transferată de la mâna ta? Deja îmi este cald ca într o baie de aburi. Acum înţeleg cum prin această putere excepţională tu poţi vindeca oamenii bolnavi.”
Tăcu pentru o clipă şi apoi, respirând adânc, continuă:
„Dacă aş avea numai o mică parte din puterea ta, ce fericit aş fi!”
Cerul parcă se desfăcuse, iar pământul era inundat de ploaia deasă. Şanţurile erau deja pline şi apa se revărsa şi pe drumuri.
Şovăielnic, G... Întrebă:
„Cât timp o să mai plouă? Nu putem pleca spre casă pe această furtună.”
Frabato îl privi cu un zâmbet pe faţă şi îi răspunse
„Aşa cum am provocat spiritele vremii să aducă ploaia, aşa le voi ruga să o oprească.”
„Asta este imposibil”, exclamă profesorul. „Cerul este tot acoperit de nori negri şi nu putem pleca.”
Frabato râse şi spuse:
„De ce nu? De îndată ce vom pleca din acest loc, nu va mai cădea nici o picătură de ploaie. Te îndoieşti că ar putea fi aşa? Iţi voi dovedi că totul cu Dumnezeu este posibil. De ce am crede că un lucru atât de mic nu ar fi posibil? Acum priveşte atent!”

Frabato îşi ridică mâna în direcţia în care voiau să meargă. Apoi murmură câteva cuvinte, făcu în aer un gest cu mâna şi ploaia chiar se opri, deşi culoarea cerului nu se schimbase deloc. Frabato îi făcu semn lui G... să l urmeze.
Profesorul se alătură în grabă lui Frabato şi deşi era leoarcă, părea foarte bine dispus. Miracolele acestea depăşeau puterea lui de înţelegere. Cu o admiraţie nemărginită,observă brusc că nu mai ploua pe unde mergea cu Frabato, în timp ce ploaia cădea încă în împrejurimi.
Privind în sus, observă că norii se despicaseră exact deasupra lor şi se uneau după ce treceau ei. Niciodată nu mai fusese martorul unui astfel de fenomen.
Fără să spună un cuvânt, Frabato mergea alături de profesor, remarcând cu plăcere surpriza lui. Pe întregul traseu către casă pe cei doi nu i stropi nici măcar o picătură de ploaie, în timp ce ploaia continua dezlănţuită peste tot în preajmă. Când ajunseră la reşedinţa lui Frabato, cerul mai era încă întunecat, încât fu nevoie să aprindă lumina în încăpere. G... vru să plece acasă, însă Frabato îl convinse să rămână, îi dădu nişte haine uscate să se schimbe, iar pe ale lui le dădu servitorului să le usuce şi să le calce. Apoi se aşezară confortabil în sufragerie la o ceaşcă de ceai cu biscuiţi.
„Eşti un om remarcabil”, îi spuse G... lui Frabato. „Poţi face să plouă, poţi să opreşti ploaia, vindeci bolnavi, eşti un expert în toate ştiinţele de pe lume şi le faci pe toate ca şi când asta ar fi ceva natural. O asemenea bogăţie de cunoştinţe şi putere este ceva ce cu greu pot înţelege.”
Frabato se uită grav către profesor şi replică:
„Orice fiinţă umană poate căpăta cunoştinţe şi putere de acest fel atâta timp cât poate să şi adune energia să urmărească calea magică până la cel mai adânc nivel. Această putere nu mi a fost dată. Eu îmi pot folosi energia şi forţa liber, dar trebuie să pot justifica faptele mele înaintea Providenţei Divine. De vreme ce fiecare iniţiat este eliberat de Karma, el va evita folosirea puterii sale magice pentru bunăstarea sa personală. Normal, i se permite să aplice acele capacităţi numai în timpul unei încarnări fizice, pe care şi alte fiinţe umane o au la dispoziţie. Aceasta este o lege a dezvoltării, care nu trebuie violată, poate doar din motive deosebite. Adevăratul magician ştie că el este întotdeauna în legătură cu Providenţa Divină, într un mod în care un magician negru nu l poate vedea. Magicianul negru se autocondamnă la singurătate în cosmos, dacă nu are o simpatie sau o prietenie cu fiinţele diavoleşti. Osândirea fatală a unui magician negru este ceva pe care o fiinţă umană comună nu o va înţelege niciodată, pentru că sentimentul unei singurătăţi depline poate fi înţeles numai de către un iniţiat. Deoarece, noi, iniţiaţii, urmărim legile spirituale pozitive până la consecinţele lor finale, ni se permite să contribuim la puterea Providenţei Divine. Această respectare fidelă a legilor spirituale nu apare din teama unei posibile pedepse din partea forţelor Karmei, ci derivă din adoraţia profundă, absolută şi din cea mai mare umilinţă, faţă de puterea şi înţelepciunea Providenţei Divine. Adoraţia şi umilinţa devin cele mai importante caracteristici ale drumului în magie. Destinul unui iniţiat nu poate fi înţeles, de obicei, nici de neiniţiaţi, nici de imaturi. Aceasta numai datorită lipsei de cunoaştere în profunzime a legilor spirituale. Nu toată lumea are norocul pe care îl ai tu ca să asişti la cele câteva exemple ale puterii magice. În fapt, mai mare avantaj ar avea cineva să şi formeze convingerile despre puterea şi influenţa spiritului şi legilor prin studiu, deoarece această cunoaştere pe care o capeţi pe cont propriu este cea care conduce la credinţa adevărată. Credinţa magică este înlocuită treptat de cunoaştere. La început, discipolul trebuie să accepte instrucţiunile iniţiatului în credinţa sa, apoi, prin propriile fapte se va convinge de adevărul credinţei sale. Acest fel de credinţă realizată prin cunoaştere este denumită „credinţă dovedită” şi aceasta a fost propovăduită de Cristos când a spus că prin credinţa adevărată poţi muta munţii.”
Un fulger ilumina încăperea şi fu urmat de un tunet puternic, fapt care îi făcu pe cei doi să privească, involuntar, afară.
„Vezi”, continuă Frabato, „în ciuda faptului că barometrul atinsese cel mai înalt nivel, spiritele elementelor au executat ordinul meu şi au adus ploaia şi tunetul. Dacă ţi ai putea folosi ochii minţii ai putea vedea cum elementele sunt aşezate liber de spirite pentru a aduce o astfel de furtună. Ai vedea cum spiritele direcţionează circuitele electrice, astfel ca efectele pe care le ştii să aibă loc. Pentru noi, oamenii clarvăzători, este destul de limpede ce se întâmplă în astfel de cazuri, pe când, în ochii tăi, acesta pare mai degrabă un miracol.
Dezlănţuirea elementelor face parte dintre cele mai mici secrete ale magiei naturale. Acum, ceea ce mi a mai rămas de făcut este să liniştesc elementele din nou, altfel furtuna va continua până mâine de dimineaţă şi va provoca mari pagube.”
Frabato stătea în picioare, lângă fereastră. Cu ochii în depărtare, el murmură câteva formule pe care profesorul nu le înţelese. După câteva minute ploaia se opri, norii se destrămară încet, stelele apărură pe cer şi natura părea că începe să respire din nou, înviorată.
Profesorul G..., mai liniştit, putu să şi îmbrace hainele, care între timp fuseseră uscate.
Spuse cordial „la revedere” lui Frabato. Evenimentele acelei zile îl impresionaseră foarte mult, ocupându i gândurile încă multă vreme.

În săptămânile şi lunile care au urmat, Frabato a fost foarte activ. Articolele pe care Ie a publicat, în diferite reviste, sub pseudonim, au fost foarte apreciate. Îşi făcu multe cunoştinţe şi activitatea sa ştiinţifică îi aduse o poziţie profesională autoritară. Desigur, existau şi oameni care îl invidiau sau îl urau. Avea tot felul de duşmani, dar Frabato îi ignora, lăsându i complet în mâinile Karmei.
În acest timp, el a făcut multe călătorii peste graniţă, care i au adus nenumărate invitaţii pe toate continentele pământului. De aceea, într o zi, Frabato se decise să părăsească casa de la ţară a lui K... pentru o perioadă nedefinită de timp şi să înceapă o călătorie în jurul lumii. Pregătirile au fost făcute repede şi curând el plecă. A călătorit în cele mai mari şi mai interesante oraşe, unde, în funcţie de situaţie, se prezenta fie ca iniţiat, fie ca profesor în ştiinţe.
Au trecut mulţi ani până să se întoarcă Frabato. În absenţa sa se petrecuseră multe schimbări. K..., proprietarul de fabricase căsătorise. E! contractase un mariaj cu un spirit al elementului Apă care nu avusese un sfârşit fericit. Prin evocare magică, el menţionase o UNDINE. Dar, fiindcă nu a putut să transforme complet echilibrul său magic în realitate, vrăjitoare şi frumoasă cum era, fiinţa spirituală a apei s a încarnat în trupul unei tinere fete frumoase pe patul morţii, a vindecat corpul prin arta sa magică şi s a căsătorit cu K...
Frabato îl avertizase pe acesta, într una din discuţiile lor anterioare, asupra unui astfel de pact, deoarece el putuse să i vadă viitorul prin clarviziune, deci şi pericolul la care avea să se expună. Din nefericire, K... nu luase această atenţionare în serios şi, de aceea, devenise victima artei de seducţie a Undinei (nimfă a apelor).
Helen, sora mai mică a lui K..., se căsătorise cu un industriaş din străinătate şi devenise mamă a doi copii. Casa de la ţară, din suburbie, avea acum alţi proprietari.
Frabato simţi că vechile legături nu mai existau şi de aceea decise să se întoarcă în oraşul său natal. Obosise din cauza călătoriilor în toată lumea şi dorea să şi creeze singur un viitor, mai liniştit.
În oraşul său natal se stabili într o casă nouă şi acolo duse o viaţă retrasă mai mulţi ani.
Materialismul şi fanatismul politic luară în stăpânire întreaga Europă iar oamenii care erau interesaţi în ştiinţele spirituale şi oculte se aflau în mare pericol.
Ororile războiului aveau să înspăimânte milioane de oameni timp de mulţi ani.


<Pagina anterioara                                                                                                                                                       Pagina urmatoare>