Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

Lipsa de informare a dat nastere multor controverse de–a lungul timpului, e nevoie ca subiectul tratat să fie privit si analizat din toate punctele de vedere, înainte de a ne avânta la vreo opinie categorică. În paginile ce urmează vom dezbate diferite teme (cultură, geografie) specifice lumii arabe, în speranta că o mai bună informare va face si lumea mai bună!

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

Limba si cultura Araba

Dictionar de termeni

de ANDREEA PODEANU

 

 

Beduini. Cuvântul arab “badwu”, din care provine “beduin”, este un derivat de la “badiya” (stepă) si denumeste nomazii din Arabia prin opozitie cu sedentarii din oaze, pe care îi domina adesea, si de care au nevoie. ”Nomad” este si una din semnificatiile cuvântului “a‘rab” (arab).

 

Berberi: locuitori autohtoni din Magreb – de la Libia la Atlantic si de la Mediterana la bucla Nigerului – precum kabilii si tuaregii, vorbind limbi hamito-semitice. Mare parte din berberi au fost arabizati după secole de islamizare.

 

Calif. “Succesor”, “loctiitor” al profetului pe pământ si prim imam al comunitătii musulmane, califul este învestit cu o functie spirituală, limitată la aplicarea legii islamice, fără nicio atributie în definirea sau modificarea dogmei, spre deosebire de imamul siit. La origine, califatul trebuia să revină membrului celui mai meritoriu al comunitătii musulmane, înainte de a deveni un sistem politico-religios elaborat, sub abbasizi.

 

Coranul (rădăcina qara‘a - a citi, a recita cu voce tare) este cartea sacră a musulmanilor, revelată direct de Allah lui Muhammad. Este sursa primordială a legii religioase, care cuprinde toate actiunile umane. Tema centrală a Coranului este celebrarea unicitătii lui Dumnezeu, a actiunii sale si a “supunerii” necesare fată de vointa sa, precum si a misiunii profetice a lui Muhammad.

 

Crestinism. Crestinismul nu a fost recunoscut lui Muhammad si nici primilor musulmani, căci unii arabi, precum printii ghasanizi si lakhmizi de la granitele siro-irakiene, îl îmbrătisaseră de mai mult timp. Chiar în Arabia, unele triburi sunt crestinate si comunităti orăsenesti există în Arabia si în Yemen.

 

Drept. În lumea musulmană, dreptul este de esentă religioasă si etică. Știinta juridică musulmană canonică, numita “fiqh” (însemnând cunoastere religioasă) se dezvoltă nu de la un cod “secular”, ci plecând de la aplicarea si de la elaborarea preceptelor infailibile ale sariei, asa cum este enuntată în Coran si în Traditii si pe care nici califul nu le poate schimba.

 

Hanefiti: discipoli ai scolii juridice fondate de către teologul Abu-Hanifa care, pe lângă Coran si Traditii, izvoarele primare ale dreptului, acceptă opinia personală ratională.

 

Hegira. Literal, cuvântul arab înseamnă “expatrierea” lui Muhammad care, amenintat cu moartea de koreisiti din cauza predicilor sale, fuge de la Mecca în septembrie 622 împreună cu un grup de credinciosi, la Yathrib (viitoarea Medina).

 

ISLAM:

1.comunitate a musulmanilor

             * secolul al XI-lea - islamul se răspândeste prin intermediul noilor convertiti: turci, mongoli, berberi, persani si indieni;

              *secolul al XII-lea - islamul este implantat solid în Africa Orientală;

              *secolul al XIII-lea - mongolii trec la islam;

             *secolele XIV-XV -  răspândirea islamului în Indonezia si Malaezia; islamizarea Balcanilor de către otomani

                   2.religie

            *supunere fată de Dumnezeu (Allah) – islamul (provenind de la aceeasi rădăcină arabă ca si salam - pace, salvare) a fost revelat lui Muhammad prin intermediul Coranului, transmis arabilor la Mecca si la Medina. Islamul este ultima religie universală aparută după iudaism si crestinism, deja cunoscute în Arabia Antică.

 

Iudaism. În Arabia antică, triburile evreiesti trăiau exact precum vecinii lor păgâni, împărtăsind aceleasi obiceiuri si aceeasi limbă. Credintele lor, ca si cele ale arabilor crestinati, erau cunoscute în grade diferite de către arabii păgâni.

 

Koreisiti: trib arab – numele său totemic înseamnă “rechin mic” – care domina politic si comercial Mecca în epoca lui Muhammad, el însusi iesit dintr-un clan koreisit, cel al hasemitilor.

 

Magreb. Pentru arabi, Magrebul (Africa de Nord) este “regiunea unde apune soarele“ , în opozitie cu Masrek ,”răsăritul” (Egiptul, Orientul Apropiat).

 

Minaret. Din arabul “manarat”, adică “loc de iluminat”, “far”, minaretul este un turn de moschee construit din piatră sau din cărămidă, utilizat pentru lansarea apelului la rugăciune.

 

Mihrab: nisa săpată în zidul dinspre qibla (directia de rugăciune) al unei moschei.

               

Minbar: un fel de pupitru la care se ajunge urcând câteva trepte, asemănător amvonului, întotdeauna amplasat în moschee la dreapta mihrabului.

 

Mongol (in islam). Înruditi din punct de vedere etnic si cultural cu turcii si, asemănător cu acestia, nomazi originari din steeple Mongoliei si adepti ai samanismului, mongolii au păstrat numeroase traditii ancestrale, fiind totusi deschisi altor religii, ca de exemplu budhismului si crestinismului nestorian.

 

Musulman: cel care adera la islam. Numărul musulmanilor din zilele noastre este estimat la un milliard.

 

Nomazi si sedentari. Antagonismul dintre nomazi si sedentari a jucat un rol important în lumea musulmană a cărei întreagă istorie pare să fie modelată de echilibrul dintre migratiile nomade ciclice si miscările unificatoare sedentare. Unele dinastii de origine nomadă sfârsesc prin a se implanta durabil în zonele respective.

 

Omeyyazi (dinastie, 661-750). După ce îl elimina pe Ali, Moawiya, guvernatorul Siriei, îsi asuma califatul, pe care îl facea ereditar. Damascul devenea capitala dinastiei omeyyade.

               

Sarazini. Cuvântul apare din antichitate si anume din greceste. Ptolemeu de exemplu îl foloseste pentru a desemna Arabia Petraea. El îi desemnează pe “sarakenoi” sau “scenites”, care trăiesc în corturi. Regăsim aceiasi “sarazini” - desemnând arabii, dar nu turcii - în târgurile din Imperiul Bizantin (Anatolia) sau cu referire la piratii care bântuiau pe coastele Proventei în jurul secolului al X-lea. Mai târziu, cuvântul devine peiorativ în Europa medievală, desemnând năvălitorii arabi si musulmani. Cuvântul “sarazin” este răspândit în timpul cruciadelor, dar cade în desuetudine în secolul al XVII-lea.

 

Siism. La începutul miscării politice “legitimiste” legată de succesiunea lui Muhammad si de insatisfactiile noilor convertiti privind statutul lor – ei fiind la originea numeroaselor  miscări heterodoxe în islam – siismul este, înainte de toate, “partida lui Ali”, înainte de a cunoaste subdiviziuni si de a fi identificat cu Iranul.

 

Sufism: misticismul musulman, cu referire la îmbrăcămintea pe care o purtau aderentii, din umilintă poate, la început, luând exemplul ascetilor si călugărilor crestini. Sufismul este putin încurajat de islam, căci el îsi propune drept ultim scop să ajungă la “prezenta” si la cunoasterea divină direct si nu numai prin intermediul revelatiei lui Allah cuprinsă în Coran.

 

Sunnism: curent majoritar în islam, bazat pe “sunna”. În arabă sunna înseamnă “uzaj”,  “cutumă” si poate să se refere la practicile oamenilor sau ale popoarelor. Pornind de la Traditii, sunna desemnează actele si cuvintele lui Muhammad.

                                                                                      

 

Arabic - Prima pagina

 

Introducere

Sectia de araba

Dictionar de termeni

 

 

Cultura si civilizatie

Liga statelor arabe

Beduinii

Credinte si divinitati preislamice

Jihad-ul

Lumea araba

Arhitectura araba

Caligrafia araba

Wahhabism-ul

 

Orase si tari arabe:

Algeria

Tripoli

Sudan

Tunisia

 

Bucataria araba:

Despre bucataria araba

Condimente arabe

 

Personalitati arabe:

Edward Said

Naghib Mahfuz

 

Dictionar termeni

 

Caligrafia araba

 

Contacte:

Redactor-sef:رئيس التحرير:
Anca Munteanu

Redactor-sef adjunct: مساعد رئيس التحرير:
Horia Petrescu

Comitetul de redactie: هيئة التحرير:
Gabriel Bituna
Talida Ciuca
Andreea Podeanu
Irina Radu
Corina Vlasceanu

 

Corector: مصحح:
Bianca Baicu
 

Unelte utile:

Traducere online Romana-Araba

Traducere online Araba-Romana

 

Recomandari web:

Facultatea de Limbi Straine

Asociatia Studentilor - Limbi Straine

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania